Actiune avand ca obiect obligarea Ministerului Finantelor Publice la plata daunelor morale in temeiul Legii nr. 221/2009. Solutionare fara participarea procurorului. Casare cu trimitere

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1781 din 19 mai 2011

Prin sentinta civila nr. 5850 din 25 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, a fost respinsa ca nefondata actiunea reclamantelor C.A. si S.F. impotriva paratului Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice pentru acordarea de daune morale in baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a  retinut urmatoarele:
Prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 1358/2010 si 1360/2010 a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate ridicata de  paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice si s-a constatat ca prevederile art. 5, alin. 1, lit. a, teza  intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile  si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Pentru a se pronunta astfel, Curtea Constitutionala  a retinut, in esenta ca normele de tehnica legislativa, respectiv art. 14 si 16 din Legea  nr. 24/2000 republicata stabilesc ca prevederile de acelasi nivel si avand acelasi obiect se cuprind intr-un singur act normativ, iar in procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in doua sau mai multe acte normative, iar in cazul unor paralelisme, acestea vor fi inlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei in reglementari unice.
Curtea a  mai retinut ca in materia reparatiilor trebuie sa existe o legislatie clara, precisa, adecvata, proportionala care sa nu dea nastere la interpretari si aplicari diferite ale instantelor  de judecata, ceea ce ar putea conduce la constatari ale violarii dreptului omului de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta problema a legislatiei incoerente si  ineficiente a Romaniei in materia restituirii a fost mentionata si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 9 decembrie 2008, in Cauza Viasu impotriva Romaniei.
Cu acel prilej, Curtea a constatat ca Legea  nr. 1/2000 a suferit atat de multe modificari ca numar si continut, incat precizia si previzibilitatea cerute de notiunea de " legalitate? au fost grav atinse.
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea constata ca acordarea de despagubiri pentru daune morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza intii din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare fundamentala.
Instanta a retinut ca reclamantele au dovedit prin inscrisuri caracterul politic al condamnarii tatalui lor si prin depozitii de martor suferintele cu caracter moral pe care le-au indurat in timpul recluziunii fortate si dupa aceea, cu toata familia.
Impotriva acestei  sentinte au declarat recurs in termenul legal reclamantii, solicitand in principal casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la   instanta de fond, iar in subsidiar, modificarea  sentintei atacate in sensul admiterii actiunii.
In motivarea recursului intemeiat pe  dispozitiile  art. 312 alin. 1 si 3  Cod proc.civ., art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ.,  raportat la art. 4 alin. 5 din Legea nr. 221/2009, recurentii au aratat urmatoarele:
Conform  dispozitiile  art. 4  alin. 5 din Legea nr.  221/2009, judecarea cererilor  intemeiate pe acest act normativ se face cu participarea obligatorie a procurorului, cerinta care nu a fost respectata in cauza, astfel ca se  impune casarea in totalitate a sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiasi tribunal.
Cu privire la cererea  subsidiara, recurentii au aratat ca, in mod gresit  instanta de fond a  retinut incidenta  prev. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.  221/2009, modificate prin OUG nr. 62/2010 in sensul limitarii cuantumului despagubirilor la sumele enuntate la pct. 1-3 din acest ultim act normativ. Aceasta, pentru ca, OUG nr. 62/2010 nu este un act normativ care sa cuprinda norme de procedura de imediata aplicare, ci unul care cuprinde dispozitii de drept material, legea aflata in vigoare la data  promovarii actiunii fiind Legea nr.  221/2009 care nu plafona cuantumul despagubirilor.
Deciziile nr. 1358 si 1360 ale Curtii Constitutionale, a caror  incidenta a fost nelegal retinuta in cauza de prima  instanta, nu pot constitui temei de drept in baza caruia  instanta sa poata respinge actiunea ca nefondata. Aceasta, pentru ca, notiunea de actiune neintemeiata echivaleaza cu lipsa de orice suport probator, ceea ce  nu este cazul in speta.
Recurentele au mai criticat  sentinta pronuntata si sub aspectul faptului ca solutionarea  a cauzei a avut  loc anterior implinirii termenului de 45 de zile prev. de art. 247 alin. 1 din Constitutia Romaniei, termen in care legislativul putea sa intervina printr-o noua reglementare.
Prin intampinarea depusa, paratul s-a opus admiterii recursului, invocand in sprijinul pozitiei sale dispozitiei nr. 1358/2010 si 1360/2010 ale Curtii Constitutionale, prin care art. 5 alin. 1  lit. a din Legea nr.  221/2009 a fost declarat ca neconstitutional.
 Examinand  recursul declarat, prin prisma motivelor  invocate, curtea  apreciaza ca este intemeiat si in consecinta in baza art.3041 pct. 1  Cod proc.civ., art. 312 pct. 3 Cod proc.civ., urmeaza sa-l admita pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art. 4  alin. 5 din Legea nr. 221/2009, judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului. In cauza, asa cum rezulta din practicaua  hotararii atacate, judecarea pricinii s-a facut fara participarea procurorului, deci prin incalcarea  unei norme cu caracter imperativ.
In consecinta, constatand ca sentinta nr. 5850/25.11.2010 a Tribunalului Salaj a fost pronuntata de o instanta nelegal constituita, ceea ce atrage  incidenta art. 304 alin. 1 pct. 1  Cod proc.civ., motiv pentru care, in baza art. 312 pct. 3  Cod proc.civ., curtea, urmare admiterii recursului, va casa sentinta civila atacata si va retine cauza spre rejudecare.
Curtea apreciaza ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, avand in vedere ca, prin solutia pronuntata  reclamantei nu i se produce vreo vatamare care sa nu poata fi indreptata prin solutionarea actiunii de catre instanta de recurs.
Rejudecand, curtea va respinge actiunea formulata de reclamante,  pentru  obligarea paratului Statul Roman la plata daunelor morale pentru suferintele indurate de antecesorul lor B.T. in perioada 3 mai 1951 - 1  mai 1954, urmatoarele considerente:
Dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.  221/2009, asa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1358/21.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, implinindu-se si termenul de 45 de zile prevazut de art. 147 din Constitutia Romaniei si art.31 din Legea nr.47/1992 in interiorul caruia Parlamentul sau Guvernul puteau sa puna de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, astfel ca dispozitia legala ce constituie fundamentul juridic al actiunii si-a incetat efectele  juridice.
Nu se pune problema retroactivitatii legii civile in sensul art. 15 alin. 2 din Constitutie, intrucat exceptia de neconstitutionalitate a  fost admisa in cursul solutionarii procesului si nu dupa ce hotararea judecatoreasca a ramas  irevocabila. Exceptia de neconstitutionalitate a  unei legi sau a unei ordonante ori a unei dispozitii din acestea poate fi ridicata, potrivit   dispozitiilor  art. 29 alin. 1 si 2  din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, de oricare dintre parti, de  procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia, cu conditia ca dispozitiile respective sa aiba legatura cu solutionarea cauzei. Intrucat exceptia de neconstitutionalitate poate fi invocata si in caile de atac, admiterea ei  lasa fara suport legal nu doar  actiunea civila in justitie, ci si hotararea judecatoreasca fundamentata in drept pe dispozitia declarata neconstitutionala. In speta, o astfel de exceptie nu a fost ridicata, insa a fost admisa intr-un alt dosar, ceea ce a facut inadmisibila sesizarea Curtii Constitutionale in prezenta cauza, raportat la  dispozitiile  art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, decizia Curtii nr. 1358/21.10.2010 fiind, insa, definitiva si obligatorie, conform art. 31 alin. 1  din acelasi act normativ.
Nu se poate pune nici problema savarsirii unui abuz sau a unei discriminari prin aplicarea deciziei Curtii Constitutionale, raportat la considerentele anterioare, atata timp cat dispozitia referitoare la obtinerea compensatiilor nu a fost anulata ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitarii controlului de constitutionalitate, acest lucru fiind retinut si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului(Cauza Slavov  si altii contra Bulgariei). In aceasta hotarare se apreciaza ca eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre partile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul functionarii normale a mecanismelor pentru controlul constitutionalitatii in statul de drept, neputandu-se pune problema incalcarii art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie si in consecinta nici a art.14 din Conventie, simpla posibilitate recunoscuta prin lege de a obtine despagubiri pentru anumite prejudicii suferite in trecut neavand semnificatia unei sperante legitime, atata timp cat deznodamantul judiciar este incert pana la momentul finalizarii procesului. Inexistenta vreunei incalcari a dreptului la un bun in sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistand o speranta legitima la plata daunelor morale a fost retinuta de Curtea Constitutionala in decizia nr. 1358/21.10.2010, motivarea fiind aceea ca a existat un alt act normativ, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990, in temeiul caruia puteau fi solicitate astfel de despagubiri, text ce a ramas in vigoare, motivul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate fiind, in principal, paralelismul legislativ.
Problema interpretarii normelor interne raportat la Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu se mai pune in cauza, in conditiile declararii ca neconstitutionale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009. Acest text de lege nemaiexistand nu mai poate fi inlaturat sau interpretat conform Conventiei, obligatia instantelor interne constand in aceea ca trebuie sa dea eficienta prevederilor Conventiei, dar acest lucru este posibil doar atunci cand este vorba despre o norma de drept intern in vigoare.
Sustinerea recurentelor ca termenul de 45 de zile de la care incepe sa opereze incetarea  efectelor juridice  ale art. 5 alin. 1 lit. a  din Legea nr.  221/2009 s-a implinit la 31.12.2010 data de la care aceste prevederi si-au  incetat efectele juridice, fiind  suspendate de drept, iar solutionarea cauzei a avut loc anterior implinirii acestui termen, respectiv 25.11.2010, astfel ca instanta trebuia sa aplice prev. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.  221/2009, sunt nefondate pentru   urmatoarele considerente:
Admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiei pe care  persoanele in cauza si-au fundamentat pretentiile, in timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa interventiei Parlamentului (art. 31 alin. 3  din Legea nr.  47/1992), are ca si consecinta lipsirea de fundament juridic a tuturor actiunilor intemeiate  pe art. 5 alin. 1 lit. a  din Legea nr.  221/2009, aceasta prevedere incetandu-si efectele judiciare, decizia fiind obligatorie si cu efecte "erga omnes", potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr.  47/1992.
Termenul de  45 de zile in care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispozitii legale in prezenta materie, compatibile cu Constitutia este depasit, situatie in care dispozitiile legale declarate  neconstitutionale au ramas fara efecte juridice. (Judecator Ana Ionescu)