InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Sibiu

Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a

(Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015 pronuntata de Tribunalul Sibiu)

Domeniu Salarizare | Dosare Tribunalul Sibiu | Jurisprudenta Tribunalul Sibiu

Constata ca sub dosar nr. …. s-a inregistrat la aceasta instanta actiunea formulata de reclamanta M. S. impotriva paratului Colegiul Tehnic prin care s-a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul :
- la plata drepturilor salariale neacordate, rezultate si cuvenite din aplicarea Legii nr. 221/2008 si L. 285/2010 reprezentand diferenta dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite pe perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflatie, pana la data platii efective;
- la emiterea deciziilor de incadrare corespunzatoare;
- la efectuarea mentiunilor ce se cuvin in registrul general de evidenta a salariatilor. Cu cheltuieli de judecata.
In motivare se arata ca reclamanta este profesoara in cadrul paratului in functia de profesoara incepand cu 01.09.1990. Legea nr. 221/2008 care a aprobat O.G. 15/2008 a prevazut valorile coeficientilor de multiplicare care trebuiau sa se aplice personalului din invatamant in perioada 01.01.2010 – 31.12.2010; aplicarea legii a fost suspendata prin ordonante succesive insa aceste ordonante au fost declarate neconstitutionale. Arata ca din ianuarie 2010 a intrat in vigoare L. 330/2009 privind salarizarea unitara iar salariile trebuiau calculate cu mentinerea cuantumului avut in decembrie 2009, asa cum au fost stabilite prin L. 221/2008,  sens in care s-a pronuntat si I.C.C.J.  care a statuat ca prev. L. 221/2008 trebuie aplicate si incepand cu anul 2010. Se sustine ca in aceasta situatie paratul trebuia sa faca aplicarea prev. L. 285/2010 cu majorarea corespunzatoare de 15”%, insa la salariile din 2008, majorate cu 50% la care sa se aplice reducerea de 25% stabilita prin L. 118/2010, ceea ce paratul nu a facut.
In drept sunt invocate disp. L. 221/2008, L. 30/2009, L. 285/2010 si Decizii ale I.C.C.J. 
In probatiune se depune dovada calitatii de angajat.
Paratul, desi a fost legal citat, nu a depun intampinare sau alte acte in aparare.
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru conf. disp. art. 270 C. muncii.
  La termenul din … instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
  Fata de exceptia invocata, reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea acesteia motivat de faptul ca dreptul la actiune s-a nascut in anul 2012 cand I.C.C.J. s-a pronuntat in materie prin Decizia nr. 11/2012, nefiind implinit termenul de prescriptie.
  Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
  Reclamanta M. S. este angajata paratului Colegiul Tehnic in calitate de cadru didactic, astfel cum rezulta din Contractul Individual de Munca depus la f. 5 din dosar iar in data de 18 decembrie 2014 a formulat prezenta actiune prin care solicita acordarea drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011.
 In conformitate cu disp. art. 248 N.C.P.C. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiei invocata.
  Actiunea s-a inregistrat la Tribunalul Sibiu in 18 decembrie 2014, data la care era in vigoare Noul Cod Civil, care la art. 2512 prevede ca „Prescriptia poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge …iar organul de jurisdictie competent nu poate aplica prescriptia din oficiu”. Cu toate acestea, instanta a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, considerand ca in speta sunt aplicabile disp. L. nr. 71/2011, potrivit carora prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-a instituit.
  In aceasta situatie au aplicabilitate disp.  art. 18 din Decretul nr. 167/1958 care prevad ca „Instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune …este prescris”, astfel incat instanta a este obligata sa verifice daca s-a implinit termenul de prescriptie pentru formularea actiunii, avand in vedere faptul ca in speta este vorba de drepturi salariale pe perioada 2010 – 13.05.2011 si termenul de prescriptie a inceput sa curga inainte sa intre in vigoare Noul Cod Civil, respectiv inainte de 1.10.2011.
 In acelasi sens s-a pronuntat si I.C.C.J., care prin decizia nr. 1/2014 data in R.I.L. a statuat ca „prescriptiile incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse disp. art. 18 din Decretul nr.167/1958, …, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia…chiar in litigii incepute dupa 01.10.2011”
  Verificand exceptia, instanta constata ca aceasta este intemeiata.
  Actiunea de fata a fost inregistrata in 18 decembrie 2014 si vizeaza drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 13.05.2011. In conformitate cu prev. art. 268lit.c din C. muncii cererile care au ca obiect plat unor drepturi salariale pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune; in acelasi sens sunt si disp. art. 171 din acelasi Cod care prevad ca dreptul la actiune cu privire la plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Argumentul invocat cum ca dreptul la actiune s-a nascut in anul 2012 cand s-a pronuntat de catre I.C.C.J. Decizia nr. 11/2012 data in R.I.L. nu poate fi acceptat, intrucat deciziile Inaltei Curte nu intrerup curgerea prescriptiei astfel cum prevede art. 16 din D-L. nr. 167/1958 si nici nu stabilesc un drept ci doar confirma existenta acestuia.
  Fata de aceste prevederi legale, avand in vedere ca in speta este vorba de drepturi salariale cu scadenta lunara, se constata ca, raportat la perioada solicitata (01.01.2010 – 13.05.2011) si la data inregistrarii actiunii (18 decembrie 2014), actiunea a fost introdusa in afara termenului de prescriptie de 3 ani, care s-a implinit cel mai tarziu in 13 mai 2104, motiv pentru care va fi admisa exceptia invocata cu consecinta respingerii actiunii.
  Fata de cele aratate, avand in vedere admiterea exceptiei prescriptiei dreptului, care este una de fond si tinand cont de disp. art. 248 N.C.P.C. , se constata ca analizarea actiunii pe fond este inutila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Salarizare

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017