InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ineu

Prestatie tabulara - respinsa ca inadmisibila

(Sentinta civila nr. 83 din data de 25.01.2010 pronuntata de Judecatoria Ineu)

Domeniu Antecontracte | Dosare Judecatoria Ineu | Jurisprudenta Judecatoria Ineu

ROMANIA
JUDECATORIA INEU                                                                OPERATOR 2826
DOSAR NR_.

SENTINTA CIVILA NR.83/2010
Sedinta publica din 25 ianuarie 2010
Presedinte : _
Grefier : _

S-a luat in examinare cauza civila privind actiunea promovata de reclamanta K.A. impotriva paratelor O.A., C.A. si C.A., pentru prestatie tabulara si constatare calitate de mostenitor.
La apelul nominal nu se prezinta nimeni.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care fata de lipsa partilor si avand in vedere ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, instanta pe marginea probelor de la dosar, a declarat faza probatorie incheiata si a trecut la dezbaterea in fond a cauzei.
               Actiunea este legal timbrata cu suma de 181 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar mobil in valoare de 3 lei.

J U D E C A T A,

Asupra actiunii civile, inregistrata la aceasta instanta la 18 noiembrie 2009, timbrata legal, constata ca reclamanta K.A. domiciliata in comuna T., nr.421, cod postal 317360, judetul Arad  a solicitat in contradictoriu cu paratii O.A. domiciliata in comuna T., nr.632, cod postal 317360, judetul Arad, C.A. domiciliata in comuna T., nr.148, cod postal 317360, judetul Arad si C.A. domiciliata in comuna T., nr.343, cod postal 317360, judetul Arad, ca prin hotarare judecatoreasca sa se constate ca parata C.A. este mostenitoare in calitate de sotie a defunctului C.N., decedat la data de 14.06.2003, cu ultimul domiciliu in localitatea T., nr.343, judetul Arad, sa se constate ca reclamanta a cumparat de la paratele O.A. , C.A. si C.A. prin actul intitulat "Antecontract de vanzare-cumparare" din 16.05.2004, suprafata de 0,20 ha, teren arabil situat in T., tarla 120, parcela 621/242/1, in suprafata de 0,20 ha, conform Titlului de Proprietate nr_. eliberat de Comisia Judeteana Arad la data de 09.08.1996, cu pretul de 1.500 lei, pret achitat la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare.
Fara cheltuieli de judecata.
A motivat in fapt ca, in anul 2004, prin actul intitulat "Antecontract de vanzare-cumparare" reclamanta a cumparat de la paratele O.A. , C.A. si C.A., suprafata de 0,20 ha, teren arabil descris mai sus, cu pretul de 1.500 lei, pret achitat la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare.
Intrucat paratele s-au obligat sa perfecteze contractul de vanzare-cumparare in forma autentica, dar aceasta nu a facut demersurile necesare, reclamanta a depus prezenta actiune.
Cererea a fost motivata in drept pe  disp.art.947, 969, 1294, 1295, 1073 c.civil, art.22 si urm.din Legea nr.115/1938,art.5 , Titlul 10 din Legea nr.247/2005.
Paratele O.A., C.A. nu s-au prezentat in instanta si nici nu au depus intampinare, desi au fost citate cu aceasta mentiune.
Parata C.A., prin intampinarea depusa la fila 17 dosar, a aratat ca nu este de acord cu actiunea reclamantei, deoarece nu a avut loc vanzarea terenului in suprafata de 2.000 mp, antecontractul de vanzare-cumparare nefiind semnat de catre aceasta, opunandu-se astfel admiterii actiunii reclamantei.
In probatiune, s-au depus la dosar : chitanta de plata a taxei judiciare de timbru f.3,19, antecontract de vanzare-cumparare f.4, copie titlu de proprietate f.5, copie acte stare civila f.6,8-10, anexa 23 f.7, anexa 9 f.11, intampinare f.17 dosar.
Instanta retine in fapt urmatoarele :
Paratelor O.A. si C.A. precum si autorilor C.N. si B.S., li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totala de 3,05 ha,teren agricol, situat pe teritoriul localitatii T., fiind emis Titlul de Proprietate nr_ eliberat de Comisia Judeteana Arad la data de 09.08.1996, fila 5 dosar.
Parata C.A. este mostenitoarea legala, respectiv sotia supravietuitoarea titularului C.N., decedat la data de 14 iunie 2003, potrivit anexei cu mostenitorii eliberata de Primaria T., fila 7 dosar.
Prin inscrisul actul intitulat "Antecontract de vanzare-cumparare", incheiat la data de 16.05.2004, reclamanta a cumparat de la paratele O.A., C.A. si C.A., suprafata de 0,20 ha, teren arabil situat in T., tarla 120, parcela 621/242/1, in suprafata de 0,20 ha, conform Titlului de Proprietate nr_ eliberat de Comisia Judeteana Arad la data de 09.08.1996, cu pretul de 1.500 lei, pret achitat la data incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, fila 4 dosar.
Parata C.A. a contestat vanzarea terenului in suprafata de 0,20 ha, din tarla 120, parcela 601/242/1 precum si inscrisul sub semnatura privata depus in sustinerea actiunii de catre reclamanta.
Ori, asa cum s-a retinut mai sus, asupra terenului de 0,20 ha din tarla 120, parcela 601/242/1 sunt coproprietari paratii precum si autorul B.S., neimprocesuata in cauza.
Actul juridic de instrainare a imobilului descris mai sus, fara consimtamantul valabil al tuturor coproprietarilor este supus conditiei rezolutorii , si anume aceea ca in urma sistarii coproprietatii sa fie atribuit vanzatorului.
                Pe de alta parte, actele de dispozitie fiind supuse cerintei unanimitatii, este necesar acordul tuturor coproprietarilor la instrainare.
Cum in speta, nu s-a facut dovada unei vanzari valide de catre toti coproprietarii si nici a existentei unui partaj amiabil sau judiciar, actiunea reclamantei apare ca inadmisibila.
In consecinta, fata de prev.art.490, art.1294, 1295 c.civil, instanta va respinge actiunea reclamantei ca inadmisibila.
Vazand ca nu s-au solicitat si justificat cheltuieli de judecata potrivit prev.art.274 c.pr.civ. nu se vor acorda.
       Pentru aceste motive, in numele legii

H O T A R A S T E

Respinge actiunea civila introdusa de reclamanta K.A. domiciliata in comuna T., nr.421, cod postal 317360, judetul Arad  impotriva paratelor O.A. domiciliata in comuna T., nr.632, cod postal 317360, judetul Arad, C.A. domiciliata in comuna T., nr.148, cod postal 317360, judetul Arad si C.A. domiciliata in comuna T, nr.343, cod postal 317360, judetul Arad, pentru prestatie tabulara.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 25 ianuarie 2010.

Presedinte                                                   Grefier
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Antecontracte

Antecontract de vanzare-cumparare asupra unui teren arabil extravilan. Obligare la incheierea unui contract autentic de vanzare – cumparare cu conditia inscrierii terenului la ROL - ul fiscal si in cartea funciara. - Sentinta civila nr. 729 din data de 29.06.2016
Rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare pentru neachitarea pretului stabilit. - Decizie nr. 173 din data de 12.06.2012
Antecontracte - Decizie nr. 156 din data de 04.03.2010
EXECUTARE ANTECONTRACT - Sentinta civila nr. 1303/C din data de 30.06.2009
- Sentinta civila nr. 1099 din data de 19.02.2009
- Sentinta civila nr. 1221 din data de 28.02.2008
- Sentinta civila nr. 1316 din data de 15.02.2005
Rezolutiune antecontract vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 9116 din data de 28.09.2010
DECIZIE CIVILA - Decizie nr. 951 din data de 07.09.2007
Anulare act - constatare nulitate absoluta contract intretinere - Sentinta civila nr. 2631 din data de 25.05.2009
Drept civil-actiune in perfectarea vanzarii-cumpararii - Sentinta civila nr. 199 din data de 04.02.2004
Vanzarea aleatorie a unui teren neidentificat decat sub aspectul genului - Sentinta civila nr. 1812 din data de 05.12.2014
Anulare antecontract pentru pret neserios - Sentinta civila nr. 495 din data de 23.04.2014
Actiune in constatarea ineficacitatii contractului de vanzare - cumparare - Sentinta civila nr. 986 din data de 09.07.2014
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 270 din data de 16.02.2010
Nulitate absoluta contract inchiriere - Sentinta civila nr. 269 din data de 15.02.2010
Obligatia de a face-Radiere autoturism - Sentinta civila nr. 101 din data de 22.01.2010
- Sentinta civila nr. 2489 din data de 22.12.2009
- Sentinta civila nr. 1884 din data de 16.10.2009
Coproprietate. Incheierea de catre unul dintre coindivizari a unei chitante sub semnatura privata prin care se "vinde" o suprafata de teren, aflata in coproprietate. Calificarea chitantei sub semnatura privata, ca fiind antecontract de vanzare-cumpar... - Decizie nr. 972 din data de 20.09.2011