Limitele raspunderii Fondului de Protectie a Victimelor Strazii in cazul accidentelor de circulatie.
(Decizie nr. 965 din data de 10.10.2011 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. 10386/99/2010, reclamantul C D. C S, in contradictoriu cu intimata S.C. TEXACOM TRADE S.R.L. Iasi, a contestat decizia nr. 1/15.12.2010.
Tribunalul Iasi, vazand ca domiciliul reclamantului este in Suceava, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iasi in solutionarea prezentei cauze.
Prin sentinta civila nr.439 din 23.02.2011, Tribunalul Iasi a declinat in favoarea Tribunalului Suceava, sectia litigii de munca si asigurari sociale competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamantul C D. C S.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Iasi a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei in a carei circumscriptie teritoriala reclamantul isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul.
Indiferent ca reclamantul este salariatul sau angajatorul, competenta materiala in conflictele de munca constituie o derogare de la regula generala prevazuta de art. 5 din Codul de procedura civila, conform careia cererea se face la instanta domiciliului paratului si se aplica cu prioritate, conform principiului de drept conform caruia "specialia generalibus derogant".
Interpretand sistematic dispozitiile art. 5 Cod procedura civila si art. 284 si 291 din Codul muncii, rezulta ca in materia conflictelor de munca competenta teritoriala nu este alternativa, ci absoluta si revine exclusiv instantei pe raza careia isi are domiciliul reclamantul. Acesta fiind regimul sau juridic, competenta teritoriala poate fi pusa in discutie oricand in timpul procesului de oricare dintre parti si, mai ales, de catre instanta din oficiu.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la data de 3.03.3011 sub nr.10386/99/2010.
Reclamantul, prin actiunea formulata a contestat decizia de concediere nr.1 din 15.12.2010, intrucat aceasta a fost emisa fara acordarea termenului de preaviz de 15 zile lucratoare, iar numele de pe aceasta decizie nu corespunde cu numele sau de pe cartea de identitate, precum si cu numele din contractul individual de munca.
Mai arata acesta ca nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite pentru perioada lucrata la societatea parata.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata a solicitat respingerea actiunii intrucat decizia nr.1 din 15.12.2010 pe care o contesta reclamantul nu a fost pusa in aplicare, nu a fost inregistrata la I.T.M. Iasi la acea data intrucat preavizul corespunzator s-a emis la data de 23.11.2010 si a fost refuzat de catre angajat, astfel incat societatea a reluat procedurile emitand o alta decizie de concediere in baza art.65 din codul muncii la data de 13.01.2011 si care nu a fost contestata de reclamant.
Prin decizia civila nr. 933 din 11 mai 2011, Tribunalul Suceava a admis contestatia avand ca obiect "contestatie decizie de concediere" privind pe contestatorul C D. C S, in contradictoriu cu intimata SC TEXAROM TRADE SRL IASI - prin administrator C P A.
A dispus anularea deciziei de concediere nr.1 din 15.12.2010 emisa de parata.
A obligat parata sa-i achite contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 15.12.2010 - 13.01.2011, precum si sa-i plateasca suma de 200 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Suceava a retinut ca reclamantul a fost salariatul societatii parate incepand cu data de 5.11.2010, pe perioada nedeterminata, in functia de agent vanzari.
Prin decizia nr.1/15.12.2010, parata a dispus incetarea raporturilor de munca dintre parti, incepand cu aceeasi data, in temeiul dispozitiilor art.65 din codul muncii aratand ca tot atunci expira si preavizul de 15 zile lucratoare.
Prin decizia de concediere nr.1/13.01.2011 parata decide incetarea contractului de munca incheiat cu reclamantul, incepand cu data de 13.01.2011, data la care expira preavizul de 15 zile lucratoare acordat pe 23.12.2010, in temeiul dispozitiilor art.65 din codul muncii.
Rezulta asadar ca parata, in calitate de angajator, a emis doua decizii de concediere in mod consecutiv, doar prima fiind contestata de reclamant.
Intr-adevar, conform dispozitiilor art.73 alin.1, salariatii concediati in temeiul dispozitiilor art.65 alin.1, situatie in care se regaseste si reclamantul, trebuie sa beneficieze de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.
Cata vreme parata nu a acordat reclamantului acest drept inseamna ca a nesocotit prevederile legale sus aratate, iar decizia nr.1/15.12.2010 este nelegala, motiv pentru care prima instanta a dispus anularea, in temeiul dispozitiilor art.78 din codul muncii.
Referitor la acela de al doilea capat de cerere, instanta de fond a retinut ca prin nici un mijloc de proba parata nu a facut dovada ca a achitat reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 15.12.2010 - data la care a fost emisa in mod nelegal decizia nr.1 si 13.01.2011, data la care a fost emisa ultima decizie si a expirat termenul de preaviz.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.78 raportat la art.281 cod procedura civila, a fost admis si acest din urma capat de cerere.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs SC TEXAROM TRADE SRL IASI, prin administratorul C P A, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivare a aratat, in esenta, ca pentru perioada in care contestatorul a lucrat in cadrul societatii, respectiv 05 noiembrie 2010 - 15 decembrie 2010, acesta a primit corect si la timp drepturile salariale, potrivit contractului individual de munca; ca, desi i s-a comunicat prin intermediul societatii de curierat FAN COURIER preavizul privind incetarea activitatii incepand cu data de 13 ianuarie 2011, avand cunostinta si despre faptul ca pe perioada preavizului are toate drepturile si obligatiile ce decurg din contractul individual de munca, inclusiv obligatia prezentarii la serviciu pana la expirarea preavizului, acesta nu s-a conformat, in sensul ca nu s-a prezentat la locul de munca si nici nu si-a exprimat optiunea de a reincepe lucrul. De asemenea, nu s-a prezentat la sediul societatii nici la data de 11 ianuarie 2011, in vederea efectuarii cercetarii prealabile, desi fusese convocat in acest sens la data de 07 ianuarie 2011.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Analizand recursul, sub aspectul motivelor invocate, in raport de prevederile art. 304 pct. 9 si 3041 Cod procedura civila, instanta a constatat ca acesta este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. 1 din 15 decembrie 2010 emisa de societatea recurenta s-a dispus, in temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii, incetarea contractului individual de munca al contestatorului, incepand cu data de 15 decembrie 2010.
Aceasta decizie, arata recurenta, nu a produs nici un efect, nefiind inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi.
Ulterior, societatea reia procedura de concediere pentru motive neimputabile salariatului, instiintand contestatorul in legatura cu perioada de preaviz si cu obligatia pe care o are de a se prezenta la locul de munca in aceasta perioada.
Aceasta instiintare a fost facuta prin adresa nr. 1 din 23 decembrie 2010 (fila 12 dosar fond), contestatorului comunicandu-i-se faptul ca, incepand cu data de 23 decembrie 2010 este in perioada de preaviz, urmand ca, la data de 13 ianuarie 2011, sa inceteze activitatea in cadrul societatii, conform art. 65 din Codul muncii.
Astfel, retine Curtea, angajatorul, constatand, ca urmare a unei sesizari din proprie initiativa, unele inadvertente in ceea ce priveste respectarea dreptului la preaviz la emiterea primei decizii de concediere, a revenit asupra acesteia, nepunand in executare aceasta decizie.
Putem vorbi practic de o revocare a deciziei initiale de concediere.
Aceasta revocare poate interveni chiar dupa sesizarea instantei cu solutionarea contestatiei impotriva concedierii.
Este posibil un asemenea act, deoarece, pe de o parte, nici un text legal nu opreste revocarea, iar pe de alta parte, decizia de concediere nu este un act jurisdictional, care, se stie, prin esenta, este irevocabil.
In legatura cu noul termen de preaviz, contestatorul a fost instiintat la data de 23 decembrie 2010, asa cum rezulta din dovada depusa la fila 13 dosar fond.
Daca pana la aceasta data contestatorul putea considera ca isi produce efectele prima decizie de concediere, incepand cu 23 decembrie 2010, trebuia sa se prezinte la serviciu, pe perioada preavizului beneficiind de toate drepturile si fiind tinut de toate obligatiile ce decurg din contractul individual de munca.
Or, contestatorul nu a mai prestat nici o activitate in favoarea societatii recurente ulterior datei de 15 decembrie 2010, asa cum a aratat recurenta si chiar contestatorul in cererea introductiva de prima instanta: "in perioada 05 noiembrie 2010 - 15 decembrie 2010 mi-am desfasurat activitatea in cadrul firmei".
In perioada 15 decembrie 2010 - 23 decembrie 2010 atitudinea pasiva a contestatorului este justificata de faptul ca la data de 15 decembrie 2010 i-a fost inmanata prima decizie de concediere, data incetarii raporturilor de munca fiind chiar 15 decembrie 2010.
Insa dupa data de 23 decembrie 2010, data la care a primit instiintarea de preaviz, nu mai are nici o justificare pentru lipsa de la serviciu.
De asemenea, dupa aceasta data nu mai exista nici un temei legal pentru obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Temeiul despagubirilor impuse de dispozitiile art. 78 alin. 2 din Codul muncii il constituie anularea concedierii pentru netemeinicie sau/si nelegalitate.
Or, concedierea, in speta de fata, a fost afectata de nelegalitate pana la data la care angajatorul, sesizandu-se din proprie initiativa, a instiintat salariatul de obligatia pe care o are de a se prezenta la locul de munca.
Refuzul contestatorului de a-si indeplini obligatiile de serviciu incepand cu data de 23 decembrie 2010 nu-i poate fi imputata tot angajatorului care a adus la cunostinta salariatului ca, de la aceasta data, se afla in termenul de preaviz.
Cum salariul constituie totalitatea drepturilor banesti cuvenite pentru munca prestata, munca pe care salariatul a refuzat sa o presteze incepand cu data de 23 decembrie 2010, neexistand nici un impediment din partea angajatorului in acest sens, retine Curtea ca nu exista niciun temei pentru acordarea despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, dupa data de 23 decembrie 2010.
Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, coroborata cu dispozitiile art. 304 pct. 9 din acelasi act normativ, instanta a admis recursul si a modificat in parte sentinta civila atacata, in sensul ca a obligat parata sa plateasca contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 15 - 23 decembrie 2010, in loc de perioada 15 decembrie 2010 - 13 ianuarie 2011.
Tribunalul Iasi, vazand ca domiciliul reclamantului este in Suceava, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iasi in solutionarea prezentei cauze.
Prin sentinta civila nr.439 din 23.02.2011, Tribunalul Iasi a declinat in favoarea Tribunalului Suceava, sectia litigii de munca si asigurari sociale competenta de solutionare a actiunii formulate de reclamantul C D. C S.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Iasi a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei in a carei circumscriptie teritoriala reclamantul isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul.
Indiferent ca reclamantul este salariatul sau angajatorul, competenta materiala in conflictele de munca constituie o derogare de la regula generala prevazuta de art. 5 din Codul de procedura civila, conform careia cererea se face la instanta domiciliului paratului si se aplica cu prioritate, conform principiului de drept conform caruia "specialia generalibus derogant".
Interpretand sistematic dispozitiile art. 5 Cod procedura civila si art. 284 si 291 din Codul muncii, rezulta ca in materia conflictelor de munca competenta teritoriala nu este alternativa, ci absoluta si revine exclusiv instantei pe raza careia isi are domiciliul reclamantul. Acesta fiind regimul sau juridic, competenta teritoriala poate fi pusa in discutie oricand in timpul procesului de oricare dintre parti si, mai ales, de catre instanta din oficiu.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la data de 3.03.3011 sub nr.10386/99/2010.
Reclamantul, prin actiunea formulata a contestat decizia de concediere nr.1 din 15.12.2010, intrucat aceasta a fost emisa fara acordarea termenului de preaviz de 15 zile lucratoare, iar numele de pe aceasta decizie nu corespunde cu numele sau de pe cartea de identitate, precum si cu numele din contractul individual de munca.
Mai arata acesta ca nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite pentru perioada lucrata la societatea parata.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata a solicitat respingerea actiunii intrucat decizia nr.1 din 15.12.2010 pe care o contesta reclamantul nu a fost pusa in aplicare, nu a fost inregistrata la I.T.M. Iasi la acea data intrucat preavizul corespunzator s-a emis la data de 23.11.2010 si a fost refuzat de catre angajat, astfel incat societatea a reluat procedurile emitand o alta decizie de concediere in baza art.65 din codul muncii la data de 13.01.2011 si care nu a fost contestata de reclamant.
Prin decizia civila nr. 933 din 11 mai 2011, Tribunalul Suceava a admis contestatia avand ca obiect "contestatie decizie de concediere" privind pe contestatorul C D. C S, in contradictoriu cu intimata SC TEXAROM TRADE SRL IASI - prin administrator C P A.
A dispus anularea deciziei de concediere nr.1 din 15.12.2010 emisa de parata.
A obligat parata sa-i achite contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 15.12.2010 - 13.01.2011, precum si sa-i plateasca suma de 200 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Suceava a retinut ca reclamantul a fost salariatul societatii parate incepand cu data de 5.11.2010, pe perioada nedeterminata, in functia de agent vanzari.
Prin decizia nr.1/15.12.2010, parata a dispus incetarea raporturilor de munca dintre parti, incepand cu aceeasi data, in temeiul dispozitiilor art.65 din codul muncii aratand ca tot atunci expira si preavizul de 15 zile lucratoare.
Prin decizia de concediere nr.1/13.01.2011 parata decide incetarea contractului de munca incheiat cu reclamantul, incepand cu data de 13.01.2011, data la care expira preavizul de 15 zile lucratoare acordat pe 23.12.2010, in temeiul dispozitiilor art.65 din codul muncii.
Rezulta asadar ca parata, in calitate de angajator, a emis doua decizii de concediere in mod consecutiv, doar prima fiind contestata de reclamant.
Intr-adevar, conform dispozitiilor art.73 alin.1, salariatii concediati in temeiul dispozitiilor art.65 alin.1, situatie in care se regaseste si reclamantul, trebuie sa beneficieze de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.
Cata vreme parata nu a acordat reclamantului acest drept inseamna ca a nesocotit prevederile legale sus aratate, iar decizia nr.1/15.12.2010 este nelegala, motiv pentru care prima instanta a dispus anularea, in temeiul dispozitiilor art.78 din codul muncii.
Referitor la acela de al doilea capat de cerere, instanta de fond a retinut ca prin nici un mijloc de proba parata nu a facut dovada ca a achitat reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 15.12.2010 - data la care a fost emisa in mod nelegal decizia nr.1 si 13.01.2011, data la care a fost emisa ultima decizie si a expirat termenul de preaviz.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art.78 raportat la art.281 cod procedura civila, a fost admis si acest din urma capat de cerere.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs SC TEXAROM TRADE SRL IASI, prin administratorul C P A, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivare a aratat, in esenta, ca pentru perioada in care contestatorul a lucrat in cadrul societatii, respectiv 05 noiembrie 2010 - 15 decembrie 2010, acesta a primit corect si la timp drepturile salariale, potrivit contractului individual de munca; ca, desi i s-a comunicat prin intermediul societatii de curierat FAN COURIER preavizul privind incetarea activitatii incepand cu data de 13 ianuarie 2011, avand cunostinta si despre faptul ca pe perioada preavizului are toate drepturile si obligatiile ce decurg din contractul individual de munca, inclusiv obligatia prezentarii la serviciu pana la expirarea preavizului, acesta nu s-a conformat, in sensul ca nu s-a prezentat la locul de munca si nici nu si-a exprimat optiunea de a reincepe lucrul. De asemenea, nu s-a prezentat la sediul societatii nici la data de 11 ianuarie 2011, in vederea efectuarii cercetarii prealabile, desi fusese convocat in acest sens la data de 07 ianuarie 2011.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Analizand recursul, sub aspectul motivelor invocate, in raport de prevederile art. 304 pct. 9 si 3041 Cod procedura civila, instanta a constatat ca acesta este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. 1 din 15 decembrie 2010 emisa de societatea recurenta s-a dispus, in temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii, incetarea contractului individual de munca al contestatorului, incepand cu data de 15 decembrie 2010.
Aceasta decizie, arata recurenta, nu a produs nici un efect, nefiind inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca Iasi.
Ulterior, societatea reia procedura de concediere pentru motive neimputabile salariatului, instiintand contestatorul in legatura cu perioada de preaviz si cu obligatia pe care o are de a se prezenta la locul de munca in aceasta perioada.
Aceasta instiintare a fost facuta prin adresa nr. 1 din 23 decembrie 2010 (fila 12 dosar fond), contestatorului comunicandu-i-se faptul ca, incepand cu data de 23 decembrie 2010 este in perioada de preaviz, urmand ca, la data de 13 ianuarie 2011, sa inceteze activitatea in cadrul societatii, conform art. 65 din Codul muncii.
Astfel, retine Curtea, angajatorul, constatand, ca urmare a unei sesizari din proprie initiativa, unele inadvertente in ceea ce priveste respectarea dreptului la preaviz la emiterea primei decizii de concediere, a revenit asupra acesteia, nepunand in executare aceasta decizie.
Putem vorbi practic de o revocare a deciziei initiale de concediere.
Aceasta revocare poate interveni chiar dupa sesizarea instantei cu solutionarea contestatiei impotriva concedierii.
Este posibil un asemenea act, deoarece, pe de o parte, nici un text legal nu opreste revocarea, iar pe de alta parte, decizia de concediere nu este un act jurisdictional, care, se stie, prin esenta, este irevocabil.
In legatura cu noul termen de preaviz, contestatorul a fost instiintat la data de 23 decembrie 2010, asa cum rezulta din dovada depusa la fila 13 dosar fond.
Daca pana la aceasta data contestatorul putea considera ca isi produce efectele prima decizie de concediere, incepand cu 23 decembrie 2010, trebuia sa se prezinte la serviciu, pe perioada preavizului beneficiind de toate drepturile si fiind tinut de toate obligatiile ce decurg din contractul individual de munca.
Or, contestatorul nu a mai prestat nici o activitate in favoarea societatii recurente ulterior datei de 15 decembrie 2010, asa cum a aratat recurenta si chiar contestatorul in cererea introductiva de prima instanta: "in perioada 05 noiembrie 2010 - 15 decembrie 2010 mi-am desfasurat activitatea in cadrul firmei".
In perioada 15 decembrie 2010 - 23 decembrie 2010 atitudinea pasiva a contestatorului este justificata de faptul ca la data de 15 decembrie 2010 i-a fost inmanata prima decizie de concediere, data incetarii raporturilor de munca fiind chiar 15 decembrie 2010.
Insa dupa data de 23 decembrie 2010, data la care a primit instiintarea de preaviz, nu mai are nici o justificare pentru lipsa de la serviciu.
De asemenea, dupa aceasta data nu mai exista nici un temei legal pentru obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Temeiul despagubirilor impuse de dispozitiile art. 78 alin. 2 din Codul muncii il constituie anularea concedierii pentru netemeinicie sau/si nelegalitate.
Or, concedierea, in speta de fata, a fost afectata de nelegalitate pana la data la care angajatorul, sesizandu-se din proprie initiativa, a instiintat salariatul de obligatia pe care o are de a se prezenta la locul de munca.
Refuzul contestatorului de a-si indeplini obligatiile de serviciu incepand cu data de 23 decembrie 2010 nu-i poate fi imputata tot angajatorului care a adus la cunostinta salariatului ca, de la aceasta data, se afla in termenul de preaviz.
Cum salariul constituie totalitatea drepturilor banesti cuvenite pentru munca prestata, munca pe care salariatul a refuzat sa o presteze incepand cu data de 23 decembrie 2010, neexistand nici un impediment din partea angajatorului in acest sens, retine Curtea ca nu exista niciun temei pentru acordarea despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, dupa data de 23 decembrie 2010.
Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, coroborata cu dispozitiile art. 304 pct. 9 din acelasi act normativ, instanta a admis recursul si a modificat in parte sentinta civila atacata, in sensul ca a obligat parata sa plateasca contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 15 - 23 decembrie 2010, in loc de perioada 15 decembrie 2010 - 13 ianuarie 2011.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Raspundere civila delictuala
Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018Cerere de valoare redusa - Decizie nr. 501 din data de 21.06.2017
Actiune in raspundere patrimoniala - Sentinta civila nr. 851 din data de 18.10.2017
Pretentii. Contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului - Sentinta civila nr. 2031 din data de 12.11.2015
Prestare munca fara forme legale. Prejudiciul produs prestatorului in urma unui accident. Acordarea daunelor materiale si morale in baza raspunderii civile delictuale - Sentinta civila nr. 89 din data de 05.03.2015
Imbogatirea fara justa cauza. Existenta unui temei constitutional al raspunderii. - Sentinta civila nr. 141/S din data de 04.05.2009
Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si este reglementata de art.538-539 Cod procedura penala (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedura penala).Raspund - Decizie nr. 779 din data de 24.09.2015
Inadmisibilitatea actiunii in raspundere civila delictuala exercitata de angajator ulterior anularii deciziei de imputare emisa functionarului public pentru recuperarea prejudiciului. - Decizie nr. 700 din data de 13.02.2015
Drept civil. Daune morale si materiale derivand din procesul penal intemeiate pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil. Neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale. - Decizie nr. 101 din data de 23.10.2014
Raspunderea civila a functionarului public angajata in temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispozitiei - Decizie nr. 11894 din data de 13.11.2013
Raspunderea patrimoniala asociata raspunderii penale este intotdeauna o raspundere civila delictuala, ori raspunderea intemeiata pe dispozitiile art. 28 din Legea nr.22/1969 este o raspundere materiala intemeiata pe raporturile de munca. In cadrul pr... - Decizie nr. 887 din data de 30.11.2010
actiune in raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 1920 din data de 08.03.2011
Raspundere civila delictuala art 1001 - Hotarare nr. 1589 din data de 05.07.2011
Atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere. Fapte savarsite de administratorul statutar dupa deschiderea procedurii insolventei - Decizie nr. 699 din data de 22.06.2010
LATURA CIVILA A PROCESULUI PENAL. CALITATEA IN CARE RASPUNDE CIVIL ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII. GARANT. ASIGURATOR - Decizie nr. 87 din data de 04.02.2010
SESIZAREA CURTII DE CONTURI PRIVIND APROBAREA SI EFECTUAREA UNOR PLATI NELEGALE DIN BUGETUL LOCAL. EXECUTAREA UNOR CLAUZE PREVAZUTE IN CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA, PRIVIND PLATA CATRE SALARIATI A UNOR SUME PENTRU CARE NU EXISTA TEMEI LEGAL. - Decizie nr. 355 din data de 09.04.2009
ACTIUNE IN STABILIREA RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE - Sentinta civila nr. 134 din data de 22.01.2006
Pretentii civile. Raspunderea civila delictuala se intemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu, in timp ce raspunderea penala se intemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savarsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind infractiune. De aseme... - Sentinta civila nr. 2650/17.04.2008 din data de 21.09.2009
Raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 23883 din data de 10.03.2010
Raspundere civila delictuala - Hotarare nr. 1827 din data de 17.03.2010