InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Lipova

Actiunea civila nepatrimoniala. Exceptia lipsei caracterului legal al obiectul actiunii. Solutie.

(Sentinta civila nr. 761 din data de 23.10.2013 pronuntata de Judecatoria Lipova)

Domeniu Imprumuturi, credite, creditori; Provocare; Viata sexuala (infractiuni cu privire la) | Dosare Judecatoria Lipova | Jurisprudenta Judecatoria Lipova

A avea o amanta, ca relatie sociala de profunzime intima, este o situatie care contravine adeseori moralitatii celor mai multe tipuri de comunitate umana si care, desi neprevazuta de lege, nu este nici interzisa, insa, prin interpretarea normelor care reglementeaza drepturile personalitatii rezulta ca nu exista nici o norma care sa fondeze pretentia unui reclamant, nesatisfacut in dorinta lui, de a obtine satisfactia obligarii unei persoane parate la predarea vietii sale intime acestuia. Numai vointa libera, reciproc asumata de doi oameni, fara concursul legii si sub auspiciile moralitatii, pot crea o convietuire intima in afara casatoriei. Or, dispunand de sine insusi reclamantul tinde la incalcarea libertatii si demnitatii paratei de a dispune de ea insasi, in ceea ce priveste acceptare libera a convietuirii intime cu reclamantul, legea neaparand insatisfactia reclamantului prin punerea la indemana a vreunui mijloc procesual de natura actiunii exercitate. Reclamantul are un drept la actiune, dar obiectul actiunii fiind nelegal, dreptul nu poate fi examinat pe fond.

1. Constata ca prin cererea inregistrata la Judecatoria Lipova sub nr. 580 in data de 8 mai 2013, timbrata, reclamantul TG in contradictoriu cu parata APF, a solicitat obligarea paratei, prin lege, sa devina amanta reclamantului.
1.1. In motivarea cererii, reclamantul sustine ca in urma cu doua saptamani, intr-o duminica dupa masa, se afla in casa paratei, fiind vecini. Erau singuri. Statea pe patul din bucatarie si se uita la televizorul paratei. Parata venise din camera alaturata cu t_e scoase, cu pantaloni scurti, ca sa se vada t_i. Se pensa in oglinda, se ruja si ii vorbea provocator reclamantului asezandu-se in fata acestuia, uzand de  expresii pornografice. Reclamantul sustine ca a prins-o de b_a. Parata l-a lovit si l-a injurat de mama. Dupa un sfert de ora, parata a luat telefonul chemandu-si amantul din sat sa o viziteze. A venit un baiat de 17 ani, A. S-a pus langa ea pe pat, cu mana dupa cap, a sarutat-o, dupa care parata i-a zis reclamantului: ,,Pleaca, ca vreau sa raman cu el!". Reclamantul a plecat resemnat. Sustine ca in urma cu 2 luni, l-a scos afara din casa si a ramas cu un barbat de 35 ani din sat, dupa care a incuiat usa. Intre timp, reclamantul s-a dus la parata odata si cand sa intre in casa, parata a iesit pe trepte si l-a lovit cu matura in cap, refuzandu-i intrarea. Sustine ca parata are 23 de ani si practica sexul cu toti, chiar si cu rudeniile ei, iar pe reclamant il respinge, fapta paratei reprezentand o tortura pentru reclamant.
1.2. Solicita ca parata sa fie citata la interogatoriu pentru a se stabili veridicitatea faptelor.
1.3. Daca in 3 zile nu primeste citatiile si presedintele nu aproba cauza civila, avertizeaza ca va fi chemat la Curtea Suprema.
_
4. La termenul de judecata din data de 23 octombrie 2013, Judecatoria a invocat din oficiu exceptia privind caracterul nelegal al formularii obiectului actiunii civile, exceptie unita cu fondul cauzei.
5. In baza inscrisurilor prezentate, Judecatoria retine ca litigiul este conturat de actiunea reclamantului de a obtine pe cale judecatoreasca obligarea paratei de a deveni amanta reclamantului, obiect in raport de care Judecatoria a invocat exceptia caracterului nelegal al acestuia.
6. Solutionand cu prioritatea exceptia de fond privind nelegalitatea obiectului actiunii, in temeiul art. 248 alin. 1 coroborat cu art. 245, art. 246 alin. 1, art. 247 alin. 1 raportat la art. 29 C. pr. civ. combinate cu art.11, art. 58, art. 60, art. 71 si art. 72 C. civ., Judecatoria va admite exceptia si va respinge actiunea lasand neexaminat fondul procesului.
6.1. Depasind orice reflectie privitoare la comportamentul reclamantului, persoana nesupusa vreunei interdictii judecatoresti (de a nu respecta normele de procedura care contribuie la asigurarea solemnitatii sedintei de judecata, de a pretinde unei instante obligarea unei persoane sa devina intima sub aspectul vietii sale private reclamantului), Judecatoria constata ca are de evaluat obiectul actiunii si anume, daca acesta indeplineste cerinta legalitatii formularii pretentiei concrete, de a obliga o femeie sa devina amanta unui barbat. Altfel spus, exista un drept subiectiv recunoscut de lege unui subiect de drept de a avea o "amanta" careia sa-i corespunda o obligatie corelativa a altui subiect de drept de a fi amanta acestuia.
6.2. Legiuitorul nu a instituit nici o norma expresa care sa consacre dreptul de a avea o amanta, reglementand numai casatoria, ca o uniune liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata in conditiile legii, conform art. 259 alin. 1 C. civ.
6.3. A avea o amanta, ca relatie sociala de profunzime intima, este o situatie care contravine adeseori moralitatii celor mai multe tipuri de comunitate umana si care, desi neprevazuta de lege, nu este nici interzisa, insa, prin interpretarea normelor care reglementeaza drepturile personalitatii rezulta ca nu exista nici o norma care sa fondeze pretentia unui reclamant, nesatisfacut in dorinta lui, de a obtine satisfactia obligarii unei persoane parate la predarea vietii sale intime acestuia. Numai vointa libera, reciproc asumata de doi oameni, fara concursul legii si sub auspiciile moralitatii, pot crea o convietuire intima in afara casatoriei.
6.4. Or, dispunand de sine insusi reclamantul tinde la incalcarea libertatii si demnitatii paratei de a dispune de ea insasi, in ceea ce priveste acceptare libera a convietuirii intime cu reclamantul, legea neaparand insatisfactia reclamantului prin punerea la indemana a vreunui mijloc procesual de natura actiunii exercitate. Reclamantul are un drept la actiune, dar obiectul actiunii fiind nelegal, dreptul nu poate fi examinat pe fond.
6.5. Dispozitii legale relevante.
A. Codul civil.
Art. 11. Respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri. Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri.
Art. 58. Drepturi ale personalitatii. (1) Orice persoana are dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si psihica, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vietii private, precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege. (2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Art. 60 Dreptul de a dispune de sine insusi. Persoana fizica are dreptul sa dispuna de sine insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.
Art. 71. Dreptul la viata privata. (1) Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni in viata intima, personala sau de familie, nici in domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fara consimtamantul sau ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75.
Art. 72. Dreptul la demnitate. (1) Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale. (2) Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75.
B. Codul de procedura civila.
Art. 29. Notiune. Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces.
7. In temeiul art. 453 alin. 1 C. pr. civ. obliga pe reclamant sa plateasca paratei 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand cheltuieli de deplasare la instanta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Imprumuturi, credite, creditori; Provocare; Viata sexuala (infractiuni cu privire la)

CONFLICT NEGATIV DE COMPETENTA - Sentinta civila nr. 7 din data de 12.01.2015
Conflict negativ de competenta. Executare silita inceputa anterior pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 348/2014. - Sentinta civila nr. 685 din data de 16.12.2014
Conflict negativ de competenta. Invocarea si admiterea unei exceptii relative peste termenul si in afara conditiilor prescrise de depunerea intampinarii. Solutie. - Hotarare nr. 630 din data de 06.10.2014
Revocarea hotarare fond funciar. Constatare nulitate. Lipsa de interes. - Sentinta civila nr. 801 din data de 05.11.2013
Drept la mostenire. Vocatie generala si vocatie concreta. Tranzactia drepturilor. Cenzurare. - Sentinta civila nr. 651 din data de 23.09.2013
Uzucapiune. Temei juridic. Decizie in interesul legii. Conditii de admisibilitate - Sentinta civila nr. 783 din data de 29.10.2013
Revocarea suspendarii executarii pedepsei - Sentinta penala nr. 67 din data de 11.06.2013
Raspundere asiguratorie. Daune materiale si daune morale. Apreciere cuantum. - Sentinta civila nr. 383 din data de 22.04.2013
Dreptul de regres al asiguratorului Casco. Limita. - Sentinta civila nr. 513 din data de 17.06.2013
Anulare act, lipsa consimtamantului sotului la incheierea contractului de vanzare-cumparare - Sentinta civila nr. 38 din data de 17.01.2013
Actiunea civila nepatrimoniala. Exceptia lipsei caracterului legal al obiectul actiunii. Solutie. - Sentinta civila nr. 761 din data de 23.10.2013
Actiune in anulare act. Drepturi provenite din materie funciara. Persoana indreptatita la reconstituire competinte de padure. Dovada si obligatia dovedirii. Incidente procedurale - Sentinta civila nr. 379 din data de 19.04.2013
OBLIGATIA DE A FACE - Obligarea paratului sa indeplineasca demersurile legale necesare radierii/inmatricularii din circulatie si din evidentele fiscale a unui autoturism... - Sentinta civila nr. 75 din data de 24.01.2013
Lipsa politei de asigurare RCA, Obligarea Fondului de protectie al victimelor strazii la plata despagubirilor in calitate de garant. - Sentinta civila nr. 133/2013 din data de 13.02.2013
ORDIN DE PROTECTIE NEINDEPLINIREA CONDITIILOR DE ADMISIBILITATE - Sentinta civila nr. 275 din data de 21.06.2013
Raspundere civila asiguratorie. Despagubiri acordate pentru lipsa de folosinta a autovehiculului asigurat - Sentinta civila nr. 920 din data de 22.12.2012
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 1022 din data de 18.10.2010
Ucidere din culpa in forma agravanta, prev. de art.178 al.2,5 Cod penal. Acordare daune morale- limite. - Sentinta penala nr. 66 din data de 01.07.2008
Ucidere din culpa prev. de art.178 al.2,5 Cod penal. Acordare daune materiale si daune morale. Calea de atac gresit intitulata" apel". Declinare de competenta de solutionare a recursului. - Sentinta penala nr. 110 din data de 30.11.2010
Revizuire. Sentinta pronuntata in solutionarea cererii in anulare formulate in baza prevederilor OUG nr 119/2007. Inadmisibilitate. Caracterul necontencios al procedurii si care nu priveste solutionarea fondului pretentiilor. - Sentinta civila nr. 857 din data de 01.10.2012