Drepturi salariale

Prin sentinta civila nr. 1027 din 19.04.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosarul nr. 948/108/2011, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul sindicat, pentru membrii de sindicat, pentru drepturi salariale, in principal, sau constatare drept, in subsidiar.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca potrivit prevederilor imperative ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Pe de alta parte, aceeasi lege a stipulat intr-un mod expres si lipsit de echivoc la art. 16 alin. 1 ca prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9 - 14 se aplica pana la 31 decembrie 2010, stabilindu-se in continuare la alin. 2 al aceluiasi text de lege mai inainte mentionat ca incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.
Asupra reglementarilor legale mai sus mentionate, prin decizia nr. 872/2010, referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit ca dispozitiile art. 1 - 8 si cele ale art. 10 - 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale si ca numai dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale, acesta din urma nefiind aplicabil in nici un fel litigiului de fata, decizia mai sus enuntata fiind definitiva si general obligatorie tuturor subiectelor de drept inclusiv instantelor de judecata.
Mai mult decat atat, in considerentele expuse, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca din expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, "activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial", s-a mai aratat ca "din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata", in consecinta, Curtea a constatat ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
Pe aceeasi linie de idei, cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea a constatat ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului, a constatat totodata ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod si a retinut ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate, a observat, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat, in care sens, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata, prin urmare, Curtea a constatat ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010, iar incepand cu data de 1 ianuarie 2011 urmeaza sa se revina la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare, astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata, fiind vorba de o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Pe cale de consecinta, fata de cele aratate mai sus, se impune cu necesitate concluzia ca prin demersul judiciar initiat reclamantul nu a facut dovada vatamarii intr-un drept al membrilor sai de sindicat, pe care ii reprezinta, ori intr-un interes legitim in sensul dispozitiilor art. 1 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, cu atat mai mult cu cat in aceeasi decizie Curtea Constitutionala a stabilit imperios ca potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta, conchizandu-se ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
Cat priveste invocarea de catre reclamant in cererea introductiva de instanta a necesitatii aplicarii cu prioritate a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale in dreptul intern, in concret a textului acesteia pe care l-a evidentiat in actiunea sa, respectiv art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale mentionata, este de precizat de catre tribunal ca o atare aplicare se poate face in conditiile existentei deciziei Curtii Constitutionale, la care s-a facut referire pe larg in considerentele sentintei de fata, numai in situatii exceptionale si anume numai atunci cand decizia Curtii Constitutionale consacra o grava abatere de la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte judecatorul national este dator in toate situatiile de acest fel sa confrunte motivarea deciziei Curtii Constitutionale cu standardul dat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar in situatia in care stabileste ca standardul creat de Curtea Constitutionala nu satisface standardul Curtii Europene a Drepturilor Omului, constata intotdeauna motivat aceasta grava abatere, ceea ce evident ca nu este cazul in speta de fata in raport cu cele deja evidentiate in hotarare, altminteri s-ar ajunge la ignorarea deciziilor Curtii Constitutionale, respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil.
Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste sustinerea reclamantului referitoare la faptul ca venitul salarial este un bun in intelesul Protocolului 1, art. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie reamintite de catre tribunal hotararile pronuntate de catre Curtea de la Strasbourg in cauzele "Vilho Eskelinen impotriva Finlandei" si "Keshko impotriva Ucrainei" de unde rezulta fara niciun dubiu ca nu este garantat, in acceptiunea Curtii, de catre Conventie un drept la un anumit cuantum al salariului bugetarilor si ca este in puterea statului de a determina ce sume trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat, ca atare, ipoteza in care se impune cu necesitate concluzia ca art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie nu este aplicabil "rationae materiae" in astfel de cauze datorita inexistentei unui "bun" in sensul Conventiei si tocmai de aceea in examenul sau obisnuit Curtea nu mai constata existenta unei ingerinte si nici nu mai face o analiza a proportionalitatii.
Prin urmare, nefiind intemeiata cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata diferentei dintre salariul cuvenit potrivit dispozitiei de incadrare si salariul platit efectiv, ca un corolar, apare ca fiind nefondat si petitul vizand actualizarea sumelor in discutie cu rata inflatiei, de la scadenta si pana la plata efectiva.
In acelasi context, ce rezida din considerentele expuse deja mai sus, nu poate fi primita de catre instanta nici argumentatia din cererea introductiva de instanta privitoare la neemiterea unor acte administrative individuale pentru fiecare dintre membrii de sindicat reprezentati de catre reclamant, in sensul preconizat de catre acesta din urma si care rezida din chiar demersul judiciar initiat, cata vreme diminuarea drepturilor lor salariale s-a realizat in puterea legii si in deplin acord cu proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea dreptului, in sensul evidentiat deja mai sus, dupa cum nici imprejurarea ca legea la care s-a facut referire in actiune nu prevede direct o modalitate de despagubire nu poate impieta in niciun fel privitor la reducerea efectiva a drepturilor salariale pentru perioada de timp limitata enuntata mai inainte, care s-a realizat in conditii de legalitate si constitutionalitate.
Nu in ultimul rand, este evident ca nu poate fi primita de catre instanta nici cererea in constatare formulata de catre reclamant, prin petitul subsidiar al cererii introductive, si prin care a cerut in concret sa se constate in concret dreptul la restituirea sumelor astfel cum acestea au fost reduse pe perioada de aplicare a Legii nr. 118/2010, intrucat pe de-o parte sunt aplicabile dispozitiile prohibitive ale art. 111 Cod procedura civila, in conformitate cu care cererea in constatare nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului, prin aplicarea art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privitoare la completarea dispozitiilor acesteia cu dreptul comun in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice pe de-o parte si persoanele presupus vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte, o atare incompatibilitate neevidentiindu-se in cauza de fata, aplicabilitatea dispozitiilor legii de procedura enuntate impunandu-se cu necesitate tocmai pentru aceea ca prin actiunea sa, reclamantul a vizat insasi realizarea dreptului subiectiv pretins a fi fost incalcat, iar pe de alta parte, chiar independent de cele mai inainte mentionate este vadit ca Legea nr. 118/2010 nu a reglementat in niciun fel diminuarea drepturilor salariale ca o masura in urma careia statul sa fie obligat mai apoi sa restituie aceleasi sume de bani, altfel spus nu a reglementat amanarea la plata a acestor drepturi salariale cum eronat s-a considerat potrivit motivelor cererii introductive de instanta, dimpotriva masura in discutie a fost decisa ca una "determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a guvernului", iar art. 16 alin. 2 din lege nu instituie in vreun fel obligatia guvernului de a rambursa sumele rezultate ca urmare a diminuarii drepturilor salariale, ci, coroborat cu dispozitiile de la alin. 1 al aceluiasi text de lege, garanteaza numai caracterul de masura temporara a diminuarii in discutie.
Cat priveste exceptia pe care a invocat-o parata primarie privind lipsa calitatii procesuale pasive in ceea ce o priveste in cauza de fata, aceasta nu poate fi primita de catre instanta, si acestei parate fiindu-i justificata calitatea in discutie alaturi de paratul consiliu local, chemat in judecata potrivit precizarii depuse la dosar, fata de prevederile exprese si lipsite de orice echivoc ale art. 4 alin. 1 din Legea nr. 155/2010, privitoare la Politia Locala, in conformitate cu care politia locala se organizeaza si functioneaza, prin hotarare a autoritatii deliberative a administratiei publice locale, ca un compartiment functional in cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca institutie publica de interes local, cu personalitate juridica, in orice caz, distinctia primar-primarie, in sensul in care a fost realizata in cauza de fata prin intampinarea depusa la dosar de catre Primaria Municipiului Arad este una artificiala, in conditiile in care actele administrative ale acestor entitati se confunda, neexistand acte emise de primarie si care sa nu faca parte din sfera de competenta a primarului, altfel spus desi poate fi justificata apararea acestei parate din punct de vedere al textelor legale, se bazeaza pe o interpretare formalista, care conduce la o sanctionare drastica a justitiabilului, in contextul in care dreptul procesual roman promoveaza o conceptie de salvgardare a actului procesual neregulat intocmit, in masura in care nu se poate retine vreo vatamare adusa drepturilor procesuale al partii adverse, precum in cauza de fata, in contextul in care persoana angajatoare a unui functionar public din cadrul primariei este unitatea administrativ-teritoriala, iar nu primarul, care - desi are calitatea de autoritate administrativa competenta sa emita acte administrative - nu are un patrimoniu propriu.
Se releva asadar, sub aspectul de mai sus dezbatut in conditii de contradictorialitate, o relativa confuzie intre atributiile primariei si ale primarului, (primaria "duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului", iar primarul conform art. 61 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, "asigura punerea in aplicare ... a hotararilor consiliului local"), tinand seama si de faptul ca, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, primaria - ca structura functionala cu activitate permanenta - include primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului, si retinand deci ca este vorba de o chestiune litigioasa asupra careia au exprimat punct de vedere contrare inclusiv instantele judecatoresti, se impune cu necesitate concluzia ca fiind excesiva suportarea de catre reclamant a neclaritatii acestui cadru legislativ si ca o sanctionare a reclamantului pentru neclaritatea cadrului legal care reglementeaza regimul juridic al actiunii in justitie constituie o incalcare a principiilor enuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu privire la accesul la justitie, ceea ce evident ca nu poate fi primit de catre instanta, fiind necesar asadar ca pricina sa fie transata in fond si cu privire la parata primarie, iar nu pe cale de exceptie.