InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Ploiesti

Furt. Participatie improprie.

(Decizie nr. 544 din data de 26.04.2011 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti)

Domeniu Infractiuni | Dosare Curtea de Apel Ploiesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Ploiesti

Furt. Participatie improprie.

                                                                                                       Cod penal  art. 31
                                                                                                                         art. 208 alin. Fapta unei persoane care cu intentie determina o minora in varsta de 13 ani sa sustraga diverse sume de bani de la parintii sai  intruneste elemente constitutive ale infractiunii de participatie improprie la infractiunea de furt.

                                                                         Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si
  pentru cauze cu minori si de familie
                                                      Decizia penala nr. 544/R din 26 aprilie 2011
Prin sentinta penala nr. 29 din 18.01.2011 a Judecatoriei Rm. Sarat in baza art. 31 raportat la art.208 al.1 cu art.41 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul I.L.S. la pedeapsa de 1 an inchisoare si s-au aplicat disp. art.71,64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
         A fost obligat inculpatul la 47.000 lei despagubiri civil catre partea civila R.V. si la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a  dispune astfel instanta de fond a retinut ca partea vatamata este administratorul unei societati  agricole  si a adunat in timp  bani  pe care i-a ascuns  intr-o  scafa  din tavanul unui  hol  al imobilului sau. Fiica partii vatamate  R.I.M. in varsta de  13 ani  era  prietena  cu inculpatul care la acel  moment   avea  varsta de  21 ani, si cum acesta  cunostea  ca partea vatamata  are bani  i-a cerut  minorei  sa-i imprumute suma de  1.100 lei   pentru ca sa deschida o societate comerciala. Aceasta suma inculpatul   i-a restituit-o   fiului  partii vatamate,  respectiv  martorului R.S.I.
Minora  cunostea  unde parintii  pastreaza  banii si cand a luat  suma de 1.100  lei, bani pe care  i-a predat  inculpatului, a vazut ca in acel loc  era o suma  mare de bani 
La sfarsitul luni august inculpatul  i-a cerut minorei  R.I.M.  suma de 30.000 lei  pentru a-si cumpara autoturism,  spunandu-i acestuia  ca  ii va restitui, imprejurare in care minora a luat din casa acesti bani si i-a predat  inculpatului  iar acesta  si-a  cumparat  un autoturism.
Inculpatul nu  i-a restituit  banii, iar la data de 15.09.2008  inculpatul i-a mai cerut minorei suma de  15.000 lei, bani pe care   si de aceasta data minora i-a dat fara stirea parintilor, iar la  patru  zile  dupa aceasta, inculpatul i-a mai cerut suma de  2000 lei, afirmand  ca vrea sa achite o rata la masina, de aceasta  data minora a luat banii i-a  pus in caiet si i-a predat invinuitului  prin intermediul colegei sale  P.C.
Situatia de fapt, expusa mai sus, a fost  stabilita prin coroborarea plangerii partii vatamate, fotografii judiciare, procesul verbal de cercetare la fata locului, declaratiile martorilor coroborate cu declaratiile de recunoastere a  inculpatului.
Fapta inculpatului, care profitand  de relatia  de prietenie cu  minora  RI.M.  in varsta de 13 ani  si de naivitatea acesteia,  a determinat-o  sa sustraga  in  perioada  august - septembrie 2008  in mod reperat, diverse sume  de  bani  din casa parintilor, bani pe care i-a  folosit in  scopuri personale  respectiv suma de 48.100 lei, s-a considerat ca  intruneste  elementele  constitutive ale  infractiunii  de participatie  improprie  la furt, prevazuta de art.  31 raportat  la art.  208  al. l Cod penal  cu aplicarea art. 4l al. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei s-a avut in vedere persoana inculpatului, care se afla la prima incalcare a legii penale, pozitia nesincera  a acestuia  pe tot parcursul  procesului penal, imprejurarea ca  prejudiciul  nu a fost recuperat de catre partea vatamata,  pericolul social concret al faptei, modalitatea in care aceasta a fost comisa, respectiv profitand  de varsta  partii vatamate, precum si  faptul ca inculpatul nu este angajat  si nu desfasoara  o activitate  utila.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei, partea  vatamata s-a constituit parte civila cu suma de  49.000 lei, insa  din probele  administrate  instanta de fond a retinut ca  fiica partii vatamate  a inmanat  inculpatului suma  totala e  48.100 lei, din care inculpatul  a  restituit suma de 1100 lei, fiind astfel nerecuperata suma de  47.000 lei.
Impotriva  acestei solutii a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea acestei cai de atac a precizat ca din probele administrate nu se poate retine ca ar fi determinat-o pe minora sa sustraga parintelui sau suma reclamata, el cerand doar suma de 1.110 lei, pe care de altfel a restituit-o.
Examinand recursul formulat prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, a criticilor invocate, cat si sub toate aspectele conform art. 386/6 alin. 3 Cod procedura penala, Curtea a apreciat ca aceasta cale de atac este nefondata.
Reanalizand probele administrate in cauza, Curtea a considerat ca inculpatul se face vinovat de infractiunea pentru care a fost trimis in judecata, iar prejudiciul este cel stabilit de prima instanta.
Din probele administrate s-a retinut ca  partea vatamata R.V. in cursul anului 2008 a avut importante sume de bani, aspect ce rezulta din inscrisurile de la CEC Bank, depuse la dosar, conform carora acesta a derulat mai multe activitati in agricultura.
Desi inculpatul nu a recunoscut ca ar fi determinat-o cu intentie pe R.I.M., fiica minora a partii vatamate, cu care inculpatul avea o relatie de prietenie, in anul 2008 sa sustraga mai multe sume de bani de la parintele sau, aceasta aparare este contrazisa de declaratiile pe care minora si martora P.C.  le-au dat in cauza,  in faza de urmarire penala  si in faza cercetarii judecatoresti .
Inculpatul a sustinut in apararea sa ca ar fi  derulat diverse intermedieri de vanzare -cumparare autoturisme, a lucrat in constructii si/sau a primit aceste sume de bani de la mama sa, care la randul ei le-a obtinut in urma unor tranzactii imobiliare.
Referitor la cel din urma aspect, inculpatul a depus la dosar un contract de vanzare cumparare autentificat la notariat si un inscris sub semnatura privata. Din inscrisul sub semnatura privata, care nu poarta data cand a fost intocmit, a rezultat ca numita I.M., mama inculpatului, ar fi primit de la cumparatorii O.G. si O.F., la data de 12.08.2007, suma de 20.000 lei, urmand ca restul pana la 83.000 lei sa-i primeasca in luna martie 2008. Din contractul de vanzare cumparare rezulta ca I.M. si D.L.F. au vandut in data de 13.08.2007 numitilor O.G., casatorita cu O.F., dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Braila, iar pretul vanzarii a fost de 20.000 lei, primit integral si personal .
 Se observa astfel ca inscrisul sub semnatura  privata doreste sa prezinte o alta realitate decat cea autentificata de notar, motiv pentru care nu poate fi luat in considerare ca veridic, asa cum in mod justificat a facut-o si instanta de fond, dand astfel curs disp. art. 63 alin. 2 Cod procedura penala.
A mai sustinut inculpatul ca a obtinut diverse venituri din constructii, fara insa a face proba cu inscrisuri asupra acestora. A fost audiat in acest sens martorul E.D., care a declarat ca in cursul anilor 2007,2008, 2009,2010 a lucrat impreuna cu inculpatul, sporadic 2-3 luni pe an, perioada in care au fost platiti cum sume de aproximativ 100 lei/zi. Adunand aceste sume de bani, probate de catre inculpat nu rezulta sume necesare achizitionarii si ulterior schimbarii mai multor autoturisme, respectiv Fiat, cu care a avut un accident, Ford, BMW si un Peugeot 607. Despre aceste autoturisme inculpatul face vorbire in declaratia sa data in faza de urmarire penala.
De asemenea, la dosarul cauzei mai exista o adresa de la Administratia Fiscala Rm Sarat, conform careia inculpatul nu figureaza cu venituri in anul 2008. Din cele de mai sus, rezulta cu certitudine inculpatul in anul 2008 a determinat-o cu intentie pe minora R.I.M.(in varsta de 13 ani) sa sustraga diverse sume de bani, pana la limita de 47.000 lei de la partea vatamata R.V.
In final, s-a considerat ca aceasta situatie de fapt intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 31 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Si cu referire la pedeapsa aplicata, s-a considerat ca aceasta a fost just individualizata de catre instanta de fond, care a tinut cont de criteriile prev. de art. 72 Cod penal,  indeosebi celor referitoare la modalitate de comitere, respectiv de  faptul ca si-a exercitat influenta asupra unei minore de numai 13 ani, de numarul de acte materiale, cat si de cuantumul prejudiciului produs.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011