InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bihor

Asociat unic. Inexistenta obligatiei de incheiere a contractului individual de munca. Domeniu asociat Contraventii. Inchisoare contraventionala

(Sentinta comerciala nr. 943/R/CA/2010 din data de 08.11.2011 pronuntata de Tribunalul Bihor)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Tribunalul Bihor | Jurisprudenta Tribunalul Bihor

Constata ca prin sent. civ. nr. 5211/2010 pronuntata de Judecatoria Oradea a fost admisa plangerea formulata de petenta M. SRL in contradictoriu cu intimatul I.T.M. Bihor.   
Pentru a pronunta aceasta hotarare s-a retinut de catre prima instanta ca prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BH nr.0006031 incheiat in 30.10.2009 in localitatea Oradea, petenta S.C. M.S.R.L. a fost sanctionata contraventional cu amenda contraventionala cumulata in valoare de 3000 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art.276 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003 (cate 1.500 lei pentru fiecare fapta contraventionala constatata).
S-a retinut in sarcina acesteia ca a primit la munca, fara a le fi incheiat contracte individuale de munca, doua persoane, respectiv TD sI TC , cu data inceperii activitatii 24.02.2009, fapt ce incalca prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003.
In cuprinsul procesului verbal se precizeaza ca TD a declarat pe proprie raspundere ca este asociat si este prezenta la societate atat cat este nevoie, fapt confirmat si de TC, administratorul societatii, in declaratia data de acesta pe proprie raspundere.
Procesul verbal de contraventie a fost semnat cu obiectiuni.
Impotriva acestui act constatator, in termenul legal prevazut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, respectiv 15 zile de la comunicare, petenta a formulat plangere contraventionala.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanta a retinut ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de acest text de lege.
In ceea ce priveste temeinicia, s-a retinut ca petenta a fost sanctionata pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art.276 alin.1 lit.e) din Legea nr.53/2003, conform caruia "primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art.16 alin.(1), se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei."
In fapt, s-a retinut ca petenta a primit la munca doua persoane, respectiv pe  numitii TD si TC.
Petenta a contestat existenta faptelor contraventionale, sustinand ca nu este obligatorie incheierea unor contracte individuale de munca, avand in vedere ca cele doua persoane detin calitatea de asociati in cadrul societatii, iar TC detine si calitatea de administrator.
Aceste sustineri sunt dovedite cu certificatul constatator nr.90887 din 04.11.2009 emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bihor (filele 14-15).
Fata de aceasta imprejurare, problema care se impune a fi clarificata in speta este daca in cazul asociatilor, respectiv a asociatilor/administratori, din cadrul unei societati comerciale cu raspundere limitata este obligatorie incheierea unui contract individual de munca cu societatea.
Din analiza prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, cu privire la aceasta problema se constata ca sunt prevazute dispozitii exprese doar in cazul asociatului unic si al administratorului unei societati comerciale pe actiuni.
Astfel, in cazul asociatului unic, art.1961 alin.3 din Legea nr.31/1990 prevede expres ca "asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este", dispozitii din care se desprinde ideea ca incheierea contractului de munca este o facultate si nu o obligatie, iar in cazul administratorilor din cadrul unei societati pe actiuni, art.1371 alin.3 din Legea nr.31/1990 interzice categoric incheierea unui contract de munca cu societatea pe durata desfasurarii mandatului.
Din economia acestor dispozitii legale, retinand in plus ca o trasatura caracteristica esentiala a raportului de munca o reprezinta relatia de subordonare, cel care presteaza munca fiind subordonat celuilalt, si luand in considerare, de asemenea, ca asociatii unei societati au si beneficiul profitului realizat, instanta a apreciat ca in cazul societatii comerciale cu raspundere limitata, asociatul sau asociatul/administrator are facultatea si nu obligatia de a desfasura activitatea in baza unui contract individual de munca, optiunea fiind la latitudinea acestuia.
Pentru aceste motive si avand in vedere ca din actele care au stat la baza incheierii procesului verbal de contraventie rezulta ca toate celelalte persoane care desfasoara activitate in cadrul societatii (terte fata de aceasta) au incheiate valabil contracte individuale de munca, inregistrate la I.T.M. Bihor, instanta a apreciat ca se impune anularea procesului verbal de contraventie.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca al Judetului Bihor solicitand modificarea ei, respingerea plangerii si mentinerea  procesului-verbal.
In motivare se arata ca numitii TD si TC desfasurau activitate in beneficiul societatii, astfel incat exista obligatia de a incheia un contract individual de munca.
In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Legea nr. 53/2003, O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 108/1999 si Legea nr. 130/1999.
 Procedand la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 si 306 alin. 2 C.pr.civ. tribunalul retine ca acesta este nefondat, urmand a fi respins ca atare. Astfel, ca forma a raspunderii juridice, raspunderea contraventionala presupune incalcarea sau neindeplinirea unei obligatii cu vinovatie a unei obligatii stabilite in sarcina sa. In masura in care insa de lege lata nu este stabilita o atare obligatie, atragerea raspunderii contraventionale nu este posibila. Aceeasi concluzie se impune si in ipoteza in care unei anumite persoane i se confera posibilitatea de a opta intre mai multe variante de a actiona.
Asa fiind, tribunalul retine ca instanta de fond a facut o corecta apreciere a prevederilor art. 196 1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 stabilind ca acesta instituie o facultate pentru asociatul TC  in cadrul M SRL. Faptul ca acesta desfasoara activitati pentru ea reprezinta modalitatea concreta de aducere la indeplinire a obligatiilor izvorate din contractul de mandat si lege. Tocmai de aceea, in baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014