Litigii de munca. Drepturi Banesti.

Prin sentinta civila nr. 321 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 3553/108/2009, s-a respins actiunea formulata de reclamante si cererile de interventie in interes propriu, pentru obligarea paratilor sa le recunoasca vechime in specialitate si perioadele lucrate la alte unitati in functii de dactilograf si secretar dactilograf, obligarea, in solidar, a paratilor la calcularea si plata actualizata a sporului de fidelitate prin aplicarea coeficientului de inflatie, incepand cu momentul nasterii dreptului la despagubire si la efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetele lor de munca privind sporul de fidelitate la care considera ca au dreptul.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, in conformitate cu cerintele art. 93 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, reprezinta vechime in specialitate perioada in care personalul auxiliar al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea a indeplinit oricare dintre functiile prevazute la art. 3, (respectiv grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentaristi, grefieri arhivari, grefieri registratori si specialisti IT) precum si perioadele in care a indeplinit, in cadrul instantelor judecatoresti, parchetelor de pe langa acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale si fostelor notariate de stat, functia de impiegat, secretar, secretar-ajutor, secretar-dactilograf, dactilograf, executor judecatoresc, conducator de carte funciara, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent,stenodactilograf, sef de cabinet, functionar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.
Este de observat ca atat reclamantele cat si intervenientele in interes propriu au depus activitate in baza contractelor individuale de munca fara a avea tangenta cu sistemul judiciar si infaptuirea actului de justitie, in cadrul unor unitati din afara sistemului judiciar, cum rezulta fara nici un dubiu din inscrierile corespunzatoare efectuate in carnetele de munca ale acestora depuse la dosarul cauzei, situatie in care aceasta nu poate fi asimilata vechimii in specialitate juridica.
Pe de alta parte, acceptarea pretentiilor reclamantelor si intervenientelor in interes propriu ar semnifica o depasire a atributiilor puterii judecatoresti, cu alte cuvinte o incursiune a autoritatii judecatoresti in sfera activitatii legislative, in care sens a statuat si Curtea Constitutionala a Romaniei, care in sedinta din 27 mai 2009 s-a pronuntat asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de-o parte, si puterea legislativa si executiva, pe de alta parte, statuand intr-o maniera lipsita de orice echivoc ca instantele de judecata nu pot sa instituie, sa modifice, sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora, imprejurare ignorata, in cauza de fata, de catre persoanele care au formulat cererea introductiva si cererile de interventie in interes propriu ulterioare, care sunt salarizate in temeiul unei legi speciale, ce stabileste in mod exhaustiv drepturile salariale si alte drepturi de care acestea beneficiaza.
Nu in ultimul rand, contrar celor sustinute de catre reclamante si intervenientele in interes propriu, dar in acord cu apararile paratilor, nu se pune problema constatarii vreunei discriminari privitoare la acestea, intrucat in conformitate cu dispozitiile in materie ale O.G. nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care solutioneaza sesizarea prin hotarare a Colegiului director, care dispune masurile specifice constatarii existentei discriminarii, iar hotararea acestuia poate fi atacata, in conditiile legii, la instanta de contencios administrativ (art. 20),  dispozitiile mentionate fiind declarate neconstitutionale  numai in masura in care  sunt interpretate in sensul ca  acorda C.N.C.D. competenta ca, in cadrul activitatii sale jurisdictionale, sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii,  si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara  sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative,  ori este lesne de observat ca reclamantele si intervenientele in interes propriu din cauza de fata  nu s-au adresat institutiei deja mentionate  pentru a-i solicita sa ia masurile care se impun  pentru inlaturarea consecintelor  faptelor pretins  discriminatorii si respectiv restabilirea situatiei anterioare discriminarii.
Dintr-un alt punct de vedere, prin Decizia nr. 819 din  03.07.2008 a Curtii Constitutionale, care este definitiva si general obligatorie,  s-a statuat ca  prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create  pe cale judiciara sau cu prevederi  cuprinse in alte acte normative.
In acelasi sens sunt si Deciziile nr. 818, 820 si 821 pronuntate la aceeasi data de Curtea Constitutionala, iar in masura in care nu se identifica norme internationale contrarii pe baza carora aplicabilitatea acestor decizii sa poata fi inlaturata in conformitate cu prevederile art. 21 alin. 2 din Constitutia Romaniei, aceste decizii trebuie interpretate in sensul ca le este interzis instantelor judecatoresti sesizate cu conflicte de drepturi ale personalului bugetar (inclusiv magistrati ori personal auxiliar al instantelor judecatoresti) ce au ca fundament juridic art. 27 din O.G.nr. 137/2000 si prin care se invoca discriminarea fata de alte categorii din sistemul bugetar in privinta salarizarii, sa se poata pronunta asupra existentei ori inexistentei discriminarii in sistemul de salarizare din sectorul public, cu alte cuvinte indiferent de prevederile actelor normative de salarizare invocate prin actiune si reiterate prin cererile de interventie in interes propriu, in jurisdictia muncii, instantele de judecata nu sunt competente sa constate discriminarea in domeniul in discutie,  intrucat acest lucru ar presupune implicit anularea ori refuzarea aplicarii unor acte normative cu putere de lege, precum si inlocuirea cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative, asadar se impune cu necesitate concluzia ca in intelesul dat prin deciziile Curtii Constitutionale aceste atributii exced competentelor jurisdictiei muncii si apartin celorlalte puteri ale statului.
Dintr-un alt punct de vedere, dar in acord cu cele evidentiate mai sus este vadit ca in cauza nu se pune problema a fi inlaturate efectele acestor decizii, intrucat, cum deja s-a precizat,  impotriva modului de solutionare a sesizarii de catre Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, poate fi formulata actiunea in contencios administrativ si ca atare persoanei nemultumite si care invoca discriminarea ii este asigurat dreptul la un proces echitabil.
Astfel fiind, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, in masura in care institutia abilitata sa se pronunte in materia discriminarii nu a emis o hotarare prin care sa consfinteasca existenta unei atare stari, precum in speta de fata,  in ceea ce le priveste pe reclamante si interveniente in interes propriu, pretentiile acestora apar ca fiind nefondate, iar ca un corolar apar ca fiind nefondate si cererile subsidiare ale acestora privitoare la calcularea si plata actualizata a sporului de fidelitate, prin aplicarea coeficientului de inflatie si efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetele lor de munca.