Plangeri contraventionale; marja de eroare a aparatului radar; prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal prin prisma CEDO; starea de necesitate - cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei.

Plangeri contraventionale; marja de eroare a aparatului radar; prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal prin prisma CEDO; starea de necesitate - cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei. 

Prin sentinta civila nr. 497 din 11.03.2010, Judecatoria Gaesti a respins ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petentul MI in contradictoriu cu Inspectoratul de Politie al Judetului Dambovita.
Analizand probele administrate in cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal seria CC nr. _ incheiat la data de 15.10.2009, de agent constatator din cadrul I.P.J. Dambovita, in baza art. 48 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 540 lei (9 puncte-amenda) si retinerea permisului de conducere.
Fapta retinuta in sarcina acestuia prin procesul-verbal atacat, a aratat instanta de fond, consta in aceea ca la data de 15.10.2009, ora 14.31, pe DN 7 - Crangurile, a condus auto marca VW cu nr. de inmatriculare _, in localitate, cu viteza de 101 km/h, inregistrata de aparatul radar.
Petentul a fost de fata la incheierea procesului-verbal de contraventie, a mai aratat instanta de fond, dar a refuzat sa semneze acest act, la rubrica "Alte mentiuni" precizand ca are mai multe obiectiuni pe care le va face in plangere. De asemenea, instanta a constatat ca petentul a formulat plangerea contraventionala in cadrul termenului de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Analizand cuprinsul procesului-verbal de contraventie, cu prioritate sub aspectul legalitatii sale conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanta de fond a constatat ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistand motive de nulitate expresa care sa poata fi invocate de instanta din oficiu, cuprinzand mentiuni privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator.
In ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal de contraventie, referitor la sustinerea petentului in sensul ca la viteze de peste 100 km/h abaterea cinemometrului este de +/- 4% din valoarea conventional adevarata, iar dubiul profita petentului, instanta a retinut ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale, a continuat instanta de fond, este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proportionalitatii, a mai aratat instanta, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private. 
Instanta de fond a mai precizat ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. Romania, hotararea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, a continuat instanta de fond, procesul-verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil, in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
In lumina acestor principii, instanta de fond a apreciat ca a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, insa sustinerile acestuia, potrivit carora ar fi circulat cu o viteza mai mica de 101 km/h nu fost dovedite, neexistand vreo proba la dosar care sa poata fi coroborata cu sustinerile petentului.
Din contra, instanta a constatat ca savarsirea faptei retinute in sarcina petentului a fost constatata printr-un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, potrivit dispozitiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat masurarii vitezei (aparatul radar), a carui documentatie a fost depusa la dosar, din cuprinsul buletinului de verificare metrologica depus la dosarul cauzei de catre intimat rezultand ca cinemometrul de control rutier indicat in procesul-verbal de contraventie a fost declarat admis in urma verificarii metrologice, valabilitatea verificarii fiind de un an, precum si faptul ca acest cinemometru masoara viteza, atat in sistem stationator, cat si in regim de deplasare.
Mentiunile cuprinse in procesul-verbal si probele depuse de intimat se coroboreaza, a mai precizat instanta de fond, din fotografiile video-radar depuse la dosarul cauzei de catre intimat rezultand ca in data de 15.10.2009, ora 14.31, autovehiculul marca VW avand nr. de inmatriculare _, a circulat cu o viteza de 101 km/h, fiind astfel respectate prevederile pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legala 021-05 NML "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)".
De asemenea, a continuat instanta de fond, agentul constatator MA din cadrul Serviciului Politiei Rutiere, este autorizat sa opereze aparatura video de supraveghere a traficului rutier si masurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea I.P.J. Dambovita, asa cum rezulta din cuprinsul atestatului depus la dosarul cauzei de catre intimat.
Desi instanta de fond nu a exclus din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maxima de 4 % indicata in certificatul de omologare al modelului, a considerat totusi ca in speta de fata nu exista niciun motiv pentru a se putea conchide ca aparatul radar s-ar fi aflat in situatia sustinuta de petent. Prin urmare, a apreciat instanta, se afla in prezenta unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, aceasta calitate fiind esentiala pentru a fi atrasa aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de petent.
Totodata, din raspunsul comunicat de Institutul National de Metrologie Legala la adresa dispusa, mai sustine instanta de fond, reiese ca verificarea cerintelor cuprinse in N.M.L. 021-05 se efectueaza numai cu ocazia evaluarilor in vederea acordarii aprobarilor de model si cu ocazia verificarilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel incat aceste cerinte nu se aplica la utilizare, in functionarea propriu-zisa a cinemometrelor, din adresa mentionata rezultand ca, daca in urma verificarii aparatului s-a constatat ca acesta functioneaza in limite admise, nimeni nu adauga si nu scade nimic la masurarea efectiva.
Prin urmare, instanta de fond a retinut ca, raportat la datele spetei, nu este judicios a presupune ca petentul a circulat cu o viteza sub 101 km/h, aceasta posibilitate fiind pur ipotetica in lipsa unor probe sau macar a unor indicii concrete ca aparatul de masura a fost afectat de eroarea maxima.
In ceea ce priveste apararea petentului in sensul ca a savarsit fapta prevazuta in conditiile starii de necesitate, intrucat trebuia sa ajunga de urgenta la spital in Bucuresti, instanta a subliniat ca una dintre conditiile esentiale ale starii de necesitate este ca evenimentul sa fie extern de vointa faptuitorului, iar pericolul sa fie inevitabil. Or, in cauza, a aratat instanta de fond, decizia de a se urca la volanul masinii pentru a merge la spital, pe o distanta de zeci de kilometri (de la Pitesti la Gura Foii), in loc de a apela, spre exemplu, la transportul cu ambulanta, la serviciile unui taxi sau ale unui mijloc de transport in comun, a apartinut in exclusivitate petentului. Astfel, a sustinut instanta, motivatia interna a petentului nu prezinta relevanta in cauza sub aspectul incidentei unei eventuale stari de necesitate, cata vreme petentul avea si alte posibilitati de actiune, astfel cum s-a aratat si mai sus (taxi, transport in comun, etc.). De altfel, a continuat instanta, din declaratiile martorilor BIL si IG, propusi de petent, reiese ca, in timp ce se deplasa de la Pitesti spre Gura Foii, petentul a vorbit de mai multe ori la telefon cu martorul BIL caruia i-a spus ca se simte rau si sa se indreapta spre el, pentru a merge impreuna la spital la Bucuresti. Astfel, instanta a retinut ca petentul a fost constient ca se simte rau, insa cu toate acestea a ales sa puna in pericol viata sa si a celorlalti participanti la trafic, in loc sa apeleze la o alta modalitate de transport.
Fata de toate acestea, instanta a constatat ca in cauza s-a dovedit savarsirea de catre petent, cu vinovatie, a faptei prevazute de art. 48 rap. la art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care a fost sanctionat prin procesul-verbal de contraventie seria contestat.

Impotriva sentintei civile de mai sus, petentul a formulat recurs, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Tribunalul Dambovita, prin decizia nr. 897 din 13.10.2010, a admis recursul si a casat sentinta atacata in sensul ca a admis plangerea contraventionala si a anulat procesul verbal contestat.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut ca instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca petentul a facut dovada existentei starii de necesitate, raportat la boala grava de care suferea, asa cum reiese din actele medicale depuse in recurs si care l-au adus intr-o stare de criza.
Astfel, a aratat Tribunalul Dambovita, conform art. 11 din O.G. 2/2001, caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul starii de necesitate, daca are legatura cu fapta savarsita, aceasta cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei putand fi constatata numai de catre instanta de judecata. Este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia un interes obstesc.
Retinerea instantei de fond cu privire la existenta altor posibilitati de actiune (taxi, transport in comun), a subliniat Tribunalul, este corecta daca se raporteaza la situatia concreta si nu la o situatie abstracta, avand in vedere ca este exceptata de la starea de necesitate doar persoana care, in momentul cand a savarsit fapta, si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.
Or, in cauza, a continuat Tribunalul, starea de sanatate a petentului s-a inrautatit pe drum, iar boala de care suferea acesta - cancer de colon, i-a afectat probabil si capacitatea de a lua decizii, acesta crezand ca cea mai buna solutie este sa ajunga la cunostintele sale pentru ca ele sa il duca la spital.
Asadar, a apreciat Tribunalul, necesitatea inlaturarii pericolului este cea care l-a constrans pe petent la savarsirea faptei, el aflandu-se sub constrangerea psihica a nevoii de a inlatura un pericol grav, iminent.
Starea de necesitate, a concluzionat Tribunalul, exclude caracterul contraventional al faptei, din pricina constrangerii psihice sub puterea caruia a actionat cel care a comis fapta, constrangere care, inlaturand putinta de a-si determina liber vointa, exclude posibilitatea greselii.