Aplicarea legii penale mai favorabile - art. 6 NCP - in cazul recidivei postcondamnatorii, postexecutorii, revocarea liberarii conditionate

Asupra contestatiei de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 722 pronuntata la data de 11.02.2014 de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 3116/215/2014, s-a respins contestatia la executare formulata de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova privind aplicarea art. 6 din codul penal fata de condamnatul S.P., detinut in Penitenciarul Pelendava Craiova.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond, a retinut urmatoarele:
La data de 30 ianuarie 2014 a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. 3116/215/2014, contestatia la executare formulata de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova  privind aplicarea art. 6 din noul cod penal fata de detinutul S.P.
Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova  a considerat ca sunt incidente disp. art. 6 din noul cod penal.
 Analizand actele si lucrarile dosarului instanta de fond a constatat ca prin sentința penala 568/2012 a Judecatoriei Craiova definitiva prin decizia penala 1410/18.06.2012 a Curtii de Apel Craiova, S.P. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare pentru comiterea infr. prev. de art. 208 alin. 1 vechiul cod penal rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 37 lit. a, b din vechiul cod pena, cu aplic. art. 320¹ alin. 7 din vechiul cod de procedura penala. 
Art. 6 din noul cod penal prevede "cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim.
Art. 228 noul cod penal rap la art. 229 alin. 1 lit. b, d din noul cod penal (art. 208 alin. 1 vechiul cod penal rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen) prevede o pedeapsa al carei maxim special atinge 5 ani inchisoare.
Ca urmare a aplicarii disp. art. 396 alin. 10 noul cod de procedura penala (fost 320/1 alin. 7 vechiul cod de procedura penala) maximul special al pedepsei ar cobori pana la 3 ani si 4 luni inchisoare.
Insa, prin sentinta de condamnare, in sarcina inculpatului a fost retinuta atat recidiva posexecutorie prev. de art. 37 lit. b din vechiul cod penal si recidiva posexecutorie, prev. de art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul cod penal (41 alin. 1 din noul cod penal).
S-a aratat ca noul cod penal, prevede la art. 43 alin. 1 ca atunci cand inainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savarseste o noua infractiune in stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata sau la restul ramas neexecutat din aceasta.
De asemenea, art. 43 alin. 5 din noul cod penal prevede ca daca dupa ce pedeapsa anterioara a fost executata se savarseste o noua infractiune in stare de recidiva, limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru noua infractiune se majoreaza cu jumatate.
De asemenea, s-a mai aratat  ca din sentinta de condamnare rezulta ca s-a contopit restul ramas neexecutat de 466 zile cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare pentru infr. prev. de art. 208 alin. 1 vechiul cod penal rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i din c. pen, cu aplic. art. 37 lit. a, b din vechiul cod pena, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 din vechiul cod de procedura penala, rezultand astfel pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani si 6 luni inchisoare.
Instanta a mai constatat ca prin hotararea de condamnare, la individualizarea pedepsei a fost avuta in vedere si starea de recidiva postcondamnatorie si postexecutorie, prev. de art. 37 lit. a, b din vechiul cod penal.
Pe calea contestatiei la executare, instanta nu poate face abstractie de aceasta imprejurare in sensul de a nu o mai avea in vedere cu ocazia calcularii pedepsei conform noilor dispozitii.
Astfel, daca la maximul special prevazut de noul cod penal ca urmare a aplicarii disp. art. art. 396 alin. 10 noul cod de procedura penala, respectiv de 3 ani si 4 luni inchisoare ar fi adaugata o jumatate din aceasta limita, adica 1 an si 8 luni (art. 43 alin. 5 noul cod penal) dar si cele 466 de zile (43 alin. 1 din noul cod penal) ar rezulta o pedeapsa de 5 ani si 466 de zile inchisoare.
Instanta a constatat ca aceasta noua pedeapsa este mai mare decat cea aplicata prin sentința penala 568/2012 a Judecatoriei Craiova, motiv pentru care va respinge contestatia la executare formulata.
Impotriva acestei sentinte a declarat contestatie condamnatul S.P., fara a o motiva in scris, insa cu ocazia dezbaterilor orale, personal si prin aparator a solicitat admiterea contestatiei, desfiintarea sentintei atacate, iar pe fond, rejudecand, sa se admita contestatia formulata de condamnat privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecinta reducerii pedepsei la 3 ani si 4 luni avand in vedere noile limite de pedeapsa.
Examinand sentinta atacata, sub toate aspectele de fapt si de drept si in raport de actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca instanta de fond in mod corect a respins cererea condamnatului, pentru urmatoarele considerente:
Principial, cu privire la cererea persoanei condamnate, instanta constata ca, Curtea Constitutionala a statuat in considerentele Deciziei nr. 1470/2011 ca aplicarea legii penale mai favorabile este un adevarat principiu, ceea ce inseamna ca, in ipoteza unei situatii tranzitorii, legea penala mai favorabila se aplica in toate cazurile.
Asadar, principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce inseamna ca ori de cate ori organele judiciare sunt in prezenta unei legi noi mai favorabile trebuie sa o aplice, chiar daca nu exista dispozitii privind modul de incidenta al acestei legi. In lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea noua mai favorabila in temeiul art. 15 alin. 2 din Constitutie. Referitor la modul de solutionare a conflictelor de legi in timp in materie penala, regula generala este ca se vor aplica intotdeauna normele penale mai blande, iar jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, daca este mai favorabila decat reglementarea interna se va aplica, insa, daca este mai restrictiva, nu se va aplica, in conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constitutie, potrivit carora daca exista neconcordante intre pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile omului la care Romania este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urma ori de cate ori contin dispozitii mai favorabile.
Pe de alta parte, regula aplicarii legii penale mai favorabile vizeaza numai normele dreptului penal substantial, iar nu si normele procesual penale. In acest sens, instanta retine dispozitiile art. 6 alin. 1 NCP care stipuleaza urmatoarele: cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim.
Dispozitiile art. 6 NCP se coreleaza insa cu cele ale art. 595 NCPP, potrivit carora cand dupa ramanerea definitiva a  hotararii de condamnare sau a hotararii prin care s-a aplicat o masura educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa mai usoara decat cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanta ia masuri pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor art. 4 si 6 NCP dupa caz.
In alta ordine de idei, aplicarea legii penale mai favorabile presupune o prima conditie de baza si anume o succesiune de legi penale care sa prevada o fapta ca infractiune, dar cu deosebire in ceea ce priveste conditiile de sanctionare.
In doctrina penala s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, dupa cum acestea se refera la conditiile de incriminare, conditiile de tragere la raspundere penala si conditiile referitoare la pedeapsa.
Criteriile mentionate vor fi evaluate nu in general ci in mod concret, adica in raport cu toate institutiile de drept penal incident in cauza respectiva: tentativa, participatie penala, unitate si pluralitate de infractiuni, starile si circumstantele de agravare si de atenuare. Aceasta evaluare trebuie sa conduca instanta de judecata la identificarea legii mai favorabile in intregul ei, cu excluderea totala a celeilalte legi, neputand combina dispozitiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creatie a legiuitorului si nu a judecatorului.
Determinarea legii penale mai favorabile nu se limiteaza numai la examinarea conditiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, si de asemenea are in vedere influenta pe care si celelalte reglementari, care au o independenta relativa in raport cu dispozitiile care privesc fapta savarsita o au asupra situatiei juridice a condamnatului.
Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influentata de reglementarea unitatii si pluralitatii de infractiuni, de participatia penala, de sistemul de individualizare a pedepselor si de alte institutii juridico penale, determinand alte concluzii decat cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enuntate.
Aceste solutii se desprind din conceptia dupa care aplicarea legii penale mai favorabile se analizeaza nu numai in raport cu fiecare infractiune, ci si in raport cu celelalte institutii incidente in stabilirea si aplicarea pedepsei (George Antoniu Coordonator - Explicatii preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).
Atat doctrina cat si practica judiciara fac deosebire intre dispozitiile care se refera la conditiile de existenta ale concursului si recidivei, si cele care se refera la tratamentul penal al concursului si recidivei. Daca dispozitiile din prima categorie se aplica autonom in raport cu dispozitiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, impreuna cu toate elementele, inclusiv incadrarea juridica a faptei, care influenteaza stabilirea pedepsei concrete pentru fapta savarsita in stare de recidiva sau concurs (Vintila Dongoroz).
De aceea,  instanta trebuie in aplicarea art. 6 NCp si 595 NCpp sa compare pedeapsa aplicata cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primeasca  condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevazuta de lege pentru respectiva infractiune, ci si toate cauzele de atenuare sau agravare incidente in situatia respectiva, spre a se verifica si a se preveni ca persoana in cauza sa nu execute un plus de pedeapsa care nu mai este prevazut pe legea noua.
Practica judiciara este si ea in sensul  aplicarii in concret a legii penale mai favorabile, luand in considerare legea in ansamblu cu toate institutiile care au relevanta juridica asupra stabilirii si aplicarii pedepsei.
Din perspectiva notiunii de lege penala mai favorabila, regasita in jurisprudenta obligatorie, prezinta relevanta similara și decizia de recurs in interesul legii nr. 8/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, referitoare la incidenta cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevazute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege in vigoare și ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii s-a decis ca legea penala mai favorabila este cea  prin care se instituie principiul potrivit caruia in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila, adica in ansamblul ei, iar nu doar anumite dispozitii mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Aplicarea combinata, in aceeasi cauza, a dispozitiilor mai favorabile infractorului din doua sau mai multe legi succesive ridica probleme de conformitate cu jurisprudenta obligatorie a Curtii Constitutionale in aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitutie.  Caracterul axiomatic al acestui principiu constitutional și interpretarea ce trebuie data conceptului de "lege penala mai favorabila" in acord cu exigentele constitutionale au fost in mod expres consacrate in doua decizii relativ recente ale Curtii.
Curtea Constitutionala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concreta a legii penale mai favorabile vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze.  Determinarea caracterului "mai favorabil" are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa.
De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constitutionala a statuat ca "determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa.
Prin decizia nr. 206/2013 , Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, s-a retinut ca "puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta". Curtea a mai statuat,  prin Decizia nr. 1415/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, ca "atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept. In consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza, in aplicarea legii criticate, sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii." Acelasi principiu al obligativitatii deciziilor pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate  inclusiv in ceea ce priveste  considerentele  este  expus in mod expres si in decizia Curtii Constitutionale nr. 3/2014.
Dispozitiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere in aplicare a Codului penal nu consacra institutii de drept penal autonome in materia pluralitatii de infractiuni si nu legitimeaza procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal in aceasta acceptiune.
Stabilirea tratamentului sanctionator al pluralitatii de infractiuni conform legii noi, atunci cand cel putin una dintre infractiuni a fost comisa sub legea noua, chiar daca pentru cealalta a fost aplicata legea veche, mai favorabila, constituie o expresie a principiului activitatii legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o norma data in aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cat timp una dintre infractiunile componente ale pluralitatii a fost comisa sub legea noua, inseamna ca intreaga pluralitate si-a desavarsit configuratia sub aceasta lege, justificandu-se, prin urmare, aplicarea legii noi atat infractiunii comise pe perioada activitatii sale, cat si tuturor situatiilor cu relevanta juridica nascute/finalizate in acest interval.
Asa cum rezulta din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, ratiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminarii controverselor legate de tratamentul penal al pluralitatii de infractiuni in situatii tranzitorii, ce au insotit intrarea in vigoare a Codului penal din 1969, legiuitorul optand pentru solutia majoritara regasita in practica acelei perioade.
Notiunea de "institutie de drept penal autonoma" nu se regaseste in vreuna dintre normele Codului penal in vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea in aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce insoteste ambele legi mentionate nu opereaza nici macar tangential cu acest concept care, din punct de vedere al consacrarii legale, se contureaza mai degraba ca o notiune inedita, de sine statatoare.
Desigur ca, in exercitarea prerogativei constitutionale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentala, legiuitorul este indreptatit sa modifice normele legale ori sa adopte altele noi, menite sa faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de catre instantele judecatoresti.
In egala masura, lui ii revine insa obligatia de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerenta in reglementare, precum si o corelare atenta a textelor, astfel incat sa se elimine, pe cat posibil, divergentele de interpretare și aplicare.
In situatia in care pedeapsa a fost aplicata printr-o hotarare definitiva sub legea veche, iar apoi intra in vigoare NCP, verificarea incidentei legii penale mai favorabile presupune analiza pedepsei stabilite, verificandu-se daca aceasta nu depaseste limita maxima prevazuta de legea noua. Daca este cazul, se va proceda la reducerea pedepsei care depaseste noul maxim special, potrivit art. 6 NCP. Aceasta deoarece ratiunea dispozitiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat in aceeasi situatie in care s-ar fi aflat daca succesiunea de legi ar fi intervenit in cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalitatii, inlaturand partea din pedeapsa care depaseste maximul aplicabil sub legea noua.
In cauza, persoana condamnata se afla in executarea unei pedepse de 3 ani si 6 luni inchisoare pedeapsa principala, pronuntata printr-o hotarare definitiva, pentru savarsirea unei infractiuni prev. de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. de la 1968, cu aplic. art. 37 lit. a, b C.p. de la 1968 si art. 320¹ alin. 7 C.p. de la 1968.
In speta de fata, asadar, pentru aplicarea dispozitiilor art. 6 Cod proc. pen., instanta urmeaza sa analizeze, in ordinea mentionata, urmatoarele aspecte aplicarea legii penale mai favorabile in ceea ce priveste limitele maxime de pedeapsa, avandu-se in vedere aplicarea cauzei legale de reducere privitoare la recunoasterea vinovatiei si a dispozitiilor privitoare la starea de recidiva postexecutorie, recidiva postcondamnatorie si revocarea liberarii conditionate, in ordinea prevazuta de art. 79 NCP.
1. In ceea ce priveste limitele de pedeapsa mai favorabile, instanta urmeaza sa stabileasca limitele maxime de pedeapsa prevazute de legea noua pentru infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat. In acest sens, instanta va avea in vedere si imprejurarea ca la individualizarea cuantumului pedepsei cu inchisoarea s-a retinut existenta cauzei legale de reducere privitoare la recunoasterea vinovatiei si a dispozitiilor privitoare la starea de recidiva postexecutorie.
Astfel, instanta retine urmatoarele:
a) Dispozitiile art. 3201 alin. 7 din C. proc. pen. din 1968 au corespondent in dispozitiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p., ce prevad acelasi tratament sanctionator, reducerea limitelor pedepsei cu 1/3, in cazul in care cauza a fost solutionata prin procedura recunoasterii invinuirii, potrivit dispozitiilor art. 375 alin. 1, 2 NCPP, institutie similara celei prevazute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968, urmand a fi retinute la stabilirea limitelor de pedeapsa potrivit legii noi.
b) Dispozitiile art. 37 alin. 1 lit. b C.p. din 1968 au corespondent in dispozitiile art. 41 si art. 43 alin. 5 NCP, ce prevad conditiile si tratamentul sanctionator, respectiv majorarea limitelor pedepsei cu 1/2, in cazul in care dupa ce pedeapsa anterioara a fost executata sau considerata ca executata se savarseste din nou o infractiune in stare de recidiva, urmand a fi retinute la stabilirea limitelor de pedeapsa potrivit legii noi.
c) Infractiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Codul penal din 1968 este reglementata de dispozitiile art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b NCP, fiind sanctionata in ambele reglementari cu pedeapsa inchisorii, in actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevazute de la 2 la 7 ani.
Limitele de pedeapsa prevazute de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b NCP, in urma aplicarii art. 396 alin. 10 NCPP se incadreaza intre 1 an si 4 luni si 4 ani si 8 luni inchisoare, iar ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 43 alin. 5 NCP, acestea se incadreaza intre 2 ani si 7 ani.
2. In ceea ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sanctionator privitor la recidiva postcondamnatorie si revocarea liberarii conditionate, instanta urmeaza sa compare pedeapsa rezultanta aplicata inculpatului cu limita maxima la care se poate ajunge potrivit art. 104 alin. 2 NCP combinat cu art. 43 alin. 1 NCP. 
Astfel, intrucat daca dupa acordarea liberarii cel condamnat a savarsit o noua infractiune, care a fost descoperita in termenul de supraveghere si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca liberarea si dispune executarea restului de pedeapsa, iar pedeapsa pentru noua infractiune se stabileste si se executa, dupa caz, potrivit dispozitiilor de la recidiva (ca in speta de fata) (art. 104 alin. 2 NCP), iar pedeapsa se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta (art. 43 alin. 1 NCP), daca pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare s-ar adauga la restul ramas neexecutat din pedeapsa anterioara (de 466 zile din pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare dispusa prin s.p. nr. 317/9.02.2010 a Judecatoriei Craiova), ar rezulta o pedeapsa finala de 3 ani si 6 luni si 466 zile inchisoare.
Drept urmare, instanta constata ca pedeapsa principala de 3 ani si 6 luni inchisoare aflata in curs de executare nu este mai mare decat pedeapsa principala rezultanta pe care ar fi primit-o condamnatul potrivit legii noi de 3 ani si 6 luni si 466 zile inchisoare si, in consecinta, constata ca nu se impune aplicarea art. 6 NCP.
Fata de aceste considerente,  in baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestatia formulata de catre condamnatul S.P., impotriva sentintei penale  nr. 722 pronuntata la data de 11.02.2014 de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 3116/215/2014, ca nefondata, urmand ca acesta sa fie obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat potrivit dispozitiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., revenindu-i culpa procesuala in generarea acestor cheltuieli.