InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Mentinere masura siguranta 114 Cod penal. Recomandarea comisie de inlocuire a acestei masuri

(Sentinta penala nr. 3601 din data de 04.12.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Masuri de siguranta si educative | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

        Prin sent. pen.nr.3601 din 04.12.2012 a Judecatoriei Iasi, s-a dispus mentinerea masurii de siguranta a internarii medicale, prev. de art.11 din Codul penal, masura dispusa fata de bolnava A.I. prin sent. pen. nr.1655 din 03.06.2010 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva prin nerecurare la data de 26.06.2010.
  Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a constatat faptul ca, prin cererea formulata de Compartimentul executari penale din cadrul Judecatoriei Iasi, prin judecatorul delegat si inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub numarul mai sus-mentionat, la data de 18.05.2012, s-a solicitat verificarea masurii de siguranta a internarii medicale, prev. de art.114 din Codul penal, masura dispusa fata de bolnava A.I., internata in baza sent. pen. nr.1655 din 03.06.2010 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva prin nerecurare la data de 26.06.2010 (masura mentinuta prin sent. pen. nr.326 din 06.02.2012 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva), motivat de faptul ca, asa cum rezulta din dispozitiile art.432 alin.4 din Codul de procedura penala, Judecatoria Iasi, ca instanta in a carei circumscriptie teritoriala se afla Spitalul de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta "Padureni-Grajduri", jud.Iasi, are obligatia de a verifica, cel tarziu la sase luni, daca internarea medicala mai este necesara.
Instanta a dispus citarea bolnavei si aducerea acesteia cu mandat, in vederea audierii sale, conform disp. art.434 alin.1 din Codul de procedura penala si a dispus atasare la dosarul cauzei a unei copii in extenso de pe sent. pen. nr.1655 din 03.06.2010 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva prin nerecurare la data de 26.06.2010.
Instanta a dispus desemnarea unui aparator din oficiu pentru bolnava, asistenta juridica fiind obligatorie conform disp. art.171 alin.(2) din Codul de procedura penala.
Din adresa nr.101/A din 21.08.2012 emisa de Spitalul de Psihiatrie si Pentru Masuri de Siguranta "Padureni-Grajduri", jud.Iasi si aflata la dosarul cauzei rezulta ca bolnava nu poate fi prezentata in fata instantei, in vederea audieri, datorita starii sale de sanatate.
Din oficiu, instanta a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care sa stabileasca daca, raportat la starea actuala de sanatate a bolnavei A.I., se impune inlocuirea masurii de siguranta a internarii medicale, prev. de art.114 din Codul penal, cu masura de siguranta a obligarii la tratament medical ambulatoriu, prev. de art.113 din Codul penal sau se impune mentinerea masurii de siguranta prev. de art.114 din Codul penal si a dispus emiterea unei adrese catre Spitalul de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta "Padureni-Grajduri", jud.Iasi, in vederea conducerii la expertiza a bolnavei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Bolnava A.I. se afla internata in Spitalul de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta "Padureni-Grajduri", jud.Iasi, din luna iunie 2010, ca urmare a comiterii unei fapte de lovire, constand in aceea ca, in cursul lunii aprilie 2009, in timp ce se afla in ocrotirea Centrului de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Sever Galata - Iasi, a lovit-o de mai multe ori cu pumnii si picioarele pe numita T.D., persoana care indeplineste functia de educator in cadrul centrului.
Din raportul de expertiza medico-legala nr.1751/PSH din 22.10.2012 intocmit de I.M.L. Iasi si aflat la dosarul cauzei, rezulta ca bolnava A.I. provine dintr-o familie dezorganizata, ca este nescolarizata, ca a fost spitalizata in Caminul - Spital Galata, ca este in evidenta Spitalului de Psihiatrie "Socola" Iasi cu diagnosticul de "deficienta mintala severa cu tulburari grave de comportament (auto si heteroagresivitate)", comisia concluzionand ca aceasta prezinta diagnosticul de “deficienta mintala severa cu tulburari de comportament, fenomenele de auto si heteroagresivitate remise", recomandarea fiind de inlocuire a masurii de siguranta prev. de art.114 Cod penal cu cea a obligarii la tratament medical, prev. de art.113 din Codul penal, constand in spitalizarea sa in Serviciul de psihiatrie cronici Galata - Iasi. Comisia de expertizare a constatat ca bolnava prezinta o usoara dezorientare temporo-spatiala si la propria persoana, functii de cunoastere la limita inferioara a socialului, ras tamp nemotivat, ca doreste reintegrarea sa in Spitalul de boli cronice Galata - Iasi, intrucat relateaza ca acolo se afla prietenii sai. Medicul curant al bolnavei a relatat comisiei faptul ca de aproximativ 6-7 luni au disparut complet fenomenele de auto si heteroagresivitate, ca s-a stabilit o schema terapeutica adecvata evolutiei bune a simptomatologiei si ca bolnava prezinta la nivelul membrelor superioare numeroase cicatrice produse prin autoagresiune.
                     Avand in vedere toate aceste aspecte, instanta constata ca, in cazul bolnavei A.I., nu se poate dispune inlocuirea masurii de siguranta prev. de art.114 din Codul penal cu cea prevazuta de art.113 din Codul penal, deoarece aceasta nu poate beneficia de o supraveghere atenta, starea de sanatate psihica a bolnavei (care prezinta un diagnostic grav, asa cum s-a aratat anterior) putandu-se agrava in lipsa administrarii regulate si controlate strict a tratamentului medicamentos specific, situatie in care aceasta ar putea prezenta un pericol real pentru societate si pentru propria persoana, asa cum s-a intamplat anterior. Constata instanta faptul ca, asa cum rezulta din descrierea situatiei bolnavei, aceasta nu are familie si nici locuinta, anterior fiind internata in Spitalul de boli cronice Galata Iasi unde - cel mai probabil in lipsa unei supravegheri eficiente ce se datoreaza specificului acelui spital, care nu este un spital de psihiatrie - bolnava a comis fapta ce a dus la internarea sa medicala, ca masura de siguranta. Constata instanta faptul ca nu exista instrumentele legale pentru ca, in situatia inlocuirii masurii de siguranta prev. de art.114 din Codul penal cu masura de siguranta prev. de art.113 din Codul penal, sa se poata dispuna, totodata, continuarea asistentei medicale intr-un centru specializat de ingrijire si asistenta, asa cum recomanda comisia prin raportul de expertiza efectuat, internarea intr-un astfel de centru fiind o chestiune voluntara a bolnavului, supusa controlului si acceptului Directiei de Asistenta Comunitara sau a altor institutii ce au in subordine centrele respective. Pentru toate aceste motive, instanta constata ca cererea formulata de catre Compartimentul executari penale din cadrul Judecatoriei Iasi, prin judecatorul delegat este intemeiata, urmand a o admite ca atare si urmand a mentine masura  de siguranta  a internarii medicale, prev. de  art.114 Cod penal, masura dispusa impotriva bolnavei A.I. prin sent. pen. nr.1655 din 03.06.2010 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva prin nerecurare la data de 26.06.2010 (masura mentinuta prin sent. pen. nr.326 din 06.02.2012 a Judecatoriei Iasi, ramasa definitiva).                   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Masuri de siguranta si educative

Masuri - Decizie nr. 263 din data de 08.12.2016
Obligare la tratament medical. Neaducerea la cunostiinta inculpatului a acestor obligatii. Consecinte. - Decizie nr. 33 din data de 16.02.2010
Internare medicala - Sentinta penala nr. 47 din data de 18.03.2009
Potrivit art.70 alin.3 teza finala si art.73 alin.3 din Legea nr. 272/2004, instanta judecatoreasca se va pronunta cu privire la exercitarea drepturilor parintesti in cazul instituirii unei masuri speciale de protectie, respectiv cu privire la modificare - Sentinta civila nr. 10 din data de 01.02.2016
Incalcarea de catre o persoana condamnata a masurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 al. 1 lit. a-d Cod penal. Consecinte. - Decizie nr. 55 din data de 22.03.2010
Legea nr. 272/2004. Plasament in regim de urgenta. cenzurarea masurii dupa luarea acesteia. Principiul interesului superior al copilului. - Decizie nr. 60 din data de 25.05.2009
Internare medicala. Sesizare formulata de procurorul care prin aceiasi ordonanta a dispus scoaterea de sub urmarire penala - Decizie nr. 138 din data de 06.03.2008
Masura provizorie a internarii medicale. Conditii de instituire. - Decizie nr. 67/A din data de 21.02.2006
Internarea medicala - Sentinta penala nr. 58 din data de 24.02.2011
Modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.b din legea nr. 221/2009 privind obligatia statului de acordare a despagubirilor reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare. - Decizie nr. 1368 din data de 12.10.2011
Inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara, care prezinta garantiile necesare pentru atingerea scopului urmarit prin aplicarea dispozitiilor art. 145/1 alin.2 Cod pr.penala raportat la art. 145 alin... - Decizie nr. 238 din data de 30.03.2009
CALEA DE ATAC IMPOTRIVA INCHEIERII PRONUNTATE DE INSTANTA PRIN CARE S-A RESPINS PLANGEREA FORMULATA DE INCULPAT IMPOTRIVA ORDONANTEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA DURATEI MASURII PREVENTIVE A OBLIGARII DE A NU PARASI TARA. - Decizie nr. 552 din data de 25.09.2009
Plangere impotriva rezolutiilor procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmariri penale fata de intimat pentru infr.prev.de art.182 al.2 C.p. - Sentinta penala nr. 339 din data de 02.02.2006
Masura de siguranta a internarii medicale nu se poate lua fata de faptuitorul care nu era iresponsabil ci doar prezenta tulburari de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei. - Sentinta penala nr. 914 din data de 09.12.2008
Internare medicala - Sentinta penala nr. 196 din data de 18.03.2010
- Sentinta penala nr. 827 din data de 27.10.2008
Punerea sub interdictie a paratului - Sentinta civila nr. 1716 din data de 11.10.2016
Solicitarea de inlocuire a amenzii penale cu sentinta penala - Sentinta penala nr. 300 din data de 13.06.2012
Avizul comisiei medicale competente sa avizeze internarea bolnavilor mintali sau toxicomani. Garantii ale drepturilor la aparare.. - Decizie nr. 134 din data de 23.01.2012
Masura preventiva.Pericol pentru ordinea publica. - Decizie nr. 650/r din data de 09.04.2004