Cazuri de casare in recursul penal: judecata in prima instanta s-a desfasurat in lipsa unei parti, nelegal citate
(Decizie nr. 40R din data de 10.02.2011 pronuntata de Tribunalul Maramures)Art. 291 alin. 1 din Codul de procedura penala stabileste obligatia judecatorului de a hotari asupra unei cereri, numai dupa prealabila citare a partilor sau infatisarea acestora. Aceste dispozitii legale au un caracter imperativ, intrucat materia vizeaza doua principii fundamentale ale desfasurarii procesului penal in cursul cercetarii judecatoresti, respectiv cel al contradictorialitatii dezbaterilor si cel al asigurarii dreptului la aparare. Cum nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la asigurarea participarii partilor la judecata (prin necitarea intimatei la adresa indicata pe parcursul procesului) face ca hotararea pronuntata sa fie nelegala, s-a impus casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
Prin sentinta penala nr. 1392 din 29.09.2010 a Judecatoriei Baia Mare s-a admis plangerea petentelor R.A.M. si L.M., s-a desfiintat ordonanta data la 3 mai 2010 in dosarul nr. 2720/P/2006 confirmata prin rezolutia data in dosarul nr. 599/II/2/2010 la 16 septembrie 2010, ambele ale Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, schimbandu-se temeiul de scoatere de sub urmarire penala pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. de art. 290 C.pen. din art. 11 pct. 1 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. b1 C.pr.pen. in art. 11 pct. 1 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen.
In considerentele sentintei s-a retinut ca prin rezolutia din 03.05.2010 din dos. nr. 2720/P/2006 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de faptuitoarele R.A. si L.M. cercetate sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 Cod Penal si aplicarea unei sanctiuni administrative.
In fapt s-a constatat ca, incepand din anul 2003, faptuitoarea R.A. a fost angajata societatii SC C.T.I. LTD SRL in calitate de administrator la un punct de lucru al acesteia. La aceeasi societate a fost angajata si faptuitoarea L.M. in calitate de vanzator gestionar incepand cu anul 2004.
Pentru a reduce datoriile societatii comerciale, numitul M.A.M. a emis o circulara in data de 07.01.2005 prin care a dispus ca fiecare compartiment sa asigure plata drepturilor salariale din vanzarile si incasarile societatii. Din declaratiile martorilor audiati in cursul urmaririi penale a rezultat ca, intrucat societatea petenta nu putea onora la timp platile catre furnizori, s-a recurs la imprumutarea unor sume de bani de la persoane fizice. Inclusiv faptuitoarea R.A. a contractat un credit personal de la Banca Romexeterra, suma de 10.000 lei fiind incredintata numitului M.M. la solicitarea acestuia. Intrucat acesti bani nu au fost suficienti, faptuitoarea R.A. a luat legatura cu martorul B.T. si cu martorul C.G. care au imprumutat societatea cu 1300 de EURO, respectiv 900 de EURO. Pentru a recupera aceste sume, faptuitoarea a primit acceptul verbal de la numitul M.M. de a vinde marfuri aflate la societate.
Avand acceptul verbal al administratorului societatii, faptuitoarea R.A. a luat legatura cu faptuitoarea L.M. si au intocmit facturile fiscale seria MM XJX nr. 3163319 in valoare de 8.705,13 lei, nr. 3163318 in valoare de 4.710, 96 lei si nr. 3263317 in valoare de 3.242,58 lei, toate datate in 01.02.2006, reprezentand marfa ridicata, respectiv tabla zincata. In baza facturilor intocmite, marfa a fost scoasa din depozitul societatii si valorificata, banii obtinuti fiind restituiti in functie de contributia fiecaruia.
Avand in vedere imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, urmarea produsa, cat si persoana si conduita faptuitoarelor, s-a apreciat ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, fiind suficienta aplicarea unei sanctiuni administrative.
Solutia a fost mentinuta prin rezolutia din data de 16.09.2010 in dosarul nr. 599/II/2/2010 a Prim-procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare.
Prima instanta a mai retinut ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata intrucat faptuitoarele au actionat cu intentia de a recupera sumele de bani imprumutate societatii, avand acceptul administratorului de a lua marfa in contul datoriei.
Prin decizia penala nr. 40/R din 10 februarie 2011, Tribunalul Maramures, in baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen. si a art. 38517 alin. 1 C.pr.pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare impotriva sentintei penale nr. 1392 din 29 sept. 2010 a Judecatoriei Baia Mare pe care a casat-o integral, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
In considerentele deciziei tribunalul a retinut ca, in cauza a formulat plangere penala intimata S.C. C.T.I. LTD SRL Baia Mare in raport de care, Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare, prin ordonanta data la 3 mai 2010 in dosarul nr. 2720/P/2006 a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatelor-invinuite R.A.M. si L.M. pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. de art. 290 C.pen., carora le-a aplicat sanctiunea administrativa a amenzii in cuantum de cate 100 lei pentru fiecare. Aceasta solutie a fost mentinuta prin rezolutia data la 16 septembrie 2010 de prim-procurorul adjunct delegat al Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare in dosarul nr. 599/II/2/2010.
La prima instanta la toate termenele de judecata intimata S.C. C.T.I. LTD SRL Baia Mare a fost citata din Baia Mare, str. Margeanului, nr. 9, desi pe dovada de indeplinire a procedurii de citare s-a mentionat faptul ca aceasta si-a schimbat adresa, iar in plangerea sa intimata si-a indicat ca si sediu adresa din Baia Mare, B-dul Republicii, nr. 18. In aceste conditii se impunea a se cita intimata S.C. C.T.I. LTD S.R.L. Baia Mare de la sediul din Baia Mare, B-dul Republicii, nr. 18.
In consecinta, s-a impus admiterea recursului, casarea sentintei instantei de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia, cu indrumarul de a se proceda la citarea legala a tuturor partilor.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)
Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila � regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie � art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 � redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ � Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 � efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012