InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Art. 522 1 Cod procedura penala; Art. 72 din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 224/2004; inculpat condamnat in lipsa - dreptul de a cere rejudecarea cauzei

(Decizie nr. 139 din data de 13.08.2007 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Uciderea din culpa | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Prin Decizia penala nr. 139/A din data de 13 august 2007 Curtea de Apel Galati a admis apelul formulat de condamnatul B.D.D. impotriva Sentintei penale nr.197 din data de 17.04.2007, pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr.790/121/2007.
A desfiintat Sentinta penala nr.197/17.04.2007 a Tribunalului Galati si in rejudecare:
A admis, in principiu, cererea formulata de condamnatul B.D.D. de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr.1084/P/2001 al Tribunalului Galati, in care s-a pronuntat Sentinta penala nr.54/05.02.2002 a Tribunalului Galati, definitiva prin Decizia penala nr.2197/13.05.2003 a Curtii Supreme de Justitie.
A trimis cauza la Tribunalul Galati in vederea continuarii judecatii, audierii inculpatului, analizei si pronuntarii asupra probelor solicitate de condamnatul B.D.D. si solutionarii pe fond a cererii formulate de condamnat.
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.790/121/2007 condamnatul B.D.D. a formulat apel impotriva Sentintei penale nr.197/17.04.2007 a Tribunalului Galati.
Prin Sentinta penala nr.197/17.04.2007 a Tribunalului Galati, pronuntata in dosarul nr.790/121/2007, a fost respinsa ca nefondata cererea privind rejudecarea cauzei formulata de condamnatul B.D.D.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond, Tribunalul Galati, a avut in vedere ca, prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Galati sub nr.790/121/2007, condamnatul B.D.D. a solicitat, in temeiul dispozitiilor art.18 si art.72 din Legea nr.302/2004 si dispozitiile art.461 litera b Cod procedura penala, rejudecarea cauzei in care s-a pronuntat Sentinta penala nr.54/2002 a Tribunalului Galati, prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 9 ani inchisoare, pentru savarsirea de tentativa la infractiunea de omor calificat.
A solicitat, de asemenea, deducerea perioadei executate in stare de arest provizoriu, in vederea extradarii.
In motivarea cererii formulate, condamnatul a aratat ca prin sentinta mentionata a fost condamnat la o pedeapsa de 9 ani inchisoare, dar nu a fost prezent la judecarea cauzei nici in fata instantei de fond si nici in caile de atac, fiind plecat la munca in strainatate.
A mai precizat condamnatul ca, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, s-a solicitat extradarea sa din Italia, cererea fiind admisa.
In baza hotararii de extradare a fost arestat provizoriu, incepand cu data de 17.10.2005, fiind ulterior extradat in Romania.
La termenul de judecata din 11.04.2007 condamnatul, prin aparator ales, a precizat ca intelege sa isi intemeieze cererea si pe dispozitiile art.5221 Cod procedura penala, solicitand admiterea in principiu a cererii privind rejudecarea cauzei, motivat de faptul ca petentul-condamnat a lipsit la judecarea cauzei si se impune administrarea de noi probe pentru dovedirea situatiei de fapt.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a constatat urmatoarele:
Prin Sentinta penala nr.54/05.02.2002, pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr. 1084/P/2001, a fost condamnat inculpatul B.D.D. la o pedeapsa principala de 8 ani si 10 luni inchisoare si la pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 litera a si b Cod penal pentru o durata de 3 ani pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.20 Cod penal raportat la art.174 - 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.37 litera a Cod penal.
Conform art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberarii conditionate pentru restul de pedeapsa de 174 zile inchisoare din pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata prin Sentinta penala nr.39/1999 a Tribunalului Caras Severin si s-a dispus ca inculpatul sa execute o pedeapsa principala rezultanta de 9 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 litera a si b Cod penal pe o durata de 3 ani.
Conform art.71 Cod penal a fost aplicata inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 Cod penal.
A fost admisa in parte actiunea civila formulata de partea vatamata A.D. si obligat inculpatul la plata sumei de 5 milioane lei ROL cu titlu de daune morale catre acesta.
De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.481.617 lei ROL catre partea civila Spitalul Judetean Galati, precum si la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pe parcursul desfasurarii procesului penal, la momentul cand prima instanta de judecata a fost sesizata cu plangerea formulata de partea vatamata - 07.08.2000 - dosar nr. 9148/2000, instanta a constatat ca inculpatul a fost prezent, fiind legitimat la termenul de judecata din 24.08.2000, cand a solicitat amanarea judecarii cauzei pentru a-si angaja aparator.
La urmatorul termen de judecata, inculpatul nu s-a mai prezentat.
In cauza s-a pronuntat Sentinta penala nr.2008 din 18.09.2000, prin care Judecatoria Galati a dispus, in temeiul dispozitiilor art.285 Cod procedura penala, scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea acesteia la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati pentru efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor fata de inculpat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati cu numarul 1374/P/2000 a fost trimis in judecata inculpatul B.D.D. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal in referire la art.175 lit. i Cod penal cu aplicarea art.37 litera a Cod penal.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Galati sub nr.1084/P/2001.
Inculpatul nu s-a prezentat in instanta si nu a putut fi audiat.
In faza de urmarire penala s-a luat act de faptul ca s-a sustras urmaririi penale.
In faza cercetarii judecatoresti, inculpatul a fost reprezentat de aparator ales, inca de la primul termen de judecata.
La termenul de judecata din 01.11.2001 aparatorul ales al inculpatului, in exercitarea dreptului la aparare, a solicitat proba testimoniala si proba cu inscrisuri, probe admise si administrate in cauza.
Impotriva Sentintei penale pronuntate de Tribunalul Galati, inculpatul a exercitat in nume propriu, caile de atac, conform declaratiei de apel si declaratiei de recurs.
Fata de aceasta situatie, prima instanta a apreciat ca in cauza nu este vorba despre o incalcare a dreptului la aparare al inculpatului, mai mult, acesta fiind prezent in fata primei instante, a avut cunostinta de desfasurarea unui proces penal in care, inca de la inceput avea calitatea de inculpat.
In ceea ce priveste temeiul de drept invocat de inculpat, prin aparator, respectiv dispozitiile art. 72 alin.2 din Legea nr.302/2004, Tribunalul Galati a constatat urmatoarele:
Potrivit art.72 alin.2 din legea mentionata, daca extradatul a fost condamnat in lipsa, el va fi rejudecat la cerere, cu respectarea dispozitiilor art. 34 alin.1 din Legea nr.302/2004.
Dispozitiile art.34 alin.1 din Legea privind cooperarea juridica internationala in materie penala se refera la judecarea in lipsa a inculpatului in caz de extradare pasiva, deci a unei persoane extradate din Romania in situatia in care i-ar fi fost incalcat acestuia dreptul la aparare, astfel incat s-a apreciat ca nu pot fi aplicabile inculpatului B.D.D., care a fost extradat din Italia, in vederea executarii unei pedepse privative de libertate aplicata de statul roman.
Pentru aceste considerente, prima instanta a apreciat ca nu se impune rejudecarea cauzei, dispozitiile art.5221 Cod procedura penala prevazand facultatea instantei de a proceda sau nu la rejudecarea cauzei.
Fata de solicitarea inculpatului, prin aparator, de a se deduce perioada arestarii provizorii in vederea executarii din durata pedepsei aplicate condamnatului, Tribunalul Galati a constatat ca aceasta priveste un incident ivit in cursul executarii, astfel incat poate fi rezolvat pe calea unei contestatii la executare si nu pe calea incidentala a unei cereri de rejudecare a cauzei, care are un regim juridic distinct.
Pentru aceste motive, Tribunalul Galati a respins ca nefondata cererea formulata de condamnatul B.D.D. privind rejudecarea cauzei.
Impotriva Sentintei penale nr.197/17.04.2007 a Tribunalului Galati, in termen legal a formulat apel condamnatul B.D.D., criticand solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.
A aratat condamnatul, prin aparator ales, ca solutia instantei de fond de respingere, in principiu, a cererii de rejudecare, este nefondata.
Analizand apelul formulat, din prisma motivelor invocate, dar si din oficiu sub toate aspectele invocate, Curtea apreciaza ca acesta este fondat, urmand sa fie admis pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.5221 alin.1 Cod procedura penala, in cazul in care se cere extradarea unei persoanei judecate si condamnate in lipsa, cauza va fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.
Prevederile art.5221 Cod procedura penala au fost introduse prin Legea nr.2812003 si reprezinta cadrul general privitoare la rejudecare in caz de extradare.
Ulterior, prin Legea nr.302/2004 a fost reglementata in mod amanuntit procedura in caz de extradare, ulterior Legea 302/2004 fiind modificata prin Legea nr.224/2006.
Dispozitiile art.72 alin.2 din Legea nr.302/2004 modificata prin Legea nr.224/2006 prevad in mod imperativ ca "daca extradatul a fost condamnat in lipsa, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevazute de art.34 alin.1".
Se observa ca fata de dispozitiile art.5221 Cod procedura penala, care prevedeau cerinta cumulativa ca persoana sa fi fost judecata si condamnata in lipsa, dispozitiile art.72 alin.2 din Legea nr.302/2004 modificata prin Legea nr. 224/2006, care sunt ulterioare art.5221 Cod procedura penala si constituie deci o norma speciala, derogatorie si care se aplica cu prioritate, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", prevad doar conditia ca persoana sa fi fost condamnata in lipsa, adica sa fi lipsit de la pronuntarea hotararii de condamnare.
Or, analizand dosarul de fond al cauzei rezulta ca B.D.D. a fost condamnat in lipsa, astfel incat se gaseste in ipoteza prevazuta de art.72 alineatul 2 din Legea nr.302/2004 modificata prin Legea nr.224/2006.
Instanta a carei hotarare se ataca, a interpretat gresit prevederile art. 34 alin.1 din Legea 302/2004, modificata prin Legea nr.224/2006.
Din analiza atenta a dosarului rezulta conditiile in care statul roman, ca stat solicitat poate refuza extradarea si cand se poate acorda totusi extradare, cu salvgardarea procedurii de rejudecare a cauzei si a drepturilor la aparare.
Pe baza principiului reciprocitatii in relatiile internationale si in situatia in care Romania este stat solicitant, trebuie sa acorde aceleasi garantii si asigurari, in caz contrar extradarea putand fi respinsa.
Rezulta in mod clar spiritul legii si vointa legiuitorului roman, care a elaborat Legea 302/2004 si modificata prin Legea 224/2006 de a acorda, ca o garantie acordata statelor solicitate, posibilitatea ca oricare persoana extradata catre Romania, care a fost condamnata in lipsa, sa beneficieze de rejudecarea cauzei sale, cu respectarea dreptului la aparare.
Asa fiind, Curtea a apreciat ca in mod netemeinic, Tribunalul Galati a respins in principiu cererea de rejudecare formulata de condamnatul B.D.D.
S-a concluzionat in sensul ca apelul condamnatului B.D.D. urmeaza a fi admis; a fi desfiintata Sentinta penala nr.197/17.04.2007 a Tribunalului Galati, a fi admisa in principiu cererea de rejudecare formulata de condamnatul B.D.D. si a fi trimisa cauza la Tribunalul Galati pentru continuarea judecatii pe fondul cauzei.
Cu privire la procedura de urmat, Legea 302/2004 modificata prin Legea nr.224/2006 nu contine prevederi exprese.
In aceasta situatie, sediul materiei devine art.5221 Cod procedura penala, care la randul sau, prin alineatul 2, face trimitere la dispozitiile art. 405 - 408 Cod procedura penala privind revizuirea.
Dispozitiile art.405 alin.1 Cod procedura penala coroborate cu prevederile artr.407 Cod procedura penala, fac trimitere la judecarea cauzei, pe fond, in triplu grad de jurisdictie, fond - apel - recurs.
Dispozitiile art.405 - 408 Cod procedura penala nu au fost modificate prin Legea 281/2003, sau Legea nr.356/2006, in sensul in care au fost modificate expres dispozitiile art.379 pct.2 litera b Cod procedura penala privitoare la motivele pentru care in apel instanta poate desfiinta cauza cu trimitere la instanta de fond, in restul cazurilor instanta de apel urmand sa retina cauza si sa procedeze la rejudecarea acesteia.
 Dispozitiile art.405 - 408 Cod procedura penala, privind revizuirea, ca si de altfel cele privitoare la contestatia in anulare, prevad o procedura speciala, derogatorie, de la dreptul comun in materie, specifica cailor extraordinare de atac unde solutionarea cauzei se face in doi timpi: admiterea in principiu si solutionarea pe fond.
In cazul in care instanta de fond in mod gresit a respins in principiu cererea condamnatului, instanta de apel, admitand in principiu, cererea de rejudecare si retinand cauza pentru rejudecare pe fond, ar insemna sa priveze pe condamnat de dreptul la exercitarea unei cai legale de atac, respectiv cea a apelului, luand astfel din beneficiul triplului grad de jurisdictie in fond a cauzei.
Din aceste considerente si vazand si prevederile art.5221 Cod procedura penala, art.405 - 408 Cod procedura penala, Curtea a admis apelul formulat de condamnatul B.D.D. impotriva Sentintei penale nr.197 din 17.04.2007 a Tribunalului Galati, a desfiintat Sentinta penala atacata si in rejudecare, a admis, in principiu, cererea formulata de condamnatul B.D.D., privind rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr.1084/P/2001 al Tribunalului Galati, in care s-a pronuntat Sentinta penala nr.54/05.02.2002 a Tribunalului Galati, definitiva prin Decizia penala nr.2197/13.05.2003 a Curtii Supreme de Justitie.
S-a dispus ca dosarul sa fie trimis la Tribunalul Galati in vederea continuarii judecatii in fond a cauzei, audierii inculpatului B.D.D., analizarii si solutionarii probelor solicitate de inculpat si solutionarii pe fond a cauzei.
Conform art.192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului apel penal, au ramas in sarcina statului.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uciderea din culpa

Ucidere din culpa - Decizie nr. DP13/A/2008 din data de 31.03.2009
Gresita calificare a caii de atac ca fiind recurs in loc de apel. - Decizie nr. 1360 din data de 29.11.2011
Uciderea din culpa. Administrarea incompleta a probatiunii testimoniale - Decizie nr. 253 din data de 17.04.2007
Ucidere din culpa. Solutionarea laturii civile - Decizie nr. 538 din data de 19.09.2006
Ucidere din culpa. Despagubiri civile cuvenite minorului nascut dupa decesul victimei - Decizie nr. 389 din data de 13.06.2006
178 C.p. - Sentinta penala nr. 996 din data de 10.04.2012
Ucidere din culpa art 178 cp - Sentinta penala nr. 66 din data de 14.04.2010
Ucidere din culpa - Art. 178 Cod penal - Sentinta penala nr. 24 din data de 26.01.2012
Ucidere din culpa, art. 178 alin. 1, 2 Cod penal - Sentinta penala nr. 91 din data de 17.03.2011
Ucidere din culpa, art. 178 C.p. - Sentinta penala nr. 232 din data de 10.09.2010
Citare inculpat si sucursala asigurator. Nulitate. - Decizie nr. 315 din data de 20.05.2010
Citarea partilor la judecata. Schimbarea sediului instantei de judecata. - Decizie nr. 232 din data de 26.03.2009
UCIDERE DIN CULPA. LEGATURA DE CAUZALITATE DINTRE ACCIDENTUL AUTO SI PRODUCEREA REZULTATULUI. CONTRIBUTIA FACTORILOR SI IMPREJURARILOR FAVORIZANTE - Decizie nr. 908 din data de 09.12.2004
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 404 din data de 12.09.2014
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 246 din data de 06.05.2009
Ucidere din culpa. - Sentinta penala nr. 59 din data de 11.02.2009
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 560 din data de 18.11.2008
UCIDERE DIN CULPA - Sentinta penala nr. 156 din data de 26.03.2009
Actiune civila exercitata in procesul penal. Ucidere din culpa. Principiul repararii integrale a prejudiciului direct si indirect. Asigurator de raspundere civila delictuala. Opozabilitate - Sentinta penala nr. 594 din data de 13.10.2008
Ucidere din culpa in forma agravata. Cerere de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 al.2 Cod penal, in infractiunea de vatamare corporala din culpa, prevazuta de art.184 al.1, 3 Cod penal. Soluti... - Sentinta penala nr. 1651 din data de 05.07.2006