Masuri preventive. Inlocuire. Recurs

Masuri preventive. Inlocuire. Recurs
      
C.proc.pen., art. 136, art. 146, art. 148 lit. f), art. 149, art. 145
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 5 parag. 1
Recomandarea nr. R (80) 11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei
     
      Luarea unei masuri preventive privative de libertate este conditionata, potrivit dreptului intern, de indeplinirea cumulativa a trei cerinte legale, astfel: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie incident cel putin unul dintre temeiurile de arestare prevazute de art. 148 C.proc.pen. Odata cu ratificarea de catre Romania, in anul 1994, a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la aceste cerinte se mai alatura si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele Conventiei si ale jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronuntata in aplicarea Conventiei. In raport de aceste cerinte, instanta de recurs constata ca masura arestarii preventive isi mentine caracterul adecvat si necesar pentru siguranta publica, astfel ca in mod gresit prima instanta a respins propunerea de arestare preventiva si a dispus inlocuirea acestei masuri cu aceea a obligarii inculpatilor de a nu parasi localitatea, nefiind indeplinite conditiile art. 139 C.proc.pen.
     
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala  nr. 201/R din 26 februarie 2009
      
      Prin incheierea de sedinta nr. 6 din 27 ianuarie 2009, pronuntata in dosar nr. 352/108/2009, Tribunalul Arad a respins propunerea de arestare preventiva a inculpatilor  M.V., si F.D., formulata de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Arad.
      In temeiul art. 146 alin. (111) raportat la art. 145 C.proc.pen. a dispus obligarea inculpatilor M.V. si F.D., ca pe o perioada de 30 de zile sa nu paraseasca localitatea de domiciliu.
      Pe perioada masurii, inculpatii au urmatoarele obligatii:
      a) sa se prezinte la organul de urmarire penala ori de cate ori este chemat;
      b) sa se prezinte la IPJ Arad desemnat cu supravegherea acestora pe durata masurii;
      c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea procurorului.
      Inculpatilor  le s-a atras atentia cu privire la dispozitiile art. 145 alin. (3) C.proc.pen.
      Analizand actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, instanta a retinut ca in cauza exista probe temeinice ca inculpatii  au savarsit faptele penale, in sensul ca din datele existente rezulta presupunerea rezonabila ca au comis acte materiale ce intra in continutul celor trei infractiuni, intre care si cea prevazuta de art. 7 din Legea nr. 39/2003, in cauza fiind invinuite si alte persoane, identificate ca au pus in circulatie bancnotele de 100 lei, sub acest aspect fiind incidente dispozitiile art. 143 C.proc.pen.
      Pe langa conditia prevazuta de textul din lege antementionat, pentru luarea masurii arestarii preventive se impune sa fie indeplinit si unul din cazurile la care se refera art. 148 C.proc.pen., in cauza fiind invocat cel de la litera  f).
      In ce priveste cazul de la litera f), arestarea unei persoane se poate dispune daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta in legatura cu care este cercetat este mai mare de 4 ani inchisoare si exista probe certe ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
      Avand in vede aceste imprejurari si tinand cont de faptul ca, pericolul pentru ordinea publica are in vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea sociala, fie prin trezirea unui sentiment de indignare in randul publicului (ceea ce este posibil in cazul unor fapte larg mediatizate, a unor fapte cu consecinte importante din punct de vedere material sau uman, cum ar fi cazul unor fraude de proportii, care au afectat un numar ridicat de persoane, sau a unor fapte soldate cu vatamarea ori decesul mai multor persoane), fie prin crearea sau mentinerea unei stari de tensiune in randul publicului sau al unui grup important de persoane, instanta a apreciat ca gravitatea acuzatiilor formulate impotriva inculpatilor nu poate justifica unilateral  arestarea preventiva a acestora.
      In acest context, avand in vedere conditiile concrete in care se retine ca au fost comise faptele, situatia si pozitia procesuala a celor doi inculpati, precum si datele cuprinse in fisele lor de cazier judiciar, din care s-a retinut ca inculpatul M.V. este amnistiat pentru fapte savarsite in perioada minoratului, iar inculpatul F.D. se gaseste in situatia prevazuta de art. 37 lit. b) C.pen., precum si dispozitiile art. 136 alin. ultim C.proc.pen., instanta a apreciat ca luarea fata de acestia a masurii arestarii preventive nu este oportuna, luarea unei masuri preventive neprivative de libertate fiind suficienta si proportionala scopului urmarit de lege pentru asigurarea desfasurarii procesului penal in bune conditii, fara ca ordinea publica sa fie grav afectata, interesul particular al inculpatilor derivat din respectarea dreptului de libertate neputand fi infrant de cel general derivat din mentinerea ordinii publice.
      Pe langa cele aratate, instanta a avut in vedere si Recomandarea nr. R(80) 11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei care prevede ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decat daca persoana in cauza este banuita ca a savarsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista cel putin unul din urmatoarele pericole: pericol de fuga, pericol de obstructionare a cursului justitiei si pericol de a comite o noua infractiune grava. De asemenea, daca nu se poate stabili existenta niciunuia dintre aceste pericole, detentia se poate justifica, exceptional, in anumite cazuri in care se comite o infractiune deosebit de grava.
      Raportand aceste reglementari internationale la prezenta speta, instanta a constatat ca nu poate fi identificat niciunul dintre pericolele care ar putea justifica arestarea inculpatului in sensul prevazut de art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului , dar pentru a preintampina o eventuala sustragere a inculpatilor de la urmarirea penala, instanta, avand in vedere dispozitiile art. 146 alin. (111) a luat fata de cei doi inculpati masura obligarii de a nu parasi localitatea in conditiile prevazute de art. 145 C.proc.pen.
      Astfel, pe o perioada de 30 de zile celor doi inculpati li s-a fi interzis sa paraseasca localitatea de domiciliu fara incuviintarea organului de urmarire penala.
      Impotriva incheierii penale nr. 6 din 27.01.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 352/108/2009 a declarat recurs, in termen legal, D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara in data de 02.02.2009.
      In motivarea recursului se solicita admiterea acestuia, casarea incheierii penale recurate si arestarea preventiva a inculpatilor deoarece lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica raportat la natura infractiunilor comise, inculpatul M.V. fiind cel care falsifica bancnotele, primind 30 lei pentru fiecare bancnota falsificata, apeland ulterior la serviciile inculpatului F.D. pentru a le comercializa, asa cum declara si martorii audiati.
      Analizand legalitatea si temeinicia incheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., instanta a constatat ca recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad este fondat, pentru urmatoarele considerente:
      Legiuitorul roman prin intermediul normelor prevazute in Codul de procedura penala a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de indeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa inchisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art. 148 C.proc.pen.. Odata cu ratificarea de catre Romania in 1994 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 parag. 1 lit. c) al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data in aplicarea acesteia.
      Dispozitiile Conventiei fac trimitere, in primul rand, in ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive, la legislatia nationala, consacrand obligatia de a fi respectate atat normele de fond, cat si cele de procedura prevazute de catre aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat ca orice masura preventiva trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5 al Conventiei, scop care consta in protejarea individului impotriva privarilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate sa aiba loc cu respectarea dispozitiilor dreptului intern ci, este necesar ca acesta din urma sa fie, la randul sau, in acord cu prevederile Conventiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, desi nu le enunta expres, le contine in mod implicit.
      Din aceasta cauza, dar tinand cont si de pozitia Curtii, enumerarea limitativa a cazurilor de privare de libertate din art. 5 parag. 1 al Conventiei impun o interpretare restrictiva. Potrivit art. 136 alin. (8) C.proc.pen. alegerea masurii preventive aplicate inculpatului trebuie sa aiba in vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infractiunii,  sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura. In raport cu aceste criterii, precum si cu aspectele anterior analizate, instanta de recurs constata ca masura arestarii preventive isi mentine in continuare caracterul adecvat si de necesitate pentru siguranta publica.
      In privinta primei conditii necesare in luarea masurii arestarii preventive, instanta de recurs a constatat ca, din punctul de vedere al dreptului intern - existenta unor probe sau indicii temeinice cu privire la savarsirea de catre inculpat a unor fapte prevazute de legea penala - dar si din punctul de vedere al Conventie Europene - existenta unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza sa fie privata de libertate a savarsit o infractiune - conditia este indeplinita, raportat la probele administrate in cauza fata de incadrare juridica retinuta prin rechizitoriu.
      Este adevarat ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nefiind admis sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa, insa in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea in ce masura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate". Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru intre masura privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor impotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savarsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatilor si din consecintele acesteia. Infractiunile de falsificare de monede aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv libera circulatie a valorilor cu impact social deosebit, iar asemenea fapte neurmate de o riposta ferma a societatii, ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista in sfidarea legii, ar echivala cu incurajarea tacita a acestora si a altora la savarsirea unor fapte similare si cu scaderea increderii populatiei in capacitatea de riposta a justitiei si protectie a statului. In conditiile spetei, interesul public impune luarea masurilor necesare pentru a asigura protectia cetatenilor impotriva comiterii unor fapte ce afecteaza increderea publicului in instrumentele de plata.
      Avand in vedere considerentele expuse anterior, rezulta ca in mod gresit prima instanta a respins cererea de arestare preventiva si a inlocuit-o cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 139 C.proc.pen., intrucat garantiile oferite de masura obligarii de a nu parasi localitatea nu sunt suficiente pentru a asigura linistea si sentimentul de securitate al cetatenilor.
      Prin urmare, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d) C.proc.pen. instanta a admis recursul declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Arad impotriva incheierii penale nr. 6 din 27.01.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 352/108/2009.
      A casat incheierea penala recurata si rejudecand cauza:
      In  temeiul art. 136, 146 si 148 lit. f) C.proc.pen. a dispus arestarea preventiva a inculpatilor F.D. si M.V.  pe o perioada de 29 zile, pt. fiecare inculpat.