InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Calarasi

Comercial. Pretentii.

(Decizie nr. 321 din data de 11.03.2009 pronuntata de Tribunalul Calarasi)

Domeniu Activitati economice (infractiuni privind regimul lor); Persoane juridice | Dosare Tribunalul Calarasi | Jurisprudenta Tribunalul Calarasi

Pe rol judecarea recursului comercial formulat de parata SC MECONOM SA impotriva sentintei civile nr.3292/10.11.2008 pronuntata de Judecatoria Calarasi in dosar nr.3856/202/2008, avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat av. Grama George pentru intimata reclamanta S.C. SCHADE ROMANIA SRL, lipsa fiind recurenta parata S.C. MECONOM S.A. Ocna Mures.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca prin biroul registratura a fost depusa la dosar de catre recurenta parata, in original dovada achitarii taxei de timbru aferenta acestei cauze, si timbrul judiciar si concluzii scrise.
Av. Grama George pentru intimatul reclamant, avand cuvantul, solicita a se lua act ca nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, considera cauza in stare de judecata.
Instanta ,ia act ca nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat , considera cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pentru sustineri in fond.
Av.Grama  George pentru  intimatul reclamant, avand cuvantul, solicita respingerea recursului declarat de catre recurenta parata  ca nefondat  si mentinerea  sentintei instantei de fond  ca temeinica si legala. Cu obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata.
 

INSTANTA
Asupra  recursului de fata;
Prin actiunea introdusa la Judecatoria Calarasi  la data de 4.09. 2008 si inregistrata sub nr. 3856/202 reclamanta S.C. Schade Romania  S.R.L. Calarasi, a chemat in judecata pe parata S.C. Meconom S.A. Ocna Mures, str. Fabricii, nr. 4, jud. Alba pentru ca prin hotararea ce urmeaza a se pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata unei despagubiri civile in suma de 29.913,29 lei , reprezentand daune decurgand din  derularea unui  contract  de transport marfa  , precum si la plata unei dobanzi de intarziere  de 5 %  an calculate incepand cu data de 16.10.2008 , precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
In drept actiunea  a fost intemeiata pe dispozitiile art. 17  si 27 din Conventia referitoare la contractul de transport  international  de marfuri pe sosele  ( CMR )  din 19/5/ 1956 , la care Romania a aderat prin decretul n r. 451/ 20.11.1972  - B.O.F.145 / din 6.12.1972 .
In motivarea actiunii reclamanta arata ca intre parti  a fost incheiat Contractul  cadru de expeditie si transport  nr. 106/ 17.11.2006 , conventie al carui obiect este format  , potrivit art. 2 ,  de " prestarea de catre caraus ( S.C.Meconom " S.A. ) de servicii de transport marfa __. La ordinul Expeditorului ( S.C. Schade Romania S.R.L.)  si in beneficiul acestuia sau al  clientilor expeditorului " .
In baza contractului de mai sus  reclamanta  a lansat  carausului , comanda nr. 305/ 2067541/12.10.2007 in  beneficiul clientului  S.C. " Saint Gobain Glass  Romania , prin care o cantitate de sticla  urma sa fie expediata la Ciorogarla.
In data de 15.10. 2007, parata in calitate de caraus a receptionat in vederea transportului  marfa aferenta comenzii nr. 305 / 2067541 / 12.10. 2007 , urmand sa-si onoreze contractul .
Pe parcursul transportului , posibil din cauza unei manevrari defectuoase a autovehiculului , marfa transportata a fost distrusa in intregime , inainte de a ajunge la destinatie .
Beneficiarul prestatiei  - proprietar al sticlei distruse , S.C. Saint Gobain Glass Romania S.R.L. a imputat reclamantei , justificat contractual , aceasta dauna totala in cuantum de 29913, 29 lei ( conform reclamatiei nr. 241/ 15.10. 2007 ) si facturii nr. 3000000223/ 24.10. 2007  acceptata si platita cu O.p. nr. 353/ 14.12.2007 .
Reclamanta  a solicitat carausului S.C. " Meconom " S.A. din a carui culpa contractuala s-a produs paguba, sa  accepte  si sa plateasca  factura fiscala nr. O 106 / SRO / 28.11.2007 , avand ca obiect  dauna aferenta comenzii nr. 305 / 206 7541 / 15.10. 2007 .
Totodata, prin adresa nr. 671/ 16.10. 2007 a notificat carausului , producerea incidentului si prejudiciul izvorat din acesta.
Prin scrisoarea nr. 94 /12.12.007, parata  a refuzat plata despagubirii , propunand in afara oricarui temei contractual ori legal  suportarea in mod egal  a daunelor .
Propunerea a fost declinata de reclamanta cu scrisoarea nr. 172 / 21.02.2008 , cu motivarea ca  potrivit art. 5 B ,, al.5 / din contractul de transport raspunderea  pentru pierderea totala  sau partiala  produsa intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, revine transportatorului .
Se mai arata ca intimata S.C. ,,Meconom " S.A. nu a dat curs invitatiei la conciliere fixata pentru data de 21.07.2008 .
In dovedirea actiunii reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri , depunand in copie contractul 106 / 17.11.2006 , precum si de pe celelalte documente la care s-a facut referire in actiune.
Actiunea a fost legal timbrata cu 1668 lei taxa timbru si 5 lei timbru judiciar .
Prin intampinarea depusa in termen legal la dosarul cauzei , parata   a ridicat exceptia  lipsei de competenta teritoriala a instantei  considerand ca  instanta competenta  teritorial este Judecatoria Aiud , in a carei raza se afla sediul  principal al paratei.
Pe fondul cauzei a solicitat  respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat transportul a fost efectuat cu semiremorca cu nr. de inmatriculare  CL. 11 - SRO - proprietatea reclamantei , iar prejudiciul  s-a datorat unei defectiunii la acest mijloc de transport. In concluzie culpa nu se poate retine in sarcina conducatorului auto prepus al paratei si nici in sarcina acesteia.
Solutionand cauza, Judecatoria  Calarasi , prin sentinta civila nr.3292/10.11.2008 s-a respins exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Calarasi in solutionarea cauzei ce formeaza obiect dosar nr. 3856/202/2008.
A admis actiunea introdusa de reclamanta S.C. Schade Romania S.R.L. cu sediul in Calarasi, str. Prel. Bucuresti, nr. 151, jud. Calarasi impotriva paratei S.C. Meconom S.A. Ocna Mures, cu sediul in Ocna Mures, str. Fabricii, nr. 4, jud. Alba .
A obligat parata catre reclamanta la plata sumei de 29.913 lei cu titlu de despagubiri civile la care se adauga dobanda legala de 5 % pe an, calculata de la data de 16 octombrie 2008 si pana la achitarea debitului , precum si la plata sumei de 3 673 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a apreciat ca in materie de transporturi, competenta teritorala este alternativa, reclamantul putand alege instanta de la locul plecarii transportului.
Cu privire la fondul cauzei, instanta de fond a retinut  ca in cazul in care marfa transportata este distrusa, carausul este tinut de obligatia de despagubire a expeditorului pentru prejudiciul suferit.
In termen legal , impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata  S.C. Meconom S.A. Ocna Mures, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prima critica vizeaza modul de solutionare de catre instanta de fond a exceptiei de necompetenta teritoriala, considerand ca , in cauza, aplicabile sunt dispozitiile art. 7 din C.proc.civ. si nu art. 10 pct. 5 din acelasi act normativ.
A doua critica se refera la faptul ca, intrucat prejudiciul a fost creat de o defectiune a vehiculului proprietatea reclamantei, culpa apartinand in totalitate acesteia.
Mai mult, arata reclamanta, in cauza era necesara o expertiza sau o verificare tehnica a vehiculului.
Prin intampinarea formulata la motivele de recurs, reclamanta solicita respingerea recursului, avand in vedere urmatoarele motive:
Cu privire la competenta teritoriala, reclamanta arata ca contractul incheiat intre parti este un contract de transport si nu are o natura mixta, astfel ca aplicabile sunt dispozitiile art. 10 pct. 5 din C.proc.civ.
Cu privire la defectiunea mijlocului de transport, reclamanta precizeaza ca, in conformitate cu art. 17 alin. 3 din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (CMR) din 19.06.1995, aplicabila si transporturilor nationale incepand cu data de 25.04.2006 (data aprobarii Ordonantei nr. 109/2005 prin Legea nr. 102/2006 vinovat de producerea prejudiciului, in cauza de fata, este transportatorul, acesta neputand fi exonerat de raspundere nici pentru defectiunea vehiculului pe care il foloseste pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a inchiriat vehiculul sau a prepusilor sai.
In recurs nu  au fost administrate probatorii suplimentare
Tribunalul, examinand actele si lucrarile dosarului, in raport de sentinta atacata si motivele de recurs formulate, constata ca recursul formulat de recurenta - parata  S.C. Meconom S.A. Ocna Mures este nefondat, motivele fiind urmatoarele :
Analizand motivele primei critici formulate de catre recurenta-parata, tribunalul constata ca instanta a solutionat corect exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Calarasi.
Intr-adevar, contractul nr. 106/2006 incheiat intre parti are natura juridica a unui contract de transport, aplicabile, in ceea ce priveste competenta, fiind regula instituita in art. 10 pct. 5 din C.proc.civ. care prevede ca : in afara de instanta domiciliului paratului, mai sunt competente urmatoarele instante: in cererile izvorate dintr-un contract de transport , instanta locului de plecare sau de sosire.
Astfel, fiind vorba de o competenta alternativa, reclamantul are libertatea de a alege instanta pe care o investeste cu solutionarea cererii sale.
In ceea ce priveste cealalta critica ce vizeaza sentinta atacata, tribunalul o constata ca fiind neintemeiata, pe de o parte, intrucat  potrivit art.17alin. 1 si 3   din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (CMR)  din 19/5/1956 , aplicabila  si transporturilor nationale incepand cu data de 25.04.2006 ( data aprobarii Ordonantei  nr.109/2005 prin Legea nr.102/2006) " Transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avariere, produse intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cit si pentru intarzierea in eliberare.  Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de raspundere, nici defectiunea vehiculului pe care-l foloseste pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a inchiriat vehiculul sau a prepusilor acesteia."
Deplina aplicabilitate a normelor europene este prevazuta in    art.53 ind.5 ( 1) din OUG nr.109/2005: "Dispozitiile pct.2 si 3 ale art.1 , precum si ale art.2-30 si 32-41, cu exceptia  celor prevazute la art.23 pct.3 din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (CMR ) ,semnata la  Geneva , Elvetia, la 19 mai 1956, la care Romania a aderat prin  Decretul  nr.451 din 20 noiembrie 1972, publicat in  Buletinul Oficial ,partea I , nr.145 din 6 decembrie 1972, denumita in continuare Conventia CMR , sunt aplicabile de plin drept transporturilor  rutiere publice de marfuri executate cu vehicule in trafic national". De asemenea , prin art.53 indice 6 (1)  din OUG nr.109/2005. "Prevederile  titlului XII - A " Despre  contractul de transport rutier A", art.413-441- din Codul comercial nu se aplica contractelor de transport rutier public de marfuri cu vehicule, incheiate dupa intrarea in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.
Astfel,  la data incheierii  contractului de expeditie si transport nr.106/2006 ( 17.11.2006),dispozitiile  Codului Comercial cu privire la contractul de transport erau iesite  din vigoare prin abrogarea expresa ( art.53 ind.6 din OUG  nr.109/2005) , devenind  incidente si in cazul transporturilor  nationale de marfuri dispozitiile  Conventiei referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele.
In plus , partile insesi au convenit , prin art. 5 B, alin.5 din contractul cadru de expeditie si transport nr.106/17.11.2006, ca " Transportatorul  este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avarie, produse intre momentul primirii marfii si cel al  eliberarii acesteia"
 Or, in circumstantele normative aratate mai sus, culpa transportatorului  este prezumata legal, defectiunea  mijlocului de transport la care face referire recurenta-parata in apararea sa, nu este de natura a o exonera pe aceasta de raspunderea contractuala. Acest lucru s-ar fi intamplat numai daca ar fi existat in contractul de transport incheiat intre parti o clauza prin care transportatorul nu ar mai fi fost tinut raspunzator pentru degradarea marfii in conditiile spetei de fata.
In aceste conditii, corect a procedat prima instanta prin respingerea probei cu expertiza tehnica a autovehiculului intrucat aceasta proba nu era utila cauzei.
Pentru aceste motive , urmeaza a respinge recursul declarat de  recurenta parata S.C MECONOM SA  OCNA MURES  in contradictoriu cu  intimata-reclamanta S.C. SCHADE ROMANIA SRL Calarasi impotriva sentintei civile nr.2292/10.11.2008 pronuntata de Judecatoria Calarasi.
Conform art.274 cod. proc  civila , urmeaza a obliga recurenta parata la plata catre intimata-reclamanta a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.    PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurenta parata S.C MECONOM SA  OCNA MURES  in contradictoriu cu  intimata-reclamanta S.C.SCHADE ROMANIA SRL Calarasi impotriva sentintei civile nr.2292/10.11.2008 pronuntata de Judecatoria Calarasi.
Obliga recurenta parata la plata catre intimata-reclamanta a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Activitati economice (infractiuni privind regimul lor); Persoane juridice

Infractiunii prev. de art.174 – 175 lit.c si d c.p. - Sentinta penala nr. 66 din data de 30.04.2009
Infractiunilor de „contrabanda calificata” prevazuta de art.271 din legea 86/2006 si „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prevazuta de art.138 din Legea 295/2007 cu ref. la art.279 al.1 din c.p. - Sentinta penala nr. 60 din data de 23.04.2009
Infractiunilor prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 si art.3 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic. art.33 lit. a C.p. - Sentinta penala nr. 58 din data de 09.04.2009
Penal - infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G. nr.195/2002) art.86 al.1, art.89 al.1 - Decizie nr. 81A din data de 28.04.2009
Ordonanta presedintiala. Evacuare. Recurs. - Decizie nr. 989 din data de 15.12.2008
Contencios administrativ si fiscal. Pretentii. Anulare act administrativ. - Sentinta civila nr. 947 din data de 04.06.2008
Contencios administrativ si fiscal. Drepturi banesti - prime de vacanta. - Sentinta civila nr. 579 din data de 14.03.2007
Contencios administrativ si fiscal. Anulare act administrativ. - Sentinta civila nr. 2779 din data de 12.12.2007
Contencios administrativ si fiscal. Pretentii. - Sentinta civila nr. 1105 din data de 25.06.2008
Drepturi banesti - indemnizatie dispozitiv - Sentinta civila nr. 2134 din data de 17.12.2008
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. 2129 din data de 17.12.2008
Revocare contract de vanzare-cumparare. Revenirea bunului in patrimoniul debitorului. - Decizie nr. 960 din data de 09.12.2008
Art.292 CP fals in declaratii. Neincepere urmarire penala. - Decizie nr. 4 din data de 19.01.2009
Procedura insolventei. Suportarea pasivului neacoperit al unei societati debitoare de catre parat in calitate de administrator. Inadmisibilitate cerere. Art. 138 alin.6 din legea 85/2006 - Sentinta civila nr. 154 din data de 07.05.2014
Drept procesual civil. Contestatia la executare - suplinirea necesitatii transcrierii biletului la ordin prin atasarea acestuia la somatie, Art. 61 alin. 6 din legea nr. 58/1934 - Sentinta civila nr. 688 din data de 06.11.2014
Drept procesual civil. Lipsa calitatii procesuale pasive a Consiliului Local in litigiul privind contractul de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare. Art. 30 alin. 3 din Legea nr. 51/2006; art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 - Sentinta civila nr. 424 din data de 29.04.2014
Drept procesual civil. Competenta materiala cu privire la o cerere privind anularea unui act fals ( desfiintarea unei fise medicale emisa de catre M. T. A.S.). Art.94 pct.1 lit.j c.p.civila. - Sentinta civila nr. 65 din data de 28.01.2014
Drept procesual civil - contestatia la executare - executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.Imposibilitatea de executare si lipsa fondurilor necesare executarii creantei stabilita prin titlul executori - Sentinta civila nr. 22 din data de 20.01.2014
Drept procesual civil. Calitatea procesuala pasiva a sotului nesemnatar al contractului de furnizare a apei potabile ,a apei reci pentru prepararea apei calde si evacuarea apelor uzate menajere intr-un proces privind plata datoriilor restante derivate - Sentinta civila nr. 658 din data de 07.10.2014
Dreptul muncii. Recuperarea cheltuielilor de scolarizare efectuate de o institutie publica convenite de parti prin act aditional la contractul individual de munca .Art.6 alin 7 din OG.nr.12/2008 ; art. 969 C. civ. - Sentinta civila nr. 454 din data de 08.05.2014