Plangere contraventionala

                                              Plangere contraventionala
           Aplicarea unui standard profesional in comercializarea unui produs. Standardul profesional nu reprezinta o lege. Comercializarea unui produs cu incalcarea conditiilor impuse de standardul professional reprezinta o practica comerciala inselatoare.

                                                  Respinge plangerea ca neantemeiata

Prin sentinta civila nr. 13791/18.10.2013 a Judecatoriei Ploiesti s-a dispus respingerea plangerii  formulata de reclamanta SC L SRL , in contradictoriu cu intimatul CJPC, cu, ca neintemeiata. De asemenea, s-a admis chemarea in garantie formulata de de SC X SRL.
Pentru a dispune astfel a fost avut in vedere ca petenta a utilizat denumirea de,, magiun’’ in mod abuziv pentru produsul respectiv, deoarece pentru un produs care conform listei ingredientelor este fabricat din materii prime precum: magiun de prune concentrate, magiun de prune din suc concentrate de prune’’ ,materiile prime nu sunt cele mentionate in SP 334/1996 Magiun de prune.
Continutul de glucide declarat pe eticheta nutritionala este 46,5 g/100g fara a se face specificatia ca se refera la 100 g produs finit, iar in SP 334/1996 Magiun de prune, continutul de glucide specificat este de minim 55%.
Produsul Magiun de Prune S nu se incadreaza nici in categoria gemurilor reglementate de Directiva 2001/113/CE care prevede pentru gemuri un continutde substanta solubila (care este reprezentata de glucidele din produs) de 60% sau mai mult, cu exceptia acelorproduse in care zaharurile au fost total sau partial inlocuite cu indulcitori. Produsul, conform declaratiei de pe eticheta, are un continut de glucide de 46,5% nu contine indulcitori si nu se incadreaza in prevederile art. 7 din Regulamentul CE nr.133/2008 privind aditivii alimentar. Produsul Magiun de Prune Sympathica nu se  incadreaza nici in prevederile SP 334/1996 si nici in prevederile Directivei 2001/113/CE privind gemurile, jeleul, marmeladele de fructe si piureul de fructe destinate consumului uman, act normativ European preluat de Romania prin ordinul 523/808/351/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la natura, continutul, fabricarea si etichetarea gemurilor, jeleurilor si marmeladelor de fructe, precum si piureului de castante indulcit destinate consumului uman. Nu sunt respectate prevederile Directivei 2001/113/CE, denumirea sub care se vinde produsul este pasta tartinabila.
Desi pe eticheta produsului se specific 46,5g glucide pentru 100 g, in buletinul de analiza nr. 120249875/24.05.2012 elaborat de SGS Institut Fresenius din Germania este specificat: ,,total zahar 40g/100g’’. De asemenea, pe eticheta produsului exista inscriptionare ,,recomandare de servire’’ fara nicio alta specificatie.
Ca urmare a celor retinute de catre agentii constatatori, petenta a fost sanctionata pentru incalcarea prevederilor art. 6 din legea 363/2007. Instanta a respins plangerea, ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria _. nr_..  incheiat la data de de catre intimata CJPC, petenta a fost sanctionata cu amenda contravetionala , retinandu-se ca in urma controlului efectuat de reprezentanti ai intimatei la sediul sau, au fost identificat mai multe recipiente continand produsul magiun de prune S.
In urma analizarii etichetei si a buletinelor de analiza prezentate, au fost constatate urmatoarele neregului: denumirea de,, magiun’’ pentru produsul mentionat este utilizata in mod abuziv, deoarece pentru un produs care conform listei ingredientelor este fabricat din materii prime precum: magiun de prune concentrate, magiun de prune din suc concentrate de prune’’ ,materiile prime nu sunt cele mentionate in SP 334/1996 Magiun de prune.
Continutul de glucide declarat pe eticheta nutritionala este 46,5 g/100g fara a se face specificatia ca se refera la 100 g produs finit, iar in SP 334/1996 Magiun de prune, continutul de glucide specificat este de minim 55%.
Produsul Magiun de Prune S nu se incadreaza nici in categoria gemurilor reglementate de Directiva 2001/113/CE care prevede pentru gemuri un continutde substanta solubila (care este reprezentata de glucidele din produs) de 60% sau mai mult, cu exceptia acelorproduse in care zaharurile au fost total sau partial inlocuite cu indulcitori. Produsul, conform declaratiei de pe eticheta, are un continut de glucide de 46,5% nu contine indulcitori si nu se incadreaza in prevederile art. 7 din Regulamentul CE nr.133/2008 privind aditivii alimentar. Produsul Magiun de Prune S nu se  incadreaza nici in prevederile SP 334/1996 si nici in prevederile Directivei 2001/113/CE privind gemurile, jeleul, marmeladele de fructe si piureul de fructe destinate consumului uman, act normativ European preluat de Romania prin ordinul 523/808/351/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la natura, continutul, fabricarea si etichetarea gemurilor, jeleurilor si marmeladelor de fructe, precum si piureului de castante indulcit destinate consumului uman. Nu sunt respectate prevederile Directivei 2001/113/CE, denumirea sub care se vinde produsul este pasta tartinabila.
Desi pe eticheta produsului se specific 46,5g glucide pentru 100 g, in buletinul de analiza nr. 120249875/24.05.2012 elaborat de SGS Institut Fresenius din Germania este specificat: ,,total zahar 40g/100g’’. De asemenea, pe eticheta produsului exista inscriptionare ,,recomandare de servire’’ fara nicio alta specificatie.
Ca urmare a celor retinute de catre agentii constatatori, petenta a fost sanctionata pentru incalcarea prevederilor art. 6 din legea 363/2007.

Verificand din oficiu legalitatea si temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanta constata ca acesta cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de dispozitiile art. 17 din OG 2/2001, a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
In ceea ce priveste critica petentei in legatura cu nerespectarea de catre agentii constatatori a metodologiei de verificare si control a produselor, instanta retine ca aceasta a invocate faptul ca intimata a fost in mod nelegal sesizata de catre numita Adina-Gabriela Sava, angajata a societatii interveniente, asa incat nu ar putea fi ,,consumator’’ potrivit dispozitiilor legale.
Instanta retine ca aceasta sustinere este neintemeiata si o va respinge ca atare.
Desi ,intr-adevar, aceasta nu poate fi privita ca un consumator in sensul prevazut de art. 2 alin. 1 din legea 193/2000 (o persoana fizica, care in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale_), fiind greu de disociat calitatea profesionala in cadrul sesizarii CJPC, instanta retine insa ca legea confer legitimitate in acest sens unei categorii mai largi de persoane, iar nu in mod exlcusiv consumatorilor.
Astfel, potrivit art. 15 alin. 3 din legea 363/2007: Contraventiile prevazute de prezenta lege se constata la sesizarea consumatorilor, a asociatiilor care, potrivit legii au un interes legitim ori din oficiu (_)
Potrivit art. 10 alin. 1 si 2 din legea 363/2007:
(1) In vederea stoparii si combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizatiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie sa sesizeze Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in legatura cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta sa decida asupra reclamatiilor, fie sa initieze actiuni in justitie impotriva comerciantilor care au savarsit sau sunt susceptibili sa savarseasca practici comerciale incorecte.
(2) Operatorii economici concurenti pot informa Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in legatura cu practicile comerciale incorecte.
Din interpretarea acestor prevederi, rezulta faptul ca CJPC poate fi sesizata nu numai de un consumator, ci si de o persoana care justifica un interes legitim, precum si de operatorii economici concurenti . Chiar si din interpretarea gramaticala a acestor texte, instanta retine ca legiutorul a enumerat mai multe categorii de persoane, neputand reduce posibilitatea efectuarii unei reclamatii exclusiv consumatorului.
Prin urmare, in calitate de angajat al intervenientei (societate concurenta petentei),  numita Adina Gabriela Sava  dispunea de calitate pentru a sesiza CJPC, procedura de control demarata de reprezentantii acesteia nefiind viciata din acest punct de vedere. Chiar si in masura in care aceasta nu a actionat in calitate de reprezentant al unui operator economic concurent, se poate retine ca aceasta este o persoana titulara a unui interes legitim, atata vreme cat insasi functia pe care aceasta o ocupa (consultanrt marketing) se refera tocmai la promovorea si vanzarea produselor proprii, prin combaterea celor fabricate de societati concurente.
De altfel, instanta retine ca CJPC  se poate sesiza si din oficiu, fara a fi necesara o reclamatie din partea vreunei persoane, consumator sau nu.
Pe langa aceasta sustinere, petenta nu a identificatin mod concret nicio alta abatere a procedurii de control, care sa faca obiectul analizei instantei.

Petenta a mai invederat ca Standardul Profesional 334/1996 Magiun de Prune ( in continuare SP 334/1996)  nu are caracter normativ, nici obligatoriu, fiind un standard profesional caruia n u i s-a conferit caracter obligatoriu printr-un act  normativ.Aceasta a mai aratat ca potrivit OG 39/1998, aplicarea unui standard national are caracter voluntar, prin urmare, nici un  standard profesional nu poate avea acest caracter.
A mai precizat ca standardele profesionale au fost reglementate prin OG 19/1992, in prezent abrogata prin OG 39/1998 care nu reglementeaza standardele profesionale si ca acestea erau elaborate de organizatii profesionale, care nu pot emite acte normative. Chiar si in acesta ipoteza, arata petenta, caracterul obligatoriu al unui standard trebuie stabilit expres, ceea ce nu e cazul SP 334/1996. Totodata, a mai invederat ca in prezent OG 19/1992 a fost abrogata prin OG 39/1998, asa incat, nemaifiind reglementate, chiar si valide inca, nu pot avea valoarea unui act normativ sau sa impuna obligatii subiectelor de drept. A mai precizat ca SP 334/1996 nu e public si accesibil, incalcand prevederile CEDO in materie.
Instanta constata ca aceste sustineri sunt neintemeiate si le va respinge ca atare, apreciind intemeiate apararile formulate de intervenienta accesorie.

In ceea ce priveste aplicabilitatea SP 334/2996, instanta retine ca acesta a fost adoptat de catre Ministerul Agriculturii in anul 1996, la momentul adoptarii, legea aplicabila in materia standardizarii fiind OG 19/1992, aceasta fiind ulterior abrogata prin OG 39/1998. Prin intermediul acestui act au fost reglementate procedurile de elaborare a standardelor, fara ca aceastea sa fie in mod efectiv elaborate in cuprinsul sau. Prin urmare, abrogarea OG  19/1992  nu implica prin ea insasi si o abrogare a standardelor profesionale. Ca atare, SP 334/1996 a fost in vigoare la momentul constatarii contraventiei si continua sa isi produca efectele. Aceasta solutie se impune cu atat mai mult cu cat dispozitiile tranzitorii din OG 39/1998, respectiv art. 25 face referire numai la dobandirea caracterului facultativ sau abrogarea numai a standardelor nationale, iar nu si a celor profesionale.
In ceea ce priveste caracterul voluntar al acesteia, instanta retine ca art. 6 alin.1 din OG 39/1998 prevede caracterul voluntar al standardelor nationale, elaborate de catre Asociatia de Standardizare din Romania (in continuare ASRO). Astfel, intrucat SP 334/1996 nu a fost elaborat de ASRO si nici in temeiul OG 39/1998, caracterul sau voluntar sau obligatoriu trebuie analizat in raport de prevederile OG 19/1992.
Art. 20 din OG 19/1992 prevedea astfel: Caracterul de obligativitate al standardelor profesionale se stabileste de organele care le-au aprobat.
Instanta are in vedere si dispozitiile legii 245/2004 privind securitatea generala a produselor. Potrivit art. 3 alin.4 lit.b) In alte conditii decat cele avute in vedere la alin. (2) si (3), conformitatea unui produs cu cerinta de securitate generala a produselor poate fi evaluata luandu-se in considerare, daca exista: (_) b) standardele stabilite in statul in care este comercializat produsul.
In conceptia acestei legi, siguranta produselor se refera nu la caracterul vatamator pe care l-ar putea avea asupra consumatorilor, ci la reglemenatrea unui minim de exigente care trebuie respectat in momentul comercializarii unui produs, avand in vedere respectarea cu prioritate a intereselor consumatorilor, care se pot afla intr-o pozitie de inferioritate fata de producatori.
Asadar, legea impune producatorilor obligatia de a respecta standardele stabilite in statul respectiv pentru a asigura un mimim de protectie fata de consumator, care altfel, ar fi suspus comportamentului arbitrar al producatorilor.
Prin urmare,  chiar si in masura in care s-ar admite ca SP 334/1996 este facultativ, petenta avea si in aceasta situatia obligatia de a se raporta la acesta in vederea respectarii legii 245/2004 si comercializarii unui produs sigur
In aceste conditii, petenta nu se poate apara aratand ca SP 334/1996  nu este accesibil si previzibil, acesta nefiind publicat in Monitorul Oficial.
Dupa cum rezulta din dispozitiile OG 19/1992, standardele profesionale nu au valoarea unor  acte normativ in sine, aceastea fiind elaborate de organizatii profesionale. In aceste conditii, nu se impunea publicarea acestuia in Monitorul Oficial.
De altfel, intrucat nu se adreseaza decat unei categorii restranse de persoane, accesul la acestea se realizeaza printr-o solicitare adresata ASRO sau, in acest caz, Ministerul Agriculturii.
Mai mult decat atat, instanta retine ca acestea nu reprezinta o lege in sensul CEDO, astfel incat sa se recurga la caracterul accesibil si previzibil, ci reprezinta o codificare a unor reguli de conduita aplicabila profesionistilor dintr-un anumit domeniu cu scopul protejarii consumatorului mediu, in vederea asigurarii unui cadru care sa combata practicile  abuzive din partea agentilor economici.
Instata retine ca in cazul comercializarii oricarui tip de produs exista anumite standarde care reglementeaza conditiile de fabricare, pentru a se evita lezarea intereselor consumatorilor. Legislatia reglementeaza doar un cadru general, fiind stabilite prin acte subsecvente regulile concrete privind desfasurarea activitatii cu privire la un anumit produs. Fata de diversitatea de produse existente pe piata exista, fireste, o imposibilitate obiectiva de a fi inglobate in cuprinsul unor acte normative regulile cu privire la producerea si comercializarea fiecaruia dintre De altfel, prevederile unui standard profesional nu pot fi privite ca prevederi legale si nu sunt susceptibile a fi reglementate in aceasta maniera.
Mai mult, instanta retine ca fata de experienta in activitate a petentei, in mod rezonabil, aceasta nu putea aprecia ca regulile de comercializare a unui produs sunt lasate la latitudinea fiecarui producator, fara a exista un set de norme care sa reglementeze un nivel minim al exigentelor cu privire la acesta.
Fiind un profesionist,  petenta nu se poate exonera de raspundere aratand ca nu cunostea prevederile SP 334/1996, avand obligatia de depune diligente in a se informa cu privire la toate reglementarile aplicabile, indiferent de natura acestora si de a-si stabili conduita in functie de acestea.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanta retine urmatoarele:
Procesul-verbal de contraventie se bucura de prezumtia relativa de adevar si face dovada asupra situatiei de fapt si a incadrarii juridice pana la proba contrara, iar potrivit art. 1169 C. civil: "cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca".
Procesul-verbal nu este un simplu act de acuzare intrucat el contine si constatarea faptei, facuta de agentul constatator si sanctiunea aplicabila contravenientului. In masura in care nu este contestat in termen, procesul-verbal devine titlu executoriu, conform art. 37 din OG 2/2001. Din aceasta perspectiva procesul-verbal de contraventie, in masura in care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator, are forta probanta prin el insusi si constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cat timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. In aceasta ordine de idei trebuie aratat ca a conferi forta probanta unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei in sensul art. 6 alin. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Interpretarea contrara, ar fi de natura sa perturbe in mod grav functionarea autoritatilor statului facand extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale, minore ca si gravitate dar extrem de numeroase.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku c. Frantei, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
       Forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul ( cauza Bosoni c. Frantei, hotararea din 7 septembrie 1999 ).
       Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil ( art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 ) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional ( cauza Anghel c. Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007, cauza Neata c. Romaniei, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
       Avand in vedere aceste principii, instanta constata ca procesul-verbal de contraventie este intocmit ca urmare a constatarii directe a contraventiei de catre agentul constatator.
In aceste conditii, desi instanta porneste de la prezumtia de nevinovatie a petentei, astfel cum a fost stabilita de CEDO, revine acesteia sarcina probei in a rasturna prezumtia de temeinicie de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul-verbal.
In drept, potrivit art. 6 alin.1 din legea 363/2007:
(1) O practica comerciala este considerata ca fiind actiune inselatoare daca aceasta contine informatii false sau, in orice situatie, inclusiv in prezentarea generala, induce in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul mediu, astfel incat, in ambele ipoteze, fie il determina, fie este susceptibila a-l determina pe consumator sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar daca informatiile sunt, in fapt, corecte in raport cu unul sau mai multe dintre urmatoarele elemente:
a) existenta sau natura produsului;
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compozitia, accesoriile, asistenta acordata dupa vanzare si instrumentarea reclamatiilor, modul si data fabricatiei sau prestarii, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificatiile, originea geografica sau comerciala, rezultatele care se pot obtine din utilizarea sa, rezultatele si caracteristicile esentiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;
c) perioada pentru care comerciantul se angajeaza, motivele utilizarii practicii comerciale si natura desfasurarii vanzarii, precum si toate declaratiile sau toate simbolurile care ar induce o legatura intre produs sau comerciant si o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect;
d) pretul sau modul de calcul al pretului ori existenta unui avantaj specific al pretului;
e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a inlocuirii sau a repararii;
f) natura, competentele si drepturile comerciantului sau ale reprezentantului sau, cum ar fi: identitatea si patrimoniul, calificarile sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legaturile sale, drepturile de proprietate industriala, de autor sau comerciala ori recompense si distinctii primite;
g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de inlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezolutiunii contractului, astfel cum sunt prevazute de Legea nr. 449/2003 privind  vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate intampina.
(2) O practica comerciala este, de asemenea, considerata ca fiind actiune inselatoare daca, in contextul prezentarii situatiei de fapt, tinand cont de toate caracteristicile si circumstantele, determina sau este susceptibila sa determine consumatorul mediu sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o. In acest caz, actiunea inselatoare este determinata de:
a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativa, creand o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent;
b) nerespectarea de catre comerciant a obligatiilor prevazute in codul de conduita pe care s-a angajat sa il respecte, daca:
1. (i)
angajamentul sau nu este o aspiratie, ci este ferm si poate fi verificat;
2. (ii)
acesta indica, in cadrul unei practici comerciale, ca s-a angajat sa respecte codul.

Cu privire la ingredinetele produsului, instanta retine ca astfel cum rezulta din lecturarea etichetei (f. 102), acestea sunt ,,magiun de prune’’ si ,,magiun din suc concentrat  de prune’’.
Potrivit standardului SP 334/1996, ingredientele principale in cazul acestui produs sunt prunele proaspete sau preconservate.
Asadar, dupa cum rezulta din mentiunile de pe eticheta, acesta este preparat din magiun de prune (simplu sau din suc concentrat), care apoi sufera o noua procesare pentru a ajunge  produsul finit comercializat. Or, in aceasta maniera, nu se poate sustine ca produsul este preparat potrivit standardului SP 334/1996, avand in vedere ca reprocesarile succesive conduc la diluarea produsului, astfel incat prunele proaspete sau conservate raman in cantitati foarte mici, nemaifiind ingredientele de baza.
Potrivit art. 2 lit. m din legea 363/2007 un consumator mediu este unul suficient de bine informat, atent si precaut.
Asadar, desi consumatorul mediu este unul suficient de atent si diligent, totusi in mod rezonabil, nu se poate astepta ca acesta sa cunoasca si prevederile SP 334/1996, care se adreseaza profesionistilor. In acest caz, desi informat, acesta nu se poate raporta la prevederile standardului in achizitionare produsului . Standardul a fost adoptat tocmai pentru a se crea un minim de exigente in cazul producerii si comercializarii magiunului de prune pentru a se asigura siguranta consumatorului. Desi are libertatea de a cumpara sau nu un produs, comportamentul economic al unui consumator este influentat de o serie de factori, printre care si pretul acestuia. Avand de ales intre doua produse cu aceesi denumire, dar cu preturi diferite, tendinta va fi de achizitionare a celui cu un cost mai redus. Avand in vedere si acest rationament, instanta retine totodata ca un consumator  mediu are asteptarea ca un produs comercializat sub denumirea de ,,magiun’’ sa corespunda unor anumite standarde si sa aiba anumite ingrediente.  In fapt, petenta a pus in vanzare un produs obtinut din cantitati minime ale ingredientelor necesare, in vederea efecientizarii costurilor si a comercializarii pentru un pret cat mai scazut, asa incat acesta nu corespunde din niciun punct de vedere standardului aplicabil, nereprezentand un produs sigur pentru consum.
Or, comercializarea unui produs sub denumirea de ,,magiun de prune’’ desi ingredientele acestuia nu corespund standardelor minine constituie o practica inselatoare in sensul art. 6 alin.1 din legea 363/2007. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat pretul magiunului de prune Sympathica este inferior produselor comercializate sub denumirea de ,,magiun’’, asa incat comportamentul normal al consumatorului ar fi ca intre produse identice, sa il achizitioneze pe cel cu pretul mai redus, desi, in realitate, acesta nu corespunde conditiilor minimale pentru a putea fi comercializat sub aceasta denumire.
Asadar, prin folosirea denumirii de ,,magiun de prune’’, pentru consumatorul mediu se naste asteptarea de a consuma un produs din prune proaspete sau preconservate. Fata de faptul ca in acest caz, ingredientele nu corespund celor indicate in SP 334/1996, fiind de fapt, o reprocesare succesiva a acestora, sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 15 alin.1 rap. la art. 6 alin.1 din legea 363/2007, fapta petentei reprezentand o practica comerciala inselatoare.
Instanta nu va retine apararea petentei in sensul ca informatiile de pe eticheta au fost rezultatul unei erori materiale, intrucat SC Lidl Discount SRL are calitatea de profesionist si are obligatia de a se asigura ca produsul comercializat corespunde unor exigente minime si ca asigura o informare corecta si completa a cumparatorului, neputand invoca propria culpa pentru a se exonera de raspundere.
Chiar si in ipoteza in care s-ar admite ca este vorba despre o eroare materiala, cu atat mai mult s-ar impune concluzia ca este vorba de o practica inselatoare, informatiile astfel furnizate fiind de natura a induce consumatorii in eroare.

Cu privire la continutul de glucide declarat pe eticheta, instanta retine ca prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sanctionata pentru faptul ca pe eticheta este specificata mentiunea 46,5g 100g fara a se face specificatia ca se refera la 100 g finit, iar in SP 334/1996, continutul de glucide este de minim 55%.
Potrivit art. 6 alin.1, 2 si 3 din Anexa 2 la Normele Metodologice privind aplicarea HG 106/2002 (in continuare Anexa 2):
(1)Declararea valorii energetice si a proportiei substantelor nutritive sau a componentelor acestora se face cantitativ. Unitatile de masura utilizate sunt urmatoarele:
a) valoarea energetica - kJ si kcal;
b) proteine - grame (g);
c) glucide - grame (g);
d) lipide - grame (g);
e) fibre - grame (g);
f) sodiu - grame (g);
g) colesterol - miligrame (mg);
h) vitamine si minerale - unitatile de masura specificate in tabel.
(2) Informatia mentionata la alin. (1) se exprima la 100 g sau la 100 ml.
(3) Informatia prevazuta la alin. (1) poate fi, de asemenea, exprimata pe eticheta raportat la ratie sau la portie, cu conditia mentionarii pe ambalaj a numarului de portii continute.
Petenta a invderat ca nu exista niciun act normativ care sa impuna obligatia de a specifica faptul ca informatiile nutritionale se refera la produsul finit.
Este adevarat ca art. 6 alin.2 din Anexa 2 nu se refera in mod expres la raportarea cantitatii substantelor nutritive  la produsul finit. Insa aceasta dispozitie trebuie interpretata sistematic si in raport de art. 6 alin.3 din Anexa 2 care face vorbire despre raportarea la ratie sau portie. Or, in acest context, legiutorul a avut in vedere, in mod evident, produsul finit, numai atunci putand fi vorba despre portie. Pe cale de consecinta, pentru identitate de ratiune, si la art. 6 alin. 2 din Anexa 2, legiuitorul a avut in vedere tot raportarea la produsul finit.
Instanta retine ca o interpretare contrara ar fi de natura a da nastere unui comportament arbitrar din parte agentilor economici, care ar putea raporta valorile nutritionale la 100 g produs in diverse stadii de procesare, in functie de interesul economic al fiecaruia, lasand consumatorul fara un criteriu clar si general valabil de apreciere si comparare a produselor similare aflate pe piata.
Prin urmare, se impunea ca petenta sa faca pe eticheta mentiunea privitoare la faptul ca valorile nutritionale se raporteaza la 100 g produs finit. P ecal de consecinta, instanta nu va retine apararea petentei in sensul ca etichetarea nutritionala s-a realizat cu respectarea Anexei 2 a HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor.
Dupa cum rezulta din art. 6 alin.1 din legea 363/2007, o practica comerciala este considerata ca fiind inselatoare daca (_) in orice situatie induce in eroare sau este susceptibila a induce in eroare consumatorul mediu.
Instanta retine ca un consumator mediu este unul suficient de bine informat, atent si precaut (art. 2 lit. m din legea 363/2007 ) .
In aceste conditii, prin neindicarea faptului ca informatiile nutritive sunt raportate la produsul finit, consumatorul mediu este supus riscului de a fi indus in eroare cu privire la continutul si calitatile nutritive ale produsului Magiun de Prune S. Un consumator mediu este unul care are anumite asteptari cu privire la informatiile ce ii sunt furnizate de producator, iar prezentarea lacunara a acestora este de natura a-i deforma comportamentul si de a-l induce in eroare cu privire la caracteristicile nutritive ale produsului.

Din informatiile prezentate pe eticheta produsului reiese ca acesta are un continut glucidic de  46,5%, in conditiile in care SP 334/1996 impune un minim de 55%.
De asemenea, din informatiile prezentate de petenta insasi la momentul controlului efectuat de CJPC, rezulta ca potrivit buletinelor de analiza de produs intocmite de catre Institutul Fresenius la solicitarea petentei, a rezultat faptul ca procestul glucidic al produsului este de 40%.
Asadar, in aceasta situatie, petenta, pe de o parte, a comercializat un produs cu un continut glucidic situat sub minimul prevazut de standard, iar pe de alta parte, a precizat pe eticheta acestuia date ce nu aveau corespondent in realitatea,  cunoscand rezultatele analizelor efectuate la solicitarea sa, precum si continutul glucidic real al acestuia.
Cu privire la critica petentei in sensul ca agentii constatator in mod eronat au constat continutul glucidic al produsului fara a preleva esantioane sau a efectua analize cu ajutorul refractometrului, aplicand sanctiunea excluziv in baza aprecierii lor subiective, instanta retine ca aceasta este neintemeiata.
Agentii constatator nu au aplicat sanctiunea in baza aprecierii subiective, ci au pornit de la informatiile furnizate insasi de petenta, care avea obligatia prealabila de a efectua toate demersurile si analizele pentru a se asigura ca produsul comercializat este unul sigur si conform standardelor.
Astfel, agentii constatatori nu au apreciat subiectiv si arbitrar continutul glucidic al produsului, ci au avut la baza mentiunile inscrise pe eticheta acestuia, care prevedeau un procent de 46,5% glucide. Acesta era, in situatia data, reperul cel mai elocvent si singurul la care acestia aveau obligatia de a se raporta in circumstantele concrete. Mai mult decat atat, convingerea agentilor constatatori a fost intarita si de rezultatele analizelor realizate la solicitarea petentei (buletinul de analiza 120249875/24.05.2012)  si prezentate la acel moment, potrivit carora continutul de glucide al produsului este de 40%. Asadar, din coroborarea informatiilor furnizate de petenta in mai multe modalitati, reiesea faptul ca acest continut este situat sub minimul prevazut de SP 334/1996.
Prin urmare, in aceasta situatie nu se impunea prelevarea de esantioane in vderea testarii produsului, cata vreme toate inscrisurile puse la dispozitie de catre petenta conduceau la concluzia  ca procestul glucidic se situeaza sub nivelul minim admis. Prin raportare in mod exclusiv la documentatia relevanta pusa la dispozitie de catre petenta, s-a putut stabili faptul ca glucidele erau sub minimul de 55% prevazut de standardul 334/1996.
In fapt, ii revenea petentei obligatia de a efectua analize si masuratori specifice anterior comercializarii produsului pentru a se asigura ca acesta este unul corespunzator si sigur pentru consum.
De asemenea, instanta retine ca in aceasta situatie, petenta a mentionat pe eticheta produsului un continut glucidic superior celui constatat in urma efectuarii analizelor de laborator.
Or, furnizarea unor informatii eronate catre consumator cu privire la continutul nutritivi, in conditiile in care petenta cunostea valorile reale, reprezinta o parctica inselatoare in sensul art. 6 alin.1 din legea 363/2007, consumatorul fiind in mod evident indus in eroare cu privire la calitatile esentiale ale produsului.

S-a retinut in cuprinsul procesului-verbal ca produsul Magiun de prune S nu se incadreaza nici in grupa gemurilor reglementate de Directiva 2001/113/CE. A aratat petenta ca, intr-adevar, produsul mentionat nu este gem, nu a incercat sa il comercializeze sub aceasta denumire, prin urmare nu trebuie sa respecte prevederile Ordinului 523/2003 ce implementeaza Directiva 2001/113/CE.
Dupa cum rezulta din continutul procesului-verbal, coroborat cu intampinarea depusa de intimata si sustinerile formulate in cererea de interventie accesorie, petenta nu a fost sanctionata pentru ca produsul sau ar fi gem, ci agentii constatatori au facut precizarea ca Magiunul de prune S nu de incadreaza nici in categoria gemurilor, astfel incat nici prevederile Directivei 2001/113/CE nu ii sunt aplicabile, produsul in cauza neputand fi comercializat nici sub denumirea de ,,magiun’’, nici sub cea de ,,gem’’. Petenta nu a fost sanctionata pentru faptul ca incalca prevederile aminititem ci doar s-a subliniat faptul ca produsul in cauza nu se incadreaza nici in aceasta categorie.
Pe de alta parte¸in ceea ce priveste ultima modalitate de savarsire a faptei aratate in cuprinsul procesului-verbal, instanta retine ca in mod eronat s-a apreciat de catre agentul constatator ca neindicarea unei recomandari de servire a produsului expressis verbis ar intruni elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 15 alin.1 rap. la art. 6 alin.1 din legea 363/2007.
Porivit art. 5 lit. i) din Anexa 2 a HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, este necesar ca aceasta sa cuprinda instructiuni de utilizare, atunci cand lipsa acestora ar putea determina o utilizare necorespunzatoare. In acest caz,  fata de natura produsului, asemenea mentiuni sunt inutile si nu se impunea ca producatorul sa faca aceste mentiuni.

In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, instanta retine ca aceasta a fost in mod corect individualizata dat fiind faptul ca petentei i-a fost aplicat minimul prevazut de lege. De asemenea, instanta retine ca gradul de pericol social al faptei este unul ridicat, dat fiind faptul ca prioritara in acest caz este protejarea consumatorului, care se afla intr-o pozitie de inferioritate fata de comerciant. Nu este mai putin adevarat ca acesta are optiunea de a achizitiona sau nu un produs, insa, comportamentul sau economic este influentat de o serie de factori, costul produsului reprezentand unul dintre acestia. In situatia in care acesta trebuie sa opteze intre doua produse cu aceesi denumire, tendinta sa va fi de a-l alege pe cel cu un pret mai redus. Or, in aceasta situatie, dupa cum s-a aratat deja, produsul Magiun de prune S nu intruneste conditiile pentru a purta aceasta denumire. Asadar, folosirea unei  denumiri incorecte este de natura a induce in eroare consumatorul si de a-i influenta comportamentul economic.

De asemenea, avand in vedere art. 274 C.pr.civ. precum si principiul accesorium sequitur principale, instanta va respinge cererea formulata de petenta in sensul obligarii intimatei si a interveninetei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.

Potrivit art. 54 C.pr.civ., in interventia facuta in interesul uneia dintre parti, cel care intervine poate face orice act de procedura care nu est epotrivinic interesului partii in folosul careia sde intervine.
Cererea de interventie voluntara accesorie reprezinta cererea prin care un tert ce justifica un interes solicita introducerea sa intr-un litigiu in curs de desfasurare, pentru a apara drepturile uneia dintre partile initiale. Ca natura juridica, este o simpla aparare, prin care tertul nu invoca un drept propriu, ci doar sprijina pe reclamant.
Potrivit art. 54 C.pr.civ., intervenientul voluntar accesoriu are o pozitie subordonata partii pe care o apara.
Pe cale de consecinta, si solutia ce se va da cu privire la cererea de interventie accesorie, depinde de solutia ce se va pronunta asupra cerererii de chemare in judecata si de partea in favoarea careia partii a intervenit.
Prin urmare, avand in vedere solutia pronuntata cu privire la capatul principal de cerere, instanta va admite cererea de interventie voluntara accesorie in sprijinul paratului, deoarece intimata nu a cazut in pretentii, asa incat apararea tertului urmeaza a fi consiederata utila.