Plangere contraventionala

Actul juridic sanctionator supus cenzurii nu este afectat de nulitate tocmai pentru aceea ca, acesta contine toate elementele obligatorii reglementate la art. 17 din OG nr. 2/2001 si ca nu se pune problema in niciun caz a nulitatii reglementate in ipoteza finala a art. 16 alin. 7 din acelasi act normativ de vreme ce petenta sanctionata contraventional a recunoscut implicit savarsirea faptei ce i s-a imputat atunci cand a declarat ca nu are a formula obiectiuni privitor la cele inserate in procesul verbal de contraventie pe care l-a semnat cu mentiunea expresa ca nu are nimic de obiectat, dupa cum rezulta fara dubiu de la rubrica "alte mentiuni". (Tribunalul Arad  sectia contencios administrativ si fiscal, decizia civila  297  din 2.04.2013 in dosarul 1583/250/2012)

Prima instanta a retinut gresit starea de fapt in raport cu probatiunea administrata in cauza si a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica ca urmare a aprecierii necorespunzatoare a dovezilor de la dosar, a interpretarii gresite a actului juridic dedus judecatii si aplicarii eronate a dispozitiilor legale in materie.
In acest sens in mod cu totul gresit a procedat judecatoria la anularea actului juridic sanctionator, apreciindu-l nelegal prin prisma prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 doar pentru aceea ca in opinia sa nu ar fi fost mentionat de catre agentul constatator locul savarsirii faptei contraventionale, cand lucrarile dosarului demonstreaza contrariul si in orice caz ar fi trebuit judecatorul primei instante sa observe ca mentiunile reglementate de catre legiuitor in textul legal mai inainte mentionat au fost inserate in procesul verbal de contraventie contestat in fata sa intr-o masura suficienta, cel putin de natura sa ii permita sa examineze legalitatea si temeinicia actului juridic sanctionator in conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Pe aceasta linie de idei  este lesne de constatat ca instanta de fond prin solutia adoptata prin hotararea judecatoreasca mai apoi recurata a ignorat prevederile imperative si in orice caz lipsite de orice echivoc ale art. 105 alin. 2 Cod procedura civila in conformitate cu care actele indeplinite cu neobservarea formelor legale ...se vor declara nule numai daca prin acesta s-a pricinui partii o vatamare ce nu se poate inlatura altfel decat prin anularea lor si ca numai in cazul nulitatilor prevazute anume de lege vatamarea se presupune pana la dovada contrarie, ceea ce evident ca nu este cazul in speta de fata unde sanctiunea nulitatii nu este prevazuta anume de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind expres prevazuta numai pentru neconsemnarea obiectiunilor efectiv formulate cu prilejul constatarii  si sanctionarii contraventiei, la rubrica "alte mentiuni", dupa cum rezulta de la art. 16 alin. 7 teza finala din acelasi act normativ ca si pentru absenta mentiunilor stipulate la art. 17 din aceeasi ordonanta in conformitate cu care atrage nulitatea procesului verbal lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator, in care caz nulitatea se constata si din oficiu.
In acest context ar fi trebuit sa observe judecatorul primei instante ca actul juridic sanctionator supus cenzurii sale nu este afectat de nulitate tocmai pentru aceea ca, contine toate elementele obligatorii reglementate la art. 17 din OG nr. 2/2001 si ca nu se pune problema in niciun caz a nulitatii reglementate in ipoteza finala a art. 16 alin. 7 din acelasi act normativ de vreme ce petenta sanctionata contraventional a recunoscut implicit savarsirea faptei ce i s-a imputat atunci cand a declarat ca nu are a formula obiectiuni privitor la cele inserate in procesul verbal de contraventie pe care l-a semnat cu mentiunea expresa ca nu are nimic de obiectat, dupa cum rezulta fara dubiu de la rubrica "alte mentiuni".
Este de reamintit de tribunal ca potrivit prevederilor art. 129 alin.4 si 5 Cod procedura civila judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, iar daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele, de asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se impotrivesc, cu atat mai mult cu cat cu privire la situatia de fapt judecatorul este in drept sa ceara partilor sa prezinte explicatii oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.
Pe aceasta linie de idei esential pentru transarea pricinii de fata ar fi fost ca judecatorul primei instante sa tina seama de cele ce au fost statuate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie - sectiile unite in interesul legii prin decizia nr. XXII/2007, in conditiile in care dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I , potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedura civila.
Astfel chiar daca prin dispozitivul cestei decizii in interesul legii s-a stabilit  in aplicarea dispozitiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002, ca nerespectarea cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, hotarare obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, a statuat Inalta Curte in considerentele deciziei mentionate ca situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din ordonanta.
     Astfel, s-a redat in continuare ca  prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificandu-se ca numai in astfel de situatii "nulitatea se constata si din oficiu".
     S-a concluzionat de catre Inalta Curte ca in raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal incheiat de agentul constatator al contraventiei se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le intruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea acelui act.
Prin urmare nu ar fi trebuit sa ignore judecatoria imprejurarea ce rezida din lucrarile dosarului primei instante, aceea ca petenta nu a invocat prin plangerea contraventionala cu care a investit instanta de judecata neregularitati cu privire la mentionarea locului savarsirii contraventiei ce i s-a imputat limitandu-se la a se prevala cu o ampla motivare de nesocotirea in opinia sa a prezumtiei de nevinovatie de care trebuie sa se bucure, ci abia prin completarea motivelor plangerii contraventionale a invocat neregularitatea in discutie pe care insa nu a raportat-o si la un probatoriu adecvat sub aspectul vatamarii ce i-ar fi putut fi cauzata prin absenta respectivei mentiuni, cu alte cuvinte nicicand pe parcursul judecatii petenta nu a explicitat si cu atat mai putin nici nu a dovedit vatamarea despre care se face vorbire cu titlu obligatoriu in decizia in interesul legii mai sus mentionata.
De altfel desi finalmente s-a pus in dezbaterea contradictorie a portilor litigante imprejurarea aratata aceasta nici macar nu a vizat propriu zis absenta mentiunii privind locul savarsirii contraventiei ci insuficienta ei, in conditiile in care a fost inserata in procesul verbal contestat mentiunea constatarii si sanctionarii faptei contraventionale pe DN 7 constand in efectuarea unei depasiri neregulamentare pe trecerea de pietoni semnalizata corespunzator  si prin incalcarea marcajului longitudinal continuu, context in care ar fi putut judecatoria sa coroboreze cele mentionate de catre intimat in actul juridic sanctionator cu privire la fapta si autorul acesteia cu absenta obiectiunilor petentei referitoare la acestea dar si cu celelalte probe de la dosarul cauzei, respectiv inscrisuri doveditoare inclusiv declaratia martorului ocular care a condus autoturismul cu nr. AR -10- PHL si care a fost depasit pe trecerea de pietoni de catre petenta, vazand el insusi abaterea acesteia si confirmand ca depasirea neregulamentara a partii sanctionata contraventional s-a realizat pe trecerea de pietoni din localitatea Paulis de pe DN 7 pe directia dinspre Lipova spre Arad, pentru a putea conchide instanta de fond cu privire la existenta fara niciun dubiu a faptei contraventionale retinuta in sarcina petentei.
Astfel fiind apar ca fiind intemeiate criticile pe care intimatul le-a adus sentintei judecatoriei care se pliaza pe rationamentul adoptat de CEDO in cauza " C. Neata impotriva Romaniei" din 18.11.2008 (cererea 17857/03), invederandu-se cu temei in motivele de recurs ca potrivit legislatiei rutiere i se acorda politistului rutier dreptul /obligatia de a face inclusiv constatari directe, prin propriile sale simturi, cu privire la incalcarea legii astfel incat constatarile sale si implicit actele intocmite se bucura de prezumtia de legalitate, temeinicie si veridicitate, chiar daca este necontestat ca aceasta prezumtie nu este una absoluta ci doar relativa, putand fi rasturnata prin dovada contrarie, ce la limita poate fi chiar o alta prezumtie, ceea ce insa nu este cazul in speta de fata.
Cu alte cuvinte  desi in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului,  pretinsul contravenient care a fost sanctionat ca atare trebuie sa fie prezumat a fi nevinovat, prezumtia antementionata este la randu-i una relativa fiindca  in acord deplin cu jurisprudenta aceleiasi Curti de la Strasbourg, privitoare la prezumtii si limita rezonabila pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, si procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate despre care s-a amintit deja pe parcursul considerentelor deciziei de fata, or, daca aceasta din urma prezumtie nu trebuie utilizata pana la limita la care pretinsul contravenient sa fie obligat a-si proba nevinovatia, pentru identitate de ratiune, nici prezumtia de nevinovatie nu trebuie absolutizata si tocmai aceasta concluzie este in concordanta cu cele statuate cu titlu definitiv si obligatoriu de catre Curtea Constitutionala a Romaniei prin Decizia nr. 183/08.05.2003, dar si prin decizii similare ulterioare, in conditiile in care este stiut ca prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la luminile si intelepciunea magistratului, care poate sa se pronunte in temeiul acestora, atunci cand au greutatea si puterea de a naste probabilitate, fiind in afara de orice indoiala ca in procesul civil roman acestea au aceeasi valoare probanta ca si celelalte mijloace de proba prevazute de  legea de procedura fiind permise judecatorului atunci cand, precum in speta de fata, este permisa si dovada prin martori, iar in acest context mai trebuie subliniat doar ca art. 6 alin. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale cere statelor semnatare ale acesteia numai ca in utilizarea lor sa fie luata in calcul gravitatea mizei si sa fie pastrate drepturile la aparare (cauza "Telfner impotriva Austriei" si cauza "Salabiaku impotriva Frantei"), in cauza fiind vadit ca drepturile petentei au fost respectate, acesteia asigurandu-i-se dreptul la un proces echitabil in cauza de fata.
Pentru aceste motive nu pot fi primite de catre instanta de recurs apararile pe care petenta intimata le-a formulat fata de calea de atac extraordinara exercitata de catre intimat, prin scriptul intitulat "concluzii scrise" tocmai pentru aceea ca fata de cele asupra carora a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Sectiile Unite in interesul legii, in absenta dovedirii vatamarii in sensul aratat nu se impune a se proceda la coroborarea art. 16 alin. 1 cu art. 17 din OG nr. 2/2001 in sensul preconizat de catre partea petenta si care rezida din chiar sustinerile si apararile sale, cum eronat a procedat judecatorul primei instante.
Pe cale de consecinta, pentru toate considerentele de mai sus, recursul a fost admis, hotararea modificata in tot iar plangerea contraventionala respinsa.