Conditiile pentru a opera uzucapiunea. Neplata impozitului pentru terenul in litigiu

      Prin decizia civila nr. 529/1.04.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova a fost respins recursul declarat de paratul Mun.P. impotriva sentintei civile nr. 8440/1.10.2008, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in contradictoriu cu intimata-reclamanta I.A., hotarare prin care actiunea introductiva a fost admisa si s-a constatat ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 69 m.p. prin efectul uzucapiunii de lunga durata.
      Recurentul parat a invocat, in cuprinsul cererii de recurs, ca solutia  instantei de fond a fost data cu gresita aplicare  a  dispozitiilor art. 1847 cod civil, trecand peste imprejurarea ca nici autorii acestuia si nici reclamanta nu au achitat niciodata taxele si impozitele pentru imobilul in litigiu, astfel incat autoritatea publica locala  nu a putut avea cunostinta de posesia lor cu privire la terenul in litigiu.
      Paratul  a aratat ca reclamanta figureaza in evidentele fiscale  incepand cu anul 1998, insa intre anii 1957-1998, nu au fost  inregistrate persoane care  sa fi achitat taxele si impozitele  pentru imobilul in litigiu.
      S-a mai invederat faptul ca, prin neachitarea taxelor si a impozitelor, reclamanta nu s-a comportat ca un adevarat  proprietar, lipsindu-i  elementul intentional  al posesiei.
      Examinand sentinta atacata, prin prisma  motivelor de recurs formulate de parat, a dispozitiilor legale incidente,  dar si sub toate aspectele de fapt si de drept,  conform art. 3041  cod pr. civila, opinia majoritara a   instantei de control judiciar este  in sensul ca aceste motive sunt nefondate pentru  considerentele ce urmeaza a fi expuse:
Potrivit art.1890 c.civ., "toate actiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poata fi dobandit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie indeplinite doua conditii cumulative : sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel putin 30 de ani , posesorul posterior avand facultatatea reglementata de art.1860 C.civ.de a invoca jonctiunea posesiilor , adica de a-si uni posesia sa actuala cu aceea a autorului sau pentru a putea opune prescriptia achizitiva .
Prin urmare, uzucapiunea se intemeiaza pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobandirea proprietatii, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adica fara sa fi fost afectata de vreun viciu- discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul - si fara ca  respectiva posesie sa fi incetat prin intrerupere sau precaritate.
      Pe de alta parte, pentru a putea opera jonctiunea posesiilor, este necesar ca, atat posesia actuala, cat si posesia anterioara sa fie posesii propriu-zise, iar aceasta jonctiune trebuie sa fie invocata de succesorul in drepturi al autorului, mai exact cel care se prevaleaza de prescriptia achizitiva trebuie detina posesiunea de autor in baza unui raport juridic.
In cauza,  conform mijloacelor de proba  administrate  pe larg de instanta de fond, suprafata de teren in litigiu este stapanita de catre reclamanta de la decesul parintilor sai, care , anterior , l-au posedat inca din anul 1972 , posesia exercitandu-se atat de prima, cat si de catre defuncti, sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public, fara a fi incidente vreuna din cauzele de intrerupere reglementate de art.1864 c.civ. In plus, reclamanta a intrat in stapanirea respectivului teren in temeiul dreptului sau de succesiune legala, potrivit certificatului de mostenitor nr.246/07.05.1998 (fila 64), dar si a  actelor de stare civila aflate la filele 61-62  dosar fond.
Este adevarat ca, cel putin  pana la nivelul  anului  1998 reclamanta si autorii sai nu au achitat  impozitul  aferent  imobilului  in litigiu, imprejurare care   nu poate fi echivalata  lipsei  elementului intentional al posesiei.
Astfel cum posesia a fost definita in literatura  juridica,  aceasta  reprezinta stapanirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare   a atributelor unui drept  real.
Asa cum a aratat si recurentul- parat,  existenta posesiei este  subsumata intrunirii cumulative  a celor doua elemente ale sale: material,  corpus, ce presupune  contactul direct, efectiv cu bunul,  respectiv psihologic,  animus, ce se caracterizeaza prin vointa celui care stapaneste bunul  de a se comporta ca un proprietar  sau  ca titular  al unui alt drept real.
Acest element psihologic exista atat in  situatia in care aceasta conduita  isi are izvorul in convingerea sincera a posesorului,  ca este  titularul dreptului real, cat si atunci cand stie sau trebuie sa stie ca nu are aceasta calitate,  de aici rezultand distinctia intre posesia de buna credinta si cea de rea credinta:
In conditiile in care, asa cum rezulta  din raportul de expertiza in specialitatea topografie intocmit in cauza de  expert Grigorescu Eugen, terenul  in litigiu  de 69 mp.  este situat  in  continuarea  restului terenului  stapanit de reclamanta, fiind ingradit  intr-o curte comuna, pe care s-a edificat  si o constructie cu  destinatie de casa de locuit,   este mai mult decat evidenta vointa  intimatei I. A. si a autorilor sai de a stapani  suprafata ce formeaza obiectul prezentului litigiu  ca adevarati proprietari.
De altfel,   astfel cum rezulta din  declaratiile martorilor X si Y ( filele  41-42  dosar fond),   exercitiul acestor  acte de stapanire  s-a  realizat in mod public, reclamanta si anterior parintii sai  comportandu-se  ca si proprietari  ai  respectivului bun.
Achitarea taxelor si impozitelor pentru terenul stapanit reprezinta doar unul si nu singurul dintre aspectele care pot demonstra ca detinerea materiala a bunului are natura juridica a posesiei, iar nu a unei simple detentii precare
Omisiunea  inregistrarii  in evidentele fiscale  ar fi putut fi  generata, cel mai probabil, nu de lipsa  elementului  psihologic al posesiei,  ci doar de dorinta  de a nu achita taxele si impozitele aferente  catre  bugetul statului, atitudine ce ar putea fi sanctionata prin mijloacele reglementate de Codul Fiscal, iar nu prin paralizarea actiunii in dobandirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
In  alta ordine de idei,  conform art.256 alin.1 din Codul Fiscal,  obligatia de plata a impozitului pe teren   revine  proprietarului acelui bun (iar nu posesorului),  calitate  pe care  I. A. nu o detinea si nu o putea proba la organele fiscale pana la momentul solutionarii prezentului litigiu,  hotararea  data  in cauza  producand efecte retroactive,  uzucapanta fiind  considerata proprietara  chiar de la momentul intrarii in posesia imobilului.
De altfel, este de notorietate faptul ca, in vederea inregistrarii unui teren in evidentele fiscale, este necesar sa se formuleze o cererea insotita de declaratia de impunere si, in mod obligatoriu, si de titlul de proprietate al contribuabilului.