Drept civil

4.Mentinerea judiciara a actului de instrainare a bunului altuia consolideaza transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului in patrimoniul subdobanditorului. Raspunderea statului pentru prejudiciul cauzat fostului proprietar. - decizia civila nr.191/19.04.2010 - dosar nr.6840/212/2006.

Prin sentinta civila nr.9792/5.06.2008 Judecatoria Constanta a admis in parte actiunea formulata de reclamantul A.N.C., in contradictoriu cu paratii Consiliul local Constanta, Municipiul Constanta prin primar, astfel cum a fost modificata, a obligat paratii la plata catre reclamant a despagubirilor echivalente valorii de circulatie, la data executarii hotararii, a cotei de 1 din  imobilul apartament situat in Constanta. Prin aceeasi sentinta, a fost respinsa ca neintemeiata actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratii C.A. si C.G., a fost respinsa cererea formulata in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor prin DGFP Constanta ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva si au fost obligati paratii Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta la plata catre reclamant a sumei de 1870 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
A retinut prima instanta ca prin contractul de construire nr.24631/21.12.1983, actul aditional si contractul de imprumut nr.023823/ 21.12.1983, reclamantul A.N.C. si sotia sa A.O.A. au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. situat in Constanta, dreptul acestora de proprietate fiind atestat prin titlul nr.14833/16.08.1984.
        Intrucat reclamantul a parasit ulterior Romania, refuzand sa se inapoieze la expirarea termenului de sedere, in baza Decretului nr.223/1974 prin Decizia nr. 439/25.10.1988 a fost preluata fara plata in proprietatea statului cota indiviza de 1 din imobil, proprietatea numituluiA.N.C.
        In ceea ce priveste aceasta cota indiviza, la data de 29.08.1990 a fost incheiat un contract de inchiriere prin care a fost inchiriata paratilor C.A. si C.G., contractul fiind prelungit pana la 31.12.1994. Ulterior, prin contractul de vanzare-cumparare nr.27255/28.10.1996 incheiat cu RAEDPP Constanta in conformitate cu dispozitiile Legii nr.112/1995, paratii C. au cumparat cota de 1 din dreptul de proprietate asupra apartamentului, ce fusese preluata de stat de la reclamant.
       Cu privire la cealalta cota indiviza de 1 din dreptul de proprietate asupra aceluiasi apartament, cota apartinand sotiei reclamantului A.O.A., prin sentinta civila nr.2602/24.05.1990 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost admisa actiunea promovata de C.A. impotriva paratei, constatandu-se perfectata vanzarea-cumpararea cotei de 1 din apartamentul in litigiu.
       In ceea ce priveste Decizia nr.439/25.10.1988 emisa de Consiliul Judetean Constanta, prin sentinta civila nr.9853/26.10.2006, ramasa irevocabila prin neapelare, Judecatoria Constanta a dispus anularea sa.
       Reclamantul a promovat actiune in justitie prin care a solicitat, in contradictoriu cu paratii RAEDPP Constanta, Consiliul Local Constanta, C.A. si C.G. constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.27255/28.10.1996. Prin sentinta civila nr.6976/ 05.07.2004 a Judecatoriei Constanta, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 72/C/31.01.2007 a Curtii de Apel Constanta, aceasta actiune a fost respinsa, retinandu-se ca prezumtia de buna-credinta a paratilor C.-chiriasii cumparatori- nu a fost rasturnata in cauza, respectiv ca acesti parati au exhibat un titlu de proprietate incheiat cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, iar la data perfectarii actului de vanzare-cumparare au fost de buna-credinta, dreptul lor fiind ocrotit prin dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
       Prin urmare, s-a retinut ca in cauza, reclamantul detine titlu de proprietate pentru cota de 1 din imobilul apartament, decizia de preluare a acesteia in proprietatea statului fiind anulata prin hotarare judecatoreasca irevocabila. Pe de alta parte, paratii detin titlu de proprietate pentru intreg imobilul, o cota de 1 fiind dobandita prin contract de vanzare-cumparare validat, de asemenea, prin respingerea in mod irevocabil a actiunii promovate de reclamant pentru anularea acestui act juridic, iar cealalta cota de 1 este detinuta in baza hotararii judecatoresti care a constatat intervenita vanzarea-cumpararea sa, de la proprietara coindivizara A.O.A.
      Potrivit disp. art.480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege, unul dintre atributele acestui drept fiind dreptul de a intrebuinta lucrul potrivit naturii sau destinatiei lui, aspect ce deriva din caracterul absolut si exclusiv al acestuia.
       Actiunea in revendicare are ca principal efect readucerea bunului (in natura si liber de sarcini) in patrimoniul proprietarului neposesor si doar in ipoteza in care acest lucru nu mai este posibil, obligatia de restituire va fi inlocuita printr-o restituire prin echivalent, asadar printr-o obligatie de dezdaunare.
       Pe langa celelalte ipoteze consacrate de jurisprudenta nationala pentru restituirea prin echivalent (exproprierea pentru caz de utilitate publica, pieirea bunului etc.), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat implicit, prin bogata sa jurisprudenta, asupra unei alte ipoteze : situatia in care bunul revendicat a fost instrainat catre un tert de buna-credinta, validitatea titlului subdobanditorului fiind confirmata prin hotarare judecatoresca irevocabila.
        Astfel, Curtea a stabilit ca titlul de proprietate al subdobanditorului de buna-credinta, constituit in baza legii si validat in dreptul intern printr-o hotarare definitiva si executorie este protejat prin art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In cauza Pincova si Pinca contra Republicii Cehe si cauza Raicu contra Romaniei, Curtea a statuat ca diminuarea vechilor atingeri aduse dreptului de proprietate nu trebuie insa sa creeze noi prejudicii disproportionate astfel incat persoanele care au dobandit bunurile cu buna-credinta sa nu fie puse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat acele bunuri.
       De asemenea, in cauza James si altii contra Marii Britanii, Curtea a statuat ca o privare de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern si sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat. In ceea ce priveste indemnizarea titularului dreptului de proprietate pentru privarea de dreptul sau, Curtea Europeana a retinut ca, in absenta unei compensatii reparatorii, art.1 din Protocolul 1 nu ar asigura decat o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, in totala contradictie cu dispozitiile Conventiei. Privarea de proprietate impune astfel statului obligatia de a-l despagubi pe proprietar, pentru a se pastra un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativul salvgardarii drepturilor fundamentale ale  persoanei, in caz contrar masura privarii de proprietate constituind o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale.
       In cauza Braniowski contra Poloniei, Curtea a retinut ca atunci cand constata o violare a dreptului persoanei, statul are nu numai obligatia de a asigura celui interesat o satisfactie echitabila dar si de a alege masurile generale integrate in ordinea sa juridica interna, pentru a preveni violarile constatate de Curte si consecintele acestora.
        Cum potrivit art.11 alin.2 din Constitutia Romaniei, Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale este incorporata in dreptul intern, fiind ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994, rezulta ca intreaga jurisprudenta redata mai sus prezinta semnificatie juridica in plan intern, fiind obligatorie in materia drepturilor fundamentale ale omului.
        Prin urmare, instanta a retinut ca restituirea cotei de 1 din dreptul de proprietate asupra imobilului apartament catre reclamant nu mai este posibila, in lumina jurisprudentei CEDO, fara a crea un nou prejudiciu, de asta data paratilor C., terti dobanditori de buna-credinta ai dreptului de proprietate asupra imobilului, al caror titlu de proprietate a fost validat prin hotarare judecatoreasca irevocabila. Ca urmare, obligatia de restituire in natura va fi inlocuita printr-o restituire prin echivalent, asadar printr-o obligatie de dezdaunare.
       Pe cale de consecinta, instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamant si, constatand ca acesta a fost privat in mod nelegal de dreptul de proprietate asupra cotei de 1 din imobil, a obligat pe paratii Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta la plata catre reclamant a despagubirilor reprezentand echivalentul valorii de circulatie, la data executarii hotararii, a cotei de 1 din imobilul apartament in litigiu, care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr. 27255/28.10.1996 incheiat intre RAEDPP Constanta si paratii C.A. si C.G.
       Pentru aceleasi considerente, a fost respinsa actiunea promovata de reclamant in contradictoriu cu paratii C.
Impotriva acestei hotarari, reclamantul si paratii Municipiul Constanta prin primar si Consiliul local Constanta au declarat in termen legal apel.
Paratii Municipiul Constanta prin primar si Consiliul local Constanta au formulat critici sub aspectul obligarii lor la plata despagubirilor si al admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman, in conditiile in care acesta a beneficiat de contravaloarea bunului in litigiu, vandut catre paratii Coleasa. Legea nr.112/1995 prevede ca suma incasata ca urmare a vanzarii imobilelor in baza acestei legi se face venit la bugetul statului, in bugetul local fiind vasat doar un procent de 1% cu titlu de comision. In plus, practica CEDO si a Curtii de Apel Constanta este in sensul ca statul este raspunzator pentru indemnizarea reclamantilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a instrainarii bunului.
In motivarea apelului, reclamantul prezinta observatiile sale asupra unor procese anterioare, asupra judecatorilor si avocatilor care au participat la judecata. Cu privire la aceasta cauza, sustine ca indiferent de decizia ce se va da, in momentul in care va avea o hotarare definitiva si irevocabila, va formula plangere la curtea Europeana a Drepturilor Omului. A sustinut ca a fost incalcat art.6 din Conventie, deoarece procesul dureaza din decembrie 1989 si nu s-a finalizat inca, a fost discriminat, i s-a incalcat dreptul la un recurs efectiv, instantele nu au fost independente si impartiale, deciziile date nu au respectat legea, formuland critici cu privire la hotararile pronuntate in alte faze procesuale.  
Orice referire la o suma de bani care sa reprezinte valoarea despagubirii este nelegala, deoarece nu reprezinta obiectul cererii sale, este abuziva, discriminatorie si incalca jurisprudenta CEDO.
De asemenea, reclamantul a sustinut ca instanta trebuia sa-si motiveze solutia pe legislatia interna si sa lase Curtea Europeana sa-si motiveze singura decizia, atunci cand i se va adresa si in aceasta cauza. Jurisprudenta CEDO decide intotdeauna ca statul sa restituie in termen de 3 luni proprietatea si numai daca nu o restituie in acest interval, este obligat sa plateasca daune materiale echivalente pretului de piata, dar si o reparatie echitabila conform art.41 din Conventie.
Tribunalul retine urmatoarele :
Situatia de fapt a fost retinuta in mod corect de prima instanta. Sintetizand, compararea titlurilor solicitata de reclamant pentru cota corespunzatoare de 1 din imobil ar opune, pe de o parte, titlul de proprietate al reclamantului nr.14833/16.08.1984, iar pe de alta parte, contractul de vanzare-cumparare nr.27255/28.10.1996 incheiat de RAEDPP Constanta cu paratii C. in conformitate cu dispozitiile Legii nr.112/1995, contract mentinut prin sentinta civila nr.6976/05.07.2004 a Judecatoriei Constanta, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.72/C/31.01.2007 a Curtii de Apel Constanta. Pentru cealalta cota de 1 din imobil paratii C. se legitimeaza in calitate de proprietari, in baza sentintei civile nr.2602/24.05.1990 pronuntata de Judecatoria Constanta, prin care s-a constatat perfectata vanzarea-cumpararea cotei respective cu parata A.O.A.
Legalitatea acestor hotarari judecatoresti, pe care reclamantul le contesta, nu poate fi pusa in discutie in cadrul prezentului litigiu, deoarece au autoritate de lucru judecat.
Ceea ce este esential pentru speta de fata este faptul ca mentinerea judiciara a actului de instrainare a bunului altuia consolideaza transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului in patrimoniul subdobanditorului. Un asemenea efect este de esenta contractului de vanzare-cumparare si nu poate fi anihilat prin compararea titlurilor, ca simpla ipoteza de probatiune a revendicarii. Dovada proprietatii imobiliare prin titluri este absoluta daca dreptul a fost dobandit originar si relativa atunci cand provine, derivat, dintr-o conventie.
Asa cum s-a subliniat in literatura de specialitate, aceste operatiuni vizeaza exclusiv situatia, inexistenta in speta, cand ambele parti ale revendicarii produc titluri derivate care emana de la autori diferiti si care sunt fara vreo legatura (raport) intre ele. Ori in speta, titlurile invocate sunt, in succesiunea lor, intr-o stransa legatura, bazata mai intai pe existenta unui autor comun care a transmis derivat proprietatea bunului iar apoi, pe interventia legii (Decretul nr.223/1974) care, originar, a dispus preluarea bunului in patrimoniul statului si, prin conventie, instrainarea lui catre chiriasi. Absenta unor autori diferiti si prezenta titlului originar invocat de parati denota ca ipoteza ceruta probatiunii, prin compararea titlurilor, nu exista.
Intr-o atare situatie, in care nu se poate proceda la compararea titlurilor potrivit dreptului intern, in mod corect prima instanta a recurs la jurisprudenta CEDO in materie, care a statuat ca titlul de proprietate al subdobanditorului de buna-credinta, constituit in baza Legii nr.12/1995 si validat in dreptul intern printr-o hotarare definitiva, este protejat prin art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie : "Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate (_), astfel incat persoanele care si-au dobandit bunurile sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri" (Cauza Pincova si Pinca c. Republica Ceha, Cauza Raicu c. Romania).
Pe de alta parte, cum bunul nu poate fi restituit in natura in baza considerentelor mai sus-expuse, actiunea fiind respinsa in mod corect fata de paratii persoane fizice C., Curtea Europeana a retinut in mod constant in jurisprudenta sa ca exista in cadrul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in dreptul individual si utilitatea publica. In absenta acestui drept, art.1 nu poate asigura decat o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate, astfel incat conform principiului preeminentei dreptului si legalitatii protectiei drepturilor patrimoniale, reclamantul este indreptatit la despagubiri pentru privarea sa de proprietate, chiar daca acesta solicita exclusiv restituirea in natura. Fondul Proprietatea, la ineficienta caruia face referire apelantul reclamant in notele scrise depuse la dosar, a fost constituit in vederea asigurarii despagubirilor acordate in baza unor legi speciale, nu si a celor acordate in cadrul altor litigii de drept comun.
Intrucat reclamantul a invocat nelegalitatea titlului prin care statul roman a preluat bunul in proprietatea sa, intrucat reclamantul a pierdut proprietatea printr-un act de autoritate al statului, prin care s-au creat situatii juridice noi cu privire la bunul in litigiu, statul este raspunzator - in ipoteza retinerii caracterului nelegal al preluarii - de prejudiciul creat reclamantului si poate fi tinut la acoperirea prejudiciului astfel creat, deoarece incalcarea dreptului de proprietate antreneaza dupa sine obligatia de a pune capat acestei incalcari si de a inlatura consecintele, astfel incat sa se restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara.  
In consecinta, in mod gresit prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului roman si a obligat unitatea administrativ-teritoriala Municipiul Constanta prin primar si autoritatea locala Consiliul local Constanta la plata despagubirilor cuvenite reclamantului, nefiind desavarsit astfel fondul judecatii actiunii in revendicare in raport de persoana care se legitimeaza ca parat in cauza.
Cum in apel nu este posibila desfiintarea in parte a hotararii, tribunalul a  admis ambele apeluri, a desfiintat sentinta civila apelata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, pentru a se desavarsi fondul judecatii actiunii in revendicare in raport de paratul Statul roman.