InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Executare contract de achizitii publice. Competenta materiala. Intrarea in vigoare a noului Cod civil. Irelevanta

(Decizie nr. 16 din data de 23.08.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Licitatii | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Executare contract de achizitii publice. Competenta materiala. Intrarea in vigoare a noului Cod civil. Irelevanta

- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006: art. 286

      Procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza in prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.
      Ca atare, este fara relevanta juridica, sub aspectul competentei materiale, intrarea in vigoare a noului Cod civil, de vreme ce o lege speciala prevede pentru asemenea litigii o competenta speciala, O.U.G. nr. 34/2006 nefacand trimitere la normele de competenta din Codul de procedura civila.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 16 din 23 august 2012, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta civila nr. 51/PI din 27 ianuarie 2012 Tribunalul Timis a admis exceptia de necompetenta materiala si a declinat competenta de solutionare a cererii reclamantei S.C. A S.R.L. Timisoara, avand ca obiect pretentii, in favoarea Judecatoriei Timisoara.
      Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut ca societatea reclamanta a solicitat ca parata Primaria P sa fie obligata sa ii plateasca suma de 121.214,25 lei, compusa din 49.912 lei drepturi de creanta si 71.302,25 lei penalitati de intarziere, calculate conform art. 19 din contractul incheiat intre parti. Litigiul dedus judecatii este unul patrimonial si evaluabil in bani, iar cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Timis la data de 08.11.2011. Prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, care statua ca tribunalul judeca, in prima instanta, litigiile in materie comerciala al caror obiect depaseste ca valoare suma de 100.000 lei, a fost abrogat, astfel incat, dupa intrarea in vigoare a acestei legi, competenta tribunalului este reglementata prin art. 2 pct. 1 lit. b) din cod, care prevede urmatoarele: "Tribunalul judeca: 1. in prima instanta: b) procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar". Asadar, in ceea ce priveste cererile al caror obiect are o valoare mai mica decat suma sus aratata, competenta de solutionare revine judecatoriei, in considerarea prevederilor art. 1 din Codul de procedura civila.
      Prin sentinta civila nr. 16830 din 4 iulie 2012 Judecatoria Timisoara a retinut, la randul sau, ca este necompetenta sa solutioneze prezenta pricina, prin notele de sedinta depuse in data de 20 iunie 2012, institutia parata invocand exceptia de ordine publica a necompetentei materiale a judecatoriei, cu motivarea ca izvorul litigiului, respectiv contractul nr. 2/2008, este guvernat de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, imprejurare dovedita si de Referatul de achizitie anexat notelor, prin care, in conditiile art. 19 din ordonanta, incredintarea contractului catre societatea reclamanta s-a facut pentru prezentarea ofertei celei mai avantajoase, ceea ce atrage incidenta art. 286 din lege. Conform textului de lege invocat, procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza in prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.
      Prin sentinta civila nr. 16 din 23 august 2012 Curtea de Apel Timisoara a stabilit competenta de solutionare a actiunii in pretentii formulata de reclamanta S.C. A S.R.L. Timisoara, in contradictoriu cu parata Primaria P, in favoarea Tribunalului Timis - Sectia a II-a civila, caruia i se va trimite dosarul spre solutionare.
      Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut ca cererea de chemare in judecata promovata de societatea reclamanta, chiar daca nu a fost intemeiata in mod expres pe dispozitiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, fara putinta de tagada are la baza contractul de executie de lucrari nr. 2/17.04.2008, contract despre care insasi institutia parata sustine, iar parata nu o neaga, ca este unul de achizitii publice, dovada in acest sens fiind Referatul de achizitie nr. 2150/17.04.2008, depus la dosar, din care rezulta ca respectivele lucrari au fost contractate cu reclamanta in considerarea celei mai avantajoase oferte de pret, in conformitate cu prevederile art. 19 din ordonanta, care permiteau, la acea data, autoritatilor contractante sa achizitioneze direct produse, servicii sau lucrari, daca valoarea achizitiei nu depasea echivalentul a 10.000 euro pentru fiecare achizitie de produse, servicii sau lucrari.
      In atare situatie, si intrucat actiunea introductiva de instanta a fost inregistrata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, competenta de solutionare a litigiului pendinte revine sectiei civile (fosta sectie comerciala) a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante - respectiv Sectiei a II-a civila a Tribunalului Timis.
      In sensul celor de mai sus, Curtea a constatat ca, prin pct. 35 al articolului unic al Legii nr. 278/2010, s-a prevazut ca alineatul 1 al articolului 286 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza in prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante", fiind fara relevanta, sub aspectul competentei materiale, intrarea in vigoare a noului Cod civil, de vreme ce o lege speciala prevede pentru asemenea litigii o competenta speciala, O.U.G. nr. 34/2006 nefacand trimitere la normele de competenta din Codul de procedura civila.
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Licitatii

ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
ACHIZITII PUBLICE-MODIFICAREA CONTESTATIEI ADRESATE C.N.S.C. - Decizie nr. 102/R din data de 15.01.2014
Vanzarea imobilului apartinand domeniului privat de unitatii administrativ teritoriale – obligativitatea efectuarii licitatiei - Decizie nr. 260/R din data de 27.10.2006
Drept civil. Nulitatea clauzei penale din titlul executoriu. Neindeplinirea cerintelor constatarii nulitatii actelor de executare si a incheierii de intabulare a acestora. - Decizie nr. 97 din data de 09.10.2014
Licitatie publica. Legea aplicabila - Decizie nr. 19 din data de 14.05.2007
Licitatie publica. Programul SAPARD. Inaplicabilitatea OUG nr.60-2001 - Decizie nr. 2090 din data de 31.10.2005
Contencios administrativ. Achizitii publice. Respingerea ofertei ca neconforma, in conditiile in care oferta financiara nu cuprinde toate costurile prevazute in caietul de sarcini, iar raspunsul la solicitarea de clarificari nu este concludent. - Decizie nr. 598 din data de 14.04.2011
Licitatie organizata de o asociatie de dezvoltare intercomunitara pentru atribuire in gestiune delegata a serviciului de transport public local de persoane. Legislatie aplicabila. Necompetenta Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor de a... - Decizie nr. 234 din data de 13.03.2009
ACHIZITII PUBLICE. EVALUAREA OFERTELOR. TERMENE DE LIVRARE. SITUATII PARTICULARE - Decizie nr. 51 din data de 24.04.2007
COMUNICARE INFORMATII - Sentinta civila nr. 2599 din data de 02.10.2009
Achizitie publica - Decizie nr. 600 din data de 11.02.2013
Informatii de interes public. Obligatia asigurarii liberului acces la contractele de achizitie publica. Clauze de confidentialitate. - Decizie nr. 581 din data de 11.02.2013
Achizitie publica. Oferta inacceptabila pentru nejustificarea pretului aparent neobisnuit de scazut. - Decizie nr. 527 din data de 04.02.2013
art.16 alin.1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 - Decizie nr. 2076 din data de 17.05.2012
Procedura de achizitie publica. - Decizie nr. 3034 din data de 10.09.2012
Achizitii publice.Vicii de forma. - Decizie nr. 1934 din data de 10.05.2012
Licitatii. - Decizie nr. 1740 din data de 15.09.2011
Exceptie de nelegalitate a unei dispozitii de restituire emisa in aplicarea Legii nr.10/2001. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 2310 din data de 04.11.2010
ermenul prevazut de art.55 alin.2 lit.c din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2006 pentru contestarea documentatiei de atribuire. - Decizie nr. 2248 din data de 29.10.2010
Legalitatea criteriilor de calificare si selectie potrivit art.176 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006. - Decizie nr. 2289 din data de 01.11.2010