InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Cult religios. Imobil preluat de stat. Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil in baza Legii nr. 112/1995 si a Legii nr.85/1992.

(Decizie nr. 1487/A din data de 07.10.2004 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Bunuri si valori imobiliare | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Cult religios. Imobil preluat de stat. Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil in baza Legii nr. 112/1995 si a Legii nr.85/1992.

In situatia in care imobilul expropriat a apartinut unui cult religios nu se poate retine ca etatizarea s-a facut in considerarea lichidarii Grupului Etnic German. Statul roman in mod gresit a vandut chiriasilor apartamentul preluat de la cultul religios intrucat nu erau incidente in cauza nici dispozitiile Legii nr. 85/1992, imobilul nefiind construit din fondurile statului sau al unitatilor economice de stat ori  bugetare si nici ale Legii nr. 112/1995, imobilul fiind preluat de la o persoana juridica.

Sectia civila - decizia civila 1487/A/7 octombrie 2004

     Prin sentinta civila nr. 1475/2004 a Judecatoriei Sibiu a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din Romania, in contradictoriu cu paratii Municipiul Sibiu prin Primar, SC. “Urbana SA, A.V. si A.E.,solicitand ca prin hotarare sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat sub nr. 3369/1997 intre SC. Urbana SA si A.V.si A .E, avand ca obiect apartamentul inscris in Cf 12067 top 895/5, 896/5, 899/5 si repunerea partilor in situatia anterioara si rectificarea Cf in sensul radierii inscrierii.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca imobilul a fost preluat cu titlu de Statul Roman in baza Legii nr. 485/1944, astfel ca procedura restituirii cade sub incidenta art. 8 alin.2 din Legea nr. 10/2001, si art.1 din Legea nr.501/2002, fiind supus masurilor reparatorii. Etatizarea s-a facut in considerarea  lichidarii Grupului Etnic German caruia i-au apartinut aceste edificate pana in 1939, cand au fost cumparate de biserici. De aceea s-a apreciat ca instrainarea s-a facut cu respectarea legii in vigoare la acea data, respectiv Legea nr. 85/1992 modificata in 1997 prin Legea nr. 78/1997, in conditii de evaluare si achitare prevazute de Legea nr. 112/1995. S-a apreciat ca vanzarea s-a facut cu respectarea art. 46 din Legea nr. 10/2001 si art. 6 alin.3 din OUG. nr. 184/2002, ca nu s-a probat frauda la lege a paratilor A.V. si A.E. si reaua lor credinta, ci dimpotriva buna credinta s-a bazat pe calitatea de proprietar tabular a Statului Roman.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, sustinand ca in mod gresit imobilul a fost vandut de Statul Roman, care l-a preluat fara titlu, abuziv conform incheierii de C.F. nr. 3104/1945. Concluzia instantei de fond in sensul ca imobilul ar fi apartinut Grupului Etnic German este gresita, acesta infiintandu-se in 1940 prin Decretul-Lege nr. 3884/1940 si a fost desfiintat prin Legea 485/1944, iar imobilul a fost cumparat de biserica in anul 1939. Se invoca gresita vanzare a imobilului in temeiul legilor sus-mentionate, precum si caracterul de continuitate a Bisericii Evanghelice CA, Consistoriul Superior, care nu si-a incetat activitatea dupa 6 martie 1945.
Prin decizia civila nr. 1487/A/2004, Curtea de Apel  a admis apelul reclamantului si a schimbat sentinta atacata in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, cu urmatoarea motivare: conform extrasului CF depus la dosarul cauzei, in extenso, imobilul in litigiu a fost trecut in proprietatea Statului Roman in baza unei adrese a Ministerului Agriculturii si Domeniilor, astfel ca se poate vorbi de o expropriere de fapt, fara un titlul valabil.
In aceste conditii, Statul Roman nu putea vinde in conditii de legalitate un bun ce nu-i apartinea de drept, iar locatarul nu poate justifica dobandirea unui drept de proprietate prin invocarea erorii comune invincibile din moment de foaia de proprietate evidentia titlul nelegal al Statului Roman.
Instrainarea imobilului catre locatar s-a facut in temeiul Legii nr. 112/1995 si al Legii nr. 85/1992, republicata, insa nici unul din aceste acte normative nu permiteau instrainarea. Astfel, Legea nr. 85/1992, republicata, reglementeaza instrainarea imobilelor construite din fondurile statului sau ale unitatilor economice ori bugetare, iar Legea nr. 112/1995 se refera la imobilele preluate de la persoanele fizice, in baza unor acte normative enumerate in cuprinsul sau.
Totodata, potrivit art. 25 din Legea nr. 112/1995, regimul juridic al imobilelor care nu fac obiectul de reglementare al acestei legi, va fi reglementat prin legi speciale.
Din interpretarea acestor dispozitii legale se retine ca vanzarea imobilului din litigiu s-a facut cu incalcarea normelor imperative ale legii, astfel ca vanzarea-cumpararea este lovita de nulitate absoluta.
Asa fiind, in baza art. 296 cod pr. civ., apelul reclamantului va fi admis, astfel ca se va constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare si drept consecinta se va dispune rectificarea cartilor funciare in care s-au facut operatiuni ulterior inscrierii dreptului de proprietate in favoarea Statului Roman.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Bunuri si valori imobiliare

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017