InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Contestatia in anulare. Inaplicabilitatea dispozitiilor art.317 alin.1 pct.2 Cod procedura civila in situatia in care in fata instantei a carei hotarare se ataca a fost invocata si s-a respins exceptia de necompetenta absoluta.

(Decizie nr. 68 din data de 22.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Contestatie in anulare | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Contestatoarea S.C. "A.S." S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 676 din 12.12.2007 a Curtii de Apel Galati si rejudecarea recursului apreciind ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 317 alin 1 punctul 2 si ale art. 318 teza 1 Cod procedura civila.
In sustinerea cererii, contestatoarea a aratat ca decizia a carei anulare o solicita este nelegala, aceasta fiind data cu incalcarea dispozitiilor cuprinse in decizia nr. 5157/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie precum si cu incalcarea normelor privitoare la competenta instantelor de judecata.
In concret, prin cererea inregistrata sub nr. 505/2003 pe rolul Judecatoriei Adjud, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat in judecata pe S.C. "A.S." S.A. pentru revendicare mobiliara si imobiliara, ridicare constructii si pretentii.
Dupa ce cauza a parcurs un prim ciclu de judecata, fiind solutionata in fond si apel, in recurs, prin decizia civila nr. 1138/19.12.2005 a Curtii de Apel Galati s-a dispus casarea deciziei pronuntata in apel si a sentintei primei instante, cu trimiterea cauzei spre competenta solutionare, in fond, la Tribunalul Vrancea.
Prin sentinta civila nr. 931 din 02.11.2006 Tribunalul Vrancea a respins ca neintemeiata actiunea reclamantei, solutia fiind mentinuta in apel prin decizia civila nr. 39/2007 a Curtii de Apel Galati.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta.
Prin decizia civila nr. 5157 din 25.06.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a retinut ca, raportat la valoarea obiectului litigiului, competenta de solutionare a cauzei in fond revenea Judecatoriei astfel incat, avand in vedere dispozitiile art. 2 punctul 2 si ale art. 3 punctul 3 Cod procedura civila, s-a dispus trimiterea recursului spre competenta solutionare la Curtea de Apel Galati.
Contestatoarea sustine ca, investita cu solutionarea recursului, Curtea de Apel, contrar dispozitiilor cuprinse in decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a solutionat cauza, prin decizia civila nr. 565/2007, in sensul ca a admis recursul reclamantei si a admis in parte actiunea formulata de aceasta in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect revendicarea mobiliara si imobiliara precum si obligarea la plata fructelor civile.
Contestatoarea sustine ca decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie cuprinde dispozitii clare in ceea ce priveste competenta de solutionare a litigiului in conditiile in care in cuprinsul acesteia se arata ca "obiectul actiunii in revendicare in prezentul litigiu are o valoare mult inferioara sumei de 500.000 RON asa incat va fi trimis spre solutionare Curtii de Apel Galati recursul exercitat de reclamanta", dupa ce anterior, in aceeasi decizie, s-a aratat ca potrivit art. 2 punctul 1 lit. b din Codul de procedura civila,  tribunalele judeca in prima instanta procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 RON.
Cum din decizia Inaltei Curti rezulta ca aceasta a constatat ca litigiul supus judecatii este de competenta Judecatoriei in fond, temeiul de drept avut in vedere la pronuntarea hotararii fiind art. 304 punctul 3 Cod procedura civila (hotararea a fost pronuntata cu incalcarea competentei altei instante) si cum in aceste conditii cauza a fost trimisa in conformitate cu dispozitiile art. 312 Cod procedura civila catre instanta competenta sa solutioneze recursul, respectiv Curtea de Apel Galati, contestatoarea sustine ca aceasta instanta avea obligatia sa se conformeze, potrivit art. 315 Cod procedura civila, dispozitiilor privitoare la competenta cuprinse in decizia de casare si, in consecinta, sa admita recursul, sa caseze hotararile pronuntate si sa trimita cauza spre competenta solutionare in fond la Judecatoria Adjud.
In opinia contestatoarei, Curtea de Apel Galati, ca instanta de recurs, ignorand complet dispozitiile cuprinse in decizia Inaltei Curti, s-a pronuntat ea insasi cu privire la competenta, constatand in mod nelegal ca aceasta a fost corect stabilita.
Contestatoarea mai sustine ca ignorarea dispozitiilor cuprinse in decizia Inaltei Curti privitoare la competenta si invocarea unor dispozitii legale care nu isi au aplicabilitatea in cauza constituie o greseala materiala in sensul art. 318 teza 1 Cod procedura civila, rezultatul fiind pronuntarea unei hotarari de catre o instanta necompetenta.
Exceptia necompetentei materiale a fost invocata, de altfel, in recurs dar instanta a respins-o invocand dispozitii legale care nu au legatura cu cauza.
In consecinta, apreciind ca decizia a carei anulare se solicita a fost pronuntata de Curtea de Apel Galati cu incalcarea dispozitiilor legale referitoare la competenta, fiind astfel comisa o greseala materiala ce consta in incalcarea dispozitiilor cuprinse in decizia de casare pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si aplicarea unor dispozitii legale ce nu au legatura cu cauza dedusa judecatii, contestatoarea a solicitat admiterea cererii sale, anularea deciziei atacate si, in rejudecarea recursului, casarea hotararilor pronuntate in cauza cu consecinta trimiterii cauzei spre competenta solutionare in fond la Judecatoria Adjud.
Prin decizia civila nr. 68 din 28.01.2008 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul nr. 1446/44/2007, contestatia in anulare a fost respinsa ca nefondata.
Pentru a decide astfel instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Temeiurile de drept ce se invoca de catre contestatoare sunt: art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedura civila, respectiv, "cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta" si art. 318 teza 1 Cod procedura civila care reglementeaza situatia in care dezlegarea data pricinii prin hotararea instantei de recurs este rezultatul unei greseli materiale.
In esenta, contestatoarea sustine ca instanta de recurs, respectiv Curtea de Apel Galati, a solutionat recursul in fond desi nu era competenta sa faca acest lucru in conditiile in care Inalta Curte de Casatie si Justitie stabilise ca in prezentul litigiu competenta de solutionare in fond a cauzei revine judecatoriei si nu tribunalului.
In opinia contestatoarei, prin solutionarea in fond a recursului, Curtea a incalcat dispozitiile de ordine publica privitoare la competenta dar si dispozitiile obligatorii pe care decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie le cuprinde cu privire la acelasi aspect, respectiv cel al competentei.
Astfel, considera contestatoarea, Curtea de Apel Galati, primind spre solutionare recursul nu putea pronunta decat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanta de fond, adica la Judecatoria Adjud, fara a putea intra in solutionarea pe fond a recursului.
Sustinerile contestatoarei nu pot fi primite si nu pot conduce la anularea deciziei date in recurs pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare daca acestea au fost date de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Pentru a se putea, insa, invoca acest motiv de contestatie este necesar ca in fata instantei a carei hotarare se ataca sa nu se fi ridicat si respins exceptia de necompetenta.
Or, asa cum rezulta din motivele de recurs formulate de S.C. "A." S.A., din incheierea de sedinta din data de 17.10.2007 a Curtii de Apel Galati pronuntata in dosarul nr. 1226/44/2007 si din cuprinsul deciziei civile nr. 565/26.10.2007 a aceleiasi instante, exceptia necompetentei materiale a fost invocata aceasta fiind analizata de instanta de recurs care a ajuns la concluzia ca este nefondata pentru considerentele aratate in cuprinsul hotararii a carei anulare se solicita.
In aceste conditii, cata vreme Curtea s-a pronuntat deja cu privire la competenta, hotararea instantei de recurs nu mai poate fi atacata pe calea contestatiei in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedura civila intrucat, in caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care aceeasi instanta (contestatia in anulare fiind o cale de atac de retractare) ar fi chemata din nou sa se pronunte asupra exceptiei competentei si, implicit, asupra solutiei adoptate deja.
Pentru aceste considerente, cererea contestatoarei de anulare a deciziei atacate pe considerentul invocat nu poate fi primita.
Cat priveste problema incalcarii de catre instanta de recurs a dispozitiilor obligatorii pe care decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie le cuprinde cu privire la competenta de solutionare a litigiului in fond, Curtea a constatat, sub un prim aspect, ca aceasta nu constituie motiv de contestatie in anulare, nefiind reglementat ca atare prin dispozitiile art. 317-318 Cod procedura civila astfel incat, chiar si in situatia in care s-ar constata ca sustinerile contestatoarei sunt intemeiate, aceasta nu poate avea ca efect anularea deciziei atacate.
Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac admisibila numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege, or motivul invocat nu se incadreaza in nici unul din acestea.
Sub un alt aspect, este de observat faptul ca, in speta, nici nu se poate pune problema incalcarii dispozitiilor art. 315 Cod procedura civila, dispozitii potrivit carora "in caz de casare hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate_sunt obligatorii pentru judecatorii fondului" intrucat hotararea pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care dosarul a fost trimis Curtii de Apel Galati spre solutionare nu este o decizie de casare in sensul art. 315 Cod procedura civila, instanta superioara nepronuntandu-se in sensul admiterii recursului si casarii deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare si cu indicatii intr-un anumit sens, ci este o hotarare de declinare de competenta, singura dispozitie pe care aceasta o cuprinde in dispozitiv fiind aceea de trimitere a recursului spre solutionare la Curtea de Apel Galati.
Pe de alta parte, chiar daca in considerentele hotararii se face vorbire despre competenta de solutionare a litigiului in fond, acestea nu cuprind indicatii in sensul ca instanta de recurs va fi obligata sa pronunte doar o hotarare de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanta de fond, respectiv Judecatoria Adjud.
Oricum, imprejurarea invocata de contestatoare referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 315 Cod procedura civila nu constituie motiv de contestatie in anulare, neputand fi primita nici opinia potrivit careia aceasta ar constitui o greseala materiala in sensul art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedura civila.
Prevederea cuprinsa in art. 318 Cod procedura civila potrivit careia o hotarare data in recurs poate fi retractata daca a fost rezultatul unei greseli materiale se refera la erori materiale evidente in legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului, cum ar fi respingerea gresita a unui recurs ca tardiv, anularea gresita a unui recurs ca netimbrat sau altele asemenea, pentru verificarea carora nu este necesara reexaminarea cauzei.
Prin urmare, greselile materiale ale instantei de recurs care pot deschide calea contestatiei in anulare sunt greseli de fapt si nu eventuale greseli de judecata, de apreciere a probelor ori de interpretare sau de aplicare a dispozitiilor legale. Or, situatia invocata de contestatoare nu constituie o greseala materiala in sensul celor mai sus aratate si, pe cale de consecinta, nici motiv de contestatie in anulare
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie in anulare

Contestatie in anulare - Sentinta civila nr. 324 din data de 28.03.2011
contestatie in anulare.inculpat neaudiat in calea de atac - Decizie nr. 35 din data de 10.12.2008
Simetrie: conditii de autorizare functionare agent forta de munca - retragere autorizatie. - Sentinta civila nr. 56/F din data de 03.06.2015
Decizie de impunere emisa de Casa judeteana de Asigurari de Sanatate pentru stabilirea contributiei de asigurari de sanatate datorata ca urmare a producerii de venituri din profesia de avocat - Decizie nr. 24/R din data de 13.01.2015
Suspendare permis de conducere masura administrativa sau sanctiune contraventionala complementara in cazul prevazut de art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002. - Decizie nr. 381/R din data de 31.03.2014
Motivele si conditiile de admisibilitate ale contestatiei in anulare. Greselile instantei de recurs, care deschid calea contestatiei in anulare sunt greseli de fapt si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor. - Decizie nr. 2190/R din data de 29.09.2014
I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedura civila: „Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omi - Decizie nr. 3410/R din data de 20.06.2013
Modalitatea de calcul prevazuta la art. 3 lit.z din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare este aplicabila tuturor termenelor prevazute de actul normativ care reglementeaza achizitiile publice. - Decizie nr. 957/R din data de 22.10.2010
conteststie la tabelul definitiv al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 2601/sind din data de 12.12.2011
Contestatie impotriva tabeluluipreliminar al creantelor debitoarei SC.I.C. SRL - Sentinta civila nr. 623/sind din data de 01.04.2010
Contestatie in anulare. Admisibilitate. Notiunea de greseala materiala. - Decizie nr. 1019 din data de 28.06.2017
Contesta?ie in anulare. Alegerea de domiciliu dupa comunicarea hotararii. Neindeplinirea condi?iilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedura civila. - Decizie nr. 53 din data de 17.02.2016
Contestatie in anulare. Greseala materiala. - Decizie nr. 4554 din data de 19.11.2012
Contestatia in anulare speciala. Invocarea drept erori materiale a unor greseli de judecata. Inadmisibilitatea contestatiei. - Decizie nr. 790 din data de 28.04.2010
Contestatie in anulare pe temeiul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila. Completarea cadrului procesual cu o parte si pronuntarea asupra caii de atac la acelasi termen, fara citarea respectivei parti, desi nu era reprezentata si nici nu solicitas... - Decizie nr. 297 din data de 24.03.2010
Contestatie in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civila - Decizie nr. 469 din data de 21.04.2008
Contestatie in anulare. Termen de exercitare - Decizie nr. 349 din data de 06.09.2007
Contestatie in anulare. Netimbrarea apelului si recursului - Decizie nr. 534 din data de 07.12.2007
Contestatie in anulare. Inadmisibilitatea recursului formulat impotriva deciziei irevocabile pronuntata in contestatie in anulare in raport cu disp. art.317, 318, 320 alin.3 si art.377 Cod procedura civila - Decizie nr. 99 din data de 17.08.2006
Contestatie in anulare. Calitate procesuala activa - Decizie nr. 2000 din data de 18.12.2006