Ghidul Salariatului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Drept procesual civil. Hotarare irevocabila. Efecte. Cerere noua in sensul art. 294 alin. 1 C. pr. civ.

(Decizie nr. 1979 din data de 19.10.2006 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara


Drept procesul civil. Hotarare irevocabila. Efecte. Cerere noua in sensul art. 294 alin. 1 C. pr. civ.
      C. pr. civ. - art. 372, art. 294
      
     Hotararea judecatoreasca irevocabila este titlu executoriu si este obligatorie pentru parti sub aspectul problemelor de drept dezlegate .
     Micsorarea catimii obiectului cererii in fata instantei de apel nu echivaleaza cu o cerere noua in sensul art. 294 alin. 1 C. pr. civ.
     
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia nr. 1979 din 19 octombrie 2006
     
     Prin sentinta civila nr. 2437 din 28 noiembrie 2003 pronuntata de Judecatoria Lugoj in dosarul nr. 1167/2003 a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul B.D. impotriva paratelor Comisia Locala de fond funciar L. si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si au fost respinse cererile de interventie accesorii formulate de intervenientii B.C.P. si Asociatia "C." L.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca reclamantul a solicitat sa i se atribuie terenul proprietatea sa inscris in C.F. 4702 si C.F. 5227 Lugojul Roman.
Ulterior, reclamantul si-a precizat cererea contestand hotararea Comisiei Judetene Timis nr. 2/9/29.08.2003 prin care i s-a comunicat transferarea suprafetei de teren in comuna V.V.D.
In motivare a invocat ca terenul inscris pe numele sau in cartea funciara a fost inscris intr-un titlu de proprietate eliberat pe numele lui B.C.P., titlu irevocabil desfiintat de Curtea de Apel Timisoara, iar paratele refuza sa-i reconstituie si sa-i recunoasca acest drept.
In cauza au formulat cereri de interventie in interesul paratelor B.C.P. si Asociatia "C." L.
Din probele administrate, instanta a retinut ca ulterior anularii titlului de proprietate sus-aratat s-a adresat Comisiei Locale de fond funciar L. in doua randuri solicitand reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Initial reclamantul a fost inscris in anexa Municipiului L. dar, ca urmare a propunerii Comisiei Locale prin Hotararea nr. 2/9/29.08.2002 a Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor s-a validat propunerea de transfer a suprafetei de teren in litigiu in anexa 50 V.V. D.
     Desi comunicata reclamantului in cursul anului 2003, hotararea nu a fost contestata de acesta in termenele si conditiile Legii fondului funciar.
     Mai mult, pe terenul in litigiu intervenientul B.C.P. a ridicat o constructie autorizata, constructia fiind utilizata in prezent de cealalta intervenienta.
     In consecinta, instanta a apreciat ca nefiind intemeiata cererea reclamantului; fata de solutia data cererii de chemare in judecata au fost respinse si cererile intervenientilor.
     Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul.
     Apelul a fost respins ca neintemeiat, instanta retinand, in esenta, considerentele mai sus expuse.
     Impotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate, invocand dispozitiile art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.
     In motivare a invocat reaua credinta a paratelor care au refuzat recunoasterea atat a unei hotarari judecatoresti irevocabile, cat si a dreptului sau de proprietate.
     A mai invocat faptul ca terenul este ocupat de constructii autorizate pe o suprafata mica, restul terenului putand fi restituit.
     Examinand recursul instanta a retinut urmatoarele:
     Potrivit inscrierilor de carte funciara, reclamantul este proprietar tabular asupra terenurilor evidentiate in C.F. 4702 si 5227 Lugojul Roman.
     Dreptul de proprietate asupra terenului a fost reconstituit pe numele lui B. C.P. (intervenient in prezenta cauza), in acest sens fiind eliberat titlul de proprietate nr. 22944/26.10.1994.
     Ca urmare a unei actiuni civile promovate de reclamant, Curtea de Apel Timisoara a anulat titlul de proprietate sus-mentionat, retinand ca nu paratul B.C.P. ci reclamantul este indreptatit la restituirea terenului al carui proprietar este potrivit cartii funciare.
     Desi reclamantul a solicitat in baza legilor fondului funciar restituirea terenului, atat anterior cat si ulterior pronuntarii sus-mentionatei decizii parata Comisia Locala (parte in dosarul in care s-a pronuntat decizia) nu se conformeaza dispozitiilor legale.
     Mai mult, ca urmare a propunerii paratei, Comisia Judeteana emite Hotararea nr. 2/9/29.08.2002 prin care valideaza radierea reclamantului din anexele Municipiului Lugoj si trecerea pe anexa 50 a comunei V.V.D.
     Aceasta, in conditiile in care inca din anul 2000 comuna V.V.D. nu mai detinea in rezerva teren de categoria I- a pentru a fi atribuit in compensare.
     Faptul ca la nivelul comunei unde a fost transferat reclamantul exista acest deficit de teren trebuia cunoscut de parata Comisia Judeteana Timis, date fiind atributiile sale, stabilite prin art.6 din H.G. nr. 1172/2001 (in vigoare la data emiterii hotararii) si reluate de art. 6 din H.G. nr. 890/2005.
     Atitudinea culpabila a comisiei locale rezulta inclusiv din faptul ca, desi avea cunostinta (fiind parte in proces) de decizia nr. 3480/19.12.2001 a Curtea de Apel Timisoara prin care titlul de proprietate cu privire la teren fusese anulat ca urmare a cererii reclamantului solicita, totusi, celeilalte parate trecerea reclamantului la comuna V.V.D.
     Este adevarat ca reclamantul nu a solicitat anularea Hotararii nr. 2/9/29.08.2002 in termenul prevazut de dispozitiile art.53 din Legea nr. 18/1991 republicata.
     Se constata, insa, ca mentinand hotararea comisiei judetene s-ar ajunge la situatia lipsirii de efect a unei hotarari judecatoresti irevocabile care a recunoscut aptitudinea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, o atare solutie echivaland cu incalcarea dispozitiile art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
     Pe de alta parte, in sensul jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin decizia Curtea de Apel Timisoara s-a retinut irevocabil existenta in patrimoniul reclamantului a unui bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 din Conventie.
     Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (a carei jurisprudenta este obligatorie pentru instantele romane) a statuat ca o persoana nu poate fi lipsita de un bun printr-o procedura administrativa ulterioara decat cu incalcarea Conventiei.
     In situatia in care hotararea paratei ar produce efecte in ceea ce-l priveste pe reclamant, acesta s-ar vedea lipsit de dreptul sau consacrat de continutul cartii funciare asupra unui teren ce nu a fost atribuit altei persoane. Mai mult, trecerea sa in anexele comunei V.V.D. este lipsita de finalitate cata vreme Comisia locala V.V.D. nu mai dispune de teren in compensare (potrivit celor mai sus aratate).
     Pentru aceste considerente instanta apreciaza ca este intemeiata cererea de anulare a hotararii in partea ce-l priveste pe reclamant si o va admite ca atare.
     Daca in prima instanta reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra intregii suprafete de teren, atat pe calea apelului, cat si pe calea recursului, acesta si-a redus obiectul pretentiilor la terenul neafectat de constructii.
     Cu referire la acest aspect, instanta de apel l-a calificat ca avand natura unei cereri noi cata vreme reclamantul nu a solicitat acest lucru in fata primei instante si nici nu au fost administrate probe in acest sens pentru delimitarea suprafetei de teren libera si dezmembrarea C.F. in acest sens.
     Instanta de recurs va inlatura aceste argumente cata vreme reclamantul nu a formulat o cerere noua ci a micsorat catimea obiectului cererii in conditiile art. 298 C. pr. civ. raportat la art.132 alin. 2 C. pr. civ.
     Faptul ca nu s-a realizat delimitarea parcelei neocupate de constructii si nici dezmembrarea de C.F. nu reprezinta un impediment pentru admiterea cererii astfel precizate cata vreme comisia locala are atributia de a stabili marimea suprafetei de teren si pe cea de a pune in posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite (art. 5 lit. c, f din H.G. 890/2005) iar dezmembrarea este posibila fata de dispozitiile art. 42 din Legea nr. 7/1996.
     In consecinta, fata de dispozitiile art.9, 27 din Legea nr. 18/1991 republicata si modificata, si sub acest aspect cererea reclamantului apare ca fiind intemeiata si va fi admisa ca atare.
     Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de reclamant, a modificat ambele hotarari si a admis cererea de chemare in judecata astfel cum a fost  precizata.
     Avand in vedere solutia data cererii principale si fata de dispozitiile art.49 alin. 3, 55 C. pr. civ.., a mentinut hotararile sub aspectul respingerii cererilor de interventie in interesul paratelor formulate de intervenient.
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      1
      
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila � regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie � art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 � redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ � Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 � efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012