InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Mizil

Plangere contraventionala - Respinsa

(Sentinta civila nr. 290 din data de 21.03.2011 pronuntata de Judecatoria Mizil)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Judecatoria Mizil | Jurisprudenta Judecatoria Mizil

Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.02.2011 sub nr.304/259/2011, petentul D. F., a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul I.P.J. Prahova, sa dispuna anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.......... incheiat la data de 10.02.2011.
In motivare, petentul a aratat ca in procesul verbal de contraventie s-a retinut faptul ca la data de 10.02.2011, a condus auoturismul proprietate personala BZ-92-.........., pe raza localitatii Mizil cu viteza de 65 km/h, insa executa o misiune ordonata cu masina proprietate personala, fapt ce reiese din documentele anexate in xerocopie. A mai aratat ca,  desi i-a explicat acest lucru agentului constatator, aratandu-i ca pe tot parcursul localitatii Mizil nu a depasit 60 km/h, rugandu-l sa analizeze dinamica miscarii autoturismului, acesta nu a tinut cont si i-a aplicat contraventia mai sus mentionata. A mai precizat faptul  ca radarul era amplasat la marginea localitatii Mizil,  pe partea opusa statiei PECO din sensul de mers catre Buzau.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plangerii. 
Cererea a fost scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar conform articolului 15 aliniat 1 lit. i si m din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu dispozitiile articolului 1 aliniat 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Petentul a depus in copie, procesul-verbal de contraventie, ordinul de serviciu seria F.A. nr.121064, legitimatia de serviciu, copie C.I., delegatia de curier si cerere pentru scoaterea unui mediu de stocare din UM pe timpul executarii unor activitati.
La data de 16.03.2011 intimata I.P.J. Prahova a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea procesului verbal, precum si judecarea cauzei in lipsa.
Intimata a aratat ca la data de 10.02.2011, orele 16:54, petentul a fost sanctionat contraventional  prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria CC nr..........,  cu amenda in cuantum de 134 lei si 2 puncte penalizare, pentru savarsirea faptei prevazute de art.108 alin.1 lit.a) pct.4 din O.U.G. 195/2002, republicata, constand in aceea ca  la data si ora mentionate mai sus, a condus autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de inmatriculare BZ-92-......pe DN 1 B Km 44 - Mizil, fiind inregistrat de aparatul radar Pyton seria PYT 673000233, montat pe auto cu nr. MAI ........., avand o viteza de deplasare de 65 km/h (+ 15 km/h). S-a aratat ca abaterea contraventionala a fost constatata, potrivit art.109 din OUG 195/2002, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, imprejurare dovedita prin documentele anexate. S-a mentionat  ca nu trebuie omisa nici importanta valorilor sociale aparate de lege in ce priveste fapta, avand in vedere si recrudescenta accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectarii vitezei maxime admise, cu consecinte de cele mai multe ori grave., apreciind ca sanctiunea a fost aplicata in mod legal si temeinic.
In sustinerea celor aratate in intampinare s-au anexat in doua exemplare urmatoarele inscrisuri:
-raportul detaliat al agentului constatator A. C.;
-fotografiile radar efectuate in momentul depistarii in trafic;
-atestatul operatorului radar Asp A.C.;
-fila registrului radar din data de 10.02.2011;
-buletinul de verificare metrologica a aparatului radar Pyton;
- originalul procesului verbal contestat.
In cauza s-au administrat probatorii cu inscrisuri: procesul verbal de contraventie seria CC, nr........../10.02.2011 (fila 4), raportul detaliat al agentului constatator A. C., fotografiile radar efectuate in momentul depistarii in trafic, atestatul operatorului radar a.s.p. A. C., fila registrului radar din data de 10.02.2011, buletinul de verificare metrologica a aparatului radar Pyton.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a  retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr............./10.02.2011, petentul D. F. a fost sanctionat cu amenda contraventionala de (2 puncte amenda) in cuantum de 134 lei pentru savarsirea faptei prevazute de art. 108 alin 1 lit.c pct. 4 din OUG 195/2002 si 2 puncte de penalizare in baza art.108 alin.1 lit.c) pct.3 din O.U.G. 195/2002 retinandu-se in cuprinsul acestuia ca a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de inmatriculare BZ-92-MYH in Mizil pe DN1 B, km.44, E 60 km.83, fiind inregistrat de aparatul radar Pyton seria PYT673000233, avand o viteza de deplasare de 65 km/h (+ 15 km/h).
Verificand legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanta retine ca, desi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art. 34 rezulta ca procesul verbal contraventional face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.
De aceea, procesul verbal de contraventie, in masura in care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator, are forta probanta prin el insusi si constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului, cat timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. Mai mult decat atat, sustinerile petentului care nu sunt probate in niciun fel, conform carora rula cu o viteza sub limita legala, nu numai ca sunt lipsite de probe, dar sunt chiar infirmate de fotografiile radar efectuate in momentul depistarii in trafic, care confirma ca petentul a circulat cu o viteza de 65 km/h.
Conform art.48 din O.U.G. 195/2002, conducatorii autovehiculelor trebuie sa respecte regimul legal de viteza, limita maxima de viteza in localitati fiind, potrivit art.49 alin.1 din acelasi act normativ, de 50 km/h.
Asa cum rezulta din cuprinsul articolului 61 alin.2 din OUG 195/2002, conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art.32 alin.2 lit. a) si b),atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta pot incalca regimul legal de viteza, ori, din sustinerile petentului rezulta ca masina cu care circula era proprietate poersonala. Pe de parte sustinerile petentului conform carora pe tot parcursul localitatii Mizil nu a depasit viteza de 60 km/h, sunt infirmate de fotografiile radar efectuate in momentul depistarii in trafic, care releva ca petentul a circulat pe raza localitatii Mizil cu viteza de 65 km/h.
Mai mult decat atat, intimata a depus inscrisuri (raportul detaliat al agentului constatator A. C., fotografiile radar efectuate in momentul depistarii in trafic, atestatul operatorului radar a.s.p. A.C., fila registrului radar din data de 10.02.2011, buletinul de verificare metrologica a aparatului radar Pyton) care demonstreaza fara echivoc existenta faptei retinuta in sarcina petentului prin procesul verbal.
Totodata, instanta nu poate inlocui sanctiunea amenzii cu sanctiunea contraventionala a avertismentului, pe de o parte, deoarece petentul nu a facut dovada unui grad redus de pericol social al faptei, iar, pe de alta parte, aceasta masura ar fi de natura a aduce atingere ordinii sociale prin punerea in pericol a sigurantei circulatiei pe drumurile publice, care este protejata prin sanctionarea faptei savarsita de contravenient.
Instanta  a constatat  ca pentru fapta contraventionala prevazuta de art. 108 alin. 1 lit.c pct. 3 din OUG 195/2002 retinuta in sarcina sa, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 134 lei si 2 puncte penalizare, neavand elemente pentru a aprecia ca aceasta sanctiune este disproportionata. Aceasta sanctiune corespunde atat gradului de pericol social generic cat si gradului de pericol social concret al faptei, conform criteriilor obligatorii prevazute de art.21 alin. 3 din O.G. 2/2001.
Avand in vedere cele expuse mai sus, instanta a  apreciat ca procesul-verbal contestat este legal si temeinic, motiv pentru care, in temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, a respins  plangerea petentului ca neintemeiata
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014