Revocarea hotarare fond funciar. Constatare nulitate. Lipsa de interes.
(Sentinta civila nr. 801 din data de 05.11.2013 pronuntata de Judecatoria Lipova)In analiza intinderii si continutului notiunii de interes protejat juridic, reclamanta, prin chiar motivarea propriei sale actiuni la care se adauga situatia de fapt sustinuta de inscrisuri, nu a reusit sa contureze, dincolo de formalismul solicitarii, folosul legitim practic obtinut din anularea actelor. Reclamanta s-a limitat sa ceara constatarea nulitatii absolute a Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013 si a Hotararii nr. 72/24 mai 2013 emise de parata, fara a fi contestat niciuna dintre hotararile premergatoare adoptarii acestora, incat, sub aspect practic, finalitatea constatarii nulitatii absolute a celor doua hotarari este aceeasi cu finalitatea obtinuta de parata prin uzul revocarii actului initial de catre actul secund de autoritate. De aceea, fie ca se cere nulitatea actelor, fie ca se revoca un act, in fapt si in drept niciunul dintre cele doua acte nu va mai produce efecte juridice cu privire la drepturile funciare reglementate.
I. Pozitia procesuala a reclamantei.
1. Reclamanta ADS a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a Hotararii nr. 71 emisa de parata Comisiei judetene A in data de 25 aprilie 2013, precum si a Hotararii nr. 72 emisa de parata in data de 24 mai 2013.
1.1. In motivare, reclamanta sustine ca parata a validat prin Hotararea nr. 71, emisa cu incalcarea prevederilor legale, propunerile Comisiei locale de fond funciar A privind:
+ radierea din Anexa nr. 49 a lucrarii de fond funciar Z intocmita in baza Legii nr. 1/2000 cu privire la un numar de 233 pozitii cu suprafata totala de 1.094,32 ha teren agricol si inscrierea acestora in Anexa nr. 39 (despagubiri) a aceleasi lucrari;
+ transferul din Anexa nr. 39 a lucrarii de fond funciar Z intocmita in baza Legii nr. 1/2000 a unui numar de 233 pozitii cu suprafata totala de 1.094,32 ha teren agricol si inscrierea acestora in anexele corespunzatoare reconstituirii dreptului de proprietate in natura a lucrarii de fond funciar M, Judetul C.
1.2. In data de 24 mai 2013, parata a emis Hotararea nr. 72 privind revocarea Hotararii nr. 71/25.04.2013, adoptata de Comisia judeteana A cu incalcarea prevederilor legale, respectiv art. 7, alin. 1 din Legea nr. 165/17.05.2013.
1.3. Precizeaza ca reclamanta, in data de 25 iunie 2013 a luat cunostinta de existenta si de continutul Hotararii nr. 71 si al Hotararii nr. 72 care i-au fost comunicate de Institutia Prefectului Judetului A, prin adresa nr. 4.216/21 iunie 2013.
1.4. Considera ca Hotararea nr. 71 este ilegala, intrucat reclamanta, la data emiterii acestei hotarari, detinea pe raza teritoriala administrativa a Judetului A 1.225,873 ha teren retrocedabil, potrivit adresei nr. 83.750/8 iulie 2013, astfel incat, in lumina dispozitiilor art. 10 din HG nr. 890/2005, dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe raza administrativa a Judetului A, nu a Judetului C. Sustine ca nu se poate reconstitui dreptul de proprietate in favoarea persoanelor indreptatite care au depus cereri la Comisia locala de fond funciar Z, Judetul A pe raza administrativ-teritoriala a Judetului C, fara sa respecte prevederile legale in vigoare.
_
1.7. In drept, invoca aplicarea art. 192 C. pr. civ, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, HG nr. 890/2005, Legea nr. 165/2013, art. 7 alin. 8 din Legea nr. 268/2001.
II. Pozitia procesuala a paratei.
2. Parata, prin intampinare, in temeiul art. 129 alin. 1, alin. 2, pct. 3 coroborat cu dispozitiile art. 130 alin. 2 C. pr. civ, raportat la dispozitiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei A, cauza fiind declinata spre judecare Judecatoriei Lipova. In sustinerea exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei A considera ca apartine judecatoriei in a carei raza teritoriala este situat terenul competenta de solutionare, conform dispozitiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, dispozitii legale derogatorii de la regula de drept comun in materia competentei teritoriale prevazute de dispozitiile art. 107 alin. 1 C. pr. civ, potrivit carora competenta teritoriala revine instantei in a carei circumscriptie isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.
2.1. Sustine ca desi reclamanta solicita nulitatea absoluta a Hotararilor nr. 71 si nr. 72/2013, actiunea acesteia reprezinta o plangere exercitata in temeiul art. 53 din Legea nr. 18/1991 avand regimul juridic pe care il implica o astfel de calificare, procedura speciala in materia anularii hotararilor comisiei judetene si nu o actiune in constatarea nulitatii absolute specifica proceselor-verbale de punere in posesie si titlurilor de proprietate in temeiul art. III din Legea nr. 169/1997. In consecinta, invoca exceptia tardivitatii formularii plangerii solicitand admiterea acesteia si respingerea plangerii ca tardiv introdusa. Referitor la exceptia tardivitatii formularii plangerii arata ca termenul de introducere a plangerii impotriva hotararii comisiei judetene de fond funciar este de 30 zile potrivit dispozitiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicata, momentul de la care curge termenul fiind acela al comunicarii hotararii. Natura juridica a termenului de 30 de zile este aceea a unui termen procesual de decadere a carui nerespectare atrage sanctiunea pierderii dreptului de a formula plangere. Prin adresa nr. 4.216/21.06.2013 Institutia Prefectului Judetului A a comunicat reclamantei Hotararile nr. 71 si nr. 72/2013, astfel ca de la momentul comunicarii curge termenul de 30 de zile in care plangerea trebuie formulata. Cum actiunea a fost inregistrata la Registratura Judecatoriei A la data de 26.07.2013, peste termenul prevazut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 apreciaza ca fiind tardiva plangerea formulata de catre reclamanta.
2.2. Invoca exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea prezentei plangeri solicitand sa fie admisa in baza dispozitiilor art. 40 alin. 1 teza a II-a C. pr. civ, cu consecinta respingerii plangerii formulate ca fiind lipsita de interes. Referitor la exceptia lipsei de interes arata ca interesul ca si conditie de exercitiu a actiunii civile, trebuie sa indeplineasca cumulativ conditiile prevazute de art. 33 C. pr. civ, respectiv sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual. Interesul reclamantei, reprezentand folosul practic (material sau moral) pe care il urmareste partea prin exercitarea actiunii, nu indeplineste conditiile de a fi nascut si actual. Interesul este actual, atunci cand partea, daca nu ar exercita actiunea in justitie, s-ar expune unui prejudiciu, iar un interes care a trecut, a fost depasit nu poate permite formularea unei cereri in justitie, astfel cum a statuat literatura de specialitate. Lipsa interesului reclamantei decurge si din imprejurarea ca reclamanta nu a fost sesizata in conformitate cu dispozitiile art. 47 din HG nr. 890/2005 cu vreo cerere privind predarea pe baza de protocol a terenului la care se refera Hotararea nr. 71/2013.
2.3. Pe fond solicita respingerea ca lipsit de obiect a petitului nr. 1, respectiv ca nefondat a petitului nr. 2 din plangerea formulata de reclamanta. Capatul nr. 1 al cererii este lipsit de obiect intrucat prin Hotararea nr. 72/2013 a Comisiei judetene de fond funciar A a fost revocata Hotararea nr. 71/2013 a aceleasi comisii si, pe cale de consecinta, este de prisos a se examina legalitatea acestei din urma hotarari. Petitul 2 este nefondat pentru ca parata are natura juridica a unei autoritati administrativ-jurisdictionale in raport de dispozitiile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, calificare care prezinta importanta sub aspectul posibilitatii de revocare a actelor administrative emise de aceasta comisie. Actele emise de parata ca unitate administrativa pot fi revocate pana la intrarea in circuitul civil. Hotararea nr. 71/2013, care a facut obiectul revocarii, nu a produs efecte juridice, cat timp Comisia Judeteana C nu a adoptat nici o hotarare de aprobare a inscrierii celor 233 pozitii cu suprafata de 1.094,32 ha teren agricol in anexele corespunzatoare reconstituirii dreptului de proprietate in natura a lucrarii de fond funciar M. Prin adresa nr. 1.419/16.04.2013 Primaria M a exprimat un acord de principiu in privinta transferului de anexa si a punerii in posesie a persoanelor indreptatite pe teritoriul administrativ al comunei M. _
III. Situatia de fapt retinuta din probele administrate. Dreptul aplicabil.
3. Judecatoria a administrat mijlocul de proba constand in inscrisuri, din analiza carora retine, conturand tabloul general al litigiului, ca partile isi disputa legalitatea adoptarii a doua acte emise in materia fondului funciar de catre o autoritate publica cu activitate administrativ-jurisdictionala, reclamanta solicitand constatarea nulitatii absolute a acestora, parata cerand respingerea actiunii pe cale de exceptii si pe fond.
3.1. Din examinarea continutului Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013 privind validarea Hotararilor nr. 2/14.03.2013 si nr. 6/18.04.2013 ale Comisiei locale Z, rezulta ca parata a procedat, in prima etapa, la validarea propunerii Comisiei locale Z de radiere din Anexa nr. 49 intocmita de aceasta Comisie a unui numar de 233 pozitii cu suprafata totala de 1.094,32 hectare teren agricol si inscrierea acestora in Anexa nr. 39 (despagubiri), pentru ca, in etapa urmatoare, sa valideze transferul din Anexa nr. 39 (despagubiri) a unui numar de 233 pozitii cu suprafata totala de 1.094,32 hectare teren agricol si inscrierea acestora in anexele corespunzatoare reconstituirii dreptului de proprietate in natura a lucrarii de fond funciar M, Judetul C.
3.2. Din examinarea continutului Hotararii nr. 72/24 mai 2013 privind revocarea Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013, rezulta ca parata a procedat, in prima etapa, la revocarea in intregime a Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013 procedand, in a doua etapa, la invalidarea Hotararilor nr. 2/14.03.2013 si nr. 6/18.04.2013 ale Comisiei locale Z.
3.3. Prin Hotararea nr. 2/14 martie 2013 privind aprobarea inscrierii persoanelor indreptatite ce au facut obiectul Hotararii nr. 15/22.09.2008 validata prin Hotararile Comisiei judetene A nr. 275/26.09.2008 si nr. 305/26.11.2008, in anexa nr. 23 pentru despagubiri, Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z a aprobat inscrierea in anexa nr. 23 pentru despagubiri persoanelor indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1.137,82 ha dispunandu-se redierea acestor persoane din anexa nr. 49, unde figurau. In continuare, prin Hotararea nr. 6/18 aprilie 2013, Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z, ca urmare a constatarii lipsei de teren disponibil la nivelul localitatii Z si a existentei de teren disponibil pe raza localitatii M, Judetul C, a propus reconstituirea dreptului de proprietate privata in natura prin punerea in posesie cu suprafata de 1.132,93 ha pe terenurile proprietate privata a Statului Roman si administrate de ADS aflate pe raza localitatii M, Judetul C.
3.4. Din Procesele-verbale de sedinta a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z reiese ca pentru o suprafata de peste 1.130 ha solicitate initial Comisiei locale F. de catre persoanele indreptatite, cererile acestora au fost transferate pentru reconstituirea dreptului la nivelul localitatii Z, insa aceasta localitate nu are teren disponibil.
3.5. Judecatoria retine ca parata a adoptat Hotararea nr. 305/26.11.2008 privind modificarea Hotararii nr. 275/26.09.2008 validand in consecinta, in parte, Hotararea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z in sensul ca dispune radierea unui numar de 242 de pozitii din anexele lucrarii de fond funciar F, cu o suprafata de 1.138,40 ha teren agricol si inscrierea acestora in anexa nr. 49 a lucrarii de fond funciar Z si anume: din anexa nr. 50 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 232 pozitii cu suprafata de 1.095,07 ha teren agricol si din anexa nr. 40 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 10 pozitii cu suprafata de 43,33 ha teren agricol. Dispune in sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z intocmirea documentatiei de preluare a suprafetei de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamanta. In sfarsit, va retine ca prin Hotararea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z s-a aprobat cererea persoanelor indreptatite si a Hotararii nr. 12/08.12.2003 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor F dispunandu-se transferul persoanelor in anexa nr. 30 a Comisiei locale Z fiind aprobata reconstituirea in natura a dreptului de proprietate asupra suprafetei de 1.195,219 ha teren agricol, in masura predarii acestei suprafete prin protoc incheiat cu reclamanta.
3.6. Retine ca parata, prin adresa de iesire nr. 4.216/21 iunie 2013 inregistrata la reclamanta sub nr. 2.828/25 iunie 2013 si nr. 83.750/26 iunie 2013 a comunicat celei din urma actele din litigiu, pentru ca parata sa depuna la posta in data de 23 iulie 2013 plicul continand actiunea in justitie si care a fost inregistrata la Judecatoria A in data de 26 iulie 2013.
4. Dreptul relevant aplicabil. Art. 27 alin. 1, art. 51 - art. 53, art. 55, art. 63 din Legea nr. 18/1991, in vigoare la data intocmirii actelor atacate. Art. III Legea nr. 169/1997. Art. 4 alin. 1, art. 6, art. 10 din Hotararea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor. Art. 6, art. 7 alin. 1, art. 9 din Legea nr. 165/2013. Art. 7 alin. 8 din Legea nr. 268/2001. Art. 29, art. 33, art. 40 din Codul de procedura civila introdus prin Legea nr. 134/2010.
IV. Hotararea.
5. In baza situatiei de fapt si de drept retinute, Judecatoria va aprecia ca este competenta general, material si teritorial sa judece litigiul, astfel ca va respinge exceptiile privind necompetenta teritoriala si tardivitatea formularii actiunii civile, va admite exceptia lipsei de interes in promovarea actiunii civile si va respinge in consecinta actiunea, fara a aborda fondul procesului. Ordinea de solutionare a exceptiilor este prescrisa de art. 248 alin. 1 si alin. 2 C. pr. civ., in raport de care, avand de solutionat doua exceptii de procedura si o exceptie de fond, Judecatoria a analizat cu prioritate exceptiile de procedura si in urma, exceptia de fond. Privitor la exceptiile de procedura, tinand seama de finalitatea solutiei, a analizat in primul rand problema competentei si, constatand ca este competenta, a procedat la analiza exceptiei privind tardivitatea.
5.1. Cu privire la stabilirea propriei competente, date fiind modificarile succesive de solutionare a cererilor persoanelor indreptatite la reconstituirea dreptului, pentru a stabili care este instanta corespunzatoare din raza locului situarii terenului, conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 19/1991, Judecatoria a purces la verificarea solicitarii persoanelor si a hotararii originare date de Comisia locala F, aflata in raza teritoriala de judecata a Judecatoriei A, daca a existat o hotarare de reconstituire in natura sau din cauza deficitului de teren s-a aprobat atribuirea de teren intr-o alta localitate din Judetul A si care s-ar afla in raza teritoriala a unei alte instante de judecata. Judecatoria constata astfel ca parata a validat, in parte, Hotararea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z in sensul ca a dispus radierea unui numar de 242 de pozitii din anexele lucrarii de fond funciar F, cu o suprafata de 1.138,40 ha teren agricol si inscrierea acestora in anexa nr. 49 a lucrarii de fond funciar Z, anume: din anexa nr. 50 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 232 pozitii cu suprafata de 1.095,07 ha teren agricol si din anexa nr. 40 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 10 pozitii cu suprafata de 43,33 ha teren agricol dispunand in sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z intocmirea documentatiei de preluare a suprafetei de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamanta. Drept urmare, terenul cu privire la care au efect juridic actele atacate se afla pe teritoriul Comunei Z, Judetul A, unitate administrativ-teritoriala care se afla in circumscriptia de judecata a Judecatoriei Lipova, conform HG nr. 337/1993, astfel ca, in baza art. 132 alin. 2 C. pr. civ. Judecatoria este competenta sa judece.
5.2. Cu privire la exceptia tardivitatii, Judecatoria nu se va arata preocupata sa transeze intre calificarea actiunii ca fiind o actiune de drept comun, in constatarea nulitatii sau o actiune speciala, o plangere de fond funciar, deoarece in mod cert reclamanta a formulat actiunea in termenul special de 30 de zile calculat de la data comunicarii, 25 sau 26 iunie 2013 si data depunerii la posta a plicului continand actiunea, 23 iulie 2013.
5.3. In ceea ce priveste lipsa de interes in promovarea actiunii, Judecatoria, in analiza intinderii si continutului notiunii de interes protejat juridic, apreciaza ca reclamanta, prin chiar motivarea propriei sale actiuni la care se adauga situatia de fapt sustinuta de inscrisuri, nu a reusit sa contureze, dincolo de formalismul solicitarii, folosul legitim practic obtinut din anularea actelor. Reclamanta s-a limitat sa ceara constatarea nulitatii absolute a Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013 si a Hotararii nr. 72/24 mai 2013 emise de parata, fara a fi contestat niciuna dintre hotararile premergatoare adoptarii acestora, incat, sub aspect practic, finalitatea constatarii nulitatii absolute a celor doua hotarari este aceeasi cu finalitatea obtinuta de parata prin uzul revocarii actului initial de catre actul secund de autoritate. De aceea, fie ca se cere nulitatea actelor, fie ca se revoca un act, in fapt si in drept niciunul dintre cele doua acte nu va mai produce efecte juridice cu privire la drepturile funciare reglementate ramanand in fiinta Hotararea nr. 305/26.11.2008 a paratei de modificare a Hotararii nr. 275/26.09.2008 privind validarea, in parte, a Hotararii nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z in sensul radierii unui numar de 242 de pozitii din anexele lucrarii de fond funciar F, cu o suprafata de 1.138,40 ha teren agricol si inscrierea acestora in anexa nr. 49 a lucrarii de fond funciar Z si anume: din anexa nr. 50 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 232 pozitii cu suprafata de 1.095,07 ha teren agricol si din anexa nr. 40 a lucrarii de fond funciar F se radiaza 10 pozitii cu suprafata de 43,33 ha teren agricol dispunandu-se in sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Z intocmirea documentatiei de preluare a suprafetei de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamanta. Chiar reclamanta, in motivarea actiunii sustine, criticand Hotararea nr. 71, ca detinea la data emiterii acestei hotarari, pe raza teritoriala administrativa a Judetului Arad 1.225,873 ha, teren retrocedabil, potrivit adresei nr. 83.750/8 iulie 2013, astfel incat, in lumina dispozitiilor art. 10 din HG nr. 890/2005, dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe raza administrativa a Judetului A, nu a Judetului C. Or, chiar aceasta solutie a ramas in fiinta in urma revocarii Hotararii nr. 71/25 aprilie 2013 prin Hotararea nr. 72/24 mai 2013 emise de parata.
6. Ia act de faptul ca nu se cer cheltuieli de judecata.
NOTA. Solutia a fost mentinuta de Tribunalul Arad in calea de atac exercitata de reclamanta, apelul fiind respins prin Decizia civila nr. 87/21 ianuarie 2014.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Fondul funciar
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010