Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara.

    Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara.
    

     Sectia civila – Decizia civila nr. 338/02  octombrie 2009

     Prin sentinta civila nr. 252/2008 pronuntata de Judecatoria Avrig in dosar nr. 1038/787/2007 a fost respinsa actiunea civila formulata si precizata de reclamantii OS si OI in contradictoriu cu parata BDL pentru uzucapiune.
     Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca asupra imobilului in litigiu inscris in CF nr. 4294 Turnu Rosu nr. top. 829/3, 830/3, 832/3 si 833/3 teren pentru constructii cu o casa de locuit, in suprafata de 460 mp, proprietara tabulara este GP, iar pe teren se afla edificata o casa cu etaj. Proprietara tabulara a decedat la 05.07.1975 avandu-l ca unic mostenitori pe GI, fiu, decedat la 12.12.1979 si care, i-a avut ca mostenitori pe GT, decedata la 28.06.1994 si pe GI decedat la 07.01.2002. Succesiunea acestuia din urma a fost acceptata de parata BDL, iar dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus se regaseste in patrimoniul succesoral al paratei, fapt atestat de certificatele de mostenitor depuse in cauza.
     Prima instanta a constatat ca nu sunt aplicabile in speta dispozitiile art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938, apreciindu-se ca prescriptia achizitiva extratabulara produce efecte doar in ipoteza in care dreptul intabulat pe numele defunctului nu a fost transmis pe cale succesorala mostenitorilor proprietarului tabular, ceea ce nu corespunde situatiei de fapt din speta.
     Pe de alta parte, s-a retinut ca art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938 prevede ca posesia trebuie sa fie exercitata in conditiile legii, timp de 20 de ani dupa moartea proprietarului tabular, insa, posesia exercitata de reclamanti nu este una utila. Aceasta deoarece, acestia nu au posedat imobilul in litigiu sub nume de proprietar, concluzie care se desprinde din faptul ca acestia au actionat in anul 1996 in judecata pe tatal paratei in scopul obtinerii unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de contract autentic de vanzare – cumparare asupra terenului in litigiu. S-a apreciat ca aceasta manifestare a vointei a reclamantilor este fara dubiu incompatibila cu asumarea calitatii de proprietar, ceea ce face ca posesia reclamantilor sa nu fie utila.
     Prin decizia civila nr. 104/2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr. 1038/787/2007 a fost admis apelul declarat de reclamantii OS si OI impotriva acestei sentinte care a fost schimbata in tot in sensul admiterii actiunii formulate si precizate si in consecinta:
     S-a constatat ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin efectul uzucapiunii si ca au edificat pe acesta o casa de locuit.
     S-a dispus inscrierea dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu de uzucapiune si asupra casei cu titlu de constructie in favoarea reclamantilor.
     In considerentele deciziei s-a retinut cu privire la uzucapiunea in regim de carte funciara ca daca posesiunea a inceput dupa 12 iunie 1947 cand a intrat in vigoare DL nr. 115/1938 si sunt 20 de ani de posesie a bunului de la decesul proprietarului tabular, posesorul poate invoca prevederile art. 28 din aceasta lege deoarece acest text nu impune conditiile bunei credinte si a justului titlu. Ca atare, este suficienta trecerea unei perioade de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular, GP, care a decedat, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor depus la fila 50 dosar fond, la data de 05.07.1975 pentru a se dobandi dreptul de proprietate asupra terenului. Nu au relevanta juridica certificatele de mostenitor atunci cand sunt aplicabile prevederile art. 28 din DL nr. 115/1938 care stabilesc in mod expres care sunt conditiile pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
     Reclamantii apelanti au folosit terenul peste 20 de ani, situatie de altfel confirmata prin declaratiile martorilor audiati in cauza. In sistem de carte funciara, dupa data de 12 iulie 1947 nu sunt incidente prevederile codului civil referitoare la uzucapiune. In acest context, asa cum rezulta din declaratiile martorilor audiati de instanta de fond, posesia reclamantilor apelanti a inceput de peste 20 de ani, deci anterior anului 1988, daca la care proprietarul tabular era decedat, ambele conditii prevazute de art. 28 din DL. nr. 115/1938 fiind intrunite cumulativ, astfel incat instanta de apel a constatat indeplinirea acestor cerinte absolut necesare pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
     Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata BDL solicitand modificarea in totalitate a acesteia in sensul respingerii apelului si mentinerii ca legala si temeinica a solutiei instantei de fond, cu cheltuieli de judecata.
     In expunerea motivelor de recurs se arata ca reclamantii ar fi avut posibilitatea sa promoveze actiunea de fata in anul 1996 cand sustin ca s-ar fi implinit termenul de prescriptie achizitiva, insa, nu au facut acest lucru ci l-au chemat in judecata pe GI pentru a obtine o hotarare care sa tina loc de act de vanzare – cumparare cu privire la bun. O astfel de manifestare este de natura sa recunoasca calitatea de proprietar a autorului paratei recurente si este incompatibila cu actiunea de posesie.
     In drept invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si art. 1 din Protocolul Aditional la C.E.D.O si arata ca lipsirea sa de proprietate in favoarea intimatilor reclamanti nu poate fi considerata o ingerinta legitima, intrucat conditiile impuse de art. 28 nu sunt indeplinite in persoana acestora.
     In subsidiar intelege sa atraga atentia asupra caderii in desuetudine a dispozitiilor art. 27 si 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 intrucat au incetat ratiunile pentru care acestea au fost instituite si, totodata, acestea nu mai corespund situatiei juridice actuale, problema ce nu a fost transata pe calea recursului in interesul legii solutionat de ICCJ – Sectiile Unite prin Decizia nr. 86/2007.
     Verificand decizia atacata prin prisma motivelor invocate si in raport de normele legale incidente Curtea a respins recursul paratei pentru urmatoarele motive:
     Legea civila se aplica in intervalul de tip cat este in vigoare iar iesirea din vigoare se produce prin abrogarea expresa a acesteia. In doctrina si in jurisprudenta s-a admis ca desuetudinea, respectiv neaplicarea indelungata a unei legi ca forma de abrogare implicita nu constituie un mod de iesire din vigoare a legii.
     Prin art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 republicata s-a prevazut ca numai la finalizarea lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru intreg teritoriul administrativ al unui judet isi inceteaza aplicabilitatea Decretul – Lege nr. 115/1938.
     In conformitate cu alin. 3 al aceluiasi articol, doar ca urmare a definitivarii cadastrului la nivelul intregii tari se abroga acest decret – lege.
     Din aceasta dispozitie a Legii nr. 7/1996 rezulta vointa legiuitorului de a institui o aplicare treptata a noii legi, cu consecinta incidentei, in continuare, a vechilor dispozitii ale Decretului – Lege nr. 115/1938, in acest sens fiind si decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a ICCJ.
     Asadar, aplicabilitatea tranzitorie a dispozitiilor art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 este justificata obiectiv de procesul de definitivare a lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru intreg teritoriul tarii.
     In speta, reclamantii sustin ca termenul prescriptiei achizitive de 20 de ani a inceput sa curga la 06.07.1975 data la care a intervenit decesul proprietarei tabulare GP.
     Dispozitiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938 prevad ca prescriptiile implinite precum si cele incepute inaintea punerii in aplicare a prezentei legi, sunt carmuite, in ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile legii sub care au inceput.
     Fata de dispozitiile acestui text de lege si avand in vedere ca la data la care a inceput sa curga termenul prescriptiei achizitive de care se prevaleaza  reclamantii era in vigoare Decretul - Lege nr. 115/1938, Curtea a constatat ca actiunea acestora nu putea fi intemeiata decat pe dispozitiile art. 28 din acest act normativ, asa cum de altfel s-a si intamplat si ca in mod corect instanta apelului a verificat prezenta conditiilor prevazute de acest text de lege.
     Potrivit art. 28 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, posesorul unui bun imobil care l-a posedat, in conditiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularei dreptului de proprietate inscris in cartea funciara, poate cere intabularea sa, in temeiul uzucapiunii.
     Conditiile cerute de lege pentru a se putea invoca aceasta uzucapiune sunt: titularul dreptului intabulat in cartea funciara sa fie decedat, uzucapantul sa posede imobilul timp de cel putin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular si posesia sa sa fie utila, indiferent de buna – credinta sau reaua – credinta a posesorului.
     Prima conditie prevazuta de textul mentionat nu intra in discutie, fiind evident indeplinita.
     In privinta termenului de 20 de ani, Curtea a constatat ca in conformitate cu dispozitiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/1947 si cu dispozitiile art. 1888 – 1889 Cod civil, in speta termenul prescriptiei achizitive a inceput la 05.07.1975 si s-a implinit la 06.07.1995.
     Inscrisurile si probele testimoniale din dosarul de fond dovedesc faptul ca posesia reclamantilor a existat in mod efectiv si a fost utila tot timpul curgerii termenului prevazut de lege, iar mostenitorii proprietarului tabular nu au ridicat nici o pretentie sau impotrivire posesiunii exercitate de posesori in tot acest interval de timp.
     Ca atare, Curtea a constatat ca la data de 06.07.1995 erau indeplinite toate cerintele prevazute de art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938 astfel ca la aceasta data se poate considera ca s-a produs efectul principal al uzucapiunii respectiv acela ca reclamantii posesori au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie.
     Imprejurarea ca reclamantii nu au promovat in anul 1996 o actiune in uzucapiune ci una in prestatie tabulara nu poate constitui un impediment la analizarea intrunirii cerintelor art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938 in conditiile in care, asa cum s-a constatat mai sus, termenul uzucapiunii era deja implinit la aceasta data.
     Totodata, promovarea acelei actiuni in anul 1996 nu are nici o relevanta in speta sub aspectul aprecierii caracterului util al posesiei exercitate de reclamanti, deoarece, actiunea este din anul 1996, deci ulterioara termenului la care prescriptia achizitiva s-a implinit, respectiv 06.07.1995. Ori, nu poate avea nici o importanta conduita reclamantilor ulterioara datei de 06.07.1995 de vreme ce s-a dovedit pentru perioada scursa pana la aceasta data intrunirea cumulativa a tuturor cerintelor art. 28 din Decretul – Lege nr. 115/1938.
     In aceste conditii este inutila examinarea criticilor recurentei care vizeaza aspecte ulterioare anului 1995 cu referire la faptul ca reclamantii nu au exercitat o posesie utila ci sunt detentori precari data fiind introducerea actiunii din 1996 impotriva antecesorului paratei dar si cele referitoare la aplicarea principiului „fraus omnia corumpit”.
     Fata de toate cele ce preced, Curtea a constatat ca solutia instantei de apel este judicioasa, in mod corect fiind facuta aplicarea dispozitiilor art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938.
     In jurisprudenta sa, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului ( cauza Fernandez – Molina Gonzales s.a contra Spaniei din 18 octombrie 2002), Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 44 din Constitutie privind garantarea si ocrotirea proprietatii se aplica numai titularilor dreptului de proprietate (decizia nr. 1051/2009 a Curtii Constitutionale).
     Nu se poate retine insa ca parata ar avea calitatea de proprietara a acestui imobil. Aceasta deoarece ea nu si-a intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara in urma dezbaterii succesiunii dupa GP (certificatul de mostenitor nr. 108/1996) si dupa GI (certificatul de mostenitor nr. 130/2004). Recurenta parata nu se poate prevala de dispozitiile art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, acestea nefiind aplicabile in situatia uzucapiunii reglementate de dispozitiile art. 28 din acelasi act normativ. In caz contrar ar fi lipsita de orice eficienta institutia uzucapiunii extratabulare de fiecare data cand un mostenitor al proprietarului tabular decedat opune posesorului dreptul sau succesoral neintabulat in cartea funciara. Ori, aceasta nu corespunde intentiei legiuitorului care in situatia de fata a fost aceea de a recunoaste efecte juridice posesiei prelungite exercitate in conditiile legii dar si de a sanctiona pasivitatea indelungata (20 de ani) a mostenitorului proprietarului decedat de natura sa permita posesorului sa se comporte public ca titular al dreptului de proprietate.
     Ca atare, dispozitiile art. 28 nu pot fi interpretate decat in sensul ca uzucapiunea extratabulara nu poate avea loc daca mostenitorii proprietarului tabular si-au intabulat dreptul de proprietate dobandit prin mostenire. In conditiile in care parata recurenta nu are calitatea de proprietara a imobilului in litigiu, invocarea dispozitiilor art. 43 din Constitutia Romaniei cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la C.E.D.O nu are relevanta in prezenta cauza.
     Asa cum s-a retinut mai sus, toate cerintele prevazute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 sunt indeplinite astfel ca recurenta nu poate sustine cu temei ca lipsirea sa de proprietate in favoarea reclamantilor nu constituie o ingerinta legitima deoarece aceste cerinte nu ar fi intrunite in persoana reclamantilor.
     Este adevarat ca din perspectiva dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO o masura privativa de proprietate trebuie sa pastreze un echilibru just intre exigentele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului.
     In sensul aceluiasi text C.E.D.O, trebuie observat ca reclamantii au o speranta legitima rezultata din realitatea ca actiunile in uzucapiune sunt eficiente in sistemul cartii funciare de la Codul civil austriac si Decretul Lege nr. 115/1938 pana in prezent. Aceasta speranta legitima capata si ea forma unui drept subiectiv apt sa fie aparat conform art. 1 din Protocolul nr. 1 pe care il invoca si recurenta.
     Curtea apreciaza ca acestui echilibru nu i se aduce atingere prin admiterea actiunii reclamantilor in contextul in care, pe de o parte, asa cum s-a aratat acestia au o speranta legitima iar dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementat prin lege, conditiile dobandirii acestuia fiind clar stabilite de legiuitor.
     Pe de alta parte, trebuie observat ca nevoia de stabilitate si securitate juridica a raporturilor juridice determina recunoasterea de efecte juridice aparentei indelungate de proprietate, respectiv posesiei prelungite exercitate de reclamanti si totodata, impune sanctionarea atitudinii pasive a mostenitorilor proprietarei tabulare.  Lipsa acestora de diligenta este cu atat mai evidenta cu cat nici un moment dupa anul 1975 nu au facut acte de opozitie la posesia imobilului sau la edificarea constructiilor, cu exceptia pozitiei din actiunea de fata promovata in anul 2007.
     Institutia uzucapiunii a format obiect al analizei Curtii Europene a Drepturilor Omului fara insa a se constata ca aplicarea acesteia contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie ( cauza J.A. Pye (Oxford) Ltd.  si J.A. Pye (Oxford) Land Ltd. impotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Prin urmare nu ar exista din aceasta perspectiva impedimente la aplicarea dispozitiilor nationale referitoare la uzucapiune.
     Desi intitulat decret – lege, actul normativ pe care reclamantii isi intemeiaza actiunea este calificat ca fiind lege de unificare a dispozitiilor privitoare la cartile funciare (a se vedea si Legea nr. 241/1947). Avand in vedere acest aspect dar si faptul retinut anterior ca parata nu este titulara a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, Curtea a constatat ca nu se poate retine incalcarea dispozitiilor art. 136 alin. 5 din Constitutia Romaniei.
     Pentru toate aceste considerente, constatand ca nu poate fi retinut ca intemeiat motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si niciunul dintre celelalte motive prevazute de art. 304 cod procedura civila, Curtea, in baza art. 312 Cod procedura civila a respins ca nefondat recursul paratei.