InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Turnu Magurele

PLANGERE CONTRAVENTIONALA; VERIFICAREA LEGALITATII, TEMEINICIEI SI MODULUI DE INDIVIDUALIZARE A SANCTIUNII APLICATE.

(Sentinta civila nr. 581 din data de 03.04.2012 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Judecatoria Turnu Magurele | Jurisprudenta Judecatoria Turnu Magurele

Prin  plangerea inregistrata sub nr.676/329/2012 din 02 martie 2012, petenta E P S LLC W- sucursala Bucuresti, a solicitat instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AA, nr.49106/13.02.2012, incheiat de Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Regional Arges - Comisariatul Judetean Teleorman , exonerarea de la plata amenzii contraventionale sau inlocuirea acesteia cu avertisment.
In motivarea plangerii, petenta a aratat ca  fapta nu a fost corect si complet individualizata, in procesul verbal fapt ce atrage nulitatea acestuia, conform art.17 din OG nr.2/2001.
A apreciat ca prin niciuna dintre mentiunile din procesul verbal nu s-a realizat o descriere a unei fapte concrete si, cu atat mai putin, o descriere a unei fapte contraventionale.
Petenta a precizat ca, din eroare, nu s-au facut demersurile necesare obtinerii autorizatiei de mediu, ceea ce dovedeste lipsa pericolului social, astfel ca ar fi trebuit sa i se aplice, ca sanctiune, doar avertisment.
Pe de alta parte, a sustinut ca fapta retinuta in sarcina sa nu este conforma cu realitatea.
In ceea ce priveste rubrica in care se precizeaza prezenta martorului, petenta a apreciat ca agentul constatator a incalcat prevederile art.19 alin.(3) din OG nr.2/2001, prin lipsa mentiunii motivului pentru care a incheiat procesul verbal in lipsa martorului.
A anexat plangerii (in copii certificate: proces -verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, seria AA nr.49106/13.02.2012, incheiat de Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Regional Arges - Comisariatul Judetean Teleorman si adresa de comunicare a acestuia.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca, prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, seria AA nr.49106/13.02.2012, incheiat de Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Regional Arges - Comisariatul Judetean Teleorman, petenta a fost sanctionata in baza art.96 alin.1 lit. G din OUG nr.195/2005, cu o amenda in suma de 100 000 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.96 alin.3 pct.9 din acelasi act normativ.
S-a retinut ca, la controlul efectuat la data de 10.02.2010, la ora 11, la punctul de lucru al petentei, din Turnu Magurele s-a constatat ca operatorul economic nu a realizat, in totalitate si la termen, masura cu privire la depunerea documentatiei la APM- Teleorman, in vederea obtinerii unei noi autorizatii de mediu, stabilite prin Raportul de inspectie nr.241/15.06.2011, ce avea ca termen scadent la data de 30.07.2011.
S-a mai mentionat ca, la data controlului, nu era inregistrat la APM Teleorman cu solicitare a obtinerii autorizatiei de mediu, necesare desfasurarii activitatii, desi punctul de lucru era declarat in data de 10.03.2010.
Impotriva procesului verbal de contraventiei, petenta a formulat plangere, in termenul prevazut de art.31 din OG nr.2/2001.
Intimata a formulat intampinare (filele 20-24), prin care a solicitat respingerea plangerii si mentinerea, ca legal si temeinic, a procesului verbal contestat.
In motivarea cererii, intimata a aratat ca, la data de 10.02.2012, in urma controlului efectuat pentru verificarea modului de realizare a masurilor stabilite la controalele anterioare, s-a retinut ca petenta nu a realizat, in totalitate si la termen, masura cu privire la depunerea documentatiei la APM- Teleorman, in vederea obtinerii unei noi autorizatii de mediu, stabilite prin Raportul de inspectie nr.241/15.06.2011, ce avea ca termen scadent la data de 30.07.2011.
S-a mai mentionat ca, la data controlului, nu era inregistrat la APM Teleorman cu solicitarea obtinerii autorizatiei de mediu, necesare desfasurarii activitatii, desi punctul de lucru era declarat in data de 10.03.2010.
 Cat priveste sustinerea petentei, potrivit careia procesul verbal de constatarea a contraventiei este nul, intimata a apreciat ca procesul verbal a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.16, art.17 si art.19 din OG nr.2/2001.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, intimatea a aratat ca, prin Raportul de inspectie nr.241/15.06.2011, s-a dispus ca petenta sa depuna documentatia in vederea obtinerii autorizatiei de mediu, pana la data de 30.07.2011.
Desi se putea aplica, la acea data, o sanctiune contraventionala, al carei cuantum era cuprins intre 30 000 lei si 60 000 lei, a dat dovada de clementa si nu a sanctionat petenta.
Pe de alta parte, prin adresa nr.12599/20.10.2011, i-a solicitat petentei sa
depuna documentatia pentru obtinerea autorizatiei de mediu.
Intimata a mai aratat ca procesul verbal de contraventie a fost incheiat ulterior constatarii faptei, la sediul sau,  conform prevederilor art.13 alin.1 din OG 2/2001. 
Potrivit art.17 din acelasi act normativ, procesul verbal nu este nul in lipsa semnaturii contravenientului iar art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, prevede ca, in lipsa unui martor, agentul constatator sa precizeze motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod, in speta, incheierea procesului verbal facandu-se la sediul intimatei, in biroul agentului constatator, fiind prezenti doar agenti constatatori.
Intimata a apreciat ca agentul constatator a individualizat sanctiunea, conform dispozitiilor art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001.
In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.115 Cod procedura civila, si OUG nr.195/2005.
A anexat cererii (in copie): adresa nr.12599/20.10.2011 si Raport de inspectie nr.57/10.02.2012 si Raport de inspectie nr.241/15.06.2011.
Petenta a mai depus la dosar "note scrise", prin care, suplimenta fata de plangerea formulata, a aratat ca sanctionarea s-a facut prematur, deoarece, la putin timp dupa efectuarea raportului de inspectie nr.57/10.02.2012, respectiv la data de 13.02.2012, intimata a procedat la aplicarea sanctiunii contraventionale, fara sa lase sa curga termenul stabilit, respectiv data de 15.02.2012.
A anexat Raport de inspectie nr.57/10.02.2012.
Intimata a mai depus la dosar (in copie certificata) dovada comunicarii procesului verbal contestat.
In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal, instanta constata ca s-au respectat dispozitiile legale la incheierea acestuia, fiind trecute, in cuprinsul acestuia, toate mentiunile prevazute imperativ de dispozitiile art.16, din O.G nr.2/2001.
Instanta va inlatura apararea petentei, potrivit careia fapta retinuta in sarcina sa nu este individualizata in continutul procesului verbal, agentul constatator mentionand in ce a constatat "nerespecterea in totalitate si la termen", a masurilor stabilite, respectiv ca petenta nu a depus documentatia la A.P.M Teleorman, in vederea obtinerii unei noi autorizatii de mediu, masura ce fusese stabilita prin raportul de inspectie nr.241/15.06.2011, ce avea termen scadent la data de 30.07.2011.
S-a mai mentionat si faptul ca, la data controlului, petenta nu era inregistrata la A.P.M Teleorman cu solicitarea in vederea obtinerii autorizatiei de mediu, autorizatie necesara desfasurarii activitatii, desi punctul de lucru era declarat la data de 10.03.2010.
Instanta va inlatura si apararea petentei, potrivit careia procesul verbal este nul, intrucat a fost intocmit in lipsa si fara sa se precizeze in mod explicit din ce cauza procesul verbal a fost intocmit in lipsa martorului.
Astfel, potrivit dispozitiilor art.19, alin.1 din O.G nr.2/2001 "(_) in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor", iar, conform dispozitiilor alin.3 din acelasi articol: "in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod".
Din continutul procesului verbal contestat, instanta retine ca acesta a fost incheiat in lipsa iar motivul pentru care procesul verbal nu a fost intocmit in prezenta unui martor a fost inexistenta de la fata locului a unei persoane care sa nu fie incompatibila, conform dispozitiilor alin.2 al art.19 din O.G nr.2/2001.
Instanta apreciaza, astfel, ca agentul constatator a respectat si dispozitiile art.19 din O.G nr.2/2001.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art.94, alin.1 lit. g din O.U.G nr.195/2005, protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice in care scop realizeaza, in totalitate si la termen, masurile supuse prin actele de constatare incheiate de persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control, incalcarea acestei obligatii fiind sanctionata de art.96, alin.3 pct.9 cu amenda de la 50000 lei la 100000 lei.
Desi petenta a sustinut ca fapta retinuta in sarcina sa "nu este conforma cu realitatea", in continutul aceleasi plangeri aceasta a recunoscut ca nu a facut demersurile necesare obtinerii autorizatiei de mediu.
Instanta va alatura si apararea petentei, potrivit careia a fost sanctionata prematur, inainte de termenul fixat pentru indeplinirea obligatiilor ce privesc protectia mediului, respectiv 15.02.2012.
Astfel, din inscrisurile aflate la dosar, instanta retine ca, prin raportul de inspectie nr.241 din 15.06.2011 (fila 30) s-a dispus ca petenta sa depuna documentatia la A.P.M in vederea obtinerii autorizatiei de mediu, termenul de realizare fiind stabilit la data de 30.07.2011.
Prin adresa nr.12599/20.10.2011 (fila 24), intimata a solicitat petentei sa depuna documentatia pentru obtinerea autorizatiei de mediu, enumerand, in cuprinsul adresei, si actele necesare.
Cu toate acestea, in urma controlului efectuat la punctul de lucru din Turnu Magurele, apartinand petentei, la data de 10.02.2012, s-a constatat ca petenta nu a dus la indeplinire masura stabilita prin Raportul de inspectie nr.241/15.06.2011, respectiv de a depune la A.P.M, pana la date de 30.07.2011, documentatia necesara obtinerii autorizatiei de mediu.
Instanta apreciaza ca petenta a savarsit fapta retinuta in sarcina sa, in procesul verbal de contraventie contestat.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata petentei, respectiv amenda in cuantum de 100000 lei, maximul prevazut de lege, instanta apreciaza ca agentul constatator a facut o individualizare corecta a acesteia in conformitate cu dispozitiile art.21, alin. 3 din O.G nr.2/2001, agentul constatator tinand cont atat de impactul asupra mediului pe care il are desfasurarea activitatii petentei, fara respectarea normelor legale de protectie a mediului, dar si de faptul ca, desi aceasta si-a declarat punctul de lucru din Turnu Magurele la data de 10.03.2010, si desi a fost supusa mai multor controale, aceasta nu si-a respectat obligatia de a depune documentatia necesara obtinerea autorizatiei de mediu.
Mai mult, intimata a solicitat petentei, prin adresa nr.12599/20.10.2011, sa depuna aceasta documentatie si a mentionat si in ce consta aceasta, dar, cu toate acestea, petenta nu s-a conformat.
Nici pana la data solutionarii dosarului, petenta nu a facut dovada ca a depus documentatia necesara autorizatiei de mediu, si ca ar fi vorba de "o eroare" ca aceasta nu a fost depusa, asa cum a motivat in plangere.
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata, motiv pentru care, in baza art.34 din O.G nr.2/2001, o va respinge si va mentine, ca legal si temeinic, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, seria AA nr.49106/13.02.2012, incheiat de Garda Nationala de Mediu -  Comisariatul Regional Arges, Comisariatul Judetean Teleorman.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014