Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil

Asupra recursului civil de fata constata:
Prin sentinta civila nr.24/18.01.2011 pronuntata de Judecatoria Avrig s-a respins atat  actiunea principala precizata formulata de  reclamantii: M. T. si M. E.  in contradictoriu cu paratii: STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin  DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI SIBIU, M. I., P. V., S. T., B. M. si C. I. prin curator C. N., cat si cererea reconventionala  formulata de paratul-reclamant reconventional STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, prin  DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI SIBIU in contradictoriu cu reclamantii-parati reconventionali: M. T. si M. E.
Pentru a hotari astfel prima instanta retine si motiveaza urmatoarele:
Conform CF 1773 nr.top 4018- proprietar tabular  ai imobilului in suprafata de 1195 mp este C. A. nascuta B., conform  incheierii de CF nr. 6742/1908.
Din probatoriul administrat in cauza (audierea martorilor B. A. de 77 ani si B. P. de 69 ani, f.53,54), a rezultat faptul ca anterior terenul a fost folosit de catre parintii reclamantului, acestia din urma folosindu-l de cand martorii erau mici, precum si ca parintii reclamantului l-au dat ca zestre reclamantului cu ocazia casatoriei, ulterior folosindu-l reclamantii de prin anul 1969, in acelasi sens a aratat si curatorul (f.43).
Reclamantii s-au casatorit in anul 1957 (f.42), iar parintii reclamantului (localnici de altfel) au decedat la data de 29.04.1985, tatal si, respectiv, la 16.10.1989, mama (f.56,57).
Din evidentele primariei Comunei B. rezulta ca, reclamantii platesc impozit pe terenul in litigiu din anul 1971, precum si faptul ca acest teren nu face obiectul Legii nr. 18/1991 (f.55), in timp ce din cele ale primariei orasului T., acestia figureaza din anul 1959 (f.73).
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara efectuata de catre expertul B. C., s-a identificat imobilul ca fiind situat in extravilanul comunei B., la circa 120 m de DN 7, pe partea dreapta a drumului, la intrarea in localitate, hotar D. (f.65), suprafata acestuia fiind identificata anterior prin documentatia tehnica extrajudiciara efectuata de catre expert tehnic P. G. (f.7), rezultand o suprafata mai mare cu 278 mp., decat in CF.
Actiunea reclamantilor urmeaza a fi respinsa (in integralitatea sa deoerece celelelte capate de cerere sunt in stransa legatura de cel principal), avand in vedere faptul ca, asa cum rezulta din probele administrate termenul uzucapiunii lungi, asa cum s-a cerut, s-a implinit in persoana parintilor reclamantului in anul 1975, daca ne luam dupa afirmatia reclamantilor ca posesia ar fi inceput in anul 1945 (pentru ca martorii nu au putut preciza o data exacta a anului inceperii posesiei), cand ambii parinti ai acestuia traiau.
Cum cererea de uzucapiune a fost intemeiata pe Codul civil, posesia autorilor reclamantului trebuia sa inceapa anterior datei de 12 iulie 1947, cand a intrat in vigoare DL nr. 115/1938, prin Legea nr. 241/1947, care, la art. 6 alin. 2, prevedea ca prescriptiile incepute inainte de intrarea in vigoare a acestei legi, sunt carmuite, in ceea ce priveste (..) durata lor, de dispozitiile legii sub care au inceput.
Chiar admitand ca posesia parintilor reclamantului a inceput inainte de data de 12 iulie 1947, termenul de prescriptie, conform dispozitiilor Codului civil, dreptul de proprietate a fost dobandit la implinirea termenului de 30 de ani de la inceperea posesiei, cum s-a mai aratat.
Astfel ca nu se pot constata intrunite conditiile in persoana reclamantilor avand in vedere ca efectelor uzucapiunii de lunga durata s-au produs in timpul vietii parintilor reclamantilor si in persoana lor.
Cu atat mai mult, nu se pot constata aceste efecte in persoana sotiei reclamantului, deoarece aceasta nu poate invoca jonctiunea posesiilor cu cea a socrilor sai, neavand calitatea de succesoare legala, deci nu poate invoca nici titlu pro herede. Numai dupa decesul socrilor sai si, daca aceasta ar fi posedat impreuna cu sotul sau, in mod continuu, neintrerupt, public etc., pe o perioada de 30 de ani, posesie ce ar fi trebuit sa inceapa in perioada anilor 1943-1947, conditie nerealizata, avand in vedere anul in care s-a casatorit ar fi putut invoca acest fapt si instanta, eventual constata astfel intrunirea conditiilor si in persoana sa.
In raport cu parintii reclamantului, de la care s-a preluat posesia, reclamanta nu are calitatea de titlu pro herede pentru a putea invoca jonctiunea posesiilor.
     Pentru a putea opune prescriptia, posesorul are facultatea sa uneasca posesiunea sa cu a autorului sau, situatie in care este obligat sa continue posesia in aceleasi conditii ca si autorul sau.
    Pentru ca jonctiunea posesiilor sa poata avea loc, posesorul care invoca uzucapiunea trebuie sa detina posesia de la autorul sau, pe baza unui raport juridic.
    Asadar, jonctiunea posesiilor de catre posesorul actual, adica continuarea de catre acesta a unei posesii anterioare, nu este posibila decat atunci cand posesiunea a fost transmisa posesorului actual de la posesorul anterior.
    Pe de alta parte, in raport cu depozitiile martorilor audiati in cauza, in sensul ca reclamantul a primit terenul ca zestre de la parintii sai, deci a preluat posesia imobilului nu se va pretinde existenta unei inzestrari (ca act de donatie constatata printr-un act autentic, cerinta impusa de art. 813 C.civ.) deoarece aceasta echivaleaza cu transmisiunea insasi a dreptului de proprietate, drept pe care asa cum s-a aratat anterior nu-l aveau la data casatoriei nici parintii reclamantului si neinscris in cartea funciara.
Prescriptia achizitiva lunga nu poate fi invocata din oficiu de catre instanta, conform art.1841 C.civ. si in raport cu principiu disponibilitatii, ce guverneaza intregul proces civil, instanta urmeaza a respinge actiunea formulata.
In ceea ce priveste actiunea reconventionala formulata de paratul Statul Roman, instanta urmeaza a o respinge avand in vedere ca, daca reclamantii ar putea solicita pe cale judecatoreasca constatarea existentei succesiunii vacante dupa defunct (sau presupus decedat), pe calea actiunii oblice, acest lucru nu este valabil si pentru Statul Roman, acesta neputand solicita constatarea existentei succesiunii vacante pe cale contencioasa, ci doar pe cale necontencioasa avand in vedere prevederile art. 85 din Legea nr. 36/1995 “In lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta, eliberand certificat de vacanta succesorala, dupa expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”, in sensul declansarii procedurii necontencioase pentru inscrierea sa in CF. Cum acest lucru nu a fost facut niciodata si nici vreun alt act material de folosire a terenului, in cauza dupa cum s-a aratat termenul de 30 ani e foarte posibil sa se fi implinit in persoana parintilor reclamantului, aspect ce paralizeaza orice actiune a statului intentata dupa implinirea termenului prescriptiei extinctive, nu se poate admite o asemenea cerere.
Totodata, nu se vor retine apararile paratului Statul Roman, in sensul ca mostenirile vacante devin domeniu public, in baza art. 477 C. civil, avand in vedere ca potrivit art.3 din Legea nr.213/1998, domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stabilite in anexa la legea anterior si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege, precum si faptul ca tot in aceasta lege prin art. 25 se lamureste acest aspect, in sensul ca „In acceptiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsa in art. 477 din Codul civil, se intelege domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz”.
Sub acest aspect, imobilul in litigiu nu apartine domeniului public al statului, nefacand parte din enumerarea restrictiva si limitativa din textul de lege citat, cu atat mai mult cu cat acest text de lege este ulterior cronologic, dispozitiilor codului civil, in cazul de fata efectele uzucapiunii paralizand, asa cum s-a aratata anterior, orice drept invocat de catre stat datorita implinirii termenului pentru uzucapiunea lunga in persoana bunicii reclamantului.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs atat reclamantii cat si paratul Statul Roman.
Recurentii M. T. si M. E. solicita admiterea recursului, modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii principale.
Din motivarea recursului se retine ca hotararea este netemeinica si nelegala aceasta fiind rezultatul unei gresite interpretari a probatoriului administrat in cauza cat si a  textelor legale incidente dat fiind faptul ca actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile codului civil, invocand jonctiunea posesiei cu autorii lor in baza art. 1860 C. civ.
Din probatoriul administrat recurentii arata ca au facut dovada preluarii posesiei de la autorii lor la data casatoriei, iar din evidentele Primariei T. rezulta ca din anul 1959 au achitat impozite pentru acest teren, astfel ca, se arata in continuarea, in mod gresit a apreciat instanta  ca jonctiunea posesiilor s-ar putea invoca doar daca  termenul de 30 de ani nu s-ar fi implinit in posesia autorilor nostri.
In drept se invoca art. 299 si urm C. pr. civ.
Recurentul Statul Roman prin Ministerul Finantelor reprezentant de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Sibiu – solicita admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei civile nr. 24/2010 si  in consecinta trimiterea cauzei spre rejudecare sau respingerea actiunii principale ca fiind inadmisibila, netemeinica si nelegala.
Din motivarea recursului se retine ca sentinta instantei de fond este criticabila  si contradictorie intrucat desi se constata ca  mostenirea este vacanta nu dispune intabularea dreptului de proprietate a Statului Roman.
O alta critica adusa sentintei atacate este aceia ca se incalca dreptul de proprietate a Statului Roman caruia ii creeaza un prejudiciu constand in c/val imobilului si pe aceasta cale il imbogateste pe recurent fara just temei , conform art. 992 C. civ.
In drept se invoca art. 477, 650,651 si 680 C.civ. si art. 7 si 11 din Legea 213/1998.
Examinand sentinta atacata sub aspectele motivelor invocate  de recurenti si in conditiile art. 304ind.1 C. pr. civ. instanta apreciaza ca nefondate ambele recursuri pentru urmatoarele considerente:
Prin hotararea pronuntata, instanta de fond a respins  atat actiunea principala cat si cererea reconventionala.
In atare situatie motivele invocate de recurentul Statul Roman – care solicita admiterea recursului  in sensul respingerii  ca inadmisibile a actiunii principale – sunt straine acestei cauze.
Cum de altfel sunt si celelalte  motive ce vizeaza imbogatirea fara justa cauza a reclamantului, ori constatarea de catre instanta a vacantei succesorale – dat fiind faptul ca prin sentinta  pronuntata - instanta de fond a respins ambele cereri.
Recursul declarat de reclamanti va fi de asemenea respins intrucat in mod corect a retinut instanta ca in prezenta cauza efectele uzucapiunii s-au implinit in persoana autorilor reclamantului M. T., astfel ca nu sunt intrunite conditiile jonctiunii posesiei invocata de reclamanti.
De altfel recurentii desi critica hotararea instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie nu sunt in masura a indica in ce consta nelegalitatea acesteia si nici nu precizeaza vreunul din motivele prev. de art. 304 C. pr. civ.  ce vizeaza modificarea ori casarea unei hotarari, ci prin recursul declarat se reitereaza starea de fapt supusa in mod judicios analizei de catre  prima instanta, care  raportat la cazul de speta a interpretat corect actul juridic dedus judecatii.
Pentru considerentele expuse in conditiile art. 312 ind.1C. pr. civ. s-au respins ambele recursuri.