Individualizare pedeapsa.Cererea de instituire a masurii asiguratorii respinsa. Aplicarea legii penale mai favorabile

Asupra cauzei de fata;
Prin rechizitoriul nr. 899/P/2013 al Parchetului de pe Tribunalul Dolj a fost trimis in judecata in stare de libertate inculpatul M.T sub aspectul comiterii  infractiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005.
Din continutul actului de sesizare rezulta, in esenta, ca inculpatul M.T a ascuns sursa de venituri impozabile realizate in cursul anului 2010, prin nedeclararea activitatilor generatoare de venituri desfasurate in aceeasi perioada, in scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit in cuantum de 4.076 lei.
La termenul de judecata din data de 16.03.2015, instanta:
- in temeiul dispozitiilor art. 374 alin. 1 Cod procedura penala a dispus ca grefierul de sedinta sa procedeze la prezentarea succinta a actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata;
- in temeiul dispozitiilor art. 374 alin. 2 C.p.p., a explicat inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce, l-a instiintat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, persoanelor vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii in tot cursul cercetarii judecatoresti, cand socoteste necesar;
- de asemenea, a adus la cunostinta inculpatului drepturile si obligatiile procesuale prevazute de art. 83 si 108 C.p.p., respectiv: dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragandu-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba impotriva sa; dreptul de a fi informat cu privire la faptele pentru care este cerceta si incadrarea juridica a acestora; dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii in tot cursul cercetarii judecatoresti, cand socoteste ca este necesar; dreptul de a consulta dosarul, in conditiile legii; dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu isi desemneaza unul, in cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe in conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei; dreptul de a beneficia in mod gratuit de interpret atunci cand nu  intelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica in limba romana; dreptul de a apela la un mediator, in cazurile permise de lege; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; in cazul in care va fi pus in libertate pe parcursul procesului penal obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragandu-i-se atentia ca, in cazul neindeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere impotriva lui, iar in cazul sustragerii, judecatorul poate dispune arestarea sa preventiva; obligatia de a comunica in scris, in termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atragandu-i-se atentia ca, in cazul neindeplinirii acestei obligatii, citatiile si orice alte acte comunicate la prima adresa raman valabile si se considera ca au luat la cunostinta.
- potrivit dispozitiilor art. 374 alin. 4 C.p.p. instanta a pus in vedere inculpatului M.T ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti, daca recunoaste in totalitate savarsirea faptelor retinute in sarcina sa prin rechizitoriu, iar daca instanta va retine aceeasi situatie de fapt ca cea descrisa in actul de sesizare si recunoscuta de inculpat va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei inchisorii cu o treime iar in cazul pedepsei amenzii cu o patrime; potrivit dispozitiilor art. 375 alin. 1 Cod procedura penala s-a procedat la ascultarea inculpatului M.T care a invederat ca recunoaste fapta retinuta in sarcina sa astfel cum este prezentata in rechizitoriu si a solicitat ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti.
Analizand coroborat probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 14.10.2013, organele de politie din cadrul Postului de Politie TF Calafat s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca numitul M.T a desfasurat activitati de colectare si valorificare a deseurilor feroase si neferoase in cursul anului 2010 si a realizat astfel venituri pe care nu le-a declarat la organele fiscale, cu scopul de a se sustrage obligatiilor fiscale.
Drept urmare, efectuandu-se cercetari la SC Duncomet SRL Poiana Mare - societate avand ca obiect de activitate colectarea deseurilor feroase si neferoase, au fost identificate 28 adeverinte de primire si plata pentru cantitatea totala de 30.482 kg fier, din care rezulta ca inculpatul a primit suma de 25.475,41 lei in perioada 12.04 - 10.12.2010. Instanta mai retine ca, desi din cuprinsul acestor inscrisuri rezulta ca inculpatul a desfasurat in fapt activitati producatoare de venituri in sensul art. 78 din Codul fiscal, M.T nu a solicitat autorizarea sa desfasoare activitati independente producatoare de venituri si nu a depus declaratii fiscale in anul 2010, iar pentru a se sustrage de la plata impozitelor pe veniturile realizate in aceasta perioada, inculpatul a declarat in cuprinsul celor 28 de adeverinte de primire si plata faptul ca deseurile valorificate provin din gospodaria proprie.
Din analiza materialului probator existent la dosar rezulta ca, in realitate, inculpatul impreuna cu membrii familiei sale a colectat deseuri metalice de la diferite persoane fizice din judetul Dolj, pe care le-a transportat cu autovehiculul personal marca Dacia nr. GR-02-TZN sau cu un atelaj la SC Duncomet SRL Poiana Mare, unde bunurile au fost predate gestionarului societatii, care a intocmit adeverintele de primire si plata si i-a inmanat inculpatului sumele de bani aferente.
Fiind audiat, M.T a recunoscut ca, in cursul anului 2010, a colectat deseuri feroase si neferoase de la persoane fizice de pe raza localitatilor Maglavit si Cetate, din judetul Dolj, pe care le-a valorificat la SC   SRL Poiana Mare. De asemenea, inculpatul a recunoscut primirea sumelor de bani mentionate in cele 28 adeverinte emise de SC   SRL si faptul ca nu a declarat veniturile realizate la organele fiscale, sustinand ca nu avea cunostinta despre dispozitiile legale privind fiscalizarea acestora. Pana in prezent inculpatul nu a achitat nicio suma de bani cu titlu de impozit pe venit calculat de organele fiscale.
Potrivit deciziei de impunere emise de DGFP Calafat, impozitul datorat de inculpat pentru veniturile realizate in cursul anului 2010 este in cuantum de 4.076 lei.
Vinovatia inculpatului este dovedita prin urmatoarele mijloace de probe:  procesele-verbale intocmite de organele de politie, inscrisurile transmise de organele fiscale, declaratiile martorilor, copiile adeverintelor de primire si plata eliberate de SC   SRL,  declaratiile inculpatului, alte inscrisuri utile cauzei.
Din cele expuse, instanta retine ca dovedit faptul ca inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat, cu respectarea conditiilor de vinovatie cerute de lege, existand suficiente date cu privire la persoana lui pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanta apreciaza astfel ca faptele inculpatului M.T de a ascunde sursa de venituri impozabile realizate in cursul anului 2010, prin nedeclararea activitatilor generatoare de venituri desfasurate in aceeasi perioada, in scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit in cuantum de 4.076 lei intruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanta constata ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 265/2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a stabilit ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.
Din examinarea partii expozitive a acestei decizii a Curtii Constitutionale a Romaniei, general obligatorie potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie, si cu efectele prevazute de art. 477 alin. 4 cu referire la art. 474/1 teza a II-a din Codul de procedura penala, rezulta ca dispozitiile art. 5 din actualul Cod penal, in interpretarea care permite instantelor de judecata, in determinarea legii penale mai favorabile, sa combine dispozitiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind separatia si echilibrul puterilor in stat, precum si ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii. S-a apreciat ca, raportat la aceste prevederi constitutionale, in jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca prevederile legale care guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege, accepta in mod unanim ca "atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa, astfel, in activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu" (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
Curtea mai observa ca notiunea de institutie autonoma nu este reglementata in niciunul dintre cele doua coduri penale si nici in legea de aplicare a actualului Cod penal. Asa fiind, chiar daca in limbajul juridic curent utilizarea notiunii de institutie autonoma pentru anumite categorii juridice este acceptata, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este sustinut in doctrina si practica judiciara, presupune ca ea are o existenta de sine statatoare si nu depinde de ansamblul normativ in care este integrata pentru a-si indeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibila, intrucat nu se poate retine ca o norma din Codul penal care reglementeaza cu privire la o anumita institutie de drept penal (recidiva, concurs de infractiuni, prescriptie etc.) este independenta de legea careia ii apartine. Aceasta distinctie are o deosebita importanta pentru intelegerea conceptului de lege, pentru ca numai asa se poate oferi notiunii de "lege penala mai favorabila" un inteles constitutional.
Avand rolul de garant al drepturilor si libertatilor cetatenesti, Curtea Constitutionala nu poate ignora si alte consecinte de sorginte constitutionala, cum ar fi exigentele ce tin de lipsa discriminarii infractorului, fie ea, in acest caz, pozitiva, care nu numai ca justifica, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune ca suspectii/inculpatii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecati sub imperiul legii noi trebuie sa aiba, in functie de legea mai favorabila, o situatie juridica identica ori cu cei condamnati anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor savarsi infractiuni potrivit legii noi, nefiind permisa o a treia forma de tratament sanctionator ce combina dispozitii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerintele constitutionale ale art. 16 alin. (1) potrivit carora "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", este interzisa alternarea institutiilor de drept penal din cele doua legi, deoarece, in caz contrar, in aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiva cu consecinta crearii unui privilegiu pentru infractorul care este judecat in perioada de tranzitie a legii.
Toate aceste argumente au condus la constatarea incalcarii dispozitiilor art. 1 alin. (4) si art. 61 alin. (1) din Constitutie, intrucat prin combinarea dispozitiilor penale din mai multe legi succesive se creeaza, pe cale judiciara, o a treia lege care neaga ratiunea de politica penala conceputa de legiuitor. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a considerat ca numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal in sensul ca legea penala mai favorabila se aplica in ansamblul ei este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate.
Avand in vedere aspectele mentionate anterior si dispozitiile legale aplicabile in prezenta cauza, instanta constata ca, avandu-se in vedere criteriul aprecierii globale, potrivit art. 5 NCP (art. 13 C.p. de la 1968), vechiul cod penal reprezinta legea penala mai favorabila, pentru urmatoarele considerente:
- instanta va aplica pedepsele orientate catre minimul special prevazut de lege;
- limitele speciale de pedeapsa prevazute pentru infractiunea pentru care va fi condamnat inculpatul sunt aceleasi, respectiv inchisoare de la 2 ani la 8 ani;
- fata de dispozitiile art. 86¹ si 86³ C.p. de la 1968, suspendarea sub supraveghere prevazuta de dispozitiile art. 91-93 NCP instituie masuri de supraveghere si obligatii mai multe si cu un continut mai incisiv in drepturile persoanei condamnate, printre care si prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
Cu privire la situatia juridica a inculpatului, din analiza fisei de cazier judiciar aflata la fila 63 d.u.p. rezulta ca inculpatul M.T nu este cunoscut cu antecedente penale.
La individualizarea judiciara a pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 C.p. de la 1968, retinand: dispozitiile partii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsa prevazute de textul incriminator (inchisoare de la 2 ani la 8 ani), gradul de pericol social concret al faptelor savarsite (generat de nerespectarea dispozitiilor legale privind relatiile sociale referitoare la sistemul de taxe si impozite, asociata cu forma de vinovatie cu care au fost savarsite faptele - intentia directa calificata prin scop), persoana inculpatului (care este nu cunoscut cu antecedente penale).
De asemenea, in ceea ce priveste conduita buna, in sensul art. 74 alin. 1 lit. a C.p. din 1968, instanta retine ca aceasta nu se reduce, in mod exclusiv, la absenta antecedentelor penale (care de altfel reprezinta o situatie de normalitate) intrucat recunoasterea unei astfel de imprejurari ca circumstanta atenuanta judiciara nu ar fi posibila decat daca imprejurarile luate in considerare reduc in asemenea maniera gravitatea faptei in ansamblu sau caracterizeaza favorabil de o asemenea maniera persoana faptuitorului incat numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se invedereaza a satisface, in cazul concret, imperativul justei individualizari a pedepsei.
In acelasi sens, se apreciaza ca atitudinea de recunoastere a faptelor nu atrage automat retinerea circumstantei atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. c C.p. din 1968, cu consecinta reducerii pedepsei, intrucat comportarea sincera in cursul procesului in sensul dispozitiilor legale mentionate nu se reduce la recunoasterea savarsirii faptelor pe fondul existentei la dispozitia organelor judiciare a probelor care dovedesc savarsirea infractiunii dincolo de orice dubiu rezonabil.
Avand in vedere toate argumentele expuse mai sus, urmeaza ca in baza art. 396 alin. 2 N.C.p.p sa se dispuna condamnarea inculpatului M.T pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 la pedeapsa inchisorii, aceasta fiind de natura sa realizeze scopul educativ si preventiv al pedepsei.
Instanta va da eficienta si dispoz. art. 396 alin. 10 N.C.p.p. cu privire la inculpatul M.T care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei inchisorii.
          Cu respectarea limitelor astfel stabilite, instanta va aplica inculpatului M.T, pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 396 alin. 10 NCPP si art. 13 C.p. de la 1968 pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.
Sub aspectul executarii pedepsei instanta considera ca scopul preventiv si educativ al acesteia poate fi atins chiar fara executare, motiv pentru care urmeaza sa analizeze indeplinirea in cauza a conditiilor necesare aplicarii suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, prevazute de art. 86¹ C.p.. In consecinta, pedeapsa inchisorii ce urmeaza sa fie executata este de 1 an si 6 luni inchisoare, incadrandu-se deci in dispozitiile art. 86¹ alin. 1 lit. a C.p.. Din fisa de cazier judiciar existenta la dosar rezulta ca inculpatul nu este recidivist, indeplinind astfel cerinta prevazuta de art. 86¹ alin. 1 lit. b C. p.. In privinta scopului preventiv si educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanta considera ca acest scop poate fi atins fara a fi necesara executarea in regim de detentie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, intrucat acestuia i s-a atras atentia asupra gravitatii si a consecintelor nefaste ale faptelor sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnarii, instanta apreciaza ca executarea efectiva a pedepsei nu se justifica, intrucat aceasta ar altera relatiile de familie ale inculpatului si ar avea o inraurire hotaratoare asupra aspectelor personale ale acestuia, ori rolul condamnarii este tocmai acela de a atrage atentia asupra importantei  respectarii relatiilor in societate in relatia cu semenii, rol care nu s-ar realiza in totalitate in cazul executarii pedepsei in regim de detentie.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza a suspenda executarea pedepsei de 1 an si 6 luni inchisoare, pe durata termenului de incercare de 4 ani, calculat in baza art. 86² alin. 1 C.p.
Instanta apreciaza insa ca numai suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere poate duce la atingerea scopului preventiv si educativ al pedepsei, si nu doar suspendarea conditionata a acesteia, avand in vedere, pe de o parte, ca prejudiciul nu a fost recuperat, iar pe de alta parte, gravitatea faptelor comise.
Instanta va dispune ca in baza art. 86³ alin. 1 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968 condamnatul sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere, care vor fi aduse la indeplinire de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dolj:
a) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dolj;
b) sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu rese¬dinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Instanta va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a si lit. b C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968, pe durata executarii pedepsei principale si in conditiile prevazute de art. 71 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968, avand in vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura si gravitatea infractiunilor savarsite, imprejurarile cauzei, persoana infractorului. Instanta nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d si e intrucat savarsirea unei infractiuni de evaziune fiscala nu releva un comportament nedemn care sa vatame interesul superior al copilului si care sa determine interzicerea drepturilor parintesti, a celui de a fi tutore sau curator, dreptul de a alege, precum nici dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunilor.
Astfel, in acest context, fata de criteriile enumerate mai sus si de toate aspectele legale si jurisprudentiale mentionate, instanta apreciaza ca in cauza se impune indepartarea inculpatului de la activitatile care presupun responsabilitatea sa civica, increderea publica sau exercitiul autoritatii.
In consecinta, instanta va dispune aplicarea pedepselor accesorii, urmand ca ulterior in baza art. 71 alin. 5 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 13 C.p. de la 1968 sa dispuna suspendarea executarii acestora, avand in vedere ca si executarea pedepsei principale va fi suspendata sub supraveghere.
In temeiul art. 404 alin. 2 N.C.p.p. instanta va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 86 ind. 4 C.p. de la 1968 a caror nerespectare are drept urmare revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei instanta constata ca, in baza art. 19-20 si art. 374 alin. 3 C.p.p., Statul Roman prin ANAF-DGRFP Craiova s-a constituit parte civila in cauza pana la inceperea cercetarii judecatoresti cu suma de 4076 lei reprezentand impozit pe venit, la care se adauga dobanzile si penalitatile de intarziere calculate conform Codului de procedura fiscala de la data producerii prejudiciului si pana la data achitarii integrale a sumei datorate, acestea reprezentand daune materiale.
In raport de situatia de fapt retinuta, instanta constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art. 998-999 C.civ. raportat la data comiterii faptelor, prin fapta sa culpabila inculpatul producand prejudicii de natura materiala partii civile anterior mentionata, impunandu-se acoperirea lor prin acordarea de despagubiri.
Instanta apreciaza ca sustinerile partii civile cu privire la cuantumul prejudiciului material sunt pertinente.
Astfel, avand in vedere dispozitiile art. 998-999 C.civ. si tinand cont de imprejurarea ca fapta inculpatului i-a provocat partii civile un prejudiciu patrimonial, instanta apreciaza ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru a opera raspunderea civila delictuala si ca suma solicitata este de natura sa asigure o justa si integrala despagubire.
 Drept urmare, avand in vedere si acordul inculpatului, instanta va admite actiunea civila si va obliga pe acesta la plata sumei de 4076 lei reprezentand impozit pe venit, la care se adauga dobanzile si penalitatile de intarziere calculate conform Codului de procedura fiscala de la data producerii prejudiciului si pana la data achitarii integrale a sumei datorate, catre partea civila Statul Roman prin ANAF-DGRFP Craiova.
De asemenea, instanta va respinge ca nefondata cererea Statului Roman prin ANAF-DGRFP Craiova privind instituirea masurilor asiguratorii asupra patrimoniului inculpatului M.T pana la concurenta valorii pagubei de 4076 lei, avand in vedere urmatoarele considerente:
- potrivit adresei nr. 14039/26.11.2014 Primaria Comunei Poiana Mare a invederat faptul ca inculpatul M.T nu figureaza in evidente cu bunuri mobile sau imobile (fila 48 d.u.p.);
- practica recenta a ICCJ potrivit careia instituirea obligatorie a masurilor asiguratorii in cazul infractiunilor de evaziune fiscala este conditionata de existenta unor bunuri in patrimoniul inculpatului la momentul infiintarii sechestrului, iar acesta nu poate fi instituit decat asupra bunurilor existente in patrimoniul inculpatului a caror descriere si evaluare este posibila la momentul infiintarii acestei masuri, iar nu si asupra bunurilor viitoare (ex: decizia nr. 2181/20.06.2013 a ICCJ-Sectia Penala).
Avand in vedere toate aceste aspecte instanta apreciaza ca luarea unor masuri asiguratorii in aceste conditii ar fi o dispozitie formala, lipsita de continut si fara o finalitate practica.
In temeiul art. 12 din Legea 241/2005 instanta va dispune ca inculpatul M.T sa nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societati comerciale, iar daca a fost ales va fi decazut din drepturi., iar in baza art. 7 din Legea 26/1990 combinat cu art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 va dispune comunicarea sentintei la Oficiul National al Registrului Comertului pentru inscrierea cuvenitelor mentiuni, dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare.
In baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 C.p.p. instanta va obliga pe inculpatul M.T la plata sumei de 580 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul aparatorului desemnat din oficiu in cuantum de 200 lei care se va avansa din fondul special al Ministerului Justitiei va ramane in sarcina statului. In acest sens instanta retine ca vor ramane in sarcina statului cheltuielile judiciare privind pe avocatii din oficiu, avand in vedere dispozitiile art. 274 alin. 1 C.p.p.