Legalitate decizie privind reincadrarea in functia publica in baza Legii nr.285/2010

    
    Legalitate  decizie privind reincadrarea in functia publica in baza Legii nr.285/2010. Reincadrarea functionarilor publici,de principiu, se face tinand cont de cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare si de cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 la care se aplica o majorare de  15%.
     
     
     
     
    Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalul Mehedinti sub nr.3302/101/2011, reclamanta H.N.M, prin reprezentant legal Sindicatul A.P.F.L a chemat in judecata paratul Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mehedinti pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr.23/21.02.2011 a paratului Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mehedinti si obligarea paratului sa achite reclamantei diferentele dintre salariul avut in luna iunie 2010, actualizat si cele acordate incepand cu luna ianuarie 2011, precum si introducerea in salariul de baza al reclamantei a stimulentelor aferente lunii octombrie 2010 pentru functia publica, potrivit art.14 din Legea nr.285/2010.
    In motivarea actiunii a sustinut ca se afla in raporturi de munca cu paratul, in calitate de functionar public. Prin memoriul adresat Sindicatului, reclamanta  a adus la cunostinta ca a primit dispozitiile emise de parat, acte administrative prin care s-a dispus reincadrarea acesteia in functia publica detinuta incepand cu 01.01.2011. A mai sustinut netemeinicia si nelegalitatea actelor administrative contestate, datorita faptului ca nivelul salariului brut este mai mic decat cel corespunzator lunii iunie 2010, acordand mandat expres organizatiei sa ii reprezinte, conform art.28 din Legea Sindicatelor nr.54/2003, in vederea efectuarii demersurilor necesare in acest sens, astfel incat au parcurs procedura prealabila cu institutia parata.
    Prin dispozitia contestata , paratul a dispus reincadrarea reclamantei in functia publica incepand cu data de 01.01.2011, la un nivel al salariului brut majorat cu 15%  fata de nivelul lunar corespunzator lunii octombrie 2010 si nu lunii iunie 2010. Temeiul de drept care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate il reprezinta art. 1 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice. La art. 41 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 se prevedea ca incepand cu 01.01.2011 sistemul public de salarizare si ierarhizare va fi reformat si simplificat dupa luarea in considerare a raportului Comisiei bipartite, printr-un proiect de lege a salarizarii in sectorul public pentru anul 2011, aprobat de Guvern, prezentat Parlamentului spre aprobare.
    Comisia bipartita, infiintata prin Ordinul MMFPS nr.1774/2009, a intocmit la data de 30.06.2010 un Raport prin care a fost descrisa in detaliu structura grupurilor ocupationale si a gradelor, grila unica, dispozitiile revizuite pentru sporuri si alte stimulente financiare, cerintele unui sistem centralizat si automatizat de administrare a salariilor, precum si alte aspecte conexe. Comisia bipartita nu a propus reducerea salariilor fata de anul 2010.
    Conditiile Legii cadru nr. 330/2009 erau obligatorii pentru revenirea la 01.01.2011 la salarizarea anterioara intrarii in vigoare a Legii nr.118/2010 - iunie 2010, dupa cum prevede si art.16 alin.2 din Legea nr.118/2010, ceea ce presupune nu numai revenirea la nivelul salarial al anului 2010, neafectat de masurile de diminuare cu 25% , ci si o majorare salariala anuala pentru anul 2011, care ar trebui sa acopere cel putin inflatia.
    Potrivit art. 41 alin.5 din Constitutia Romaniei, caracterul obligatoriu al conventiilor colective este garantat. Raportul intocmit de Comisia bipartita avea, potrivit constitutiei Romaniei si art.42 si 45 din Legea nr.330/2009, caracter obligatoriu.Acest caracter obligatoriu, desi impus de Constitutia tarii si de Legea-Cadru in vigoare la acea data, nu a fost respectat de Guvernul Romaniei, care a promovat, impotriva conventiei colective cu partenerul social - sindicatele, abrogarea Legii Cadru nr. 330/2009.
    Prin noile legi de salarizare, incepand cu 2011, Legea-Cadru nr. 284/2010 si Legea de implementare nr. 285/2010, Guvernul a violat drepturile salariatilor bugetari consfintite de Legea-Cadru anterioara, precum si de legile anterioare de salarizare sau de legile speciale, tocmai pentru ca prin eludarea acestora sa poata crea conditiile aparent legale ale incalcarii dreptului salariatilor bugetar, inclusiv a reclamantei, de a reveni la salariul anterior lunii iunie 2010 si de a beneficia, in plus, de majorarile salariale anuale prevazute de Legea-Cadru nr. 330/2009 .
    Reducerea efectiva a salariului reclamantei  incepand cu 01 ianuarie 2011 fata de nivelul lunii iunie 2010, s-a facut unilateral de catre parat prin aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, ceea ce incalca flagrant prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, care privesc protectia proprietatii.
    Paratul a incalcat prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere pentru viitor, prin neluarea in considerare a dispozitiilor Deciziei CCR nr. 874/2010, care a statuat ca incepand cu data de 01 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor de dinainte de adoptarea masurilor de diminuare.
    De asemenea, au fost nesocotite si prevederile art. 31 din aceeasi lege, conform carora decizia prin care se constata constitutionalitate unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie. Prin reducerea efectiva a salariului reclamantei  incepand cu 01 ianuarie 2011 fata de nivelul lunii iunie 2010 in baza Legii nr. 285/2010, paratul a incalcat dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Ca urmare a acestei constatari si in aplicarea dispozitiilor art. 41 din Conventie, instanta va putea constata ca reclamanta este indreptatita sa i se restituie sumele de bani aferente acestei diferente, retinute in mod nelegal.
    Referitor la cel de-al doilea petit, reclamanta a sustinut nelegalitatea actelor administrative contestate deoarece nu au fost introduse in salariile de baza stimulentele aferente lunii octombrie 2010 ,pentru fiecare functie publica ,pe categorii,clare si grade profesionale ,acordate din fondurile constituite in temeiul legislatiei in vigoare.
    Potrivit disp. art. 14 alin. 1 din legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice,incepand cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice care beneficiaza de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor masuri financiare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 116/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, salariile de baza, prevazute la art. 1 alin. (1), se calculeaza prin includerea in acestea a nivelului mediu a acestor drepturi banesti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare functie publica, pe categorii, clase si grade profesionale, respectiv pentru fiecare functie contractuala, in functie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.
      In conditiile art. 14 alin. 2 din acelasi act normativ ,valoarea medie prevazuta la alin. (1) se calculeaza pentru functiile identice, echivalente sau asimilate din punctul de vedere al salarizarii, distinct pe fiecare ordonator principal de credite, respectiv pe ordonator secundar de credite si cumulat pentru ordonatorii tertiari de credite din subordinea fiecarui ordonator principal sau, dupa caz, secundar de credite. Desi exista aceste prevederi legale,reclamanta a sustinut ca reincadrarea lor s-a realizat fara a se tine cont de aceste reglementari ,in dovedirea acestor sustineri  fiind invocat Ordinul comun al Ministerului Muncii,Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor Publice nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice ,art. 227 alin. 4 lit. e din O.G. nr. 92/2003 .
    Paratul Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor M. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind nefondata intrucat dispozitiile prin care s-au stabilit reclamantilor salariile brute lunare pe anul 2011 a fost emisa in baza legilor nr.284/2011 si 285/2011, acte normative in vigoare, iar majorarea drepturilor salariale cu 15 %  este legala, nefiind motive de anulare sau modificare a acesteia.
    In ceea ce priveste capatul de cerere privind introducerea in salariu a stimulentelor nu poate fi retinuta deoarece paratul le primeste in conformitate cu prevederile OG nr.22/2006 privind reglementarea unor masuri fiscale din domeniul de activitate al ANPC, precum si HG nr.760/14.06.2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de utilizare si repartizare a sumelor provenite din fondul de stimulare de catre ANPC (art.4 alin.4).
    Prin sentinta nr.915 din 17 februarie 2012 pronuntata de Tribunalul Mehedinti in dosarul nr.4006/101/2011 s-a dispus respingerea ca neintemeiata a actiunii formulata de reclamanta H.N.M  in contradictoriu cu paratul  Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor M.
    La pronuntarea acestei sentinte, Tribunalul Mehedinti a avut in vedere urmatoarele:
    In conditiile Legii nr. 118/2010  s-a dispus ca  incepand cu data de 03.07.2010 pana la data de 31.12.2010, cuantumul brut a salariilor, indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale ale personalului din  sistemul bugetar sa se diminueze cu 25%.
    Potrivit art. 1 alin.1 si 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%. Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
    Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca reincadrarea functionarilor publici,de principiu, se face tinand cont de cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare si de cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 la care se aplica o majorare de  15%.
    Reclamanta a mai invocat faptul ca Legea-cadru nr.284/2010 este contrara prevederilor legale in vigoare si conventiei colective cu partenerul social materializata prin Raportul Comisiei bipartite de la 30.06.20010, comisie constituita conform art.42 din legea nr.330/2009.
    Instanta a retinut  insa ca potrivit art.42 alin.(3) din Legea nr.330/2009, nu mai tarziu de 30 iunie 2010, Comisia bipartita va publica un raport, care va descrie in detaliu structura grupurilor ocupationale si a gradelor, grila unica, dispozitiile revizuite pentru sporuri si alte stimulente financiare, cerintele unui sistem centralizat si automatizat de administrare a salariilor, precum si orice alte aspecte conexe, iar conform art.44 din acelasi act normativ, Comisia  formuleaza propuneri cu privire la reformarea sistemului public de salarizare si ierarhizare in conformitate cu prevederile art. 41
    Astfel, fata de dispozitiile legale mentionate anterior, se constata ca raportul comisei bipartite cuprinde numai propuneri cu privire la reformarea sistemului public de salarizare si ierarhizare, propuneri pe care guvernul le are in vedere la elaborarea proiectului de lege privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, nefiind deci obligatoriu, asa cum se invoca de catre reclamanta.
    Reclamanta mai sustine ca Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice este in dezacord cu art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 si incalca Decizia Curtii Constitutionale nr.874/2010.
    Instanta retine ca prin decizia nr.1655/28.12.2010, Curtea Constitutionala a solutionat obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art.1 din lege, constatand ca dispozitiile sunt constitutionale.Curtea a retinut ca "a impus o obligatie de rezultat legiuitorului, aceea ca dupa 1 ianuarie 2011 sa revina la "cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare". Este in acelasi timp o obligatie sub conditie care va duce la revenirea etapizata a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr.118/2010. Stabilirea modalitatii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativa a legiuitorului, care va decide, in functie de situatia economico-financiara a tarii, momentul indeplinirii cat mai rapid a obligatiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curtii Constitutionale nr.872 si 874 din 25 iunie 2010, in sensul revenirii cel putin la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr.118/2010."
    A mai retinut ca "Legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art.53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, masura criticata are un caracter temporar, aplicandu-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata." Se constata astfel ca, Curtea Constitutionala a analizat printr-o decizie definitiva si general obligatorie constitutionalitatea Legii nr.285/2010 situatie in care nu pot fi retinute criticile reclamantei referitoare la incalcarea Constitutiei si a deciziilor Curtii Constitutionale. Constatarea anterioara a constitutionalitatii Legii nr.285/2010 nu impiedica insa judecatorul national sa verifice daca aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
    Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor".
    Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozitiile Conventiei, trebuie analizate mai multe aspecte: daca reclamantii au un "bun" in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; daca exista o ingerinta din partea autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; daca sunt indeplinite cumulativ conditiile privarii de proprietate.
    Referitor la notiunea de bun, intr-una din hotararile sale Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu ca notiunea de "bunuri" are o semnificatie autonoma si nu se limiteaza numai la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi si interese ce constituie active pot fi considerate bunuri potrivit art.1 al Protocolului nr.1.
    Astfel, notiunea de bun este inteleasa in sens extins si desemneaza toate bunurile cu valoare patrimoniala: orice interes economic care are o valoare patrimoniala trebuie considerat drept un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional. Prin urmare, aceasta notiune inglobeaza toate interesele ce rezulta din raporturile economice ale unui individ, depasind dreptul de proprietate, vizand notiunea de patrimoniu.
    Prin urmare, este considerat bun orice drept dobandit, care exista in patrimoniul unei persoane.
    Fata de evidenta largire a intelesului notiunii de "bun" in sensul Conventiei, evidentiata de jurisprudenta Curtii, s-a pus problema insa a limitelor acestei notiuni. Astfel, asa cum a decis fosta Comisie, nu pot fi considerate bunuri care sa intre in domeniul de aplicare a art.1 din Protocolul nr.1 acele valori patrimoniale cu privire la care reclamantul nu poate pretinde ca ar avea cel putin o "speranta legitima" de a le putea concretiza.
    Astfel, Comisia a statuat ca art.1 din Protocolul nr.1 nu recunoaste dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplica numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului; acesta nu se poate plange de o atingere a dreptului sau de proprietate, cata vreme nu demonstreaza existenta lui.
    Asadar, nu este acordata nicio garantie pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garantia nu poarta decat asupra bunurilor actuale si nu garanteaza dreptul de a dobandi altele (Hotararea Van der Musele impotriva Belgiei,1983);articolul 1 protejeaza dreptul de proprietate, si nu dreptul la proprietate.
    De aceea, Curtea a ajuns la concluzia ca atunci cand un interes patrimonial in discutie ar parea ca apartine categoriei juridice de "creanta", el nu poate fi considerat ca o valoare patrimoniala si implicit ca "speranta legitima" decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.
    Ori, in speta, dreptul invocat  de reclamanta - incasarea unui salariu intr-un anumit cuantum pentru munca prestata, respectiv cel existent in luna iunie 2010- reprezinta un interes patrimonial, insa nu poate fi considerat un bun  actual in intelesul Conventiei, dreptul la salariul aferent perioadei ulterioare datei de 01.01.2011 neexistand in patrimoniul reclamantei  la data intrarii in vigoare a dispozitiilor legale in discutie, fiind un drept viitor.
    Astfel, cum creanta invocata de reclamanta nu are o baza suficienta in dreptul intern, se apreciaza ca aceasta nu este protejata de art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.
    Situatia este diferita de cea retinuta de Curte in cauza Muresanu contra Romaniei, dat fiind cadrul juridic fundamental diferit: reclamantul obtinuse in instanta o hotarare prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu, bun in sensul Conventiei fiind creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca executorie.
    Pe de alta parte, instanta constata ca prin masurile reglementate de Legea nr.285/2010 nu este afectat dreptul la salariu al reclamantei, ci cuantumul  acestuia, ceea ce din perspectiva jurisprudentei CEDO nu este o incalcare a Conventiei si a art.1 din Protocolul 1 la Conventie.
    Jurisprudenta CEDO a realizat o distinctie esentiala intre dreptul salariatului de a continua sa primeasca, pentru viitor, salariul intr-un cuantum prestabilit  si dreptul de a primi salariul efectiv castigat pentru o perioada determinata, in care munca a fost prestata(cauza Lelas contra Croatiei).
    Curtea, in jurisprudenta sa privind salariile a stabilit ca, Conventia nu confera dreptul salariatului de a continua sa primeasca un salariu intr-un anumit cuantum (cauza Vilho  Eskelinen contra Finlandei) si faptul ca este la latitudinea statului de a determina  ce sume sunt sau vor fi platite  angajatilor sai din bugetul de stat(cauza Kehchko contra Ucrainei) prin masuri legislative adecvate.
    Faptul ca prin Legea nr.285/2010 salariul reclamantei a ramas in continuare diminuat fata de nivelul din iunie 2010 nu reprezinta decat o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative in materia drepturilor salariale.
    Instantele nationale nu pot interpreta Conventia si sfera de aplicare a acesteia  fara a exista o jurisprudenta a Curtii in acest sens, ci doar pot aplica jurisprudenta existenta la situatii similare din statul respectiv .
    Avand in vedere circumstantele concrete ale cauzei si marja de apreciere  de care se bucura statele  in domeniu, masura mentinerii diminuarii salariului fata de nivelul din iunie 2010 nu incalca conditiile reglementate de art.1 din Protocolul 1 la Conventie.
    Concluzia care se desprinde este aceea ca prin Conventie nu este garantat dreptul la un salariu de o valoare deosebita, astfel ca cererea referitoare la nivelul salariului  nu intra sub incidenta Conventiei.
    Referitor la cel de-al doilea petit ,se retine ca ,potrivit disp. art. 14 alin. 1 din legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice,incepand cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice care beneficiaza de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor masuri financiare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 116/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, salariile de baza, prevazute la art. 1 alin. (1), se calculeaza prin includerea in acestea a nivelului mediu a acestor drepturi banesti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare functie publica, pe categorii, clase si grade profesionale, respectiv pentru fiecare functie contractuala, in functie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.
    In conditiile art. 14 alin. 2,3  din acelasi act normativ ,valoarea medie prevazuta la alin. (1) se calculeaza pentru functiile identice, echivalente sau asimilate din punctul de vedere al salarizarii, distinct pe fiecare ordonator principal de credite, respectiv pe ordonator secundar de credite si cumulat pentru ordonatorii tertiari de credite din subordinea fiecarui ordonator principal sau, dupa caz, secundar de credite iar drepturile banesti, care potrivit alin. (1) si (2) se includ in salariul de baza, nu se majoreaza cu procentul prevazut la art. 1.
    Avand in vedere calitatea reclamantei  de  functionar public cu statut specific care ,potrivit art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 882/2010 privind organizarea si functionarea A.N.P.C. ,face parte din  personalul  specializat pentru supraveghere si control ce poate lua masuri de sanctionare, de suspendare/sistare a activitatii ca urmare a constatarii incalcarii legislatiei de protectie a consumatorilor si a masurilor stabilite prin procesele-verbale de constatare a contraventiei,nu exista nici un dubiu ca aceasta are vocatie la primirea unor astfel de stimulente .
    Pe de alta parte,in conformitate cu  pct. I lit. E din Ordinul comun al MFPS si MFP nr.42/77/2011  ,drepturile salariale care se includ in salariul de baza in temeiul art. 14 din Legea nr. 285/2010, incepand cu 1 ianuarie 2011, nu se majoreaza cu cota de 15% prevazuta la art. 1 din aceasta lege. In cazul in care in anul 2011 persoanele carora le sunt aplicabile prevederile art. 14 din Legea nr. 285/2010 beneficiaza de clase suplimentare, cum ar fi cele pentru vechime in munca, pentru activitati desfasurate in cadrul echipelor de proiecte finantate din fonduri comunitare etc., sumele suplimentare vor fi determinate in functie de salariul de baza aferent lunii octombrie 2010, majorat cu 15%.
    Luand in considerare prevederile legale susmentionate si imprejurarea ca reclamanta nu a beneficiat in luna octombrie 2010  (vezi situatia privind stimulentele platite in anul 2010-f.40,42,43 ),s-a apreciat ca sustinerile acesteia sunt neintemeiate .
    In consecinta, Tribunalul a constatat ca  stabilirea salariului reclamantei incepand cu data de 01.01.2011 prin luarea in considerare a cuantumului drepturilor salariale asa cum erau stabilite acestea prin dispozitia contestata , a fost facuta cu respectarea dispozitiilor legale.
    Impotriva aceste sentinte a formulat recurs reclamanta, recurs care a fost respins prin decizia nr. 8607 din 17.10.2012 a Curtii de Apel Craiova, retinandu-se ca salarizarea personalului platit din fonduri publice se face, incepand cu 1 ianuarie 2011, potrivit legii 284/2010 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 877, din 28 decembrie 2010, legea intrand in vigoare la 1 ianuarie 2011, data la care a fost abrogata legea anterioara de salarizare nr.330/2009 (art.39 pct.w din legea 284/2010).
      In ceea ce priveste salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2011, aceasta se face in temeiul legii 285/2010 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 28 decembrie 2010. In temeiul acestor legi, a fost emisa decizia contestata prin care s-a dispus reincadrarea reclamantei, incepand cu 1 ianuarie 2011, pe noua functie, gradatie si grad prevazute de legea-cadru, in raport cu functia, vechimea, gradul si treapta avute de persoana reincadrata la 31 decembrie 2010 (potrivit art.4 din legea 285/2010); prin aceleasi decizii, a fost stabilit si salariul de baza, in conformitate cu art.1 din legea 285/2010.
      Decizia contestata a fost emisa in temeiul celor 2 legi privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu respectarea dispozitiilor legii 188/1999, in exercitarea atributiilor prevazute de art.104 alin.1 lit. a, alin.2 lit. b si art.106 alin.1 din legea 215/2001.
      Curtea de Apel a retinut faptul ca legea se aplica in intervalul de timp cat este in vigoare; legea 330/2009 a reglementat salarizarea personalului platit din fonduri publice iar efectele legii s-au produs pana la momentul abrogarii sale; prin urmare, pentru anul 2011 reclamanta nu se mai poate prevala de dispozitiile legii 330/2009, efectele acestei legi incetand la 1 ianuarie 2011.
      Prin urmare, prin salariile anterioare reducerii sunt avute in vedere salariile stabilite de legea 330/2009; revenirea la salariile anterioare reducerii este conditionata, asa cum reiese din chiar decizia prezentata, nu numai de necesitatea incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare, ci si de faptul mentinerii in vigoare a legii 330/2009.
      Cu privire la conformitatea legii cu dispozitiile CEDO, instanta de recurs a retinut ca trebuie analizate mai multe aspecte: daca reclamantii au un "bun" in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; daca exista o ingerinta din partea autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate. Cu privire la primul aspect, notiunea de bunuri este inteleasa in sens extins si desemneaza toate bunurile cu valoare patrimoniala: orice interes economic care are o valoare patrimoniala trebuie considerat drept un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional. Prin urmare, aceasta notiune inglobeaza toate interesele ce rezulta din raporturile economice ale unui individ, depasind dreptul de proprietate, vizand notiunea de patrimoniu. Extinzand notiunea de bun, Curtea a statuat ca anumite drepturi si interese ce constituie elemente patrimoniale active pot fi considerate ca fiind bunuri in intelesul art.1 (hotararea Beyeler contra Italiei, 5 ian.2000). Prin urmare, este considerat bun orice drept dobandit, care exista in patrimoniul unei persoane.
      O singura limitare importanta este adusa protectiei oferite de articolul 1: aceasta se intinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobandite, si, in consecinta, nu garanteaza dreptul de a le dobandi; asadar nu este acordata nicio garantie pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garantia nu poarta decat asupra bunurilor actuale si nu garanteaza dreptul de a dobandi altele (Hotararea Van der Musele impotriva Belgiei,1983); Articolul 1 protejeaza dreptul de proprietate, si nu dreptul la proprietate.
      Tocmai de aceea, cand interesul patrimonial este de natura unei creante, Curtea a statuat ca nu poate fi considerat o valoare patrimoniala decat daca este suficient de bine stabilit pentru a fi executata sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o "speranta legitima" de a-l vedea concretizat, spre exemplu daca se confirma printr-o jurisprudenta constata a instantelor (Lelas c. Croatiei din 20 mai 2010, par. 58). Criteriul decisiv al unei sperante legitime protejate de protocol este existenta unei baze suficiente in dreptul intern. (un solicitant poate invoca o incalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai in masura in care deciziile contestate se refera la "bunuri" in sensul acestei dispozitii. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creante stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").
      In speta, dreptul invocat de reclamanta, respectiv incasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestata, reprezinta fara indoiala un interes patrimonial, insa nu poate fi considerat "bun actual" in intelesul Conventiei, astfel ca nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
      In patrimoniul unei persoane intra drepturile, obligatiile si bunurile existente la un moment dat, ori dreptul la salariul aferent anului 2011 nu exista in patrimoniul reclamantilor la data intrarii in vigoare a dispozitiilor legale in discutie (1.01.2011) fiind un drept viitor.
      Deci, la data intrarii in vigoare a legii 284/2010, nu se poate sustine ca recurenta avea un drept de creanta privind salariul pentru anul 2011, de vreme ce incasarea salariului depindea de munca pe care aceasta urma sa o presteze.
      Recurenta sustine ca legea 284/2010 incalca drepturile protejate art.1 din Protocolul 1 CEDO, insa pe de o parte aceasta nu avea un drept de creanta privind salariul pentru anul 2011, iar pe de alta parte, dreptul la incasarea unui salariu de un anumit cuantum nu este protejat de art.1 din Protocolul 1 CEDO.
      In argumentarea acestei concluzii este avuta in vedere tocmai jurisprudenta CEDO, invocata de reclamanta: "Curtea considera ca este in puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie sa fie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau inceta plata prestatiilor, respectiv poate face modificari legislative adecvate. Cu toate acestea, daca o dispozitie legala este in vigoare, care prevede plata unor beneficii, si conditiile prevazute au fost indeplinite, autoritatile nu pot refuza deliberat lor de plata, in timp ce dispozitiile legale raman in vigoare" (Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005).
      Pe cale de consecinta, Curtea de Apel a apreciat ca  instanta de fond in mod intemeiat a retinut faptul ca, Conventia nu garanteaza dreptul la un salariu de o valoare deosebita, fiind  neintemeiata solicitarea recurentei reclamante ca in salariul de baza sa fie incluse stimulentele intrucat art.14 din Legea 285/2010 se aplica numai personalului din cadrul autoritatilor si institutiilor publice care au beneficiat de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul OG nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si al OG29/2004, modificata si completata si in consecinta personalului din cadrul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor nu ii sunt aplicabile dispozitiile privind aceste drepturi banesti.