InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

CIVIL.Litigiu de munca. Spor de vechime . Inscriere in carnetul de munca

(Sentinta civila nr. 5408/2010 din data de 21.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Salarizare | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau



Prin cererea inregistrata  la aceasta instanta  sub numarul unic de dosar 5408/114/2009  reclamantul _ a chemat in judecata pe parata SC .. SA Buzau pentru a fi obligata sa-i plateasca sporul pentru vechimea in munca in procent de 25 % la din salariu  pentru perioada mai 2006 -11.05.2009 si sa inscrie in carnetul de munca al acestuia sporul de 15 % la care are dreptul pentru aceasta perioada.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca a avut calitatea de angajat al unitatii parate cu contract individual de munca exercitand functia de revizor de gestiune  si ca in mod nejustificat unitatea parata nu i-a acordat alaturi de salariu si sporul  de vechime in munca in cuantum de     25 % din salariu  asa cum prevad  dispozitiile art.3 alin.1 si art.41 al.3 lit.d din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010 ( CCM 2007 -2010).
In sustinerea actiunii reclamantul a depus la dosar copie de pe carnetul sau de munca , Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivelul unitatii parate  pe perioada 01.10.2005 -01.10.2006  si inscrisuri lunare intitulate " fluturasi de lichidare " privind plata salariilor in perioada 2006 -2008 .
Reclamantul prin cererea depusa la dosar  la termenul din 25.01.2010  si-a completat obiectul cererii de chemare in judecata solicitand ca unitatea parata  sa fie obligata sa rectifice declaratiile lunare privind contributiile la asigurarile sociale pentru perioada mai 2006 - 11.05.2009.
Din oficiu , instanta a solicitat  ITM -Buzau  sa depuna la dosar contractul individual de munca al reclamantului. Cu scrisoarea nr. 176/10.02.2010 ITM a prezentat in copie xerox contractul individual de munca incheiat intre unitatea parata _ SA si reclamantul _ inregistrata sub nr. 559/144/798 din 17.05.2001 (filele 25 -28 dosar ).
Parata   prin intampinare a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune  pentru perioada mai 2006 -  noiembrie 2006 sustinand ca pentru aceasta perioada  dreptul reclamantului de a solicita plata sporului de vechime este prescrisa.
Pe fondul cauzei reclamanta a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate aratand ca in aplicarea dispozitiilor art.41 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 -2010 , reclamantului i s-a acordat sporul de vechime in cuantumul minim de 5% , inclus in salariu sustinand ca potrivit acestui CCM nu este obligatorie acordarea sporului de vechime in cuantumul maxim de 25%.
La intampinare parata a anexat in extras copie de pe CCM incheiat la nivelul unitatii  pe anii 2008 -2009 in care la art.27 alin.4 s-a prevazut ca sporul pentru vechimea in munca este de minim 5% pentru mai mult de 3 ani vechime in munca  si grila de salarizare  valabila la nivel de unitate pentru anii 2005 -2006 in care s-a prevazut ca salariul minim pentru personalul TESA este 330 lei.
Parata a mai depus la dosar si decizia interna nr. 24 din 18.03.2003  emisa de Directorul General  al unitatii in care s-a prevazut incepand cu luna septembrie 2003 salariatii beneficiaza de spor de vechime in munca la nivel minim si ca sporul de vechime se include in salariul de baza ,  un stat de plata pe luna august 2003 in care reclamantul figureaza inscris  cu un salariu tarifar de 4500.000 lei ROL  - fila 96 si procesul -verbal nr. 27/26.08.2003 prin care  s-a consemnat ca decizia nr. 24/18.03.2003 a fost afisata la sediul unitatii si la punctele de lucru.
La cererea reclamantului instanta a incuviintat efectuarea unei expertize contabile  cu obiectivul de a stabili daca  reclamantului i s-a acordat sporul de vechime de 25% pentru perioada mai 2006 -mai 2009. In concluziile raportului de expertiza contabile judiciare intocmit de expert contabil _ s-a aratat ca reclamantul a fost platit cu un salariu tarifar negociat fara  a se mentiona  sporul de vechime de 25%.
Din oficiu instanta a dispus refacerea raportului de expertiza  pentru a se stabili  salariul si sporul de vechime ale reclamantului in luna iulie 2003 si sporul de vechime stabilit  pentru luna august 2003  ca urmare  a emiterii deciziei  nr. 24/18 august 2003  si daca incepand cu luna septembrie 2003 in salariul brut al reclamantului a fost inclus si sporul de vechime cu precizarea cuantumului acestui spor.
Expertul a depus la dosar raportul de expertiza contabil refacut  prin care  a stabilit ca in lunile iulie -august 2003 cand s-a emis decizia nr. 24/18.08.2003  reclamantul avea un salariu stabilit de 4.500.000 lei ROL  fara evidentierea sporului de vechime cu mentiunea ca  la angajare la 01.05.2001 cand reclamantului i s-a incheiat contractul de munca nr. 559/144798 din 17.05.2001 acestuia nu i s-a stabilit spor de vechime.
Pentru luna septembrie 2008  expertul a stabilit ca salariul reclamantului a fost tot de 4.500.000 lei ROL  neexistand mentiuni privind includerea  in salariu a sporului de vechime.
La raportul de expertiza refacut s-au anexat : contractul individual de munca nr. 559/144798 din 17.05.2001 incheiat de reclamant cu unitatea parata si urmatoarele acte aditionale nr. 3524/02.01.2004 prin care  incepand cu 01.01.2004  salariul de incadrare al reclamantului a fost stabilit la 4.700.000 lei ROL , actul aditional nr. 95 din 01.11.2004 prin care incepand cu 01.11.2004 salariul de baza al reclamantului a fost stabilit la 6.000.000 lei ROL , actul aditional nr. 13/01.02.2005  prin care salariul de baza al reclamantului a fost stabilit cu luna a doua  la 7.000.000 lei ROL , actul aditional nr. 30/01.02.2007 prin care salariul reclamantului a fost stabilit , incepand cu luna a doua 2007 la 900 lei lunar si actul aditional nr. 170/26.10.2007 prin care salariul  reclamantului a fost stabilit cu 01.01.2007 la suma 1200 lei.
Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine in fapt urmatoarele :
Din copia carnetului de munca  si contractul individual  nr. 559/144798/17.05.2001 rezulta ca  reclamantul a fost angajat in unitatea parata in meseria de merceolog  la data de 01.05.2001. La pct. 4 din CIM partile au stabilit ca reclamantul sa fie platit cu un salariu lunar de 3.000.000 lei. In acest contract nu s-a negociat la angajare ca reclamantul sa primeasca si spor de vechime.
Reclamantul nu a contestat nici salariul de baza de 3.000.000 lei si nici neacordarea sporului de vechime  stabilite prin CIM cu ocazia angajarii la 17.05.2001.
Prin decizia nr. 24/18.08.2003 emisa de Directorul general al unitatii parate  s-a acordat salariatilor , sporul de vechime prevazute in CCMUN cu mentiunea ca acest sport se include in salariul de baza.
Expertiza efectuata in cauza a stabilit ca  atat inainte cat si dupa emiterea deciziei nr. 24/18.08.2003  salariul reclamantului a fost acelasi de 4.500.000 lei ROL ceea ce conduce la concluzia ca reclamantului nu i s-a stabilit si inclus in salariu sporul de vechime.
Prin actele aditionale  depuse la dosar  numarul 13/01.02.2005 , nr. 30/01.02.2007 si nr. 170/26.10.2007  partile contractante respectiv SC .. in calitate de angajator si reclamantul in calitate de angajat au convenit de fiecare data ca reclamantului sa-i creasca salariul nefacandu-se nicio mentiune in legatura cu sporul de vechime  ceea ce conduce la concluzia ca acest spor nu a fost prevazut si nici acordat.
In Codul Muncii si in CIM incheiat la nivelul unitatii parate nu s-a prevazut acordarea alaturi de salariu si a sporului de vechime. In schimb  in alin.1 lit.d din CCM unic la nivel national pe anii 2007 -2010  s-a stipulat ca " partile contractante  sunt de acord ca in perioada urmatoare sa actioneze pentru includerea unor sporuri in salariul de baza iar alin.2 a prevazut ca sporurile  se acorda numai la locurile de munca unde acestea nu sunt cuprinse in salariul de baza.
In alin.3 lit.d  al art.41 la CCM 2007 -2010 s-a prevazut ca  pentru vechimea in munca sporul minim este de 5% pentru 3 ani vechime si maximul de 25% la o vechime de peste 20 de ani din salariul de baza.
Potrivit art.238 alin.1 din Codul Muncii  contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca iar in conformitate cu art.38 din Codul Muncii salariatii nu pot renunta la drepturile recunoscute prin lege , orice tranzactie care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege  salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Raportat la prev. CCM 2007 -2010 si la dispozitiile art.238 si 38 din Codul Muncii instanta constata ca intrucat la data angajarii in unitatea parata in anul 2001 reclamantului nu i s-a stabilit prin CIM spor de vechime distinct de salariul de baza iar salariul de baza de 3.000.000 lei  stabilit  prin Contractul Individual de Munca este superior salariului minim pe economie  rezulta ca la data angajarii reclamantului nu i s-a incalcat dreptul de a primi separat sporul pentru vechime in munca , ceea ce presupune ca sporul de vechime a fost inclus in salariul de baza.
Astfel , din Anexa nr. 8 la legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice rezulta ca la data angajarii 2001 salariul minim in anul 2001  era de 1.000.000 lei ROL iar reclamantul a fost angajat cu un salariu de 3.000.000 lei ROL  ceea ce presupune ca in suma de 3.000.000 lei a fost inclus si sporul de vechime ; in anul 2003 salariul minim a fost de 2.500.000 lei iar reclamantul i s-a stabilit in luna septembrie 2003  un salariu de 4.500.000 lei Rol ; in anul 2007 data aplicarii Contractului Colectiv la Nivel National salariul reclamantului a fost stabilit prin actul aditional nr. 170/26.10.2007 la 1.200 lei RON  iar salariul minim pentru acest an a fost stabilit la 390 lei RON.
Instanta noteaza ca reclamantul nu a contestat  in termenul prevazut de art.283 alin.1 lit. a din Codul Muncii nici unul din actele aditionale prin care i s-a stabilit salariul de baza in anii 2001 -2007 fara mentionarea in aceste acte aditionale a sporului de vechime , ceea ce conduce la concluzia ca inca de la angajare sporul de vechime a fost inclus in salariul de baza.
Prin urmare , in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.38 din Codul Muncii prin care se interzice renuntarea la drepturile recunoscute salariatilor prin lege. Numai in ipoteza in care salariul reclamantului si sporul de vechime aferent ar fi fost mai mic decat salariul minim pe economie se punea problema nelegalitatii , neacordarii sporului de vechime. Cum pe toata perioada derularii contractului individual de munca salariul reclamantului a fost stabilit cu mult peste salariul minim pe economie nu se pune problema nelegalitatii neacordarii sporului de vechime , partile contractante fiind de acord cu stabilirea drepturilor salariale fara a se stipula in mod expres acordarea sporului de vechime.
Pentru aceste considerente , instanta  va admite exceptia dreptului extinctiv la actiune si va constata ca in perioada mai 2006 -15 decembrie 2006  ca dreptul reclamantului de a solicita sporul de vechime este prescris iar pe fond va respinge ca neintemeiata cererea de acordare a sporului de vechime in munca pentru perioada 15 .12.2006 -15.12.2009.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Salarizare

Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 729 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 727 din data de 25.09.2017
COnflict de drepturi avand ca obiect obligarea unitatii la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit reclamantei in calitate de asistent principal - Sentinta civila nr. 40/lm/2008 din data de 17.02.2009
Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a - Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015
Salariati straini angajati prin agentie de munca temporara. Contractul de munca aplicabil - Hotarare nr. 923 din data de 18.05.2015
Salarizarea personalului din inva?amantul preuniversitar incepand cu 01.01.2010 - Sentinta civila nr. 279 din data de 06.03.2014
Neachitarea drepturilor salariale. - Sentinta civila nr. 216 din data de 24.02.2011
Drepturi salariale. Acordarea unui spor pentru exercitarea mai multor functii - Sentinta civila nr. 885 din data de 21.06.2011
Salarizare - Sentinta penala nr. 280 din data de 16.03.2011
Emitere adeverinta de venituri - Sentinta civila nr. 207 din data de 22.02.2011
Norma de hrana acordata angajatilor din cadrul Ministerului de Interne si a Reformei Administrative - Sentinta civila nr. 121 din data de 10.02.2009
Diminuarea salariului cu 25% in sectorul bugetar - Sentinta civila nr. 1175 din data de 18.11.2010