Neprezentarea materialului de urmarire penala ori de cate ori sunt administrate probe noi. Consecinte.

Neprezentarea materialului de urmarire penala ori de cate ori sunt administrate probe noi. Consecinte.
      
      
      
      
      C. pr. pen. art. 253, art. 257
      
     Incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 253 si 257 C. pr. pen., in sensul ca daca dupa prezentarea materialului de urmarire penala, se administreaza alte probe, fie prin audierea altor inculpati, fie prin obtinerea de inscrisuri, fara a fi prezentat din nou materialul de urmarire penala, pentru a le da posibilitatea inculpatilor sa-si formuleze noi aparari, pentru stabilirea adevarului in cauza, este sanctionata cu nulitatea absoluta.
     
      Curtea de Apel Timisoara, sectia penala, decizia nr. 804/R din 31 august 2005
     
     Prin sentinta penala nr. 133 din 14 aprilie 2005 Tribunalul Arad a admis exceptia privind incalcarea dispozitiilor procedurale referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala invocata de aparatorii inculpatilor C.C.G., L.D.P.R., H.Y.A., D.I., S.A.N., G.E., B.C.R. si P.M. si s-a constatat nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala efectuate in dosarul penal nr. 345/P/2001al Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara.
     In baza art. 331 alin 1 C. pr. pen. s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad in vederea reluarii si refacerii urmaririi penale.
     Prima instanta examinand exceptia invocata de aparatorii inculpatilor inainte de a proceda la judecarea in fond a cauzei a constat ca aceasta este intemeiata.
     Astfel, verificand sustinerile aparatorilor prin prisma dispozitiilor legale in materie procedurala s-au constatat mai multe incalcari privitoare la dreptul procesual material.
     Dupa declansarea cercetarilor, inceperea urmaririi penale si chiar punerea in miscare a actiunii penale, urmata de arestarea unora din inculpati si revocarea ulterioara a masurii arestarii, inainte de finalizarea cercetarilor prin intocmirea actului de sesizare, Parchetul Militar a procedat la administrarea de probe si la prezentarea materialului de urmarire penala, dar cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 253 si 257 C. pr. pen., in sensul ca dupa prezentarea materialului de urmarire penala a administrat alte probe, fie prin audierea altor inculpati, fie prin obtinerea de inscrisuri, fara a prezenta din nou materialul de urmarire penala, pentru a le da posibilitatea inculpatilor de a-si formula noi aparari, pentru stabilirea adevarului in cauza, desi declaratiile coinculpatilor erau si sunt conexe in aceasta cauza, sub aspectul retinerii vinovatiei.
     Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, care a solicitat casarea hotararii si trimiterea cauzei primei instante - Tribunalul Arad pentru continuarea judecarii pe fond a cauzei.
     Prin decizia penala nr. 804/R din 31 august 2005, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul Parchetului, a casata sentinta atacata si a trimis cauza in vederea reluarii si refacerii urmaririi penale la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad.
     Curtea a considerat ca in conformitate cu art. 25 alin. 1 lit c C. pr. pen., dupa punerea in miscare a actiunii penale, daca au fost efectuate toate actele de urmarire necesare este chemat inculpatul, i se prezinta materialul de urmarire penala si este intrebat daca are de formulat cereri sau daca voieste sa faca declaratii suplimentare.
     Din aceste dispozitii procedurale rezulta ca urmarirea penala are ca obiect tocmai strangerea probelor necesare trimiterii in judecata, practica judiciara constatand aplicarea nulitatii absolute in cazurile in care urmarirea cat si prezentarea materialului de urmarire penala nu au respectat normele cu privire la acestea.
     De aceea in conformitate cu art. 253 C. pr. pen. se prevede ca organul de cercetare penala este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului, ori de cate ori efectueaza noi acte de cercetare penala sau daca constata ca trebuie sa fie schimbata incadrarea juridica a faptei.
     Prezentarea materialului de urmarire penala este obligatorie daca actiunea penala a fost pusa in miscare fiindca numai in acest fel se garanteaza dreptul la aparare si aflarea adevarului in cauza.
     Curtea Constitutionala prin decizia nr. 24 din 23.02.1999 a considerat ca si in situatia cand urmarirea penala a avut loc fara a fi pusa in miscare actiunea penala, prezentarea materialului de urmarire penala este obligatorie, apreciind ca dispozitia din art. 257 C. pr. pen., "daca socoteste necesar" este de natura sa impiedice exercitarea dreptului la aparare.
     Plecand de la aceste considerente se constata ca in mod temeinic si legal prima instanta a constatat nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala, dar a gresit cand a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad, si nu la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, in vederea reluarii si refacerii urmaririi penale.
     Aceasta pentru ca prin sentinta penala nr. 19 din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Timisoara a stabilit competenta in solutionarea cauzei privind pe inculpati in favoarea Tribunalului Arad unde s-a si trimis cauza spre competenta solutionare, pentru considerentele avute in decizie, aceasta hotarare intrand in autoritatea lucrului judecat.
     Aspectele privind incalcarea dispozitiilor legate de prezentarea materialului de urmarire penala si implicit urmarirea penala duc la concluzia ca in acelasi timp au fost incalcate si acele prevederi legale care garanteaza aflarea adevarului si dreptul la aparare prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 197 alin. 2 C. pr. pen.) si care duce la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale1.
     Mai mult, procurorul trebuia sa examineze de indata continutul memoriului depus de inculpata, in cuprinsul caruia se gasesc cereri noi, sa dispuna asupra acestora prin ordonanta si nu sa-l considere doar un simplu memoriu, chiar daca inculpata a semnat ulterior procesul-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala.
      
         1 A se vedea in acest sens si decizia de indrumare nr. 3/1972 a Plenului Tribunalului Suprem.