Calitatea de persoana indreptatita. Dovada proprietatii si a preluarii abuzive. Stabilirea masurilor reparatorii

Calitatea de persoana indreptatita. Dovada proprietatii si a preluarii abuzive. Stabilirea masurilor reparatorii

-dispozitiile art. 4 23 si 24 din Legea nr.10/2001 si art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, decizia in interesul legii nr.52/2007

Chiar daca prin decretul de nationalizare este mentionat numai unul dintre mostenitori, nu are relevanta acest aspect asupra drepturilor mostenitorilor, atat timp cat s-a realizat nationalizarea intregului imobil, respectiv si a cotelor apartinand celorlalti mostenitori ai lui  defunctului.
In conformitate cu dispozitiile art. 4 din Legea nr.10/2001, daca toti mostenitorii au formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001, recurenta-reclamanta nu poate beneficia decat de cota sa de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, in calitate de mostenitor de pe urma defunctului.
Stabilirea efectiva a despagubirilor revine in sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, in conditiile titlului VII din Legea nr.247/2005, asa cum a fost modificata prin Legea nr.142/2010, la propunerea Municipiul Bucuresti prin Primar General, in calitate de unitate investita cu solutionarea notificarii. In cazul unei astfel de contestatii, instanta poate stabili numai existenta dreptului de despagubire, nu si intinderea definitiva a acestuia. In acest sens, trebuie sa se aiba in vedere si obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronuntata ulterior decizia nr. XX/19.03.2007. 
  (Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a-IV-a Civila, decizia civila nr.155/25.01.2013, dosar nr.  3420/3/2010) Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei sector 5 Bucuresti  sub nr. 8476/302/2009 reclamanta C.S.M a solicitat in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General solutionarea notificarii nr. 2413/2001 in sensul emiterii dispozitiei de acordare a despagubirilor in valoare de 5.364.000.000 lei vechi pentru cota de 2/3 din imobilul  situat in str. Simon Bolivar nr. 8, sector 1, Bucuresti.
In motivare, a aratat ca imobilul a fost nationalizat in baza Decretului  92/1950 in timp ce era coproprietatea 1) cota de 2/3 mamei bunicii sotului reclamantei pe nume Konteschweller Ecaterina, bunica sotului reclamantei, Missbach Constanta si nepoata acestuia  K. Mireille;  acestea au fost mostenite de  Mihai Konteschweller; 2) cota de 1/3 sotiei supravietuitoare Maria Konteschweller in legatura cu care s-au formulat cereri separat de catre alti mostenitori.
Imobilul a fost vandut in baza Legii nr. 112/1995 locatarilor chiriasilor Marinescu A. si Vasilescu I.
In conformitate cu art. 25 alin. 1 din Legea nr. 190/2001 unitatea detinatoare a imobilului sau entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa solutioneze in cel mult 60 de zile de la data depunerii notificarii sau a actelor doveditoare si sa se pronunte prin decizie sau dispozitie motivata.
Desi au trecut aproape 8 ani de la data depunerii notificarii insotita de actele doveditoare,  paratele nu au emis inca nici o dispozitie sau decizie.

Prin sentinta civila nr. 7071/02.11.2009 Judecatoria Sector 5 Bucuresti a admis exceptia de necompetenta materiala si a declinat solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalul Bucuresti sub nr.3420/3/2010.
Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat in contradictoriu cu Primaria Municipiului Bucuresti solutionarea pe fond a notificarii, in conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In dovedirea actiunii au fost administrate probe cu inscrisuri in cadrul carora s-a dispus atasarea dosarului administrativ 41575 constituit in baza notificarii 2413 si s-au efectuat expertize tehnice in specialitatea topo si constructii.
In cadrul probei cu inscrisuri au fost anexate notificarea nr. 2413/2001, certificatul de mostenitor nr. 25/1.02.1996, C.M.477/1969 eliberat de Notariatul de stat local sect. 8 Bucuresti, C.M. nr.24/1.03.1997 eliberat de B.N.P Opran Ioana M., declaratie , istoric de adresa postala, planuri topo, proces verbal de inscriere in cartea funciara datat 3 mai 1940, Hotararea Tribunalului Ilfov din 7.02.1948, acte de stare civila, sentinta  civila nr. 11674/18.12.1998 pronuntata de Judecatoria sector 4 Bucuresti, adresa D.I.T.L. sector 1, contractele de vanzare cumparare nr. 2346/1996 si 3362/1997, procura aut. nr.224/14.04.2011, 
La dosar au fost anexate si dosarele administrative constituite in baza notificarilor formulate de alte persoane sub  nr. 4539 si 2094 cu privire la acelasi imobil.
Prin sentinta civila nr.185 din 02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila, s-a respins, ca neintemeiata, actiunea formulata de reclamanta C.S.M., in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General,
Pentru a  hotari astfel, tribunalul a  retinut ca prin Notificarea nr. 2413/2001 reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8, in cota de 2/3 din valoarea corespunzatoare imobilului. In baza acestei notificari s-a constituit dosarul administrativ nr. 41575.
Desi la dosarul administrativ se afla toate inscrisurile doveditoare, situatie ce a  reiesit  din imprejurarea ca in timpul cercetarii judecatoresti nu au fost administrate alte inscrisuri, parata refuza nejustificat solutionarea cererii, termenul de 60 de zile prev. de art.25 fiind depasit cu mult.
Lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv a entitatii investite cu solutionarea notificarii reprezinta refuz nejustificat fiind aplicabila Decizia 20/2007 prin care I.C.C.J. a admis recursul in interesul legii si a statuat asupra competentei instantei de judecata de a solutiona pe fond actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a solutiona  notificarea.
Legea nr.10/2001 in temeiul careia reclamanta a formulat notificarea reglementeaza procedura de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in proprietatea statului in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
De esenta acestei actiuni, formulate in temeiul  art. 26 din Legea 10/2001, nu este in primul rand existenta bunului in patrimoniul fostului proprietar in perioada anterioara actului de preluare abuziva, ci faptul juridic al preluarii imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul sau.
In cauza sunt aplicabile prevederile art.24 din lege conform carora in absenta unor probe contrare, existenta si intinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscuta in actul normativ prin care a fost dispusa masura preluarii  abuzive. Prin urmare legiuitorul instituie o prezumtie legala de proprietate in favoarea persoanei care figureaza in legea sau decretul de preluare.
 Or in cauza, reclamanta nu face dovada preluarii imobilului in patrimoniul statului de la autoarea Konteschweller Maria, a carei succesiune a dovedit-o, si prin urmare, nu face nici dovada ca a existat o preluare abuziva din patrimoniul acesteia. Astfel la fila 183 din dosar se afla adresa S.C Herastrau Nord S.A. din care a  rezultat ca imobilul a fost nationalizat prin Decretul nr. 92/1950, insa pe numele altei persoane, numita Kateschimelles Maria. Reclamanta nu este succesoare a acestei persoane care, potrivit dispozitiilor legale amintite, este prezumata proprietara a imobilului in litigiu.
Pentru a beneficia de masurile reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001, reclamanta  avea obligatia  potrivit art. 1169 C.civ. de a  proba nu doar existenta dreptului de proprietate in patrimoniul autoarei sale la nivelul anilor 1940- 1949, ci faptul juridic al trecerii abuzive in proprietatea statului de la aceasta autoare.
In concluzie, retinand ca reclamanta nu are calitatea de persoana indreptatita la restituire in sensul art. 4 din Legea 10/2001, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta  Missbach  Codruta  Sorina, criticand  hotararea pentru  netemeinicie  si nelegalitate.

In calea procesuala a recursului, in temeiul art.305 coroborat cu art.167 din Codul de Procedura Civila, a fost administrata proba cu inscrisuri, constand in relatii de la Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001.
Au fost comunicate relatiile solicitate, fiind depuse la filele 21- 115 relatiile privind dosarele administrative nr.514, nr.19813 si nr.41575.

Prin decizia civila nr. 155R / 25.01.2013 a fost admis recursul declarat de  recurenta - reclamanta impotriva sentintei civile nr.185/02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucurelti Sectia a III-a civila in dosarul nr. 3420/3/2010,  in contradictoriu cu intimatul - parat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, a fost modificata in tot sentinta civila recurata in sensul ca: a fost admisa in parte actiunea, s-a constatat ca reclamanta are calitatea de persoana indreptatita pentru cota de 1/3 din imobilul situat in str. Bolivar nr. 8, Bucuresti si a fost obligat intimatul sa emita dispozitie prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, in conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru cota de 1/3.

Analizand recursul declarat din prisma criticilor formulate, avand in vedere dispozitiile art.304 /1 si art. 304 pct.9 din Codul de Procedura Civila, Curtea constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a aplicat, in mod gresit, dispozitiile art.23 si 24 din Legea nr.10/2001 republicata in ceea ce priveste dovada calitatii de persoane indreptatite a recurentei, dovada existentei si intinderii dreptului de proprietate asupra imobilului notificat precum si dovada preluarii abuzive.
Cu privire la preluarea abuziva a imobilului, in conformitate cu art. 2 lit.a din Legea nr.10/2001, in forma in vigoare la data de 25.11.2011.
Din procesul verbal de carte funciara nr.5405/1940, aflat la fila 78 din dosarul de recurs, rezulta ca K.E.M era proprietar asupra imobilului situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8, Bucuresti, compus din teren in suprafata de 330 mp si constructie.
Din procesul verbal intocmit la data de 20 aprilie 1950 (aflat la fila 36 din dosarul de recurs), in temeiul Decretului nr.92/1950, rezulta ca a fost nationalizat imobilul situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8 de la K.E.M, in calitate de proprietara.
Din adresa nr.3317/95/11. IV. 1995 emisa de catre S.C. Herastrau Nord S.A. ,( aflata la fila 44 din dosarul CAB ) rezulta ca imobilul situat pe  str. Simon Bolivar nr.8, Bucuresti, fosta str. Stefanache Popescu nr. 8,a fost trecut in proprietatea statului in temeiul Decretului nr.92/1950, pozitia nr.4188 de pe numele K.E.M
De asemenea, din adresa nr.618/23.01.2003 emisa de Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 1 Bucuresti (fila 81 dosar Cab) rezulta ca, pentru imobilul situat in Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8, a figurat in perioada 1942-1950 cu rol fiscal M.K., fiind inscris la matricola 4 cu mentiunea "Nationalizat conform Decretului nr.92/1950, poz. 4188.
Din hotararea Tribunalului Ilfov  Jurnal nr.18552/21 noiembrie 1947, data in dosarul nr.3103/1947, aflata la fila 27 din dosarul de recurs, reiese ca de pe urma defunctului M.K. au ramas ca mostenitorii: sotia acestuia, mama acestuia E. K., sora sa C. K., precum si M. N., fiica lui T. K. (fratele decedat al defunctului M.K)
Potrivit art.23  din Legea nr.10/2001, modificata "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, dupa caz, ale calitatii de asociat sau actionar al persoanei juridice, precum si, in cazul mostenitorilor, cele care atesta aceasta calitate si, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din prezenta lege, pot fi depuse pana la data solutionarii notificarii".
De asemenea, in dispozitiile Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 se prevede ca "sarcina probei proprietatii, a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive si a calitatii de persoana indreptatita la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) si ale art. 23 din lege".
Cu privire la preluarea abuziva, Curtea constata ca, din actele depuse la dosarul cauzei si mentionate, s-a facut dovada preluarii abuzive a imobilului situat in Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8 (fosta str. Stefanache Popescu nr. 8).
Faptul ca preluarea s-a realizat numai pe numele unuia dintre mostenitorii defunctului, respectiv M.K., sotia supravietuitoare a defunctului K.E.M nu are relevanta atat timp cat s-a realizat nationalizarea intregului imobil, respectiv si a cotelor apartinand celorlalti mostenitori ai lui  K.E.M.
Cu privire la faptul ca in anexa de la Decretul nr.92/1950 a fost mentionat numele K.M., Curtea va constata din actele depuse la dosar ca preluarea s-a realizat de la M.K., asa cum s-a mentionat in mod corect in procesul-verbal de preluare intocmit in temeiul Decretului nr.92/1950.

Cu privire la calitatea de persoana indreptatita in conditiile art. 4 din Legea nr.10/2001.
Astfel, Curtea constata din hotararea Tribunalului Ilfov Jurnal nr.18552/21 noiembrie 1947, data in dosarul nr.3103/1947, aflata la fila 27 din dosarul de recurs, ca de pe urma defunctului Mihail Konteschweller au ramas ca mostenitorii: sotia acestuia, mama acestuia E. K., sora sa C. K., precum si M. N., fiica lui T. K. (fratele decedat al defunctului M.K)
De asemenea, in masa succesorala se afla si imobilul litigios situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8, actuala str. Simon Bolivar nr.8.
De pe urma defunctei C.K. a ramas ca mostenitor M. C. D. E., nepot de fiu predecedat, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.477/969, aflat la fila 71 din dosarul Cab.
Mostenitorii lui M. C. D. E, decedat la data de 17 decembrie 1996, sunt reclamanta, in calitate de sotie supravietuitoare si P.M.M., in calitate de frate, conform certificatului de mostenitor nr.24/01.03.1997, fila 75 din dosarul de recurs.
Conform acestui certficat de mostenitor reclamanta dobandeste cota de ½ din masa succesorala, iar P.M.M., Mircea dobandeste cota de ½ din masa succesorala ramasa de pe urma defunctului M. C. D. E.
Avand in vedere ca, in masa succesorala se afla cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8, ca urmare a mostenirii de la C. K. si M. N., se constata ca sunt incidente dispozitiile art. 4 din Legea nr.10/2001, in forma in vigoare la data de 25.11.2011, care prevede ca "In cazul in care restituirea este ceruta de mai multe persoane indreptatite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constata sau se stabileste in cote-parti ideale, potrivit dreptului comun".
In cauza de fata, se constata ca cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat a fost solicitata de mostenitorii M.K. si face obiectului dosarului nr.504, intocmit in temeiul Legii nr.10/2001, nesolutionat, iar cota de 1/3 a fost solicitata de catre si P.M.M. si face obiectul dosarului nr.19183, intocmit in temeiul Legii nr.10/2001, nesolutionat.
Avand in vedere ca toti mostenitorii au formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001, Curtea constata ca recurenta-reclamanta nu poate beneficia decat de cota sa de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8, in calitate de mostenitor de pe urma defunctului M. C. D. E Pentru aceste considerente, va constata calitatea de persoana indreptatita a recurentei-reclamante la cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8.

   Cu privire la natura masurilor reparatorii acordate, instanta de recurs invedereaza urmatoarele:
Potrivit art.1 alin.1 si 2 din Legea nr.10/2001, "Imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi. In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv".
In cauza de fata, se constata ca nu este posibila restituirea in natura, imprejurare care rezulta din faptul ca imobilul a fost instrainat in temeiul Legii nr.112/1995, fiind incheiate contractele de vanzare-cumparare nr.2346/1996 si nr.3362/1997, motiv pentru care vor fi acordate masuri reparatorii prin echivalent.
Insa, stabilirea cuantumului despagubirilor se va realiza de catre Comisia pentru Stabilirea Despagubirilor in dispozitiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, precum si in conformiatte cu deciziiile in interesul legii nr. 20, nr.52/2007 si nr.27/2011 pronuntate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Astfel, conform deciziei nr. XX/2007 a pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a stabilit obligatia instantei de judecata de a solutiona fondul notificarii, adica de a se pronunta cu privire la calitatea de persoana indreptatita, posibilitatea de restituire in natura sau in echivalent si obligativitatea unitatii detinatoare de a inainta propunerea de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent. Obligatia instantei de judecata de a solutiona pe fond notificarea, in cazul refuzului unitatii detinatoare, intemeiata in drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu se confunda insa cu obligatia instantei sesizata cu o astfel de cerere de a stabili intinderea definitica a despagubirilor si de a le acorda efectiv prin hotarare.
In cazul unei astfel de contestatii, instanta poate stabili numai existenta dreptului de despagubire, nu si intinderea definitiva a acestuia.
In acest sens, trebuie sa se aiba in vedere si obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronuntata ulterior decizia nr. XX/19.03.2007  prin care s-a stabilit ca: "deciziile sau dispozitiile, care se aflau pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a noii legi, ca urmare a atacarii lor cu contestatie, ca si cele care au fost ulterior atacate pe aceasta cale, in termenul prevazut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despagubirilor, ci raman supuse controlului instantelor judecatoresti, sub aspectul legalitatii si temeiniciei, atat timp cat acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitata" in raport de prevederile  art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau in vigoare la data emiterii actului.
De asemenea, instanta de recurs va invoca si decizia in interesul legii nr.27/2011, prin care se statueaza ca: " 1.actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, prin care se solicita obligarea statului roman de a acorda despagubiri banesti pentru imobilele preluate in mod abuziv, statul roman nu are calitate procesuala pasiva. 2. Actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile".
Instanta de recurs, invedereaza ca, in cuprinsul considerentele deciziei in interesul legii mentionate, s-a retinut ca "prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificari de substanta Legii nr. 10/2001, in special in ceea ce priveste natura masurilor reparatorii ce se cuvin persoanei indreptatite si procedura de stabilire si acordare a acestora.  Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit acestei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.  Stabilirea cuantumului despagubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) si (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de catre evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata de Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire.  In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiza al instantei de contencios administrativ doar dupa ce despagubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor.  Cu privire la acest aspect trebuie subliniat ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanta, aspect reamintit in hotararea-pilot pronuntata in recenta Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (paragraful 115)".
Curtea invedereaza ca stabilirea efectiva a acestora revine in sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, in conditiile titlului VII din Legea nr.247/2005, asa cum a fost modificata prin Legea nr.142/2010, la propunerea Municipiul Bucuresti prin Primar General, in calitate de unitate investita cu solutionarea notificarii.
In acest sens a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie care prin decizia civila nr.99/2009 si  prin decizia civila nr.8327/15.10.2009, in cuprinsul careia a retinut ca " dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, respectiv a Legii nr.247/2005, competenta de a stabili cuantumul final al despagubirilor apartine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, conform procedurilor reglementate.
Instanta de recurs invedereaza ca, in prezenta cauza i se stabileste dreptul partii la obtinerea masurilor reparatorii prin echivalent, ca o consecinta a imposibilitatii de restituire in natura a imobilului preluat abuziv, insa cuantumul despagubirilor nu se va calcula de catre instanta de judecata, ci de catre autoritatile abilitate.
Instanta de recurs invedereaza ca nu se incalca partii dreptul de acces la un tribunal, care este protejat prin art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece instanta de judecata a statuat asupra temeiniciei cererii formulate, a stabilit ca reclamanta are dreptul la despagubiri si ca acestea vor fi acordate in conditiile legii speciale.
Chiar daca nu se stabileste suma exacta, acest drept stabilit intra sub incidenta art.1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prezenta hotarare recunoaste in patrimoniul recurentei un interes patrimonial aparat de art.1 din Protocolul 1, iar neexecutarea acesteia constituie o ingerinta, in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol ( in acest sens s-a pronuntat si CEDO-paragraful 180 si 182 din cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei).
Posibilitatea statului de a reglementa aceasta modalitate de stabilire a despagubirilor este recunoscuta de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, fiind reiterata in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (paragrafele 162-169), prin care se recunoaste posibilitatea statelor membre de a adopta masurile legislative necesare pentru stabilirea despagubirilor, aferente imobilelor nationalizate.
Stabilirea despagubirilor de catre Comisia din cadrul Secretariatului General se circumscrie dreptului statului de a reglementa o anumita modalitate de stabilire a cuantumului despagubirilor.
Avand in vedere toare considerentele, in conformitate cu art.312 va admite recursul declarat de catre C.S.Mimpotriva sentintei civile nr.185 din 02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila,  va modifica sentinta civila recurata, in sensul ca va admite in parte actiunea reclamantei, va constata dreptul reclamantei la masuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/3 din imobilul situat in Bucuresti, str. Simon Bolivar nr.8. De asemenea, va obliga intimatul sa emita dispozitie prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii in echivalent, in conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.