InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

contestatie decizie sanctionare

(Sentinta civila nr. 5341 din data de 19.03.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova

ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR. .../105/2012

SENTINTA CIVILA NR. 5341
      
...

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. .../105/2012, contestatorul MC, in contradictoriu cu parata SC R H ROMANIA SRL, a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate, in principal, tardivitatea emiterii deciziei de sanctionare nr. .../19.03.2012, ca urmare a nerespectarii disp. art. 252 alin. 1 din Codul muncii, in subsidiar, nulitatea absoluta a deciziei nr. .../19.03.2012, ca urmare a nerespectarii disp. art. 252 alin.2 lit. b, c si e din Codul muncii, iar pe fondul cauzei, sa se dispuna anularea deciziei de sanctionare, ca fiind nelegala si netemeinica, cu repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei, in sensul radierii sanctiunii si obligarii intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost privat de la momentul aplicarii sanctiunii si de care ar fi beneficiat daca era adjunct raion, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, a sustinut ca sanctiunea aplicata vizeaza o asa-zisa fapta comisa in data de 05.01.2012, iar decizia de sanctionare este emisa abia la data de 19.03.2012, respectiv peste termenul de 30 de zile calendaristice prevazut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.
A mai adaugat faptul ca in preambulul deciziei de sanctionare, intimata se limiteaza a preciza faptul ca reclamantul a fost convocat la conciliere in vederea efectuarii cercetarii prealabile, fara a indica motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat. De asemenea, nu s-au indicat in cuprinsul deciziei de sanctionare prevederile din statutul de personal sau din contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de reclamant.
Mai mult, nu a fost indicat nici termenul in care poate fi contestata decizia de sanctionare de catre salariat.
Pe fondul cauzei, contestatorul a sustinut ca angajatorul a dat dovada de rea-credinta, suprasolicitand angajatii si neasigurand personalul necesar celor doua schimburi. A sustinut, de asemenea, faptul ca intimata nu a facut dovada faptului ca nerecuperarea laptop-ului s-a datorat asa-zisei neglijente grave manifestate de contestator si ca laptop-ul nu a putut fi recuperat, desi in cadrul magazinului existau montate camere video. A mai adaugat ca intimata nu a precizat ce criterii au stat la baza aprecierii neglijentei grave si a aplicat o sanctiune prea aspra in raport cu imprejurarile in care s-a savarsit asa-zisa fapta.
In drept, a invocat prevederile art. 252 alin. 5, art. 268, art. 270, 271 Codul muncii.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei ca neintemeiata.
In motivare, a precizat ca data la care angajatorul a luat cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare este 27.02.2012, data la care subscrisa, in calitate de angajator, a si declansat cercetarea disciplinara.
De asemenea, intimata a precizat ca a descris fapta, precizand in cadrul deciziei de sanctionare si prevederile din statutul personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau cel colectiv care au fost incalcate de catre salariat.
Mai mult, a sustinut intimata, prin convocarea nr. .../01.03.2012, i s-a pus in vedere salariatului ca, daca este membru al unei organizatii sindicale, poate fi asistat pe perioada cercetarii prealabile de un reprezentant al organizatiei sindicale.
Totodata, a mentionat ca legea nr. 62/2011 a dialogului social care a fost publicata in MO la data de 10.05.2011 si a intrat in vigoare la data de 13.05.2011 si care prevedea ca masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa, era activa si aplicabila la momentul emiterii deciziei nr. 2856/15.06.2011.
Astfel, intimata a sustinut ca decizia de sanctionare a fost emisa in conformitate si cu respectarea dispozitiilor legale incidente. Mai mult, a sustinut ca, urmare a acordului nr. 14785/18.06.2012, incheiat intre parti, contractul de munca nr. 5194/III/U/26.11.2009 al reclamantului a incetat in baza art. 55 lit. b Codul muncii, reclamantul nemaifiind angajat al intimatei incepand cu data de 01.07.2012.
La data de 13.11.2012, contestatorul a formulat raspuns la intampinare.
In sedinta publica din 14.11.2012, partilor le-a fost incuviintata proba cu acte.
Din analiza ansamblului materialului probator administrat in cauza, Tribunalul retine urmatoarele:
Reclamantul MC a fost angajat al societatii intimate, incepand cu data de 18.11.2009, ocupand functia de adjunct sef raion de marfuri alimentare/nealimentare in baza contractului individual de munca, inregistrat sub nr. .../III/U/26.11.2009.
La data de 01.08.2011, partile a incheiat un act aditional in care au stipulat ca "incepand cu data de 01.08.2011, se modifica temporar, pe perioada 01.08.2011-31.01.2012, urmatoarele clauze ale contractului individual de munca, astfel:
F. Atributiile postului: Fisa de post existenta (a se vedea Fisa de post Adjunct Sef Raion de Marfuri alimentare/nealimentare - cod 413112) se completeaza cu fisa anexata.
Prin decizia nr. .../19.03.2012, emisa de intimata, incepand cu data de 01.04.2012, contestatorul a fost sanctionat cu retrogradarea in functia de lucrator comercial, cu salariul aferent functiei, respectiv 930 lei, pe o perioada de 60 de zile (aprilie si mai 2012), conform art. 248 alin. 1 lit. b din legea nr. 53/2003 (Codul muncii).
Fapta retinuta in cuprinsul deciziei de sanctionare a fost ca, la data de 05.01.2012, cand angajatul a pregatit coletele cu produse in garantie primite de la clienti pentru a le expedia catre firmele cu care sunt incheiate contracte de service, nu a verificat corespondenta intre produsele aflate in colete si registrul de reparatii, un laptop marca Acer AS57426 defect returnat pentru service de catre client nu a fost identificat iar clientului a trebuit sa i se inmaneze un alt laptop din acelasi model din stocul magazinului, cu un prejudiciu in valoare de 1499 lei. S-a retinut ca angajatul nu a respectat prevederile Regulamentului de functionare al Service clienti.
Cu privire la pretinsa tardivitate a emiterii deciziei de sanctionare fata de dispozitiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii, Tribunalul retine ca cercetarea disciplinara a contestatorului a fost declansata ca urmare a intocmirii referatului inregistrat cu nr. .../27.02.2012, intocmit de dl. CG, avand functia de sef birou securitate in cadrul magazinului real Ploiesti.
Ca urmare a intocmirii referatului sus-mentionat, conducerea magazinului a fost informata cu privire la faptul ca, la data de 05.01.2012, contestatorul nu a respectat atributiile care ii reveneau, respectiv nu a verificat corespondenta intre datele din comanda de reparatie pentru fiecare produs in parte, produsul in sine si cele din Registrul de reparatii.
Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii, "angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei".
Se retine ca primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat cu aplicarea sanctiunilor disciplinare sau angajatorul persoana fizica a luat cunostinta despre savarsirea abaterii (printr-o nota de constatare, referat, proces-verbal, etc., avand o data certa, prin inregistrarea in registrul general al unitatii).
Termenul in discutie se calculeaza pe zile libere, conform art. 101 alin. 1 din C.p.c., adica nu intra in calcul nici ziua cand a inceput, nici cea in care s-a sfarsit. Curgerea termenului de 30 de zile calendaristice conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara, iar aplicarea acesteia, cu nerespectarea termenului, va fi nelegala.
Avand in vedere faptul ca data la care angajatorul a luat cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare este 27.02.2012, sanctiunea disciplinara din data de 19.03.2012 a fost aplicata in termenul prevazut de lege.
Cu privire la pretinsa necuprindere a tuturor mentiunilor prevazute de legiuitor sub sanctiunea nulitatii absolute de catre decizia de sanctionare, Tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul in care sanctiunea poate fi contestata, precum si instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata".
Astfel, pentru a fi legala, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda toate elementele enumerate de text, intrucat lipsa unuia dintre ele va atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator. Trebuie descrisa in concret fapta pentru care a fost sanctionat cel in cauza, respectiv in ce consta aceasta, modalitatea in care a fost savarsita, precizarea prevederilor care au fost incalcate de catre angajat, precum si indicarea in cadrul deciziei de sanctionare a motivelor pentru care s-au inlaturat apararile formulate de salariatul invinuit, asigurandu-se pe aceasta cale dreptul lui la aparare.
Din analiza mentiunilor deciziei de sanctionare, Tribunalul considera ca toate aceste mentiuni sunt cuprinse in decizia de sanctionare contestata, fiind cuprinsa data la care s-a constatat savarsirea abaterilor disciplinare, respectiv 27.02.2012, data abaterilor disciplinare, 05.01.2012, locul savarsirii faptei, magazinul real - Ploiesti, faptele efectiv savarsite, descrise concret, dispozitiile incalcate, urmarile inregistrate, efect al nerespectarii atributiilor de serviciu, respectiv cauzarea unui prejudiciu in valoare de 1499 lei.
Chiar daca nu se mentioneaza expresis verbis, decizia de sanctionare cuprinde motivele pentru care s-au inlaturat apararile salariatului si anume faptul ca acesta a recunoscut ca nu a verificat corespondenta intre continutul coletelor si inscrisurile specifice din registrul reparatii si ca a cunoscut ca avea aceasta obligatie.
Fata de toate aceste considerente, Tribunalul considera ca decizia de sanctionare contestata cuprinde toate mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de disp. art. 252 alin. 2 Codul muncii.
Fata de prevederile art. 52 alin. 2 din CCM aplicabil, Tribunalul retine ca, prin convocarea nr. .../01.03.2012, comunicata salariatului, i s-a pus in vedere acestuia ca, daca este membru al unei organizatii sindicale, poate fi asistat pe perioada cercetarii prealabile de un reprezentant al organizatiei sindicale.
Potrivit art. 252 alin. 5 din Codul muncii, "decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii".
Iar potrivit art. 211 lit. a din legea dialogului social nr. 62/2011, masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa.
Ambele termene au fost respectate de catre contestator, din moment ce acesta a contestat la data de 12.04.2012 decizia de sanctionare care i-a fost comunicata la data de 19.03.2012, Tribunalul apreciind ca decizia a fost contestata la instanta in termen.
Din probele administrate in cauza, rezulta ca decizia de sanctionare contestata a fost intocmita in conformitate si cu respectarea disp. art. 252 din Codul muncii, sanctiunea a fost aplicata contestatorului cu respectarea procedurii prevazute de lege, sanctiunea fiind aplicata acestuia cu respectarea gradului de vinovatie a salariatului, determinarea precisa a consecintelor abaterii disciplinare savarsite, precum si evidentierea comportamentului general al contestatorului.
Astfel, se retine ca reclamantul avea cunostinta de faptul ca trebuia sa verifice articolele expediate la reparat, recunoaste faptul ca nu a verificat corespondenta intre continutul coletelor si inscrisurile specifice din Registrul de reparatii. Mai mult, contestatorul nu si-a amintit cu certitudine ce a facut cu copiile comenzilor de reparatie, nici cu AWB-ul pentru articolul ACER, nelasand colegului de birou aceste documente la iesirea din program desi acesta din urma se mai afla la serviciu.
Totodata, se retine si cuantificarea prejudiciului produs de catre contestator, prin neglijenta manifestata in exercitarea atributiilor sale de serviciu, respectiv paguba in suma de 1499 lei, reprezentand costul laptop-ului dat clientului in locul celui initial, adus la Service clienti, neputand fi recuperat nici laptop-ul trimis la reparat deoarece angajatul neintocmind toate formalitatile si documentele necesare, produsul nu a fost gasit.
Pentru toate aceste motive, Tribunalul va respinge contestatia formulata, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:



      Respinge contestatia formulata de reclamantul MC, in contradictoriu cu parata SC R H ROMANIA SRL, ca neintemeiata.
      Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.11.2012.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012