Despagubiri. - art. 34 din Legea nr. 284/2010 - aplicarea deciziei nr. 5/23.06.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

          Aplicarea diferita a acestor dispozitii legale la nivel national a fost de natura a crea  discriminari intre salariile celor implicati in proiecte europene, discriminare ce sta la baza pretentiilor deduse judecatii conform art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000. Acest tratament discriminatoriu in cadrul aceleiasi categorii de personal a fost confirmat si prin instructiunea nr. 91/03.04.2014 emisa de Autoritatea de Management POSDRU din moment ce recunoaste succesul memorandumului MFE privind deblocarea proiectelor finantate prin programul Operational sectorial DRU 2007-20013 ale caror contracte erau in vigoare anterior datei de 01.01.2011 si carora li s-au aplicat eronat dispozitiile art. 34 din Legea nr. 284/2010, insa in mod discriminatoriu a stabilit ca aceasta INSTRUCTIUNE privind validarea si plata cheltuielilor de personal aferente CIM incheiate in cadrul proiectelor implementate cu experti angajati ai institutiilor publice, cu finantare POSDRU in vigoare anterior datei de 01.01.2011, sa nu se aplice si actelor aditionale care modifica continutul CIM semnate de angajati. Faptul ca acesti angajati ca si apelanta in cauza au fost de acord cu actele aditionale nu echivaleaza cu pierderea dreptului la obtinerea despagubirilor in temeiul O.G. nr. 137/2000 daca actul semnat s-a dovedit a fi contrar dispozitiilor legale asa cum rezulta din hotararea ICCJ nr. 5/2014( HP).

Prin sentinta civila nr. 713/Mas/13.05.2016 a Tribunalului Brasov au fost respinse exceptiile inadmisibilitatii actiunii, prescriptiei dreptului material la actiune, lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M.E.C.S. si M.F.E. � Autoritatea de Management POSDRU si AMPOSDRU si exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocate de paratii I.S.J.B., M.EC.S. si M.F.E., prin intampinarile formulate.
A fost respinsa actiunea formulata de reclamanta A., in contradictoriu cu paratii: I.S.J.B., M.E.C.S., C.J.B., C.J.R.A.E.B., M.F.E. � Autoritatea de Management POSDRU si AMPOSDRU prin M.F.P., cu participarea C.N.C.D..
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
I. Potrivit art. 248 din noul Cod de procedura civila instanta s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Astfel, s-a retinut ca in conformitate cu dispozitiile art. 35 Cod procedura civila, cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept, iar cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege.
Este adevarat ca prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat sa se constate, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 ca este supusa unui tratament discriminatoriu, determinat de faptul ca, desi a desfasurat aceeasi activitate in cadrul unor proiecte finantate de fonduri nerambursabile, a fost remunerata pentru aceeasi perioada in baza prevederilor Legii nr. 284/2010, iar colegi de-ai sai au fost remunerati in baza prevederilor Manualului Operational al Beneficiarului, Ghidului Solicitantului publicat de catre Autoritatea de Management pentru POSDRU, dar aceasta solicitare nu reprezinta decat motivarea cererilor de obligare a paratilor la plata unor sume de bani si la alocarea fondurilor necesare.
Prin urmare, s-a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii cererii nu este intemeiata, motiv pentru care a fost respinsa.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a retinut ca potrivit art. 27 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000 termenul in care pot fi formulate cereri pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun, este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei.
Avand in vedere ca reclamanta a putut avea cunostinta despre o posibila discriminare abia la momentul pronuntarii deciziei nr. 5/23.06.2014 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, termenul de prescriptie s-ar implini la data de 23.06.2017.
Actiunea a fost introdusa la instanta la data de 26.05.2015, astfel ca cererea dedusa judecatii nu este prescrisa.
Cu privire la exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor M.E.C.S. si M.F.E. � Autoritatea de Management POSDRU si AMPOSDRU, instanta a constatat ca reclamanta a dovedit indreptatirea de a chema in judecata, in calitate de parati, aceste parti dat fiind faptul ca s-a solicitat obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitarii catre reclamanta a despagubirilor pretinse.
Astfel, paratul I.S.J.B. se afla in subordinea M.E.C.S., acesta din urma fiind ordonator principal de credite, iar paratul M.F.E. � Autoritatea de Management POSDRU si AMPOSDRU a preluat atributiile semnatarului contractului de finantare POSDRU/90/2.1/S/64044.
Prin urmare, s-a dovedit existenta unei identitati intre acesti parati si persoanele juridice ce pot fi obligate in raportul juridic dedus judecatii in prezenta pricina.
In legatura cu exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocate de paratul M.F.E., instanta a constatat ca si aceasta este neintemeiata din moment ce reclamanta a solicitat si obligarea persoanelor carora le incumba obligatia de respectare a contractului de finantare la alocarea fondurilor necesare pentru plata despagubirilor. Cum reclamanta este posibila titulara a dreptului in raportul juridic dedus judecatii, aceasta are calitatea ceruta pentru a putea exercita actiunea in justitie.
II) Pe fondul cauzei s-a constatat ca in perioada 2010-2012 reclamanta a incheiat cu paratul C.J.R.A.E. B., in baza contractului de finantare POSDRU/90/2.1/S/64044, contracte individuale de munca pe perioade determinate si contracte de prestari servicii, in raport cu care urma sa-si desfasoare activitatea in cadrul proiectului ��AID� , stabilindu-se ca plata serviciilor prestate se va face la un anumit tarif orar, in baza bugetului proiectului ID634044.
In aceleasi contracte de munca se stabileste si ca �in cazul in care, in urma unor modificari legislative se vor modifica contributia angajatorului, partile convin la modificarea corespunzatoare a salariului brut (�) pentru incadrarea in bugetul alocat proiectului�
In anul 2011 paratul I.S.J.B. a emis decizia nr. 926/2/14.06.2011, prin care a stabilit ca incepand cu data de 01.07.2011, echipa de implementare a proiectului mentionat mai sus va fi salarizata in conformitate cu art. 34 din Legea cadru nr. 284/2010.
Contractele individuale de munca, actele aditionale la contractele individuale de munca sau contractele de prestari servicii nu au fost contestate in termenul legal, astfel ca toate clauzele acestora isi produc efecte asa cum au fost stabilite si insusite de parti prin semnatura.
Sustinerea reclamantei precum ca plata drepturilor banesti sa se faca in raport de dispozitiile Ghidului Solicitantului nu poate fi primita.
Potrivit dispozitiilor art. 1270 alin. 1 Cod civil, contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Tot astfel, in art. 37 Codul muncii, se prevede ca drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc, potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca.
Din moment ce, conform art. 39 alin. 2 lit. c Codul muncii, salariatului ii revine in principal obligatia de a respecta prevederile cuprinse in contractul individual de munca, reclamanta nu poate invoca discriminarea in legatura cu plata unor drepturi banesti pe care le-a negociat si in legatura cu care a incheiat conventii.
Pe de alta parte, s-a retinut ca din cererea de chemare in judecata si din actele depuse la dosar nu s-a putut identifica vreun criteriu de discriminare in acceptiunea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, diminuarea drepturilor salariale facandu-se in baza unor modificari intervenite la nivelul legislatiei nationale, in cauza fiind vorba despre salarii platite reclamantei din fonduri publice � conform contractului de finantare si contractului individual de munca � ceea ce permite legiuitorului sa intervina in anumite conditii asupra modului de gestionare a acestor fonduri. Astfel a retinut si Curtea Constitutionala prin mai multe decizii � nr. 289/2005, nr. 339/2005, nr. 108/2006, nr. 706/2007, 74/2006: �Drepturile salariale ale personalului autoritatilor si institutiilor publice, inclusiv drepturile suplimentare, sunt stabilite prin lege. Or, in virtutea acestei atributii, legiuitorul poate ca, in functie de modificarea resurselor bugetare, sa intervina asupra criteriilor de acordare si cuantumurilor valorice ale unor drepturi, sa anuleze ori sa suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevazute.�
Fata de toate considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, actiunea dedusa judecatii a fost respinsa ca nefondata.
Impotriva sentintei de mai sus a formulat apel reclamanta A., iar prin motivele de apel solutia atacata este criticata pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la incheierea din data de 20.04.2016, instanta de fond a dispus in
sensul disjungerii, pe fiecare persoana reclamanta in parte a prezentului dosar.
In opinia apelantei, erau intrunite conditiile coparticiparii procesuale astfel cum sunt ele prevazute de art. 59 Cod procedura civila, adica drepturile solicitate de toti reclamantii au aceeasi cauza, existand o stransa legatura intre ceea ce s-a solicitat de catre toti reclamantii. Fiecare dintre reclamanti au fost participanti la acelasi proiect, renumeratia lor s-a efectuat prin intermediul paratilor, in acelasi mod, iar discriminarea a fost reclamata de toti pentru exact aceleasi motive. De altfel, dupa cum se poate observa si motivarea primei instante este identica in toate cele 15 dosare. In opinia apelantei nu se impunea disjungerea cauzei.
Apelanta intelege sa critice si dispozitia instantei din cadrul aceleiasi incheieri prin care instanta de fond a respins proba cu interogatoriu solicitata.
Pe fond, pentru a se pronunta in sensul respingerii actiunii, instanta de fond nu a analizat totalitatea inscrisurilor pe care apelanta le-a depus la dosarul cauzei si nici situatia de fapt si de drept care a determinat-o, pe ea si pe colegii ei, participanti la acelasi proiect sa se considere discriminati, (fiind intrunite conditiile prevazute de O.G. nr. 137/2000) si sa promoveze pe rolul instantei actiunea introductiva.
Astfel cum rezulta din inscrisurile la care a facut referire si pe care le-a depus in sustinere, contractul de finantare a proiectului a fost incheiat inainte de aparitia Legii Cadru nr. 284/2010, iar in acest contract se mentioneaza expres faptul ca participantii la proiect vor fi remunerati conform dispozitiilor Ghidului Solicitantului.
Ulterior, aparitiei Legii nr. 284/2010, intimatul parat I.S.J.B. a emis decizii si acte aditionale la contract in care se mentiona in mod expres faptul ca salariul de baza lunar brut in cadrul proiectului se stabileste in conformitate cu prevederile art. 34 al Legii nr. 284/2010.
Instanta de fond a retinut, in mod eronat, ca intrucat contractele individuale de munca sau acte aditionale la contractele individuale de munca nu au fost contestate in termenul legal, clauzele acestora isi produc efecte asa cum au fost stabilite si insusite de parti. Aceasta retinere a instantei de fond este contrazisa de insasi Inalta Curte de Casatie si Justitie, care prin Decizia nr. 51/2014 (la care instanta de fond nu face nicio referire) a statuat ca art. 34 din Legea nr. 284/2010 nu se aplica contractelor de finantare incheiate anterior aparitiei legii cadru (ceea ce este si cazul reclamantilor), iar contractele de munca incheiate in baza acestei legi nu reprezinta caracteristicile tipice ale unor astfel de contracte.
Ulterior, in data de 03.04.2014 M.F.E. AMPOSDRU a emis instructiunea nr. 91 prin care se mentioneaza in mod expres ca: "Prezenta instructiune se aplica contractelor de finantare POSDRU semnate anterior datei de intrare in vigoare a Legii nr. 284/2010, respectiv 01.01.2011, in care M.E.N. sau unitatile si institutiile aflate in subordinea/coordonarea acestuia, au calitatea de beneficiari/parteneri. De asemenea,  prin  aceeasi  instructiune  se mentioneaza ca aceasta nu s-ar aplica contractelor individuale de munca semnate conform prevederilor Legii nr. 284/2010.
Desi apelanta a fost pusa sa semneze contracte (sub diferite denumiri fie de prestari servicii, fie de furnizare), ulterior aparitiei Legii nr. 284/2010, tot Inalta Curte a venit si a mentionat, in aceeasi decizie faptul ca: �contractele, conventiile incheiate cu specialistii implicati in proiecte, desi intitulate contracte de munca, nu reprezinta, totusi caracteristicile tipice ale unor astfel de contracte. Dimpotriva este vadita natura lor juridica civila, fiind incheiate punctual, in legatura cu activitati si servicii expres individualizate, prestate de specialistii respectivi in cadrul larg al activitatilor desfasurate in temeiul proiectului finantat din fonduri comunitare, respectiv din imprumuturi externe,in schimbul unei contraprestatii, plata cuvenita, care a fost negociata intre parti�.
De altfel, pentru dovedirea celor solicitate, apelanta a solicitat, ca fiind concludenta, pertinenta si utila, pe langa proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul luat paratelor. Desi instanta de judecata a respins aceasta proba, face precizarea ca intr-un dosar similar (nr. xxx/62/2016) aflat pe rolul Tribunalului Brasov, instanta a admis aceasta proba, iar paratul I.S.J.B. a recunoscut ca au existat cazuri in care plata participantilor la proiecte incheiate anterior datei de 01.01.2011, s-a efectuat numai in conformitate cu dispozitiile Ghidului, neexistand o practica unitara de remunerare pentru toate proiectele. Plata catre participantii la proiecte s-a efectuat in functie de modalitatea de interpretare, la nivel de minister si inspectorat a cadrului legal aplicabil.
Nu sunt aplicabile deciziile Curtii Constitutionale retinute in motivare de catre instanta de fond (nr. 289/2005, nr. 339/2005, nr. 108/2006, nr. 706/2007, nr. 74/2006). In speta dedusa judecatii nu este vorba despre intervenirea de catre stat asupra criteriilor de acordare si cuantumurilor valorice ale unor drepturi. In speta exista o aplicare eronata a unui articol de lege art. 34 din Legea nr. 284/2010, incalcandu-se astfel dispozitii constitutionale mai sus mentionate) si principii de drept.
Instanta de fond trebuia sa se raporteze la momentul pronuntarii solutiei atacate la dispozitiile Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (51/2014) si la dispozitiile O.U.G. nr. 137/2000, dispozitii la care, insa, nu a facut nicio referire.
Paratul M.F.E. a formulat apel incident prin care a criticat solutia instantei, in principal, sub aspectul respingerii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestei institutii.
Potrivit dispozitiilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizare a acestora pentru obiectivul de convergenta, a carei incidenta s-a retinut in speta prin preambulul contractului de finantare, beneficiarii proiectelor finantate din instrumente structurale, in calitatea lor de beneficiari unici sau de lideri de parteneriate depun cereri prin care solicita autoritatilor de management virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor rambursabile, reprezentand cheltuieli eligibile aferente instrumentelor structurale si cofinantari publice asigurate de la bugetul de stat, precum si pentru plata contravalorii taxei pe valoarea adaugata considerate neeligibila, cheltuielilor eligibile. Cererile sunt depuse de catre beneficiari unici sau lideri de parteneriate in cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finantare, in baza facturilor, facturilor de avans sau statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subventiilor si premiilor, contractelor/deciziilor/ ordinelor de finantare, dupa caz, acceptate stabilite conform la plata fie de catre beneficiarii unici, fie de catre oricare dintre membrii parteneriatelor, dupa caz.
Din economia dispozitiilor legale incidente, expuse succint in prealabil, rezulta cu evidenta faptul ca, pretentiile evidentiind obligatia asigurarii resurselor financiare necesare satisfacerii obligatiilor pecuniare afirmate in speta sunt reclamate in lipsa vocatiei unei astfel de manifestari a exercitiului drepturilor procesuale, fiind incuviintate totodata de o instanta necompetenta material a analiza si dispune in materia sub incidenta carora Contractele de finantare cu resurse financiare comunitare nerambursabile isi produc efectele, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
De asemenea, paratul M.F.E. a invocat nelegalitatea masurii de disjungere a cauzei pentru motive similare celor invocate de catre reclamanta.

Analizand solutia atacata prin prisma motivelor de apel, Curtea retine urmatoarele.
In ceea ce priveste solutia de disjungere dispusa prin incheierea din data de 20.04.2016 curtea retine ca motivele de apel nu pot fi primite deoarece sunt lipsite de finalitate juridica cata vreme reunirea cauzelor disjunse nu se poate face decat in fata primei instante iar nici una dintre parti nu a solicitat desfiintarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta masura putand fi dispusa, potrivit art. 480 alin. 3 Cod procedura civila, doar la cererea expresa a acestora. De asemenea, nulitatea unui act de procedura poate fi constatata, potrivit art. 175 Cod procedura civila, doar atunci cand s-a adus partii o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea acestuia. In speta, prin motivele de apel, partile recunosc ca toate dosare disjunse au fost solutionate la fel, neexistand o vatamare din acest punct de vedere.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M.F.E., invocata de acest apelant prin motivele de apel din cadrul apelului incident, curtea retine ca solutia atacata este legala intrucat cu privire la contractul de finantare nr. 5238/30.06.2010 ce sta la baza pretentiilor deduse judecatii, incheiat in cadrul programului sectorial �Dezvoltarea resurselor umane� 2007-2013 incepand cu 01 martie 2014 prin art. 3 din O.U.G. nr. 9/2014 M.F.E. se substituie in calitate de autoritate de management M.M.F.P.S.P.V. care era semnatar al acestui contract de finantare.
Analizand apelul reclamantei pe fondul pretentiilor deduse judecatii, curtea retine ca acesta este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
In speta, la data de 30.06.2010 a fost incheiat intre M.M.F.P.S., in calitate de autoritate de management, si I.S.J.B., contractul de finantare in cadrul proiectului �AIS� ce sta la baza pretentiilor deduse judecatii.
Potrivit art. 4 din contractul de finantare cheltuielile angajate pe perioada de implementare, inclusiv cele cu plata drepturilor banesti ale persoanelor implicate in proiect, urma sa se efectueze in conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, ale H.G. nr. 759/2007 si ale ordinului comun al MMFESMEF.
Pretentiile deduse judecatii au la baza aplicarea eronata a prevederilor art. 34 din Legea nr. 284/2010, ce a intrat in vigoare la data de 01.01.2011, contractului de finantare nr. 5238/30.06.2010 ce a fost incheiat anterior acestei date.
Din cuprinsul dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 rezulta ca, de la data intrarii in vigoare a legii, singura modalitate de plata a specialistilor implicati in activitatile din cadrul proiectelor finantate din fonduri comunitare o constituie aplicarea unei majorari la salariul de baza.
In cauza insa modalitatea de plata a persoanelor implicate in activitatile din cadrul proiectului analizat a fost stabilita inainte de intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010  prin incheierea unor contracte individuale de munca, in care sunt prevazute atat activitatea prestata de catre specialistii respectivi in desfasurarea proiectului, cat si suma de bani reprezentand plata acordata pentru prestatie de 144 lei/ora.
Asadar, intrucat prin contractele respective creanta a fost stabilita in integralitatea ei, fiind determinata exact suma ce reprezinta plata acordata specialistilor, in temeiul unor clauze contractuale asumate de parti anterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, aceasta suma nu mai poate fi modificata, ulterior, dupa intrarea in vigoare a actului normativ mentionat.
Contractele, conventiile incheiate cu specialistii implicati in proiecte, desi intitulate contracte de munca, nu prezinta, totusi, caracteristicile tipice ale unor astfel de contracte. Dimpotriva, este vadita natura lor juridica civila, fiind incheiate punctual, in legatura cu activitati si servicii expres individualizate, prestate de specialistii respectivi in cadrul larg al activitatilor desfasurate in temeiul proiectului finantat din fonduri comunitare, respectiv din imprumuturi externe, in schimbul unei contraprestatii, plata cuvenita, care a fost negociata intre parti.
 Acestor contracte nu le pot fi insa aplicate dispozitiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010, intrucat s-ar incalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii civile, consacrat de dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit caruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile".
Aceasta chestiune de drept a fost dezlegata in acest sens de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 5/2014 prin care a statuat ca �dispozitiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nu se aplica drepturilor salariale ale personalului angajat in baza contractelor de finantare incheiate inainte de intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010�.
Aceasta decizie este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila, si a fost invocata in motivarea pretentiilor deduse judecatii, insa instanta de fond nu a facut nici o referire la aceasta si nu a argumentat motivele pentru care a ignorat dezlegarea instantei supreme.
Hotararea instantei supreme are drept scop tocmai unificarea practicii judiciare si evitarea oricaror discriminari in privinta salarizarii personalului platit din fonduri publice angajat in baza unor contracte de finantare.
Ulterior, dupa aparitia Legii nr. 284/2010,  I.J.S.B. a emis decizii prin care s-a hotarat ca salariile celor implicati in proiect sa se stabileasca in conformitate cu prevederile art. 34 din aceasta lege desi, potrivit principiului tempus regit actum, respectivele dispozitii legale nu puteau aduce atingere unor conventii legal incheiate anterior intrarii sale in vigoare.
Astfel cum a observat si instanta suprema, incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea contractului sunt supuse dispozitiilor legale in vigoare la momentul perfectarii contractului (tempus regit actum), iar o lege este retroactiva atunci cand atribuie ori recunoaste alte efecte unui act, fapt ori situatii incheiate sau, dupa caz, produse ori nascute anterior intrarii sale in vigoare.
In acest context in care partea are, in temeiul contractului incheiat, o creanta bine definita - doar plata acesteia constand in pretul activitatii de implementare fiind esalonata - o lege noua care i-ar aduce modificari ar retroactiva, pentru ca ar aduce atingere efectelor recunoscute de legea in vigoare la data cand contractul a fost perfectat. Intr-o astfel de situatie, drepturile si obligatiile partilor nu ar mai fi executate si realizate in termenii initiali conveniti, ci in termenii prevazuti de legea noua, ceea ce este inadmisibil fata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
De altfel, faptul ca nu s-a intentionat sa se intervina de o maniera retroactiva asupra contractelor mentionate, incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a fost confirmat si prin Memorandumul adoptat la 23.12.2013 de Guvernul Romaniei, "pentru deblocarea proiectelor POSDRU, ale caror contracte erau in vigoare anterior datei de 1.01.2011", subliniindu-se ca "li s-au aplicat in mod eronat prevederile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010".
Aplicarea diferita a acestor dispozitii legale la nivel national a fost de natura a crea  discriminari intre salariile celor implicati in proiecte, discriminare ce sta la baza pretentiilor deduse judecatii conform art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000. Acest tratament discriminatoriu in cadrul aceleiasi categorii de personal a fost confirmat si prin instructiunea nr. 91/03.04.2014 emisa de Autoritatea de Management POSDRU din moment ce recunoaste succesul memorandumului MFE privind deblocarea proiectelor finantate prin programul Operational sectorial DRU 2007-2013 ale caror contracte erau in vigoare anterior datei de 01.01.2011 si carora li s-au aplicat eronat dispozitiile art. 34 din Legea nr. 284/2010, insa in mod discriminatoriu a stabilit ca aceasta INSTRUCTIUNE privind validarea si plata  cheltuielilor de personal aferente CIM incheiate in cadrul proiectelor implementate cu experti angajati ai institutiilor publice, cu finantare POSDRU in vigoare anterior datei de 01.01.2011, sa nu se aplice si actelor aditionale care modifica continutul CIM semnate de angajati. Faptul ca acesti angajati ca si apelanta in cauza au fost de acord cu actele aditionale nu echivaleaza cu pierderea dreptului la obtinerea despagubirilor in temeiul O.G. nr. 137/2000 daca actul semnat s-a dovedit a fi contrar dispozitiilor legale asa cum rezulta din hotararea ICCJ nr. 5/2014 (HP).
 In ceea ce priveste cererea de constatare a acestei discriminari, curtea retine ca, potrivit art. 35 din Codul de procedura civila nu poate fi primita constatarea existentei unui drept daca partea poate cere realizarea dreptului. In speta, realizarea dreptului este data de admiterea pretentiilor constand in obligarea paratelor la plata despagubirilor, despagubiri care, desi au la baza ideea de discriminare, aceasta trebuie constatata de catre instanta in cadrul procesului deliberativ asupra pretentiilor principale, nefiind necesara constatarea acestei stari de fapt in mod distinct prin dispozitivul hotararii.
In ceea ce priveste ultimul petit de obligare a paratilor la alocarea fondurilor necesare platii despagubirilor admise curtea retine ca este lipsit de temei legal. In acest sens se are in vedere ca  nici prin cererea de chemare in judecata si nici prin motivele de apel nu sunt indicate dispozitiile legale ce stau la baza unei astfel de cereri. De asemenea, cu privire la lipsa de temei legal a unor cereri de obligare a ordonatorilor principali de credite la plata unor drepturi de natura salariala, ICCJ s-a pronuntat prin doua recursuri in interesul legii, RIL 10/2011 si RIL 13/2016. Tocmai de aceea instanta, ca efect al admiterii apelului reclamantei va schimba in parte sentinta in sensul obligarii la despagubirile pretinse in temeiul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 doar paratii indicati la petitul 2 al cererii de chemare in judecata, fata de care reclamanta a avut un raport juridic direct rezultat din contractele incheiate mentionate mai sus. 
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 480 Cod procedura civila apelul reclamantei va fi admis in parte potrivit dispozitivului prezentei.