InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Anulare proces - verbal de contraventie

(Sentinta civila nr. 910/2015 din data de 01.04.2015 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Titlu: anulare proces - verbal de contraventie
Domeniul asociat: contraventii

R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 910/2015
Sedinta publica de la 01 aprilie 2015

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulata de apelantul petent U.F.N. in contradictoriu cu intimatul X, intervenienta F si asiguratorii E si C, avand ca obiect anulare proces - verbal de contraventie.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca apelul este la primul termen de judecata, este declarat in termen, motivat si timbrat si ca apelantul petent a formulat cerere de amanare a cauzei pentru angajare aparator, dupa care,
In conditiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozitiile art. 482 C. pr. civ. tribunalul a verificat din oficiu si a stabilit ca este instanta competenta general, material si teritorial sa judece apelul de fata, conform dispozitiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozitiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Deliberand asupra cererii de amanare pentru a-si angaja aparator formulata de catre apelantul petent, tribunalul va dispune respingerea acesteia, intrucat nu este motivata pe un motiv temeinic, raportat la dispozitiile art. 222 alin. 1 C. pr. civ.
De asemenea, instanta dispune respingerea cererii de administrare a unor probe, intrucat petentul nu a achitat onorariul expertului in fata primei instante, iar in dosarul cauzei sunt administrate suficiente probe pentru aflarea adevarului.
In conditiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozitiile art. 479 C. pr. civ. tribunalul declara incheiata cercetarea procesului, apreciaza apelul in stare de judecata si trece la solutionarea acestuia, conform dispozitiilor art. 477 C. pr. civ.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de fata:
Prin sentinta civila nr. _ din _ pronuntata de Judecatoria Targu - Jiu in dosarul nr. _, a fost respinsa plangerea contraventionala formulata de petentul U.F.N. in contradictoriu cu intimatul X, intervenient F, asiguratorii C, E.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut faptul ca prin procesul - verbal de contraventie seria _ nr. _ incheiat la data de _, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de _ lei, dispunandu-se ca masura administrativa retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii pe o durata de _ de zile, motivat de faptul ca in data de _ a condus microbuzul  marca _  cu nr. de inmatriculare  _ apartinand ..., pe DN _, pe raza localitati Z,  efectuand o manevra de depasire a unor autovehicule care se aflau in fata acestuia, fara a se asigura corespunzator, in momentul in care, conducatorul auto al autospecialei de politie marca _ cu nr. de inmatriculare _ - F se afla deja in efectuarea manevrei de viraj la stanga spre drumul secundar, intrand in coliziune cu acesta, savarsind astfel contraventia prevazuta de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.
Instanta de fond a mai retinut din analiza materialului probator inaintat de intimata ca dupa eveniment ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest seria _ test _ si _, rezultatele fiind negative.
De asemenea, la baza intocmirii procesului - verbal de contraventie au stat declaratiile celor doi conducatori auto, cat si plansele foto efectuate la fata locului de asp. _, tehnician criminalist in cadrul Politiei _ conform carora se observa cioburi provenite de la geamul lateral stanga al autospecialei de politie dispuse la limita partii carosabile a DN _ cu drumul secundar spre care virase aceasta autospeciala.
Acest aspect, coroborat cu  modul de dispunere al avariilor autospecialei de politie marca _ cu nr. de inmatriculare _, care se intindeau de la aripa stanga spate pana la aripa stanga fata au format convingerea agentului constatator ca petentul s-a angajat in depasire in mod neregulamentar.
In plus, din declaratia data de petent in fata inspectorului de politie _, la data de _, ora _ (fila _ din dosar), s-a retinut ca petentul si-a asumat intreaga responsabilitate in producerea evenimentului rutier in care a fost implicat, fiind de acord ca reparatia autospecialei de politie marca _ cu nr. de inmatriculare _, sa se faca pe asigurarea autovehiculului condus de el.
Ulterior, impotriva procesului - verbal de contraventie a fost formulata de catre petent prezenta plangere.
Procedand la verificarea, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanta de fond a retinut ca procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.
In ceea ce priveste sustinerile petentului in sensul ca accidentul rutier ar fi avut loc din vina conducatorului auto al autospecialei de politie marca _ cu nr. de inmatriculare _ - F, care nu s-ar fi asigurat corespunzator cand a efectuat virajul la stanga, acrosand partea dreapta fata a microbuzului condus de el, instanta de fond a retinut ca petentul nu a administrat nici o proba in acest sens.
Astfel, in conditiile in care intimata a inaintat la dosar materialul care a stat la baza intocmirii procesului - verbal de contraventie, petentul avea obligatia, potrivit art. 10 C. pr. civ. de a-si proba apararile si de a contribui la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind astfel finalitatea lui, fapt care nu s-a realizat.
De asemenea, petentul nu a achitat onorariul cuvenit expertului pentru expertiza tehnica auto dispusa in cauza, avand in vedere ca in speta era vorba de un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, cu toate ca expertiza a fost incuviintata in data de _, iar urmatorul termen de judecata a fost acordat in data de _, apreciindu-se astfel ca intervalul de 2 luni si jumatate pentru achitarea onorariului era suficient de mare.
In plus, martorii propusi de petent nu s-au prezentat in instanta. In ceea ce il priveste pe martorul B.C. s-a retinut ca acesta nu locuieste la adresa indicata de petent.
Ca atare, sub aspectul temeiniciei, instanta de fond a retinut ca situatia de fapt mentionata in procesul - verbal de contraventie de catre agentul constatator este dovedita prin probele administrate in cauza de intimata.
Intrucat nu a rezultat o alta situatie de fapt decat cea consemnata in procesul - verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanta de fond a retinut ca fapta comisa de petent constituie contraventia prevazuta de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.
Prin urmare, petentul nu a rasturnat prezumtia de veridicitate a procesului - verbal, care apare ca temeinic si corespunzator cu adevarul judiciar dovedit in fata instantei de judecata.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, instanta de fond a  constatat ca atat amenda aplicata petentului pentru aceasta contraventie, cat si masura complementara a suspendarii permisului pentru _ de zile, sunt cele prevazute de lege, procesul - verbal contestat aparand ca fiind legal si temeinic, iar sanctiunea aplicata corect individualizata.
In consecinta, potrivit considerentelor de fapt si a dispozitiilor legale mentionate, precum si in baza probelor administrate, constatand ca plangerea petentului este neintemeiata, instanta de fond a respins-o ca atare si a mentinut procesul - verbal de contraventie contestat ca fiind legal si temeinic.
Impotriva acestei sentinte civile nr. _ din _ pronuntata de Judecatoria Targu - Jiu in dosarul nr. _ a declarat apel petentul U.F.N., apreciind ca solutia pronuntata in cauza este nelegala si  netemeinica si a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotararii instantei de fond in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, iar in subsidiar, a solicitat desfiintarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
In motivare, apelantul petent a invederat ca prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatorie Targu - Jiu, sub nr. _ la data de _, a contestat procesul - verbal de contraventie seria _ nr. _ si a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna exonerarea de la plata amenzii in cuantum de _ lei si anularea masurii complementare a suspendarii permisului de conducere pe durata de _ de zile.
In motivarea plangerii contraventionale, petentul a aratat ca la data de _, in timp ce se deplasa de la _ inspre _, pe DN _, in localitatea Z, in timp ce conducea microbuzul cu nr. de inmatriculare _, in timp ce a depasit regulamentar un autoturism, masina politiei cu nr. de inmatriculare _ a efectuat brusc virajul la stanga fara sa se asigure in ambele sensuri de mers, nesemnalizand si neavand girofarele pornite, fapt ce arata ca nu se afla in misiune.
Acesta a mai invederat ca conducatorul autoturismului de politie era politista F, conducatoare ce a fost gasita nevinovata de catre colegii sai, desi de fata au fost martori, atat in microbuzul condus de el, cat si pe marginea drumului.
S-a mai specificat ca virajul stanga al politistei a dus la ciocnirea celor doua autoturisme.
De asemenea, apelantul petent a mentionat ca s-a deplasat la Politia _ unde lucra aceasta si unde sub influenta emotiilor si mai ales sub presiunea colegilor de serviciu ai politistei s-a deplasat la Politia _ unde lucra aceasta si unde si-a schimbat declaratia, respectiv i s-a dictat "eu sunt vinovat" si ca "sunt de acord ca reparatia autovehiculului cu numarul de inmatriculare _ pe care l-am condus", desi anterior declarase adevarul in procesul - verbal, respectiv "ma consider nevinovat".
Prin raspunsul la intampinare formulat la data de _, apelantul petent a aratat ca procesul - verbal contestat nu a fost intocmit cu respectarea conditiilor de forma, intrucat la rubrica "martor asistent" nu era trecut nici un martor, desi in microbuz se aflau mai multe persoane, cat si pe marginea drumului DN _.
Apelantul petent a mai precizat ca la instanta de fond, in sedinta publica din data de _, din oficiu, a fost incuviintata pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, proba testimoniala si expertiza tehnica specialitatea auto.  
In ceea ce priveste expertiza tehnica specialitatea auto, acesta a invederat ca expertul nu a fost numit de catre instanta prin tragere la sorti, lucru pe care-l poate demonstra cu martori, iar onorariul de expert nu a fost fixat in sala de sedinta.
Dupa pronuntarea hotararii, apelantul a mentionat ca expertul desemnat _ era ruda apropiata cu politistul _ tot din _.
Cu privire la martori, s-a precizat ca acestia au fost depusi cu lista cu mentiunea de a fi citati, iar lipsa lor putea fi sanctionata.
Astfel, din cele aratate se observa ca aprecierea eronata a probelor incuviintate, neaudierea martorilor, lipsa martorului asistent din procesul - verbal de contraventie, lipsa expertizei, toate aceste probe administrate ducand la o alta solutie.  
De asemenea, apelantul petent a solicitat incuviintarea refacerii sau completarea probelor administrate de prima instanta,  precum si administrarea altor probe pe care instanta de apel le va considera necesare in solutionarea cauzei.
In drept, cererea de apel a fost intemeiata pe dispozitiile art. 466 - 482 C. pr. civ.
In probatiune, s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile existente la dosarul cauzei, a probei cu martori, a probei cu expertiza sau orice alta proba pertinenta.
Cererii de apel i-a fost atasata chitanta nr. _ privind achitarea taxei judiciare de timbru in cuantum de _ lei.
In cadrul procedurii prealabile, intimatul X nu a formulat intampinare.
Analizand apelul declarat pe baza probelor administrate in cauza si in raport de criticile formulate de catre apelant, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul - verbal de contraventie seria _ nr. _ incheiat la data de _, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de _ lei, in temeiul art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, dispunandu-se ca masura administrativa retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii pe o durata de _ de zile, motivat de faptul ca in data de _ a condus microbuzul marca _ cu nr. de inmatriculare _ apartinand _, pe DN _, pe raza localitati Z, si a efectuat o manevra de depasire a unor autovehicule care se aflau in fata acestuia, fara a se asigura corespunzator, in momentul in care conducatorul auto al autospecialei de politie marca _ cu nr. de inmatriculare _ - F se afla deja in efectuarea manevrei de viraj la stanga spre drumul secundar, intrand in coliziune cu acesta.
Tribunalul constata ca prima instanta a apreciat in mod corect starea de fapt si ca petentul si-a recunoscut vinovatia prin declaratia data in fata organelor de politie, prezumandu-se ca prin refuzul de a achita onorariul de expertiza petentul si-a mentinut pozitia fata de starea de fapt deja retinuta.
Astfel, prin raportul de expertiza s-ar fi putut determina cu precizie dinamica accidentului, insa petentul a recunoscut inca din faza actelor de cercetare efectuate de agentii de politie ca se face vinovat de producerea accidentului.
Conform jurisprudentei constante a CEDO in materia contraventiilor rutiere, acestea trebuie analizate in lumina exigentelor art. 6 penal din Conventie, iar persoana acuzata se bucura de prezumtia de nevinovatie.
De asemenea, Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca in orice sistem de drept exista prezumtii de fapt si de drept si ca, in principiu, conventia nu se opune acestora, insa in materie penala obliga statele contractante sa nu depaseasca un anumit prag. In special, art. 6 § 2 impune statelor sa incadreze aceste prezumtii intre niste limite rezonabile, tinand cont de gravitatea faptelor si protejand dreptul la aparare (Salabiaku impotriva Frantei, hotararea din 7 octombrie 1988, seria A nr. 141-A, p. 15, pct. 28; Telfner impotriva Austriei, nr. 33501/96, pct. 16, 20 martie 2001.
In schimb, potrivit cauzei Nicoleta Gheorghe impotriva Romaniei, nici litera si nici spiritul art. 6 din conventie nu impiedica o persoana sa renunte de buna voie la garantiile care sunt consacrate in acesta in mod expres sau tacit, insa aceasta renuntare trebuie sa fie neechivoca si sa nu fie contrara niciunui interes public important [Håkansson si Sturesson impotriva Suediei, hotararea din 21 februarie 1990, seria A nr. 171-A, pct. 66 si Kwiatkowska impotriva Italiei (dec.), nr. 52868/99, 30 noiembrie 2000].
Astfel, prin faptul ca petentul nu a achitat onorariul pentru expertiza in termenul prevazut de lege sub sanctiunea decaderii, reclamantul s-a expus cu buna stiinta riscului unei condamnari intemeiate numai pe probele aflate la dosar, printre care declaratia ce contine propria recunoastere, iar in analiza prezumtiei de nevinovatie si a prezumtiei de legalitate si temeinicie a procesului - verbal de contraventie, aflate in concurs, se va constata ca vinovatia petentului este probata.
Asadar, fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta apreciaza legala si temeinica sentinta primei instante, urmand sa dispuna respingerea apelului, ca nefondat, in baza art. 480 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul petent U.F.N., cu domiciliul in _, impotriva sentintei civile nr. _ din _ pronuntata de Judecatoria Targu - Jiu in dosarul nr. _, in contradictoriu cu intimatul X, cu sediul in _, intervenienta F, cu domiciliul in _, si asiguratorii E, cu sediul in _, si C, cu sediul in _, ca nefondat.
Decizie definitiva.
Pronuntata in sedinta publica de la 01 aprilie 2015 la Tribunalul Gorj.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014