InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buzau

INLOCUIRE MASURA PREVENTIVA OBLIGATIA DE A NU PARASI LOCALITATEA CU ARESTAREA PREVENTIVA. EXCEPTIA DE NELEGALITATE A PROBELOR

(Sentinta penala nr. din data de 07.01.2010 pronuntata de Judecatoria Buzau)

Domeniu Masuri de siguranta si educative | Dosare Judecatoria Buzau | Jurisprudenta Judecatoria Buzau



     Prin cererea inregistrata la aceasta instanta Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau, in temeiul art. art.136 al.5 C.proc.pen., art.148 alin 1,  lit.b, f ,C.proc.pen., art. 149/1 C pr  penala., art 150 Cod pr penala, a  solicitat arestarea preventiva a inculpatului, MI  pentru savarsirea infractiunii de nerespectarea  regimului  armelor  si  munitiilor  prev de art 279 alin 1, 3 , lit a, Cod  penal  cu  aplicarea  art 37  , lit a Cod  penal . In motivarea solicitarii parchetului se retine ca inculpatul in  noaptea  de 19/20. 11. 2008  a  avut  asupra  sa un  pistol cu glont marca "Browning", calibru  6, 35 mm  cu 18  cartuse  aferente  iar  in  momentul somarii  de  catre  organele de politie in  zona Popasul Merei , jud Buzau a  determinat-o  pe  CM  sa arunce  pistolul  susmentionat din autoturismul  marca BMW  cu  nr. de  inmatriculare .....
     In dovedirea cererii, parchetul a inaintat dosarul de urmarire penala care cuprinde: denunturile numitului GR, procesul verbal de sesizare din oficiu, procese verbale de cercetare la fata locului, declaratii de martori, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, fotografii judiciare, declaratiile inculpatului si a invinuitei.
     Fata de exceptia ilegalitatii probelor privind interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice, invocata de aparatorul inculpatului, instanta  constata ca potrivit art. 911, alin.2 , Cod procedura penala interceptarea si inregistrarea convorbirilor pot fi autorizate pentru o serie de infractiuni  enumerate in cuprinsul textului de lege dar si in cazul unor infractiuni grave. Din cuprinsul proceselor verbale de certificare a  convorbirilor telefonice, rezulta ca acestea au fost autorizate prin incheierea pronuntata de Judecatoria Buzau nr. ...., eliberandu-se in acest sens autorizatia nr., privind convorbirile numitului PJ, in cadrul cercetarilor efectuate  in dosarul ...care avea ca obiect infractiunea de proxenetism  prevazuta de art. 329, Cod penal. Instanta nu va retine sustinerile aparatorului in sensul ca respectiva infractiune nu e o infractiune grava, raportat la pedeapsa prevazuta de codul penal, in conditiile in care mai sunt infractiuni  care au prevazuta o pedeapsa mult mai mare, deoarece la aprecierea gravitatii unei infractiuni  nu se are in vedere numai cuantumul pedepselor prevazute de textele de lege incriminatoare, pedepse ce tin de politica penala a unui stat intr-o anumita perioada,  ci si relatiile si valorile sociale incalcate  si pericolul social  concret al infractiunilor. Fata de dispozitiile art. 912, alin.5, Cod procedura penala, instanta constata ca respectivele convorbiri, desi interceptate si inregistrate in alta cauza, pot fi folosite legal si in prezenta cauza, in conditiile in care, pe baza aceluiasi rationament aratat mai sus, apreciaza ca infractiunea detinerea unei arme de foc si a munitiei corespunzatoare, fara drept, reprezinta o infractiune grava.
     Cu privire la celalalt motiv de ilegalitate a probei privind interceptarea si transcrierea convorbirilor telefonice, instanta analizand procesele verbale  aflate in volumul II, dosar urmarire penala, constata ca acestea contin toate datele si au fost transcrise cu respectarea procedurii  prevazuta de art. 913, alin.5, Cod procedura penala. Instanta nu va retine  motivul de ilegalitate  invocat de aparatorul inculpatului, chiar daca acele convorbiri au fost transcrise in luna noiembrie 2008 si certificate de traducator, doar in 17.01.2009, deoarece  textul de lege aratat mai sus prevede necesitatea traducerii de o persoana autorizata pentru a asigura exactitatea transcrierii.
     In aceste conditii instanta, constatand ca procedura  certificarii proceselor verbale ce contin transcrierea convorbirilor telefonice sunt certificate de traducator, apreciaza ca respectiva proba este legala si pe baza acestor considerente si a celor expuse mai sus, instanta va respinge exceptia ilegalitatii probelor privind interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice.
     Cu privire  la imposibilitatea aplicarii concomitente a doua masuri preventive de aceluiasi inculpat, instanta constata ca inculpatului, prin Ordonanta procurorului nr. ... din ...,  i s-a aplicat masura preventiva  a obligarii de a nu parasi tara, iar potrivit art. 139, Cod penal, alin.1, Cod penal o masura preventiva luata anterior poate fi inlocuita sau revocata cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
     Pe fond, instanta retine ca prin  ordonanta  din  data de 19.01. 2009  s-a  dispus  retinerea  inculpatului  pe timp de 24  ore. Iar prin ordonanta  din  data de  20 . 01. 2009  s-a  pus  in   miscare  actiunea  penala  impotriva  inculpatului  pentru  nerespectarea  regimului  armelor  si  munitiilor  prev  de  art  279  alin 1, 3  lit a Cod  penal  cu  aplic  art  37  lit a Cod  penal.
  Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, respectiv din coroborarea denuntului penal cu procesele verbale incheiate de organele de politie in  data de 20.11.2008, cu continutul proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre inculpat si numitul PJ si cu declaratia martorului MCE, instanta constata ca sunt suficiente  indicii din care sa  rezulte ca  inculpatul a  savarsit  fapte care intrunesc  elementele  constitutive ale  infractiunii prev de art 279 alin 1, 3 , lit a, Cod  penal  cu  aplicarea  art 37 , lit a Cod  penal, iar  modalitatea  in care aceste fapte au fost  comise  demonstreaza  un  pericol social  concret pentru   ordinea  publica in  intelesul art 148, lit f , Cod pr  penala, in sensul ca inculpatul a avut arma intr-un loc unde au fost mai multe persoane (priveghi), unde au participat mai multe familii de romi intre care existau dusmanii mai vechi.
Instanta va retine ca in speta sunt aplicabile si dispozitiile art 148, lit b , Cod pr  penala, deoarece din probele administrate (convorbirile telefonice cu PJ) rezulta ca inculpatul a cautat o persoana care sa declare ca a condus masina pe traseul Valea Calugareasca-Buzau, in noaptea respectiva, fapt si realizat  prin aceia ca s-a prezentat martorul GSC, care a declarat ca el a condus masina in seara respectiva. Fata de aceasta, raportat la continutul declaratiei martorului, instanta retine ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului.
In plus inculpatul nu recunoaste savarsirea infractiunii retinute in sarcina sa .
Asa fiind, vazand prev. art.136, 148 al.1 lit  b, f,  , C.proc.pen. instanta va admite cererea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau si va dispune inlocuirea masurii preventive  a obligarii de a nu parasi tara, luata  prin Ordonanta procurorului nr. ... din ... cu masura arestarii  preventive a inculpatului MI pentru 29 zile, cu incepere de la 20.01.2009, orele 15, mandatul fiind valabil pana la data de 17.02.2009.
3
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Masuri de siguranta si educative

Masuri - Decizie nr. 263 din data de 08.12.2016
Obligare la tratament medical. Neaducerea la cunostiinta inculpatului a acestor obligatii. Consecinte. - Decizie nr. 33 din data de 16.02.2010
Internare medicala - Sentinta penala nr. 47 din data de 18.03.2009
Potrivit art.70 alin.3 teza finala si art.73 alin.3 din Legea nr. 272/2004, instanta judecatoreasca se va pronunta cu privire la exercitarea drepturilor parintesti in cazul instituirii unei masuri speciale de protectie, respectiv cu privire la modificare - Sentinta civila nr. 10 din data de 01.02.2016
Incalcarea de catre o persoana condamnata a masurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 al. 1 lit. a-d Cod penal. Consecinte. - Decizie nr. 55 din data de 22.03.2010
Legea nr. 272/2004. Plasament in regim de urgenta. cenzurarea masurii dupa luarea acesteia. Principiul interesului superior al copilului. - Decizie nr. 60 din data de 25.05.2009
Internare medicala. Sesizare formulata de procurorul care prin aceiasi ordonanta a dispus scoaterea de sub urmarire penala - Decizie nr. 138 din data de 06.03.2008
Masura provizorie a internarii medicale. Conditii de instituire. - Decizie nr. 67/A din data de 21.02.2006
Internarea medicala - Sentinta penala nr. 58 din data de 24.02.2011
Modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.b din legea nr. 221/2009 privind obligatia statului de acordare a despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare. - Decizie nr. 1368 din data de 12.10.2011
Inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara, care prezinta garantiile necesare pentru atingerea scopului urmarit prin aplicarea dispozitiilor art. 145/1 alin.2 Cod pr.penala raportat la art. 145 alin... - Decizie nr. 238 din data de 30.03.2009
CALEA DE ATAC IMPOTRIVA INCHEIERII PRONUNTATE DE INSTANTA PRIN CARE S-A RESPINS PLANGEREA FORMULATA DE INCULPAT IMPOTRIVA ORDONANTEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA DURATEI MASURII PREVENTIVE A OBLIGARII DE A NU PARASI TARA. - Decizie nr. 552 din data de 25.09.2009
Plangere impotriva rezolutiilor procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmariri penale fata de intimat pentru infr.prev.de art.182 al.2 C.p. - Sentinta penala nr. 339 din data de 02.02.2006
Masura de siguranta a internarii medicale nu se poate lua fata de faptuitorul care nu era iresponsabil ci doar prezenta tulburari de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei. - Sentinta penala nr. 914 din data de 09.12.2008
Internare medicala - Sentinta penala nr. 196 din data de 18.03.2010
- Sentinta penala nr. 827 din data de 27.10.2008
Punerea sub interdictie a paratului - Sentinta civila nr. 1716 din data de 11.10.2016
Solicitarea de inlocuire a amenzii penale cu sentinta penala - Sentinta penala nr. 300 din data de 13.06.2012
Avizul comisiei medicale competente sa avizeze internarea bolnavilor mintali sau toxicomani. Garantii ale drepturilor la aparare.. - Decizie nr. 134 din data de 23.01.2012
Masura preventiva.Pericol pentru ordinea publica. - Decizie nr. 650/r din data de 09.04.2004