Contencios administrativ si fiscal. Drepturi banesti - prime de vacanta.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ si fiscal privind pe reclamanta HAGEA PEPA in contradictoriu cu parata CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI si chematul in garantie MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, avand ca obiect drepturi banesti.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care,
Instanta, avand in vedere ca reclamanta, in conformitate cu prevederile art.242 alin.2 din Codul de Procedura Civila, a solicitat judecarea cauzei in lipsa, apreciaza cauza in stare de judecata.
     
INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata;
Prin actiunea formulata la 18.12.2006 si inregistrata la Tribunalul Calarasi sub nr.8/116/2007(nr.vechi 6/C/2007), reclamanta HAGEA PEPA, domiciliata in Calarasi, str. Cornisei, Bl. B 19, SC.3, AP.2, jud. Calarasi, a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI cu sediul in Bucuresti, str.Lev Tolstoi, nr.22-24, sect.1, la plata drepturilor banesti ce reprezinta prime de vacanta pentru anii 2001,2002,2003,2004, 2005 si in continuare, sume ce urmeaza a fi actualizate in functie de indicele de inflatie de la data scadentei fiecarei prime pana la data platii efective, la care se adauga daunele interese aferente potrivit art.161 al.4 Codul Muncii; fara cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este functionar public in cadrul paratei si ca dreptul ce i-a fost conferit prin art.34 al.2 din Lg.188/1999 republicata si potrivit caruia „Functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat” a fost suspendat prin acte normative succesive respectiv O.U.G. 33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 si LG.381/2005.
A mai aratat reclamanta, ca normele legale de suspendare contravin prevederilor art.41 si 53 din Constitutia Romaniei, salariatii avand dreptul la protectia sociala a muncii si prevederilor art.18(actual 38) din Codul Muncii in conformitate cu care drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul unor tranzactii, renuntari sau limitari ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari, manifestari de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Lg.188/1999, Codului Muncii si Constitutiei Romaniei.
In dovedirea actiunii, reclamanta a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, depunand la dosar copia carnetului de munca.
A solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art.242 al.2 Cod proc.civ.
In termen legal parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii reclamantei pentru urmatoarele considerente:
I. Competenta solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate apartine Curtii Constitutionale si nu instantelor de drept comun.
II. In ceea ce priveste drepturile solicitate parata a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 2001-2003, avand in vedere dispozitiile art.283 lit.c din Lg.53/2003, art.1 din D.167/1958, art.166 al.1 din Lg.53/2003.
III. Neconstitutionalitatea dispozitiilor prin care a fost suspendata succesiv plata primelor de vacanta este vadit nefondata intrucat reclamanta a beneficiat de concediu de odihna platit.
A mentionat ca prima de concediu a fost prevazuta de legiuitor cu scopul de a asigura anumitor categorii de salariati, pe perioada efectuarii concediului de odihna, pe baza indemnizatiei de concediu, unele resurse banesti suplimentare.
In aceasta situatie, interpretarea reclamantei ca dreptul la concediu de odihna implica pe baza indemnizatiei de concediu si plata primei de vacanta este in contradictie cu dispozitiile din Codul Muncii si Constitutia Romaniei.
A solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Parata a formulat si cerere de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, cu sediul in Bucuresti, str. Apolodor nr.17, sect.5, pentru ca in cazul in care se admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta, acesta sa asigure fondurile necesare platii, avand in vedere ca examineaza proiectele de buget si stabileste impreuna cu ordonatorii principali de credite, nivelul maxim al cheltuielilor bugetare.
Deci Ministerul Finantelor Publice nu este platitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanta, acesta are atributii potrivit Lg.72/1996 de a repartiza fondurile necesare salarizarii si de a lua masuri pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine in fapt urmatoarele:
Reclamanta are calitatea de functionar public in cadrul paratei.
Prin art.33 (devenit 34 dupa republicarea legii) din Lg.188/1999 privind statutul functionarilor publici s-a prevazut ca „ Functionarul public are dreptul pe langa indemnizatia de concediu la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat”.
Actul normativ a fost publicat si a produs efecte in Monitorul Oficial nr.6005/8.12.1999 si a fost republicat in Monitorul Oficial nr.251/22.03.2004.
Dreptul s-a nascut, asadar, din lege, ca drept subiectiv si confera titularilor de drept prerogativele in virtutea carora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic nascut, sa efectueze o anumita prestatie pozitiva, respectiv, de a da o anumita suma de bani.
In perioada dintre 8.12.1999 (data nasterii dreptului) si 2.01.2001 (data suspendarii actului normativ ce a dat nastere dreptului subiectiv) facultatea subiectului activ a existat ca un drept pur si simplu, cum a existat si obligatia corelativa, aceasta fiind executata de debitor.
In perioada incepand cu data de 2.01.2001 si pana la data introducerii actiunii insa, debitorul nu si-a executat obligatia corelativa in mod voluntar invocand prevederile O.U.G.33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 si LG.381/2005 prin care s-a suspendat aplicarea prevederilor art.34 din LG.188/1999 republicata, insa motivatia neacordarii acestor drepturi este neintemeiata urmand a fi inlaturata.
Legea circumstantiaza institutia suspendarii unui act normativ numai la situatiile ce se aliniaza sintagmei „cazuri speciale”.
Instanta, constata ca toata perioada in care opereaza suspendarea (prelungita) a actului normativ generator de drepturi, este o perioada marcata de manifestari de subiectivism, abuz si arbitrariu.
Daca LG.24/2000 nu cuprinde mentiuni privind faptele si imprejurarile ce ar constitui „cazuri speciale” , Constitutia prin art.53 alin.1 le nominalizeaza ca fiind valori esentiale ocrotite si anume: securitatea nationala, sanatatea si morala publica, drepturile si libertatile cetatenesti, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unor calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceste fapte si imprejurari nu au existat, astfel ca restrangerea drepturilor nu se justifica.
Chiar si in aceste cazuri (existenta unor fapte si imprejurari in conformitate cu prevederile art.53 alin.2 din Constitutie), masura trebuie sa fie „proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara sa aduca atingere dreptului sau libertatii”.
Instanta constata ca aceasta conditie a proportionalitatii nu este indeplinita cat timp nu se cunosc situatiile ce au dus la masura restrangerii.
Existenta sau inexistenta situatiilor nici nu poate fi apreciata atata timp cat, de fiecare data, aceasta masura a operat pentru viitor, termenul prelungindu-se succesiv.
Restrangerea ar fi posibila pentru o perioada determinata in existenta cazurilor prevazute de art.53 din Constitutie, dar prin stipularea unor termene viitoare de incidenta a suspendarii s-a extrapolat o situatie care, oricum nu se justifica, pana la sfarsitul anului 2006.
Imprejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durata de mai multi ani o norma generatoare a unui drept, ce presupune o obligatie corelativa cu executare printr-un singur act nu se mai circumscrie ideii de restrangere de drepturi, ci opereaza astfel ca o veritabila lipsita de drepturi abuziva, subiectiva si arbitrara.
Examinand textele de lege prin care a fost suspendata succesiv plata primei de vacanta, si care nu mai sunt in vigoare, se constata ca legiferarea s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor constitutionale ce reglementeaza drepturile persoanelor incadrate in munca, deoarece dreptul la prima de vacanta nu a fost restrans, ci ingradit, atingand chiar existenta dreptului.
In acest sens, in art.18 (actual 38) din Codul Muncii se prevede in mod imperativ ca „drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul unor tranzactii, renuntari sau limitari, ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari, a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu”.
Se impune totodata a se constata ca dispozitiile O.U.G.33/2001, LG.743/2001, LG.631/2002, LG.507/2003, LG.511/2004 si LG.381/2005 au suspendat si cursul prescriptiei dreptului la actiune pentru beneficiarii prevederilor art.34 din LG.188/1999 republicata, astfel incat in cauza devenind aplicabile dispozitiile art.15 al.1 din Decretul 167/1958 potrivit caruia „Dupa incetarea suspendarii prescriptia isi reia cursul socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare” deci actiunea reclamantilor este formulata in termen neputandu-se considera prescrise pretentiile aferente anilor 2001-2002 raportat la termenul de prescriptie general prevazut de art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, termen ce a fost suspendat prin actele normative susmentionate.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus in baza dispozitiilor art.139 si 269 Codul Muncii, art.34 din LG.188/199 privind statutul functionarilor publici si art.1073 Cod Civil, instanta constata intemeiata in parte actiunea reclamantei urmand  a o admite.
Urmeaza a obliga parata catre reclamanta la plata primelor de vacanta pe perioada 2001 -  2006, sume de bani ce vor fi actualizate in raport de indicele de inflatie, incepand cu data nasterii dreptului pana la plata efectiva.
Referitor la capatul de cerere al actiunii reclamantei privind obligarea paratei la plata daunelor interese prevazute de art.161 al.4 Codul Muncii (daune ce au fost solicitate alaturi de actualizarea sumelor in functie de indicele de inflatie) intrucat temeiul juridic al actualizarii primelor de vacanta in functie de indicele de inflatie este tocmai art.161 al.4 din Codul Muncii coroborat cu art.1073 Cod civil si cum reclamantii nu au facut vreo dovada ca prejudiciul ce l-a suferit a fost mai mare decat influenta procesului inflationist din intervalul de timp scurs intre momentul cand trebuiau achitate drepturile banesti si cel la care urma a se plati efectiv, instanta il apreciaza neintemeiat, urmand a-l respinge.
In ceea ce priveste plata in continuare, urmeaza a fi respins, motivat de faptul ca prima de vacanta nu a mai fost suspendata incepand cu anul 2007.
Urmeaza a lua act ca nu solicita cheltuieli de judecata.





PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea, in parte, formulata de reclamanta Hagea Pepa in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei.
Obliga parata catre reclamanta la plata sumelor reprezentand prima de concediu pe anii 2001-2006 actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pentru fiecare suma pana la plata efectiva.
Respinge capetele de cerere formulate de reclamanta privind acordarea primei in continuare si plata daunelor interese prevazute de art.161 alin.4 Codul Muncii.
Admite cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulata de parata Curtea de Conturi a Romaniei.
Obliga chematul in garantie M.F.P. sa aloce si sa vireze paratei Curtea de Conturi sumele reprezentand primele de vacanta pe anii 2001-2006 ce se cuvin reclamantei.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.