Situatii la divort. Divort cu elemente de extraneitate. Competenta instantelor romane sau straine. Aplicarea Regulamentului 2201/2003 al CE.

 
     Prin actiunea civila inregistrata la data de 31.08.2009, reclamanta M. G. a chemat in judecata pe paratul A.M., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei  incheiata intre parti la data de 20.10.2004,  sa fie incredintate reclamantei spre crestere si educare minorele  nascute din casatorie.
Prin sentinta civila nr.110/12.01.2010, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea civila de divort, ca nesustinuta, retinandu-se ca la termenul de judecata din 12.01.2010 nu s-a prezentat reclamanta, fiind considerate incidente dispozitiile art. 616 C.proc.civ.
Impotriva sentintei civile a declarat apel  reclamanta, sustinand ca a fost in imposibilitate sa se prezinte la termenul din 12.01.2010, deoarece a fost  bolnava.
Prin decizia civila nr. 133 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Dolj s-a admis apelul, s-a anulat sentinta atacata si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului din Milano, Sectia a IX-a civila.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a considerat ca in mod gresit prima instanta nu a mai analizat exceptia necompetentei generale a instantelor romane, care trebuie analizata inaintea altor exceptii, intrucat numai o instanta competenta poate sa verifice celelalte exceptii.
S-a aratat ca potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 1 din Regulamentul 2201/2003 al CE, competenta de solutionare a cererii de divort revine instantei din statul membru pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor, iar potrivit pct. 2,  instantei din statul membru pe teritoriul caruia se afla ultima resedinta obisnuita a sotilor in cazul in care unul dintre ei inca locuieste acolo.
     In speta de fata, competenta apartine Tribunalului din Milano, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2, intrucat ultimul domiciliu comun al sotilor a fost in localitatea Milano-Italia, iar paratul inca mai locuieste acolo.
     Mai mult, aceasta instanta din Milano este competenta si potrivit art. 5 din acelasi Regulament, in care se arata ca "fara a aduce atingere articolului 3, instanta judecatoreasca dintr-un stat membru care a pronuntat o hotarare privind separarea de drept este competenta, de asemenea, sa transforme aceasta hotarare in divort, in cazul in care dreptul acestui stat membru prevede aceasta".
     Ori, in speta de fata, la data de 17.02.2010, Tribunalul din Milano a pronuntat hotararea de separare dintre soti si astfel aceasta instanta este competenta sa pronunte si divortul. Chiar daca in traducerea acestei hotarari, se mentioneaza ca s-ar fi pronuntat divortul, din hotararea italiana se intelege ca s-a pronuntat separarea, nu divortul, folosindu-se expresia "pronuncia la separazione personale".
     Aceasta competenta este exclusiva si nu alternativa si, ca atare, partile nu pot deroga de la ea.
     Caracterul exclusiv rezulta cu certitudine din art. 6 al aceluiasi regulament, care are ca titulatura "caracterul exclusiv al competentelor prevazute de art. 3,4 si 5" si in care se arata ca un sot care are resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru sau este resortisant al unui stat membru, nu poate fi chemat in judecata in fata instantelor judecatoresti dintr-un alt stat membru decat in temeiul articolelor 3,4 si 5.
     Nu se poate sustine ca ar fi competenta instanta romana potrivit art. 7 din acelasi regulament, intrucat acest articol prevede ca aceasta este stabilita, in fiecare stat membru, de legislatia respectivului stat, doar in cazul in care nici o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul articolelor 3,4 si 5, articolul avand urmatorul text "In cazul in care nici o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul articolelor 3,4 si 5, competenta este stabilita, in fiecare stat membru, de legislatia respectivului stat."
     Ori, in speta de fata, avand in vedere ca Tribunalul din Milano este competent atat in baza art. 3, cat si a art. 5 din Regulament, s-a constatat ca nu sunt aplicabile dispoz. art. 7.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, motivand ca instanta competenta sa solutioneze divortul este Tribunalul Dolj, intrucat in Italia divortul este inadmisibil, cat timp pe rolul Tribunalului Milano se afla cererea de separare, iar eventualul divort nu poate fi promovat decat peste 3 ani.
Recursul nu este fondat, urmand  a fi respins pentru urmatoarele considerente.
     Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti reprezinta principalul act normativ comunitar care reglementeaza materia divortului si a incredintarii minorilor . El se aplica prioritar fata de normele de drept intern,  avand caracter obligatoriu pentru statele membre UE. Regulamentul distinge doua criterii de baza avute in vedere pentru stabilirea competentei instantelor din statele membre, si anume cel al resedintei obisnuite si criteriul cetateniei.
     Conform art. 3 alin 1 din Regulament, sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla:a) resedinta obisnuita a sotilor sau b) ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau c)resedinta obisnuita a paratului sau d) in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau e) resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii.
     Astfel, in baza acestor dispozitii, oricare dintre soti poate introduce o cerere de divort  asupra careia sunt competente sa se pronunte instantele de pe teritoriul Romaniei daca se afla in una din cele cinci situatii  prevazute expres de text.
     In cazul in care sotii care doresc sa divorteze nu se regasesc in niciuna dintre situatiile enumerate anterior (prevazute de disp. art. 3 alin. 1 lit. a), dar au ambii cetatenia romana, pot atrage competenta instantelor de judecata din Romania in baza dispozitiilor art. 3 alin. 1 lit. b din Regulament.
     Stabilirea instantei competente sa solutioneze o cerere de divort dintre un cetatean roman si un cetatean al unui alt stat membru al U.E. se face potrivit art. 3 alin 1 din Regulament, in raport de criteriul resedintei obisnuite, iar nu de cel al cetateniei. Desi regulamentul nu defineste termenul de "resedinta",intelesul acesteia este dat de sensul sau obisnuit, respectiv acel loc in care o persoana isi desfasoara viata sa privata, avand caracter de stabilitate.
     Un alt aspect important il reprezinta caracterul exclusiv al competentelor prevazute de art. 3 din Regulament in sensul ca un sot care are resedinta sau este resortisant al unui stat membru nu poate fi chemat in fata instantelor de judecata dintr-un alt stat membru decat in temeiul art. 3, 4 sau 5.
     In cadrul dispozitiilor Regulamentului se regasesc si exceptiile de litispendenta si conexitate, atat pentru divort, cat si pentru raspunderea parinteasca. Astfel art. 19 prevede ca in cazul in care se introduc cereri de divort, de separare de corp sau de anulare a casatoriei intre aceleasi parti in fata unor instante judecatoresti
din state membre diferite, instanta sesizata in al doilea rand suspenda din oficiu procedura pana cand se stabileste competenta primei instante sesizate iar in  cazul in care se stabileste competenta primei instante sesizate, instanta sesizata in al doilea rand isi declina competenta in favoarea acesteia.
     Toate aceste dispozitii legale au fost corect aplicate de tribunal, in speta, intrucat reclamanta si paratul au avut resedinta comuna in Italia, iar paratul, cetatean italian, locuieste inca acolo.
     In plus, potrivit art. 5 din acelasi Regulament, s-a constatat ca tribunalul din Milano a pronuntat o hotarare privind separarea de drept , instanta respectiva fiind competenta sa transforme aceasta hotarare in divort,  conform dreptului statului italian.
     Se constata ca, in timp ce instanta din Romania a fost sesizata la  data de 8.04.2010, instanta din Italia a fost sesizata in anul 2008 si a pronuntat deja, la 17.02.2010 hotararea de separare.
     Sustinerile recurentei in sensul ca durata procedurii divortului in Italia este mai lunga nu constituie motiv de nelegalitate,  normele de competenta fiind imperativ reglementate.
     Apreciind ca nu exista motive de nelegalitate a deciziei din apel in sensul art. 304 c.p.c. si ca in mod corect, potrivit art. 19 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, tribunalul  a declinat competenta in favoarea Tribunalului din Milano, recursul se va respinge ca nefondat.