Dat fiind faptul ca legile de salarizare aplicabile reclamantului nu prevad dreptul la indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca, un asemenea drept nu poate fi legal stabilit printr-un contract colectiv de munca. O solutie contrara ar insemn...

      Dat fiind faptul ca legile de salarizare aplicabile reclamantului nu prevad dreptul la indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca, un asemenea drept nu poate fi legal stabilit printr-un contract colectiv de munca. O solutie contrara ar insemna sa se deschida posibilitatea partilor de a-si stabili propriul salariu, peste reglementarea legala existenta, prin crearea de catre fiecare institutie bugetara a unei legi proprii de salarizare.    

(Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., sent. nr. 5014/F/6 octombrie 2010, nepublicata)

      Prin actiunea civila inregistrata reclamantul PP a chemat in judecata pe parata Primaria municipiului Bistrita solicitand instantei obligarea paratei la plata drepturilor stabilite prin contractul colectiv de munca aprobat prin Hotararea Consiliului local nr. 10/31.01.2008 pentru o perioada de 2 ani, constand in indemnizatia cuvenita pentru concediul de odihna si indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca, echivalenta cu salariul de baza al lunii anterioare plecarii in concediul de odihna, precum si 3 salarii medii brute pe economie, cu titlu de indemnizatie de pensionare.
      Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul retine faptul ca reclamantul a fost angajatul paratei in perioada 18 aprilie 2005 - 31 decembrie 2009, raporturile de munca ale reclamantului incetand de drept la data de 1.01.2010 ca urmare a pensionarii pentru limita de varsta, sens in care s-a emis dispozitia nr. 35/13.01.2010.
      Conform contractului individual de munca incheiat raporturile contractuale s-au stabilit intre reclamant, in calitate de angajat si parata Primaria municipiului Bistrita, reprezentata prin primar, in calitate de angajator.
      Prin prezenta actiune reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata indemnizatiei pentru refacerea capacitatii de munca pe anii 2008 si 2009 si a celei de pensionare, prevalandu-se de dispozitiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate.
      La data de 18 ianuarie 2008 intre Primarul municipiului Bistrita, in calitate de angajator si personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului s-a incheiat contractul colectiv de munca, inregistrat sub nr. 595/29.02.2008, contract care, potrivit art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicata, in lipsa indicarii unei date ulterioare, a inceput sa produca efecte de la data inregistrarii.
      In cuprinsul acestui contract colectiv de munca, la capitolul III privitor la salarizare, s-a prevazut in art. 25 alin. 4 dreptul salariatilor, cu exceptia celor angajati pe perioada determinata, la o indemnizatie pentru refacerea capacitatii de munca, echivalent al salariului de baza al lunii anterioare plecarii in concediu.
      Totodata, in capitolul VI.3 privitor la masurile de protectie sociala, in art. 44 alin. 15 se prevede dreptul salariatului de a beneficia la pensionare de 3 salarii medii brute pe economia nationala la nivelul celor aferente lunii anterioare acordarii.
      Asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar reclamantul a efectuat concediul de odihna in anii 2008 si 2009.
      Contractele colective de munca constituie legea partilor conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, republicata si art. 236 alin. 4 din Codul muncii, numai daca sunt incheiate cu respectarea conditiilor legale.
      Totodata, potrivit art. 8 alin. 1 al aceleiasi legi, clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de Legea nr. 130/1996, republicata.
      Examinand contractul colectiv de munca aplicabil in cazul reclamantului, prin prisma dispozitiilor legale mai sus evocate, se constata ca acesta nu s-a incheiat cu respectarea cerintelor legale.
      Astfel, conform art. 12 din Legea nr. 130/1996, republicata si art. 3 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, contracte colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, insa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
      De asemenea, potrivit art. 9 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, in scopul salarizarii si acordarii celorlalte drepturi prevazute pentru personalul institutiilor finantate de la bugetul de stat, sindicatele si ministerele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal si pentru constituirea surselor, inainte de adoptarea bugetului de stat, precum si in vederea modificarii ulterioare a acestuia.
      Partile contractante vor purta negocieri in vederea includerii drepturilor respective in actele normative prin care se reglementeaza astfel de drepturi, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
      Numai pe baza fondurilor aprobate in conditiile de mai sus, partile au posibilitatea de a negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor si a celorlalte drepturi de personal la institutiile publice.
      Salarizarea personalului contractul din sectorul bugetare era reglementata in perioada anilor 2008 - 2009 de OUG nr. 24/2000 in prezent abrogata prin Legea nr. 330/2009 aplicabila din 1 ianuarie 2010, act normativ care a abrogat expres dispozitiile privitoare la salarizare cuprinse in Legea nr. 154/2008, de O.G. nr. 10/2008 si de H.G. nr. 281/1993, act care reglementa drepturile salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar.
      Conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege.
      Examinand legile de salarizare ale personalului din sectorul bugetar (H.G. nr. 281/1993, OUG nr. 24/2000, O.G. nr. 10/2008) tribunalul constata ca acestea nu reglementeaza dreptul personalului bugetar la plata vreunei indemnizatii pentru refacerea capacitatii de munca.
      Codul muncii prevede la art. 145 alin. 1 doar dreptul la o indemnizatie de concediu.
      Asa cum a retinut Curtea Constitutionala prin decizia nr. 768/2007, contractele colective de munca incheiate pentru salariatii institutiilor publice au un regim juridic special, determinat de situatia deosebita a partilor acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru functionarea institutiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariatilor, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.
     Art. 137 alin. (1) din Constitutie prevede ca: "(1) Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege".
      In aceste conditii se impune ca si drepturile salariale ale salariatilor institutiilor publice sa fie stabilite prin lege in limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin conventii colective.
      Intrucat drepturile banesti care se cuvin reclamantului pot fi stabilite numai prin lege, in lipsa unei reglementari legale privitoare la un asemenea drept acestea neputand face obiectul negocierii, tribunalul nu poate da eficienta dispozitiilor art. 25 alin. 4 din contractul colectiv de munca, deoarece el contravine art. 12 din Legea nr. 130/1996, republicata.
      Dat fiind faptul ca legile de salarizare aplicabile reclamantului nu prevad dreptul la indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca, un asemenea drept nu poate fi legal stabilit printr-un contract colectiv de munca. O solutie contrara ar insemna sa se deschida posibilitatea partilor de a-si stabili propriul salariu, peste reglementarea legala existenta, prin crearea de catre fiecare institutie bugetara a unei legi proprii de salarizare.    
      Stabilirea prin contractul colectiv de munca a dreptului la indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca incalca dispozitiile legilor de salarizare a personalului din sistemul bugetar, astfel incat fiind incheiat cu incalcarea Legii nr. 130/1996, republicata, a legilor de salarizare, art. 25 alin. 4 din contractul colectiv de munca nu poate constitui legea partilor si nu poate fi impus instantei de judecata.
      Nelegalitatea acordarii indemnizatiei pentru refacerea capacitatii de munca a fost sesizata si de Camera de Conturi Bistrita-Nasaud in cadrul auditului financiar asupra contului anual de executie bugetara pe anul 2008 desfasurat la Primaria municipiului Bistrita.
      In ceea ce priveste indemnizatia de pensionare, tribunalul retine ca aceasta este o masura de protectie sociala, care poate forma obiect al negocierii printr-un contract colectiv de munca.
      De altfel, o asemenea indemnizatie este prevazuta si in art. 50 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010.
      Cum clauza referitoare la plata indemnizatiei de pensionare constituie o clauza privitoare la masurile de protectie sociala, ce poate forma obiect al negocierii, ea este legala, astfel ca in privinta sa contractul colectiv de munca la nivelul unitatii parate constituie legea partilor.
      Prin urmare, tribunalul constata ca pretentia reclamantului sub acest aspect este intemeiata, impunandu-se obligarea paratei la plata indemnizatiei de pensionare calculata conform art. 44 alin. 15 din contractul colectiv de munca, respectiv 3 salarii medii brute pe economia nationala la nivelul celor aferente lunii anterioare acordarii.
      Nu poate fi admisa nici pretentia reclamantului de obligare a paratei la plata sumei de 1.200 lei reprezentand dobanda aferenta imprumutului contractat de reclamant.
      Reclamantul a solicitat plata dobanzii pe considerentul ca a contat pe plata drepturilor cuvenite, care nu i-au fost acordate.
      Intrucat indemnizatia pentru refacerea capacitatii de munca nu s-a acordat reclamantului, apreciindu-se ca dispozitiile art. 25 alin. 4 din contractul colectiv de munca ce reglementeaza o asemenea indemnizatie contravin legii, reclamantul nu poate solicita nici dobanda platita pentru imprumutul contractat.
      Din actul de imprumut depus la dosar se constata ca faptul ca imprumutul s-a contractat la data de 15.12.2009.
      Or, la acest moment, reclamantul nu avea calitatea de pensionar pentru a se naste dreptul la plata indemnizatiei de pensionare, astfel ca nu pot fi retinute considerentele din cuprinsul actiunii introductive in sensul ca imprumutul s-a realizat  in considerarea faptul ca reclamantul conta pe plata drepturilor cuvenite.
      Reclamantul putea conta pe plata drepturilor numai din momentul la care dobandea calitatea de pensionar, 30.12.2009 conform deciziei de pensionare depusa la dosar.
      Prin urmare, numai un imprumut ulterior acestui moment putea justifica eventual teza sustinuta de reclamant.
      Ca atare, nu se poate retine o legatura cauzala directa intre imprumutul contractat si neplata indemnizatiei de pensionare, atata timp cat dreptul la plata indemnizatiei nu exista la momentul incheierii contractului de imprumut.
In baza considerentelor retinute si facand aplicarea dispozitiilor art. 7 alin. 2, art. 8, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicata, art. 44 alin. 15 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, art. 50 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, art. 238 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul va admite in parte actiunea si in consecinta va obliga parata sa plateasca reclamantului suma ce reprezinta echivalentul a 3 salarii medii brute pe economia nationala valabile pe anul 2009, cu titlu de indemnizatie de pensionare, respingand ca neintemeiate celelalte pretentii ale reclamantului.