obligatie de a face
(Sentinta civila nr. 444 din data de 29.01.2008 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)Dosar nr. 5263.3/318/2006 Cod operator 2445
obligatie de a face
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
SENTINTA CIVILA Nr. 444
Sedinta publica de la 29.01. 2008
Completul compus din:
PRESEDINTE: GEANINA DOGARU
GREFIER: ELENA CIORTAN
Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc in sedinta publica din 22.01.2008 privind judecarea actiunii civile pentru obligatie de a face si pretentii formulata reclamantii S S. si S M. I in contradictoriu cu paratii S.O C. E .C - S M P, S.C. P SA si E.M.C. B
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita, din ziua dezbaterilor.
Deliberand, instanta pronunta urmatoarea hotarare.
J U D E C A T A
Prin actiunea civila inregistrata sub nr. 14302/2005 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, reclamantii S S. M si S M. Ion au chemat in judecata pe paratii S.O C. E .C - S M P, S.C. P SA si E.M.C. B, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligati in solidar la acordarea unui teren siliste de casa pentru fiecare reclamant, in afara perimetrului minier si petrolier, pe care sa le construiasca casele si anexele gospodaresti in echivalentul suprafetelor construibile detinute de acestia in comuna Bustuchin, sat Poiana, jud. Gorj.
Reclamantii au solicitat ca paratele sa fie obligate la plata daunelor interese de 1000 RON pentru fiecare zi intarziere in indeplinirea obligatiei de " a da" si de " a face", de la data ramanerii definitive a hotararii pana la data predarii terenurilor si a anexelor gospodaresti pe noile amplasamente sau a despagubirilor globale pentru acestea care sa le permita cumpararea terenurilor si edificarea noilor gospodariri, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantii au aratat ca sunt proprietarii locuintelor situate in comuna Bustuichin, sat Poiana, jud. Gorj, dobandite prin construire de catre reclamanti cu urmatoarele caracteristici si componente :
-Locuinta reclamantului S S. Mi este construita in anul 1961, inregistrata la nr. 133 si compusa din: 2 camere, hol , camara, balcon si beci, cu fundatie si temelie din piatra, zidita din caramida si acoperita cu tigla.
Anexele gospodaresti sunt compuse din garaj, grajd cu doua camere si fanar, sopron pentru lemne, patul, cotete pentru pasari si porci, bucatarie de vara, o anexa compusa din bucatarie, baie, camara si balcon, construita din ciment, caramida, acoperita cu tigla, fantana din tuburi de ciment, gard la strada din placi de beton cu porti metalice, pe o lungime de 27 metrii, gard imprejmuitor din scandura, pe stalpi de lemn, pe o lungime de 200 metrii.
-Locuinta lui S M. I este construita in anul 1973, inregistrata sub nr. 135 si este compusa din 47 camere, bucatarie, baie, balcon, beci si garaj, cu fundatie si temelie din beton, zidita din caramida si acoperita cu tigla.
Anexele gospodaresti sunt compuse din grajd cu fanar, magazie pentru lemne, parul, cotete pentru porci si pasari, o anexa compusa din bucatarie, camera si balcon, construita din piatra, caramida si acoperita cu tigla, fantana din tuburi de ciment, gard la strada din ciment si fier, cu porti metalice, pe o lungime de 35 metrii, gard imprejmuitor din scandura, pe stalpi din lemn, pe o lungime de 200 metrii.
Reclamantii au aratat ca, urmare a crearii unor goluri in subsolul pe care sunt amplasate locuintele, prin extragerea petrolului si a gazelor naturale de catre Schela de Productie Ticleni ce apartine paratei SC P SA - S Tg-Jiu, depunerii a milioane de m.c de steril
de catre Cariera Seciuri pe terenul din subsolul caruia se extrasesera petrolul si gazele naturale, precum si a traficului intens, de mare tonaj, creat in zona de societatile de petrol si de exploatare a carbunelui, in anul 2002 au inceput sa apara primele rupturi in scoarta pamantului.
S-a mai aratat ca, aceste fisuri s-au marit permanent din anul 2002 pana in prezent, provocand o scufundare si alunecare a solului pe care sunt amplasate locuintele proprietatea reclamantilor, au distrus structura de rezistenta a locuintelor, fiind in pericol de prabusire in orice moment.
Reclamantii au aratat ca, stramutarea locuintelor, data fiind instabilitatea solului, impune si stramutarea tuturor anexelor gospodaresti mentionate, urmand ca acestea sa fie reconstruite pe terenul ce se va acorda pentru reconstruirea locuintelor.
S-a mai precizat ca, intr-o speta similara prin sentinta civila nr. 3611/20047 a Judecatoriei Tg-Jiu, ramasa definitiva prin decizia 3689/2004 a Curtii de Apel Craiova, a fost obligat C E R sa reconstruiasca locuinta numitului S. D din com., Farcasesti, sat Timiseni, jud. Gorj, pe un teren stabil aflat in afara zonei afectate de lucrarile miniere.
In drept reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1 din Protocolul nr., 1 la CEDO, art. 998-1000, art. 1073 si urm. Cod civil.
In dovedirea actiunii reclamantii au depus la dosar, in xerocopie : autorizatia de constructie locuinta a reclamantului S Matei, a reclamantului S I, planse fotografice cu degradarile suferite de cele doua locuinte, HG 103/2004 prin care Cariera Seciuri a intrat in componenta Complexului Energetic Craiova, decizia nr. 3689/2004 si n, 577/2005 a Curtii de Apel Craiova si chitanta pentru plata taxei de timbru.
Parata, E M B a formulat intampinare prin care s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si a solicitat respingerea cererii reclamantilor pe motivul ca, reclamantii au fost constienti ca parata nu poate sta legal in aceasta calitate in litigiul de fata, de vreme ce se invedereaza disp. HG nr. 103/2004 privind unele masuri pentru restructurarea activitatii de producere a energiei electrice si termice pe baza de lignit si avand in vedere ca odata cu divizarea CNL O, parata a predat C E C si Si M P toate documentatiile referitoare la activitatea miniera din zona de Rosia de Amaradia si Bustuchin, depunand in sustinerea celor precizate HG 103/2004.
Parata SNL O a depus intampinare prin care s-a invocat exceptia lipsei calitatii ca. procesuale pasive pe motivul ca nu este succesoarea in drepturi si obligatii a CNLO SA Tg- Jiu si potrivit art. 64 C.pr.civila se impune introducerea in cauza cu calitate procesuala pasiva a SC C EC, intrucat terenul se afla in perimetrul de exploatare a carierei Ruget-Seciuri, care prin reorganizare face parte integranta din entitatea juridica nou infiintata ( conform art. 5 pct. 2 din HG 103/2004, solicitand admiterea exceptiei, iar pe fond lasand solutia la aprecierea instantei.
Prin sentinta civila nr. 7300/2005 a Judecatoriei Tg-Jiu, s-a admis exceptia necompetentei teritoriale invocata de parata SC P SA - S Tg-Jiu si s-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Tg-Carbunesti.
Prin sentinta civila nr. 487/2006 a Judecatoriei Tg-Carbunesti, s-a admis exceptia de SN necompetenta teritoriala a Judecatoriei Tg-Carbunesti, s-a declinat competenta de solutionare a cererii in favoarea Judecatoriei Tg-Jiu si constatandu-se ivit conflictul negativ de competenta, s-a trimis cauza la Tribunalul Gorj, care prin incheierea nr. 59/2006 a trimis dosarul in vederea solutionarii Judecatoriei Tg-Jiu, care 1-a inregistrat sub nr. 9242/C/2006 .
Parata SC P SA - S.P. Tg-Jiu a formulat intampinare ( fila 11 din dosar) prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivarea acestor sustineri s-a aratat ca sustinerea reclamantilor ca degradarea sunt caselor si a anexelor gospodaresti ca urmare alunecarilor de teren se datoreaza activitatii desfasurate de parata, este de rea credinta si dovedeste o necunoastere a procesului de extractie a petrolului si a gazelor naturale, care nu conduce la formarea de goluri subterane.
S-a mentionat ca exploatarea prin sonde a zacamantului se face printr-o instalatie speciala, iar titeiul si gazele naturale ies la suprafata printr-o coloana a carui diametru este de cea 75 mm.
S-a precizat ca, fenomenul alunecarilor de teren din comuna Bustuchin este de notorietate, antrenand implicatii ale administratiei publice, studii, cercetari si mediatizari, care
nu au identificat nici macar cu titlu de supozitie extractia titeiului si gazelor ca fiind generatoare de alunecari de terenuri. De altfel, parata a aratat ca prin numeroase acte normative s-a dispus repararea sub diverse forme a prejudiciilor cauzate locuitorilor comunei
Bustuchin.
S-a invocat faptul ca nu sunt intrunite cumulativ conditiile prev.de art. 998-1000 C.civil, privind raspunderea civila delictuala, intrucat nu exista fapta ilicita in sarcina paratei si nici legatura de cauzalitate a acesteia cu prejudiciul.
Cu privire la solicitarea de a se acorda daune interese pentru fiecare zi de intarziere s-a precizat ca cererea nu are temei juridic.
In cauza a fost incuviintata proba cu expertiza tehnica specialitatea mine-geologie, specialitate a petrol si gaze si evaluari bunuri fiind numiti ca experti Albulescu Dumitru, Costoiu Dorel si Banciu Dumitru.
Prin sentinta civila nr.8325/20.12.2006, Judecatoria Tg-Jiu a respins actiunea dedusa judecatii retinand in esenta ca in ceea ce priveste parata SC P SA, nu i se poate retine o culpa in cauzarea alunecarilor de teren din zona, intrucat conform raportului de expertiza intocmit de expert Costoiu ( filele 71-78) rezulta ca cele doua gospodarii ale reclamantilor din satul Poiana nu se afla in perimetrul de activitate petroliera, iar extragerea titeiului si a gazelor naturale nu conduce niciodata la producerea de alunecari e teren la suprafata. In ceea ce priveste parata SNL Oltenia, a retinut instanta ca prin HG 103/2004 SNL O SA s-a reorganizat si SC CE C s—a constituit prin fuziunea sucursalelor prevazute in art. 5 pct.1 din HG 103/2004, constituindu-si capitalul social in care a fost inclus si cel aferent carierei Ruget-Seciuri din cadrul EMC B; aceasta societate nou infiintata preluand toate drepturile si asumandu-si toate obligatiile aferente minelor, carierelor si exploatarilor miniere divizate din cadrul CNLO, , subrogandu-se in drepturile si obligatiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu tertii, inclusiv de litigiile in curs. In ceea ce priveste parata SC Complexul Energetic Craiova SA a retinut instanta ca, in conformitate cu disp. Legii 575/2001 privind zonele de risc natural, comuna Bustuchin este unitate administrativ teritoriala cu potential ridicat de producere a alunecarilor de teren, proprietarul gospodariilor situate pe raza acestei comune beneficiind de sprijinul Ministerului Lucrarilor Publice pentru construirea unor noi locuinte, constatandu-se din rapoartele extrajudiciare si studiile intocmite depuse la dosar ( filele 199-208 la dosar ) ca locuintele, sunt afectate de evenimente de forta majora.
Impotriva sentintei, reclamantii au declarat recurs criticand solutia pentru netemeinicie si nelegalitate.
Prin decizia civila nr. 237/31.05.2007, Tribunalul Gorj a admis recursul, a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Tg-Jiu.
In considerentele deciziei de casare, a retinut instanta de control judiciar ca prima instanta nu a rezolvat fondul dedus judecatii, pe langa evaluarea gospodariilor si terenurilor detinute de reclamanti in satul Poiana se impunea si stabilirea valorii locuintelor construite cu sprijinul M.L.P.A.T.- lui, daca exista o diferenta intre acestea cine urmeaza sa o suporte. A mai retinut Tribunalul Gorj ca, nu s-a rezolvat problema terenurilor pe care au fost reconstruite locuintele, terenurile nefiind proprietatea reclamantilor, ci fiind atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor. Mai retine instanta e control ca instanta de fond nu si-a motivat solutia cu privire la C Energetic C si, de asemenea, constata ca, potrivit rapoartelor de expertize intocmite in cauza la instanta de fond, rezulta ca pagubele suferite de reclamanti se datoreaza blocarii vaii, unuia dintre afluentii raului Amaradia, ceea ce a permis alimentarea cu apa a nisipurilor marnoase si prafoase care au antrenat dupa sine planul de frictiune, antrenand distrugerea gospodariilor reclamantilor.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 5263.3/318/2006, in raport de indrumarile date prin decizia de casare instanta, din oficiu, a dispus efectuarea in cauza a unei expertize tehnice specialitatea agricultura si a unei expertize tehnice specialitatea constructii civile.
In cauza a fost numit expert agricol d-na Basaraba Rodica cu obiective: sa se identifice prin dimensiuni, vecinatati, terenul siliste de casa, detinut de reclamanti in comuna Bustuchin, sat Poiana, jud. Gorj, sa se precizeze daca acesta mai poate fi folosit, sa se evalueze, la evaluare urmand sa se tina seama si de sporul de valoare adus terenului prin eventuale plantati de pomi si de vita de vie edificate de reclamanti, sa se identifice terenul pe care au fost edificate constructiile realizate de stat si sa se precizeze daca acest teren este echivalent din punct de vedere tehnic si calitativ cu terenul identificat la obiectivul nr.1.
De asemenea, a fost numit in cauza expert constructii civile dl. expert Hodajeu Gheorghe cu urmatoarele obiective: sa se identifice gospodariile reclamantilor - casa de locuit si anexe gospodaresti, situate in comuna Bustuchin , sat Poiana, jud. Gorj; sa se descrie stadiul in care se gasesc si sa se evalueze; sa se identifice constructiile edificate de stat reclamantilor, sa se evalueze si sa se precizeze daca aceste constructii sunt similare din punct de vedere tehnic si valoric cu gospodariile reclamantilor detinute in comuna Bustuchin, sat Poiana, jud. Gorj.
A fost stabilit ca onorariu 400 lei pentru fiecare expert in sarcina reclamantilor, la cererea d-nei expert Basaraba Rodica, s-a dispus majorarea onorariului stabilit pentru expertiza agricola cu 200 lei tot in sarcina reclamantilor.
Lucrarile tehnice intocmite de experti au fost depuse la 26.11.2007, impotriva acestora paratii C.E. Craiova si SNL Oltenia formuland obiectiuni, la care expertii au raspuns la 17.01.2008.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea stare de fapt:
Reclamantii S M si S I au in proprietate gospodarii compuse din case de locuit , anexe gospodaresti , teren aferent constructiilor si arabil , situate in com. Bustuchin, sat. Poiana ,jud. Gorj .
Potrivit opiniei exprimate de expertii Costoiu Dorel ( specialitatea petrol si gaze ) si Albulescu Dumitru( specialitatea geologie ), in lucrarile tehnice intocmite in dosarul nr. 9242/C/2006 , filele 71-78 si 94-111 , satul Poiana face parte dintr-o regiune colinara situata la sud de Carpatii Meridionali, zona fiind brazdata de raul Amaradia si afluentii acestuia. Cursul Amaradia si afluentii acestuia au determinat formarea unei depresiuni intradeluroasa cu eroziune diferentiata; formarea versantilor si vailor din perimetru se datoreaza unui proces de adancire rapida a cursurilor de apa si a faptului ca pana la 15-20 m exista o alternanta de roci fiabile neconsolidate alcatuite din straturi de nisipuri si argile . Au concluzionat cei doi experti ca datorita prezentei apei in planurile de alunecare ce se formeaza la contactul dintre materialele cu compozitii si structuri diferite, apar fenomene de instabilitate si alunecari de teren, in zona trebuind evitata prezenta apei, acesta fiind factorul care , in timp, determina instabilitatea si alunecarea terenurilor.
Au mai aratat cei doi experti ca , cresterea nivelului panzei acvifere, producerea fenomenului de instabilitate si degradarea bunurilor imobile edificate in zona sunt datorate blocarii Vaii Soimului , afluent al raului Amaradia , de catre lucrarile miniere din halda Carierei Bustuchin si negospodarirea apelor din corpul halzii.
La fila 105 ( dosar nr. 9242/C/2006) in raportul de expertiza intocmit de expert Albulescu D-tru , se mentioneaza ca in perioada in care s-au executat lucrari de exploatare in halda din Valea Soimului s-a realizat un dren principal lung de circa 900 ml, cu reteaua de drenare aferenta. La abandonarea lucrarilor , la 1.09.1997, SNL Oltenia si EMC B, nu au luat nici o masura tehnica sau de alta natura pentru amenajarea terenurilor afectate , gospodarirea apelor si conservarea lucrarilor deja executate . Ca urmare a lipsei de preocupare cu privire la gospodarirea apelor in interiorul halzii , astfel ca drenurile s-au blocat, formandu-se in diverse puncte ale halzii cinci lacuri , apele au migrat pe diferite planuri argiloase producand alunecari de teren si deteriorarea constructiilor.
A concluzionat expertul Albulescu ca , cauza alunecarilor de teren si degradarii bunurilor imobile se datoreaza blocarii Vaii Soimului prin depunerea haotica a sterilului pana la infratirea cu versantii , fara sa fie protejate si mentinute in functiune lucrarile de gospodarire a apelor, drenurile ramanand blocate sub halda.
Avand in vedere raportul de expertiza intocmit de expert Costoiu Dumitru instanta retine ca, in ceea ce priveste parata S.N. P aceasta nu are calitate procesuala pasiva in cauza nefacandu-se vinovata de prejudiciul cauzat reclamantilor, gospodariile acestora nefiind afectate de activitatea petroliera desfasurata de aceasta societate.
De altfel, a aratat expertul ca gospodariile reclamantilor nu sunt situate in perimetrul de activitate petroliera, iar pe de alta parte zacamintele de titei si gaze naturale nu se gasesc in straturi ca zacaminte solide, iar prin exploatare nu conduc la gauri in subsol si pe cale de consecinta la alunecari de terenuri.
In functie de concluziile celor doua rapoarte de expertiza analizate anterior , instanta retine ca vinovati de alunecarile de teren din satul Poiana , com. Bustuchin si pe cale de consecinta de degradarea locuintelor celor doi reclamanti ( in situatia lor fiind un numar mai mare de cetateni ) se fac societatile parate SNL Oltenia si unitatea subordonata acesteia EMC Berbesti , SC Complexul Energetic Craiova , unitati care dupa inchiderea lucrarilor de exploatare in halda Vaii Soimului nu s-au mai preocupat de conservarea lucrarilor si implicit de conservarea si intretinerea retelei de drenare a apei al carui scop era impiedicarea apei sa migreze pe diferite planuri argiloase si care au condus la producerea alunecarilor de teren .
Cu privire la apararea paratei SNL Oltenia si EMC B in sensul ca nu au calitate procesuala pasiva in cauza ,motivand ca potrivit HG 103/2004 patrimoniul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia a fost divizat, patrimoniul aferent carierei Ruget Seciurile din cadrul EMC Berbesti fiind preluat de societatea nou infiintata Complexul Energetic Craiova ; o astfel de aparare nu poate fi primita intrucat , potrivit actelor si lucrarilor din dosarul cauzei , lucrarile de exploatare in halda Carierei Bustuchin al fost abandonate in 1997 ori pana la intrarea in vigoare a HG nr. 103/ 2004 fosta CNL Oltenia si EMC Berbesti aveau obligatia sa ia masuri tehnice pentru amenajarea terenurilor afectate de lucrarile de exploatare executate de nimeni altcineva decat de aceste doua societati comerciale si sa se preocupe de gospodarirea apelor , insa aceste institutii nu au avut astfel de preocupari , dezinteresul acestora datorandu-se mai mult ca sigur lipsei obtinerii unui profit din aceste lucrari , protectia mediului inconjurator si respectarea dreptului de proprietate privata probabil neintrand in categoria " profit " in intelesul acestor societati .
Este evident ca in fata unui total dezinteres din partea acestor doua institutii , pe parcursul celor 7 ani scursi de la momentul abandonarilor lucrarilor si pana la adoptarea HG 103/2004 , si au facut simtita prezenta fenomenele de instabilitate , fenomene datorate tocmai prezentei apei in planurile de alunecare care se formeaza la contactul dintre straturile de materiale cu compozitii si structuri diferite .
In ceea ce priveste Complexul Energetic Craiova, potrivit art. 5 din HG 103/2004 aceasta institutie a preluat in patrimoniul sau , la infiintare, perimetrul carierei Bustuchin ; acest aspect este recunoscut de parata in raspunsul dat in adresa nr. 13642/1.10.2007(fila 38) si completat prin adresa nr. 15539/1.11.2007 ( fila 49 din dosar nr. 5263.3/318/2006) . In raport de aceasta situatie , apreciaza instanta ca si aceasta societate avea obligatia sa ia masuri pentru deblocarea Vaii Soimului . Apreciaza instanta ca proiectul propus de CE Craiova pentru realizarea unor lucrari de colectare, drenare si canalizare a apelor pluviale este tardiv , o astfel de preocupare venind dupa ce procesul de alunecare a terenurilor a devenit evident , nemaiputand fi ignorat .
In raport de actele si lucrarile dosarului instanta retine ca intre faptele ilicite ale celor trei societati parate - SNL O, EMC B si CE C - si prejudiciul cauzat celor doi reclamanti, ca urmare a degradarii imobilelor case de locuit, anexe gospodaresti si teren aferent , exista o legatura de cauzalitate, in cauza fiind incidente disp. art. 998, 999 C.civ., pentru repararea prejudiciului cauzat urmand sa se angajeze raspunderea civila delictuala a acestor societati parate .
Nu poate fi primita apararea paratelor , potrivit carora locuintele reclamantilor au fost afectate de evenimente de forta majora , plecandu-se de la argumentul ca potrivit Legii 575/2001 privind zonele de risc natural, comuna Bustuchin este unitate administrativ teritoriala cu potential ridicat de producere a alunecarilor de teren , intrucat asa cum rezulta din probele administrate in prezenta cauza alunecarile de teren din zona se datoreaza nu unor fenomene naturale ci atitudinii pasive in care au stat SNL Oltenia , EMC Berbesti si CE Craiova .
Pe de alta parte, observandu-se considerentele deciziei nr. 237/31.052007 pronuntata de Tribunalul Gorj se constata ca aceasta problema de drept a fost dezlegata de instanta de recurs care in considerentele deciziei de casare retine ca pagubele suferite de reclamanti se datoreaza blocarii vaii unuia dintre afluentii raului Amaradia ; ori in conditiile art. 315 al 1 Cpc problemele de drept dezlegate de instanta de recurs sunt obligatorii pentru instanta de fond .
Cu privire la intinderea prejudiciului produs celor doi reclamanti faptele ilicite ale celor 3 societati parate, potrivit concluziilor raportului de expertiza intocmit de expert Banciu Dumitru ( filele 94-101 dosar nr. 9242/2006) proprietatile reclamantilor sunt intr-o zona de alunecare -scufundare pe verticala a terenului, care a afectat toate constructiile , inclusiv drumul judetean . Casele de locuit prezinta crapaturi majore in structura de rezistenta, pardoseli umflate, ziduri deplasate, acoperisul deformat, tamplarie distrusa, ceea ce le face nelocuibile. Anexele gospodaresti se afla in pericol de prabusire si nu mai pot fi folosite in scopul construirii lor. Aceleasi concluzii au fost mentinute si de expert Hodarjeu Gheorghe in lucrarea tehnica intocmita in dosar nr. 5263.3/318/2006 , acesta concluzionand ca locuintele nu prezinta siguranta in exploatare , dat fiind tipul de avarii pe care constructiile le prezinta .
Potrivit literaturii juridice principiul general dupa care se solutioneaza problema intinderii despagubirii este acela al repararii integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicita , acest principiu urmarind a se asigura restabilirea situatiei anterioare a victimei prejudiciului .
Fata de cele expuse anterior, instanta retine ca pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantilor nu sunt suficiente executarea unor lucrari de reparatii la casele de locuit si anexele gospodaresti , datorita alunecarilor de teren din zona aceste constructii in timp se vor prabusii, singura solutie de reparare integrala a prejudiciului fiind acea de a pune la dispozitia reclamantilor gospodarii similare din punct de vedere valoric si tehnic cu cele detinute de acestia in com. Bustuchin , sat. Poiana .
In ceea ce priveste constructiile edificate de stat in satul Cojani, asa cum rezulta din raportul de expertiza intocmit de expert. Hodarjei acestea nu corespund nici valoric si nici tehnic cu gospodariile reclamantilor din com.Bustuchin . Diferenta intre gospodariile reclamantilor si constructiile edificate de stat in satul Cojani este evidenta numai privind fotografiile depuse la dosar, realizate de catre experti cu ocazia deplasarilor in teren , observand aceste fotografii chiar si o persoana fara studii tehnice de specialitate evaluari constructii poate concluziona ca cele doua constructii nu sunt echivalente valoric si tehnic .
Un alt aspect esential este regimul juridic al constructiilor edificate de stat in satul Cojani este regimul juridic al acestor constructii , astfel potrivit procesului verbal de predare primire , aceste constructii sunt atribuite beneficiarilor cu titlu gratuit , insa acestia nu au posibilitatea sa dispuna de bun , in sensul instrainarii, o durata de 5 ani , in caz contrar urmand sa fie tinuti sa restituie catre bugetul de stat contravaloarea sumelor cheltuite cu edificarea acestor constructii ; se constata asadar o ingradire a dreptului de proprietate de care ar trebui sa se bucure reclamantii in mod nestingherit.
In ceea ce priveste terenul aferent locuintelor edificate de stat in satul Cojani, potrivit raportului de expertiza intocmit de expert Basaraba Rodica , acest teren nu este echivalent din punct de vedere tehnic si valoric cu terenul curti constructii si arabil proprietate reclamantilor din satul Poiana, unde erau edificate casele de locuit . Astfel , in completarea la raport (fila 118) expert Basaraba arata ca din punct de vedere calitativ , terenurile reclamantilor din com. Bustuchin, sunt superioare celor din satul Cojani , exista diferente semnificative sub aspectul suprafetei dar si ca valoare . A concluzionat expertul ca terenurile din satul Cojani sunt situate intr-o zona mlastinoasa, sunt lipsite de orice cultura si nici nu pot fi cultivate , cu pomi, vita de vie, legume etc. , decat dupa executarea unor lucrari de imbunatatire funciara.
De asemenea , la fel ca si constructiile , din punct de vedere al regimului juridic exista diferente majore, terenurile din sat. Cojani fiind date in folosinta gratuita si nu in proprietate.
In raport de cele expuse anterior retine instanta ca locuintele edificate de stat in satul Cojani si oferite reclamantilor in schimbul bunurilor imobile detinute de acestia in proprietate in satul Poiana, com. Bustuchin nu reprezinta o reparare integrala a prejudiciului produs reclamantilor faptele ilicite savarsite unitatile parate .
Retine instanta, ca o satisfactie echitabila poate fi realizata numai prin obligarea paratelor sa le edifice reclamantilor gospodari similare cu cele detinute in satul Poiana , oferirea in folosinta a unor locuinte care nu corespund calitativ si valoric cu gospodariile acestora neputand fi considerata o repunere in situatia anterioara in intelesul practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului .
Potrivit disp. art. 1 din Protocolul Aditional al Conventiei Drepturilor Omului " orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".
Fata de probatoriul administrat in cauza, instanta retine ca reclamantilor li s-a ingradit dreptul de proprietate, fiind lipsit de folosinta normala a gospodariilor lor , ca urmare a activitatilor desfasurate de societatile parate.
Cu privire la capatul de cerere referitor la obligarea paratelor la plata de daune interese instanta va respinge aceasta cerere ca fiind neintemeiata, pe de o parte in actiunea principala nu se motiveaza in fapt aceasta cerere, iar pe de alta parte cererea nu este intemeiata intrucat potrivit literaturii juridice creditorul poate sa solicite obligarea debitorului la plata de daune interese numai in situatia in care sunt intrunite conditiile raspunderii civile contractuale si daca debitorul a fost pus in intarziere.
Asa cum s-a aratat in motivarea hotararii in prezenta cauza sunt incidente dispozitiile legale privind angajarea raspunderii civile delictuale si nu contractuale, iar pe de alta parte nu este indeplinita conditia punerii in intarziere a debitorului.
In baza art. 274 C.p.civ. paratele S.N.L. Oltenia - E.M.C. B., C.E.C., vor fi obligate in solidar la plata catre reclamatul S.M. a sumei de 8.500 lei si catre reclamantul S I a sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat achitat in cele doua faze procesuale parcurse de dosar, onorarii experti Basaraba Rodica, Hodarjeu Gheorghe, Banciu Dumitru si Albulescu Dumitru.
De asemenea reclamantii vor fi obligati la plata catre S.N.Petrom SA a 1.000 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu expert Costoiu Dorel.
Vazand si disp.art. 480 , 483 C.civ. 998, 999 C.civ, art. 1 Protocolul Aditional al CEDO.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Tg-Jiu, exceptie invocata de parata C.E. C..
Respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratelor S.O C. E .C - S M P, S.C. P SA exceptie invocata de aceste parate.
Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei SN P., exceptia invocata de instanta din oficiu.
Pe fond: Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantii S. M. si S. Ion, ambii domiciliati in comuna Bustuchin , sat Poiana, judetul Gorj impotriva paratilor SNL O. SA cu sediul in localitatea Tg-Jiu, strada Tudor Vladimirescu, nr. 1-15, judetul Gorj, SC C.E.C., S. M. P. cu sediul in comuna Isalnita, strada Mihai Viteazul, nr. 101, judetul Dolj, EMC B. cu sediul in comuna Berbesti, judetul Vilcea.
Obliga paratele S.O C. E .C - S M P, S.C. P SA si E.M.C. B, sa predea in proprietate celor doi reclamanti suprafete de teren situate in afara perimetrului minier si petrolier, echivalente ca valoare si categorie de folosinta cu cel detinut de acestia in comuna Bustuchin, sat Poiana, respectiv reclamantului S. M. teren intravilan in valoare de 28.902 lei si teren extravilan in valoare de 17196 lei ( total 46098 lei) iar reclamantului S. I. teren intravilan in valoare de 33160 lei si teren extravilan in valoare de 18442 lei ( total 51602 lei).
Obliga paratele SNL Oltenia, EMC Berbesti si CE Craiova sa construiasca si sa predea reclamantilor in stare de folosinta, gospodarii echivalente din punct de vedere valoric si tehnic cu cele detinute de reclamanti in comuna Bustuchin, sat Poiana, judetul Gorj, asa cum au fost identificate in raportul de expertiza intocmit d expert Hodajeu Gheorhe, respectiv reclamantului Safaliu Matei case de locuit in valoare de 290.089 lei si anexe gospodaresti si imprejmuiri in valoare de 82.567 lei iar reclamantului Safaliu Ion case de locuit in valoare de 380.880 lei si anexe gospodaresti si imprejmuiri in valoare de 100.620 lei.
Respinge capatul de cerere privind obligarea paratelor la plata de daune interese.
Respinge actiunea fata de parata SN PSA cu sediul in localitatea Tg-Jiu, strada Siretului, nr. 24, judetul Gorj, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitatea procesuala pasiva in cauza.
Obliga paratele S.O C. E .C - S M P, S.C. P SA si E.M.C. B la plata in solidar catre reclamantul S M a 8500 lei cheltuieli de judecata si catre reclamantul S Ia 5500 lei cheltuieli de judecata.
Obliga reclamantii S M si S I la plata in solidar catre SN P SA a 1000 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel.
Pronuntata in sedinta publica din 29.01.2008, la Judecatoria Tg-.Jiu.
PRESEDINTE
GEANINA DOGARU
GREFIER
ELENA CIORTAN
Red .G.D/ tehn. E.C.
8 EX.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Proprietate publica
Apel. Competenta teritoriala exclusiva in materia achizitiilor publice. Anulare sentinta pronuntata de instanta necomnpetenta si trimitere spre judecare instantei competente. - Decizie nr. 26/Ap din data de 18.06.2015Constructie edificata pe terenul aflat in proprietatea statului. Inadmisibilitatea invocarii dreptului de proprietate asupra terenului aferent, pe temeiul art. 8 din D.L. 42/1990 si art. 36 din Legea nr. 18/1991 modificata. - Decizie nr. 963 din data de 15.06.2004
anulare act - Sentinta civila nr. 1875 din data de 28.11.2008
O oferta neconforma sau inacceptabila nu poate ocupa un anume loc in cadrul clasamentului efectuat de comisia de elaborare ulterior deschiderii ofertelor deoarece nu este o oferta apta a asigura executarea contractului ce ar urma a fi incheiat. - Decizie nr. 3145 din data de 10.08.2017
Domeniu. Drept administrativ Litigiu privind achizitiile publice - Decizie nr. 3138 din data de 27.07.2017
Litigiu civil. Constatarea dreptului de proprietate asupra constructiilor realizate prin accesiune imobiliara. - Decizie nr. 962/RC din data de 24.06.2009
anulare act - Sentinta civila nr. 1875 din data de 28.11.2008
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 5582 din data de 26.09.2014
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 5138 din data de 12.09.2014
obligatia de a face - Sentinta civila nr. 5786 din data de 03.10.2014
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 4718 din data de 29.08.2014
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 5780 din data de 03.10.2014
anulare adeverinta de proprietate - Sentinta civila nr. 4784 din data de 26.05.2011
daune-interese compensatorii - Sentinta civila nr. 11810 din data de 04.10.2012
emitere hotarare de validare pentru despagubiri terenuri - Sentinta civila nr. 7036 din data de 15.09.2011
anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 5784 din data de 05.09.2013
eliberare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 1818 din data de 28.02.2013
reconstituire titlu proprietate - Sentinta civila nr. 11812 din data de 04.10.2012
anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 7302 din data de 24.10.2013
anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 9414 din data de 28.06.2012