Succesiune. Calitate de mostenitor legal. Filiatie stabilita de o instanta judecatoreasca inainte de intrarea in vigoare a actualului Cod al familiei si a Decretului nr. 32/1954.

Succesiune. Calitate de mostenitor legal. Filiatie stabilita de o instanta judecatoreasca inainte de intrarea in vigoare a actualului Cod al familiei si a Decretului nr. 32/1954.

Prin sentinta civila nr. 379 din 3 aprilie 2007, pronuntata de Judecatoria Reghin in dosarul nr. 1273/2006, s-a admis actiunea civila formulata de reclamantul PF,  impotriva paratilor FF, FL, FD si FA, constatand ca reclamantul este fiul defunctului FF, decedat la data de 31 martie 2005 si ca are calitate succesibil cu vocatie succesorala la succesiunea defunctului.
Prin decizia civila nr. 129 din 24 aprilie 2008, pronuntata de Tribunalul Mures, Sectia Civila in dosarul nr. 3833/102/2007, s-a respins ca nefondat apelul declarat de parati, impotriva sentintei sus-mentionate, obligandu-i pe acestia la plata catre intimatul PF a sumei de 700 lei cheltuieli de judecata.
  Impotriva acestei decizii, in termen legal, au declarat recurs paratii si au solicitat modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului declarat impotriva  sentintei pronuntate de prima instanta si in consecinta, respingerea actiunii introductive promovata de reclamant.
In  motivarea recursului s-a aratat ca decizia atacata este nelegala si netemeinica, intrucat in mod gresit instanta de apel a ajuns la concluzia ca in cauza a existat o recunoastere de paternitate, care a stat la baza stabilirii in sarcina lui FF a obligatiei de intretinere a reclamantului PF, pornind de la cuprinsul cartilor de judecata civila nr. 299/1946 si nr. 46 L/1951 si a sentintei nr. 136/1967 a Tribunalului Reghin. Este gresita sustinerea instantei de apel ca in speta a fost stabilita paternitatea reclamantului fata de tatal sau prin cartea civila nr. 46 L/1951 a Judecatoriei Reghin, deoarece la acea data nu era in vigoare Codul familiei, care a intrat in vigoare abia in 31 ianuarie 1954, iar Codul civil nu cunostea institutia stabilirii paternitatii.
  Instantele de judecata au facut o gresita aplicare a art. 111 Cod procedura civila  care consacra caracterul subsidiar al actiunii in constatare fata de actiunea in realizare.
S-a invocat faptul ca reclamantul si mama acestuia nu au solicitat stabilirea paternitatii dupa intrarea in vigoare a Codului familiei, si prin urmare, ei nu vor putea cere "constatarea filiatiei" , acestia avand la indemana actiunea in stabilirea filiatiei de care nu au uzat in termenul legal prevazut de art. 49 din Decretul nr. 32/1954 cu privire la punerea in vigoare a Codului familiei.
Este logic ca atunci cand partea a omis sa intenteze o actiune in realizare in termenul legal el nu va putea cere constatarea existentei unui drept pretins in instanta, intrucat culpa acesteia de a nu uza in termenul prevazut de lege,  de actiunea in realizare, nu-i poate conferi un drept la actiunea in constatare. Mama reclamantului nu a intentat in termenul de un an  prevazut de Codul familiei si de Decretul nr. 32/1954 actiune in stabilirea paternitatii si in consecinta, filiatia reclamantului fata de tatal sau nu poate fi stabilita, termenul de un an fiind de decadere.
Paratii au sustinut ca ei nu au recunoscut niciodata filiatia reclamantului fata de fratele lor FF, decedat la 31 martie 2005, iar sentinta de obligare a prezumtivului tata la plata unei pensii de intretinere, nu este echivalenta cu o sentinta de stabilirea filiatiei.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Reclamantul PF a formulat intampinare si a solicitat respingere recursului declarat de parati, sustinand ca in mod corect tribunalul a retinut ca fata de argumentele redate in cuprinsul hotararii - carte de judecata  nr. 46 L/1951 a Judecatoriei Populare Mixte Reghin, ne aflam in prezenta unei recunoasteri voluntare de paternitate, consacrata  printr-un act autentic si ca in aceste conditii sustinerea paratilor in sensul ca filiatia  nu ar fi fost stabilita nu are relevanta in cauza. La acel moment aceasta forma de recunoastere era cea prevazuta de art. 304 Cod civil.
In cauza are relevanta faptul ca din cuprinsul hotararii judecatoresti sus-mentionate reiese ca a existat o recunoastere de paternitate care a stat la baza stabilirii in sarcina lui FF a obligatiei legale de intretinere a copilului, respectiv a reclamantului FF, aceasta recunoastere voluntara fiind irevocabila.
Reclamantul a mai invocat faptul ca in mod corect s-a stabilit ca nu sunt aplicabile in cauza dispozitiile Codului familiei, ale art. 8 din decretul nr. 32/1954, astfel ca in aceste conditii, nu poate fi primita exceptia de tardivitate invocata de recurenti.
Sustinerea recurentilor parati in sensul gresitei aplicatiuni a prevederilor art. 111 Cod procedura civila, este nefondata in conditiile in care prima instanta a fost investita cu o cerere privind consacrarea dreptului de mostenitor al reclamantului.
Examinand decizia atacata prin prisma motivelor de recurs si in raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata formulata la 25 mai 2006 reclamantul PF a solicitat in contradictoriu cu paratii FF, FL, FD si FA sa se constate dreptul sau de mostenire, in calitate de fiu, la succesiunea defunctului FF, decedat la 31 martie 2005. Reclamantul a sustinut ca este fiul defunctului, insa in actele de stare civila nu s-a facut aceasta mentiune, desi filiatia a fost stabilita prin hotarare judecatoreasca si in aceste conditii, cererea sa de deschidere a procedurii succesorale a fost respinsa pe motiv ca nu are calitate de succesibil. Pe de alta parte, aceasta chestiune nu a putut fi solutionata pe cale amiabila cu paratii, care au calitatea de colaterali privilegiati, motiv pentru care reclamantul a fost nevoit sa se adreseze instantei judecatoresti.
Din actele dosarului rezulta ca prin cartea de judecata civila nr. 299 din 2 iulie 1947, data de Judecatoria de Pace Mixta Reghin in dosarul nr. C-2572/1947 s-a admis in parte actiunea intentata de reclamanta  PM (mama reclamantului din prezenta cauza) prin petitiunea inregistrata la nr. 6071/1947 in contra paratului FF a lui F si s-a stabilit pensia alimentara ce o va plati paratul reclamantei, pentru copilul minor (care era reclamantul din prezenta cauza) la suma de 700.000 lei lunar, incepand cu data pronuntarii hotararii.
La pronuntarea acestei hotarari judecatoresti instanta a avut in vedere faptul ca paratul din acea caza a fost obligat anterior la plata unei pensii alimentare de 25 pengo lunar pentru minor, aceasta fiind stabilita la 7 mai 1942 prin hotarare judecatoreasca, paratul recunoscand ca a fost stabilita acea obligatie in sarcina sa, refuzand insa sa plateasca un cuantum majorat. Instanta a apreciat ca suma mentionata este prea mica in raport cu nevoile minorului, motiv pentru care a dispus majorarea acesteia.
Ulterior, prin cartea de judecata civila nr. 462 din 23 noiembrie 1951, data de Judecatoria Populara Mixta Reghin in dosarul nr. 2572/1947, in urma admiterii in parte a actiunii reclamantei PM s-a stabilit in sarcina paratului FF obligatia de plata a unei pensii alimentare in suma de 1000 lei lunar, pe seama minorului, incepand cu data de 14 iunie 1951.
Instanta a avut in vedere starea de fapt retinuta prin hotararea judecatoreasca anterioara(cartea civila nr. 299/1947) si a retinut de asemenea ca sunt aplicabile dispozitiile art. 185, 189 si 190 Cod civil , prin prisma acestor dispozitii cererea reclamantei fiind apreciata ca fondata.
Prin sentinta civila nr. 136 din 15 februarie 1957, pronuntata de Tribunalul Popular Mixt al Raionului Reghin in dosarul nr. 162/1957 s-a admis actiunea reclamantei Pop Maria si s-a majorat pensia alimentara datorata de paratul FF pentru minorul PF la suma de 100 lei lunar, incepand cu data de 15 ianuarie 1957 pana la majoratul minorului.
Trebuie precizat ca din toate hotararile judecatoresti care au fost mentionate mai sus rezulta ca paratul FF nu a contestat cu ocazia niciunei judecati filiatia minorului PF fata de el si nici obligatia sa de intretinere fata de minor, desi a fost prezent cu ocazia judecarii fiecarei cauze, singurele obiectii fiind legate de cuantumul obligatiei de intretinere.
Tot din aceste hotarari judecatoresti, astfel cum a retinut si instanta de apel, rezulta ca legatura de rudenie, respectiv filiatia reclamantului PF, din prezenta cauza fata de tatal sau FF a fost analizata si stabilita de o instanta judecatoreasca inainte de intrarea in vigoare a actualului Cod al familiei si a Decretului nr. 32/1954 si fiind vorba de hotarari judecatoresti, acestea au valoare de act autentic.
Astfel, pensia de intretinere a fost stabilita pentru prima data prin hotarare judecatoreasca in anul 1942, iar ulterior legatura de filiatie dintre defunctul FF si reclamantul din prezenta cauza PF si obligatia de intretinere nu au fost contestate de defunct. Mai mult, in sentinta civila nr. 136 din 15 februarie 1957 se precizeaza expres ca minorul PF este nascut din coabitarea reclamantei PM cu paratul din acea cauza, FF.
In aceste conditii, in mod corect a retinut instanta de apel  ca filiatia reclamantului  PF fata de defunctul FF reiese din hotararile judecatoresti mentionate, fiind vorba de o recunoastere voluntara de paternitate.
Codul civil roman nu cunostea institutia stabilirii paternitatii, insa permitea recunoasterea voluntara din partea tatalui, ceea ce in cazul reclamantului s-a si intamplat. De asemenea, prin art. 1 si urm. din Decretul nr. 131/1949, privind reglementarea conditiunii juridice a copilului natural s-a prevazut posibilitatea recunoasterii copilului natural de catre tata, prevazandu-se expres ca recunoasterea este irevocabila. In atare situatie, nu se poate sustine ca recunoasterea facuta prin hotararile judecatoresti amintite, care sunt anterioare intrarii in vigoare a Codului familiei, nu ar fi valabila.
Recurentii parati au mai invocat faptul ca in conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 32/1954 actiunile in stabilirea filiatiei trebuiau introduse in termen de un an de la intrarea in vigoare a Codului familiei.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei stabilirea filiatiei este supusa dispozitiilor Codului familiei si produce efectele prevazute de acest cod si in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea lui in vigoare, chiar daca cererea se afla in curs de judecata. Prin art. 8 alin. 2 din acelasi decret se prevede ca actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei, nascut inainte de intrarea in vigoare a Codului familiei se poate porni in termen de un an de la intrarea in vigoare a acestui cod.
Aceste prevederi legale se refera insa la copiii nascuti inainte de intrarea in vigoare a Codului familiei si a caror paternitate nu a fost recunoscuta sau stabilita  pana la momentul respectiv.
In cazul reclamantului exista o recunoastere a paternitatii si fusese stabilita in sarcina defunctului obligatia de intretinere, filiatia reclamantului fata de defunct fiind analizata de o instanta judecatoreasca si prin urmare, aceste dispozitii nu erau aplicabile, astfel cum a retinut de altfel si instanta de apel.
Dimpotriva, apreciem ca in aceasta situatie erau aplicabile prevederile art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954, conform carora recunoasterile valabile facute potrivit  legilor anterioare, precum si hotararile declarative de paternitate ramase definitive la data intrarii in vigoare a Codului familiei vor produce efectele prevazute de acest cod.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca in legatura cu obligatia de intretinere stabilita in sarcina defunctului s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca prin care aceasta s-a majorat, ulterior intrarii in vigoare a Codului familiei, respectiv sentinta civila nr. 136 din 15 februarie 1957 a Tribunalului Popular al Raionului Reghin, or in situatia in care persoana obligata la intretinere ar fi apreciat ca in conditiile noilor reglementari (art. 86 si urm. din Codul familiei) aceasta obligatie nu mai subzista, putea cere sistarea acesteia, insa o astfel de cerere nu a fost formulata, ci dimpotriva defunctul i-a platit reclamantului pensie de intretinere pana la majorat.
De asemenea, curtea apreciaza ca in situatia in care defunctul ar fi considerat ca recunoasterea paternitatii fata de reclamant nu ar fi fost valabila, dupa intrarea in vigoare a Codului familiei, acesta putea promova o actiune in contestarea recunoasterii de paternitate in conditiile art. 58 din Codul familiei, insa defunctul nu s-a prevalat de aceste prevederi legale.
Sustinerile recurentilor parati in sensul ca prima instanta si instanta de apel au facut o gresita aplicare a prevederilor art. 111 Cod procedura civila care consacra caracterul subsidiar al actiunii in constatare fata de actiunea in realizare, sunt nefondate.
Prima instanta a fost investita cu o actiune intemeiata pe prevederile art. 111 Cod procedura civila si nu cu o actiune in realizare, reclamantul solicitand sa se constate dreptul sau de mostenire, respectiv calitatea de succesibil al defunctului FF, actiunea sa fiind admisibila in contextul in care legatura de filiatie dintre reclamant si defunct era deja stabilita, astfel ca nu era necesara promovarea unei actiuni in stabilirea paternitatii, respectiv a unei actiuni in realizare.
Este adevarat ca sentinta prin care se dispune obligarea prezumtivului tata la plata pensiei de intretinere nu este echivalenta cu o sentinta prin care se stabileste paternitatea, insa in contextul in care sentinta prin care s-a stabilit obligatia de intretinere cuprinde si o recunoastere a paternitatii, aceasta recunoastere facuta in fata instantei, conform practicii judiciare, echivaleaza cu o recunoastere facuta prin inscris autentic.
In consecinta, curtea retine ca in mod corect s-a apreciat in cauza in fazele procesuale anterioare ca actiunea reclamantului este fondata si ca reclamantul este indreptatit sa i se recunoasca vocatia succesorala la succesiunea defunctului FF, in speta nefiind incidente motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila, intrucat instanta de apel a interpretat corect actele deduse judecatii si a facut o corecta aplicare a prevederilor legale aplicabile in materie.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 312 Cod procedura civila , recursul declarat de parati va fi respins ca nefondat.