Drepturi salariale. Diminuare salariala cu 25% in temeiul Legii 118/2010

      Drepturi salariale. Diminuare salariala cu 25% in temeiul Legii 118/2010
     
     
     
                                                                  Sentinta civila nr. 362/21.02.2012
                                                                                 Tribunalul Valcea
     
     
     Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, reclamanta SINDICATUL P.I. P. VALCEA, prin reprezentantul legal, in numele membrilor de sindicat_ au chemat in judecata paratii G. cu program prelungit N. -Rm. V. si M. RM.V.- prin primar, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor la revocarea masurii de diminuare cu 25% a salariului si la plata drepturilor salariale la zi, sume ce urmeaza a fi actualizate in functie de coeficientul de inflatie, la data platii.
     In motivare, reclamantii au aratat ca sunt personal didactic de predare si pregatire/instruire practica, personal didactic auxiliar si personal nedidactic, iar la data de 12.08.2010, cand au primit plata salariului aferent lunii iulie 2010, au luat cunostinta despre masura diminuarii drepturilor salariale cu 25% fata de luna precedenta. Precizeaza ca aceasta masura este nelegala si nu le-a fost comunicata.
     S-a aratat ca salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de angajat in baza raportului de munca. Efectele contractului de munca se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una din obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestata, asa cum a fost el stabilit prin contractul individual de munca.
     Arata ca au fost incalcate dispozitiile art.17 din codul muncii si art.41 al.3 din codul muncii
     Potrivit doctrinei (Alexandru Ticlea-Tratat de dreptul muncii), arata reclamantii, modificarea contractului se poate realiza cu respectarea prevederilor art. 17 al.1,2 si 4 din codul muncii si art. 19, angajatorul avand obligatia de a informa salariatul cu privire la clauzele pe care urmeaza sa le modifice. Inadmisibilitatea modificarii unilaterale se refera, in special, numai la elementele esentiale ale contractului si anume felul muncii, determinat de calificarea profesionala, cat si de functia sau meseria incredintata, locul muncii, prin care se intelege unitatea sau localitatea, precum si salariul.
     Pronuntandu-se asupra exceptiei de neconstitutionalitate a art. 63 din codul muncii, Curtea Constitutionala a statuat ca schimbarea din functie avand ca rezultata si micsorarea salariului, nu poate fi facuta decat cu asentimentul salariatului, in caz contrar angajatorul care procedeaza la modificarea unilaterala a contractului incalca dispozitiile Codului Muncii.
     Reclamantii arata ca intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional si anume dreptul la munca, diminuarea acestuia constituie o veritabila restrangere a dreptului la munca. Astfel, masura diminuarii salariilor cu 25% incalca dispozitiile art.11, 16 al.1, 20, 41, 44, 47 si 53 din Constitutia Romaniei.
     In final, arata ca prin aceasta masura se incalca si dispozitiile art. 1 din Primul Act Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si solicita admiterea cererii.
     Paratul Municipiul Rm.Valcea a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata si a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive motivat de faptul ca sumele alocate pentru plata drepturilor salariale nu sunt suportate din bugetul local al unitatii administrative, care nu este altceva decat un depozit temporar, in sensul ca, sumele destinate salarizarii personalului preuniversitar provin de la bugetul de stat si din alte surse potrivit legii.
     Paratul Municipiul Rm.Valcea a formulat in cauza si cerere de chemare in garantie a Directiei Generale a Finantelor Publice Valcea, Consiliul Judetean Valcea si Inspectoratul Scolar Judetean Valcea, in calitate de serviciu descentralizat din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
     Cererea a fost intemeiata pe urmatoarele argumente:
     Inspectoratul Scolar Judetean, in calitate de serviciu public descentralizat din cadrul MECTS, cu personalitate juridica, are atributii in medierea conflictelor si litigiilor survenite intre autoritatea administratiei publice locale si unitatile de invatamant, potrivit art. 95 al.1 lit.g din Legea educatiei.
     Consiliul Judetean Valcea, pentru ca aloca prin hotarari proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit in vederea finantarii unitatilor de invatamant preuniversitar de stat(art. 167 din Legea invatamantului nr. 84/1995).
     Directia Generala a Finantelor Publice Valcea, deoarece fondurile necesare in vederea finantarii cheltuielilor de personal au fost repartizate pe municipii, in functie de standardele de cost pe elev/prescolar, potrivit situatiilor comunicate de unitatile de invatamant preuniversitar de stat, vizate de Inspectoratele Scolare, prin decizia directorului DGFP, dupa consultarea Primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Scolar Judetean Valcea (art.5 din Legea 1/2011).
     Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.60-63 cod procedura civila.
     La fila 204 dosar, reclamantii au precizat cererea in sensul ca solicita: 1. obligarea paratilor la plata diferentei reprezentand diminuarea cu 25% a salariului de baza brut prin aplicarea Legii 118/2010 pentru perioada 4.07.2010-31.12.2010, actualizate in functie de rata inflatiei la data platii; 2- prin aplicarea Legii 285/2010 (care prevede cresterea salariului de baza brut cu 15% fata de cel existent in perioada iulie-decembrie 2010), ceea ce reprezinta o revenire cu 11,25% fata de salariul de baza brut din perioada anterioara lunii iulie 2010 si obligarea paratilor la plata diferentei reprezentand diminuarea cu 13,75% a salariului de baza anterior Legii 118/2010, pentru perioada 1.01.2011 pana in prezent, actualizata in functie de indicele de inflatie la data platii.
     Instanta a pus in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Municipiul Rm.Valcea si a respins-o intrucat potrivit art. 104 al.5 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, finantarea de baza a unitatilor de invatamant se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata si din alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile privind salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi in bani, in timp ce potrivit art.167 al.4 si 5 din Legea 84/1995, republicata, din fondurile privind finantarea complementara ce se face prin Consiliul Judetean, se asigura cheltuieli de capital, cheltuieli sociale.
     Analizand probatoriul administrat in cauza, tribunalul a retinut  urmatoarele:
     Reclamantii sunt personal didactic si nedidactic, iar incepand cu data de 03 iulie 2010, li s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut in temeiul dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
     Sub aspectul intemeierii dispozitiilor de diminuare a salariilor, se constata ca, intr-adevar, baza legala a acestei masuri a fost data de dispozitiile Legii nr. 118/2010, care, in art. 1, prevede:
"Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%".
     Este, prin urmare, cert ca masura contestata a avut drept fundament o norma de drept intern si ca, in privinta aplicarii acesteia, intimata nu avea o marja de apreciere ori de interpretare, si nici putere decizionala asupra modalitatii de punere in executare, comportamentul sau fiind predeterminat prin chiar legea in discutie.
Trebuie analizat, insa, daca, diminuand intr-o asa de mare masura drepturile  salariale recunoscute si reglementate de legislatia anterioara, astfel cum ele se gaseau in plata, prin adoptarea unui nou act normativ, statul roman si-a incalcat obligatiile asumate prin ratificarea Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, cu speciala referire la protectia proprietatii private, realizata prin art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, dar si a altor norme din alte documente internationale, respectiv  art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.17 alin.1 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, realizandu-se prin aceasta o ingerinta care afecteaza dreptul in substanta sa, si iata de ce:
Mai intai, este de precizat ca dreptul la un salariu, corolar al dreptului la munca, este recunoscut in legislatia interna ca un drept fundamental (art. 39 alin. 1 lit. a, art. 154-157 din Legea nr. 53/2003, art. 41 din Constitutia Romaniei) si in jurisprudenta Curtii Constitutionale (exemplificativ - Deciziile nr. 294/2001, 1221/2008,  872 si 874 din 2010).
     In al doilea rand, trebuie acceptat ca, in privinta personalului platit din fonduri publice, statul are, in principiu, posibilitatea (recunoscuta ca un drept) de a decide cu privire la drepturile salariale, al caror cuantum il poate modifica in diferite perioade de timp, prin interventii legislative.
     Nu se poate exclude, deci, de plano, problema incalcarii dreptului la proprietatea asupra bunurilor individului, mai ales ca, in raporturile sale de munca cu statul, el este partea cea mai slaba, fara posibilitatea vreunei negocieri, iar, pe de alta parte, statul este prezumat solvabil.
     Notiunea de "bunuri" poate cuprinde atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale, inclusiv, in anumite situatii bine stabilite, creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta in dreptul intern, sau in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" sa obtina exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (Hotararea Curtii in cauza Draon impotriva Frantei [MC], nr. 1.513/03, & 65, CEDO 2005-IX).
     Din aceasta perspectiva, se poate considera ca reclamantii aveau, la data intrarii in vigoare a noii legi, un bun, in acceptiunea art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, ce le-a fost afectat printr-o ingerinta din partea statului.
  Asupra justificarii ingerintei, instanta trebuie sa analizeze daca ingerinta denuntata se justifica, respectiv daca ea era legala in sensul notiunii de suprematie a dreptului, daca masura era necesara intr-o societate democratica si daca se respecta principiul proportionalitatii si al justului echilibru intre scopul legitim urmarit si urmarile produse. Principiul legalitatii presupune existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (Ex-Regele Greciei si altii impotriva Greciei [MC], nr. 25.701/94, & 79 CEDO 2000-XII, (Beyler impotriva Italiei [MC], nr. 33.202/96, & 109 - 110, CEDO 2000-I; Fener Rum Patrikligi impotriva Turciei, nr. 14.340/05, & 70, 8 iulie 2008).
     Restrangerea exercitiului unor drepturi, in lumina celui de al treilea paragraf al art. 2 din Protocolul nr. 4 aditional la Conventia Europeana, trebuie sa se raporteze la pastrarea echilibrului intre drepturile individului si interesele mai largi ale unei societati democratice; in acest domeniu, jurisprudenta Curtii Europene a stabilit regula strictei interpretari asupra conditiilor de restrictionare: aceste restrictii trebuie sa fie prevazute de lege si sa fie necesare intr-o societate democratica, "nici un alt criteriu decat acelea mentionate in insasi clauza de exceptare nu va fi la baza vreunei restrictii si ca aceste criterii trebuie sa fie intelese astfel incat limbajul sa nu fie extins dincolo de intelesul obisnuit" (cauza Sunday Times c. Regatului Unit - 1979). Adoptarea de restrictii prevazute de lege impune ca legea respectiva sa fie accesibila si formulata in mod precis, astfel ca orice cetatean sa-si poata adapta conduita, iar exercitiul puterii de discretie al statului sa vizeze un scop legitim (cauza Malone c. Regatului Unit - 1984).
     Pe de alta parte, asa cum a statuat in mod constant Curtea Europeana, statele dispun de o marja larga de apreciere pentru a stabili ceea ce este in interesul public, mai ales atunci cand este vorba de adoptarea si aplicarea unor masuri de reforma economica sau de justitie sociala (hotararea Viasu impotriva Romaniei - 2008, hotararea Ramadhi si altii impotriva Albaniei, nr. 38.222/02).
     Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a statuat, in cuprinsul deciziei data in dosarele reunite 44232/11 si 44605/11, in cauza Felicia Malaies contra Romaniei si Adrian Gavril Sentes contra Romaniei, ca masura reducerii salariilor cu 25% in baza Legii nr.118/2010 nu i-a facut pe reclamati sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art.1 din Protocolul nr.1. Curtea a considerat ca reclamantii pot cu dificultate sustine ca au un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1 si ca, in ipoteza in care s-ar concluziona ca reclamantii sunt titularii unui bun, ingerinta este justificata, fiind prevazuta de lege si urmarind un scop legitim, si proportionala, avand in vedere marja de apreciere a statului in domeniul politicilor economice si sociale, precum si echilibrul realizat de stat prin masurile respective.
     Ca atare, Curtea stabilind ca masurile de reducere salariala cu 25% se incadreaza in marja de apreciere a statului si nu reprezinta o sarcina disproportionata incompatibila cu art.1 din Protocolul 1 la Conventie, aceleasi considerente se aplica si reducerii salariale mentinute dupa 1.01.2011 in temeiul Legii 285/2010, de 13,75%, astfel ca cererea reclamantilor, asa cum a fost precizata nu este intemeiata si va fi respinsa.
     In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie formulata de paratul Municipiul Rm.Valcea, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 60 Cod procedura civila, scopul unei astfel de cereri este chemarea in proces a persoanei impotriva careia paratul se va putea indrepta in cazul in care ar cadea in pretentii, soarta acestei cereri depinde de soarta celei principale.
     Astfel, in conditiile in care cererea principala a fost respinsa pentru considerentele anterior aratate, paratul nu este cazut in pretentii si ca atare cererea de chemare in garantie a ramas practic fara obiect, urmand a fi si ea respinsa.