InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Mangalia

Uzucapiune. Accesiune. Capacitatea procesuala a consiliilor locale.

(Sentinta civila nr. 1378 din data de 05.07.2007 pronuntata de Judecatoria Mangalia)

Domeniu Uzucapiune (Prescriptia achizitiva) | Dosare Judecatoria Mangalia | Jurisprudenta Judecatoria Mangalia

JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA CIVILA NR.1378/C DIN DATA DE 05.07.2007

Uzucapiune. Accesiune. Capacitatea procesuala a consiliilor locale.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia  la data de 05.04.2006 reclamantii A. M.  si A.  C.  au chemat in judecata pe paratii Comuna X si Consiliul Local X solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca reclamantii au dobandit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului situat in comuna X , compus din teren in suprafata de aproximativ 5000 mp si casa de locuit cu dependinte.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca au cumparat imobilul litigios in anul 1987 de la numita P.M., printr-un inscris sub semnatura privata, de la data cumpararii imobilului si pana in prezent au exercitat asupra acestuia o posesie publica, neintrerupta, continua si sub nume de proprietari si au achitat la zi taxele si impozitele locale aferente.
Reclamantii au mai aratat ca si vanzatoarea imobilului a exercitat asupra acestuia o posesie utila incepand cu anul 1960 si pana la data instrainarii si a achitat impozitele si taxele aferente astfel ca, prin jonctiunea posesiilor,  sunt intrunite cerintele legale pentru constatarea dobandirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1890 si urmatoarele Cod civil.
Paratii, legal citati, nu au formulat intampinare si nu s-au prezentat in fata instantei pentru combaterea cererii reclamantilor.
In dovedirea cererii, reclamantii au solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale, probe pe care instanta, apreciind ca sunt pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei, le-a incuviintat.
In exercitarea rolului activ reglementat de dispozitiile  art.129 alin.5 Cod procedura civila si apreciind ca sunt utile solutionarii cauzei, dupa punerea in discutia contradictorie a partilor, instanta a dispus din oficiu obtinerea de relatii cu privire la regimul juridic al terenului cu privire la care reclamantii au solicitat constatarea dobandirii dreptului de proprietate si administrarea probei cu expertiza tehnica imobiliara avand ca obiective identificare si stabilirea valorii de circulatie a imobilului litigios.
Au fost depuse la dosar inscrisuri.
In sedinta publica din data de 25.04.2007 reclamantii au aratat ca inteleg sa isi modifice cererea de chemare in judecata si solicita instantei constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat in comuna  X, astfel cum a fost identificat in urma masuratorilor efectuate de expertul desemnat in cauza.
Au fost audiati martorii propusi de reclamanti.
Instanta a invocat din oficiu, fata de dispozitiile art. 19, art.38 si art. 67 din Legea nr. 215/2001, exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratului Consiliul Local X .
Deliberand cu prioritate asupra exceptiei, in conformitate cu dispozitiile art. 137 Cod procedura civila, instanta a apreciat ca este intemeiata si a admis-o motivat prin incheierea pronuntata in sedinta publica.
Pentru pronuntarea acestei solutii instanta a avut in vedere dispozitiile art. 19, art.38 si art. 67 din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care consiliile locale reprezinta doar organe deliberative, fara personalitate juridica, prin care se exercita autonomia locala si care confera personalitate juridica doar unitatilor administrativ teritoriale.
Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatii administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice de drept public, avand patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina.
Rezulta astfel ca personalitatea juridica si implicit calitatea de subiect de drept apartine doar unitatilor administrativ teritoriale in timp ce consiliile locale sau judetene precum si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune, orase si judete(art. 21 si art.22 din Legea nr. 215/2001).
Aceste autoritati sunt organe ale persoanei juridice, structuri deliberative sau executive prin care unitatile administrativ teritoriale participa in nume propriu la raporturile juridice de drept public sau privat, ca titulare de drepturi si obligatii proprii.
In lipsa personalitatii juridice si a unei prevederi exprese a legii, consiliile locale nu au legitimare procesuala proprie, nu pot fi titulare de drepturi si obligatii proprii nici in planul dreptului material si nici in planul dreptului procesual si nu pot participa in procesul civil ca subiecte de drept distincte de unitatile administrativ teritoriale la nivelul carora indeplinesc atributii de organe deliberative.
Din analiza materialului probator administrat in cauza, in vederea solutionarii cererii formulate de reclamanti in contradictoriu cu parata Comuna X , instanta a  retinut urmatoarea situatie de fapt.
Terenul litigios a fost ocupat fara titlu in urma cu aproximativ 45 - 50 de ani de A.  M. si sotia acestuia, P.M., care au edificat pe acest teren o locuinta.
Reclamantii au cumparat imobilul in anul 1986 de la numita P. M., pe baza unui inscris sub semnatura privata.
Reclamantii s-au comportat ca adevarati proprietari ai imobilului si au edificat lucrari de reamenajare a locuintei si au construit anexele gospodaresti identificate in schita anexa la raportul de expertiza efectuat in cauza.
Atat reclamantii cat si autorii lor in drepturi figureaza inscrisi in registrele fiscale ale Primariei X , reclamantii incepand cu anul 1986, si au achitat la zi taxele si impozitele locale aferente imobilului compus din teren si constructii.
Atat reclamantii cat si autorii lor in drepturi au folosit terenul si constructiile edificate pe acesta in mod public , pasnic , continuu, neintrerupt si nu au fost tulburati in posesia pe care au exercitat-o, nici de catre vecini sau rude si nici de catre alte terte persoane care sa fi pretins vreun drept real ori de creanta asupra imobilului.
In evidentele Primariei  X terenul aflat in posesia reclamantilor figureaza ca apartinand domeniului privat al Comunei.
Terenul aflat in posesia reclamantilor a fost imprejmuit anterior anului 1965 si pana in prezent nu a suferit modificari ale configuratiei, reparatiile gardurilor neafectand amplasamentul vechilor semne de hotar stabilite potrivit acordului detinatorilor imobilelor invecinate.
Avand in vedere situatia de fapt retinuta instanta a apreciat  ca sunt intrunite cerintele legale pentru admiterea cererii formulate de reclamanti in contradictoriu cu parata Comuna X .
In drept, potrivit art.1890 Cod civil, toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat sa produca vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua-credinta.
Potrivit art.1847 Cod civil, ca sa se poata prescrie se cere o posesiune continua, publica, netulburata, neintrerupta si sub nume de proprietar iar potrivit art.1860 Cod civil, orice posesor are facultatea, spre a putea opune prescriptie, sa uneasca posesiunea sa cu posesiunea autorului sau in drepturi.
Textele legale anterior mentionate reglementeaza prescriptia achizitiva (uzucapiunea)ca mod de dobandire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea neintrerupta a acestuia in termenul si in conditiile prevazute de lege.
Desi art.1846 alin.2 Cod civil defineste posesia drept "detinerea unui bun sau folosirea unui drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul, in numele nostru" totusi, in mod riguros, posesia este caracterizata ca fiind stapanirea de fapt a unui bun , care din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Fata de aceste dispozitii legale si avand in vedere faptul ca prin probele administrate in cauza reclamantii au facut dovada ca prin unirea posesiei exercitate personal cu aceea a autorilor lor in drepturi, A. M. si P.M. , au stapanit terenul in mod util, adica pasnic, public, fara intreruperi anormale si fara violenta timp de mai mult de 30 de ani, instanta a  apreciat ca cererea de constatare a dobandirii dreptului de proprietate prin efectul prescriptiei achizitive este intemeiata.
Potrivit art.492 Cod civil, orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului sunt prezumate a fi facute de proprietarul acelui pamant si ca sunt ale lui pana ce se dovedeste din contra.
Avand in vedere aceste dispozitii legale precum si efectele retroactive ale prescriptiei achizitive, ce fac ca posesorul sa fie considerat proprietar chiar de la data inceperii posesiei, instanta a apreciat ca sunt intrunite cerintele legale si pentru constatarea dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate de reclamanti si de autorii lor in drepturi pe terenul litigios si identificate in planul de situatie anexa la raportul de expertiza intocmit in cauza.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept anterior expuse instanta a admis cererea reclamantilor si a constatat ca acestia sunt  proprietarii imobilului situat in comuna X , compus din teren si constructiile edificate pe acesta, imobil identificat in raportul de expertiza tehnica imobiliara intocmit in cauza.
Avand in vedere solutia pronuntata de instanta cu privire la exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratului Consiliul Local X , cererea formulata de reclamanti in contradictoriu cu acest parat a fost  respinsa ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uzucapiune (Prescriptia achizitiva)

Neindeplinirea conditiilor pentru a uzucapa. Posesie intrerupta si neexercitata ulterior sub nume de proprietar - Decizie nr. 116 din data de 01.04.2015
Actiune respinsa fata de paratul decedat - Decizie nr. 16 din data de 17.01.2014
Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil - Decizie nr. 354 din data de 28.04.2011
Uzucapiune - Decizie nr. 42 din data de 20.01.2011
Dobandirea unui imobil prin prescriptie achizitiva - Decizie nr. 970 din data de 03.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 951 din data de 02.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 222 din data de 25.03.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 407 din data de 31.05.2010
Uzucapiunea-mod de dobandire a dreptului de proprietate. - Decizie nr. 79 din data de 04.02.2010
Uzucapiune-mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 150 din data de 05.03.2009
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 117 din data de 25.01.2012
uzucapiune - Sentinta civila nr. 629 din data de 09.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 6 din data de 08.01.2009
Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara. - Decizie nr. 338 din data de 02.10.2009
Art. 304 pct. 5 cod procedura civila - Decizie nr. 100 din data de 02.02.2006
uzucapiune si accesiune - Sentinta civila nr. 2955 din data de 11.04.2011
- Sentinta civila nr. 4508 din data de 10.06.2010
- Sentinta civila nr. 489 din data de 27.01.2009
- Sentinta civila nr. 6012 din data de 28.10.2005