Pedeapsa complementara. Aplicare obligatorie. Conditii

      3.Pedeapsa complementara. Aplicare obligatorie. Conditii.

      Potrivit art.197 alin.3 din Codul penal, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, daca victima nu a implinit varsta de 15 ani.
      Totodata, conform art.65 alin.1 din Codul penal, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata, daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.
      Cand aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, cum este in speta, sunt incidente dispozitiile art.65 alin.3 din acelasi cod, potrivit carora conditia aratata in alin.1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sa fie indeplinita.
      
                                              Decizia penala nr.6/A/29.01.2008
                                                    (dosar nr.1671/111/2006)       Tribunalul Bihor, prin sentinta penala nr.279 din 05.10.2007, in baza art. 197 alin.3  Cod penal cu aplicarea art.74 si 76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A. L la o pedeapsa de 4 ani inchisoare cu aplicarea art.71 - 64 lit.a, teza II lit.b, d si e Cod penal.
In baza art.86/1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de incercare de 7 ani stabilit conform art.86/2 Cod penal.
In baza art.86/3 Cod penal, a obligat pe inculpat sa respecte pe durata termenului de incercare masurile de supraveghere prev. de alin.1 lit.a,b,c,d si alin.3 lit.b si d din acelasi articol si anume : sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bihor pentru verificarea respectarii masurilor de supraveghere si unde sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta; alin.3 lit.b - sa nu schimbe domiciliul decat in conditiile fixate de Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Bihor; lit.d - sa nu intre in legatura cu partea vatamata M. R.
In baza art.359 Cod procedura penala, a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.86/4 Cod penal.
In baza art.71 alin.4 Cod penal, pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepselor accesorii.
In baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestului preventiv de la 25 ianuarie 2006 la 16 februarie 2006.
In baza art.14 si urmatoarele si art.346 Cod procedura penala, a obligat pe inculpat la 20.000 lei daune morale in favoarea partii civile M. R., prin reprezentant legal M. R.
In baza art.189 Cod procedura penala, onorariul avocatului din oficiu, P. F. in suma de 100 lei conform delegatiei 6176/2 noiembrie 2006 s-a dispus a se vira din fondurile Ministerului Justitiei.
In baza art. 191 Cod procedura penala, a obligat pe inculpat la 2000 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca, in seara zilei de 23 ianuarie 2006, in jurul orelor 19,00, inculpatul s-a dus la locuinta partii vatamate M. R., in varsta de 11 ani, pentru a cere tigari de la fratele ei, insa aceasta fiind singura acasa, a intretinut un raport sexual normal protejat cu ea, fara violente fizice din partea vreunuia dintre ei, dupa care a aruncat prezervativul  in soba din camera si a parasit locuinta.
      Aceasta stare de fapt este sustinuta atat de inculpat cat si de partea vatamata, existand insa contradictii cu privire la modul in care s-a desfasurat infractiunea.
      Pe de o parte, inculpatul a declarat ca nu a agresat-o pe partea vatamata, ci aceasta i-a cerut sa intretina relatii sexuale cu ea, insa el a refuzat, iar pe de alta parte, partea vatamata declara ca in seara zilei de 23 ianuarie 2006 l-a gasit pe inculpat in camera mare si cand i-a spus ca mama ei nu este acasa, acesta a aruncat-o pe pat, i-a pus mana la gura, a dezbracat-o si a violat-o amenintand-o ca o omoara daca spune cuiva, apoi s-a imbracat si a plecat.
      Partea vatamata precizeaza ca inculpatul i-a smuls hainele dar acestea nu au fost rupte si ca l-a zgariat pe fata, dar nu avea unghiile mari ca sa se vada. Mai arata ca nu a fost lovita de inculpat si nici anterior inculpatul nu a bruscat-o sau lovit-o, purtandu-se frumos cu ea - nu stie sigur daca inculpatul a folosit prezervativul dar "numai de la el putea sa fie" si stie ca a umblat la soba dar nu si ce a facut acolo.
      Raportul de expertiza medico-legala din 8 martie 2006 concluzioneaza ca minora M. R. I. prezinta o dezvoltare fizica si neuropsihica corespunzatoare varstei si ca eventualul acord pe care l-a dat pentru intretinerea unui contact sexual a fost realizat in conditiile in care ea nu a putut aprecia corect sensul si consecintele gestului incriminat, minora neavand discernamantul format.
      Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica din 2 februarie 2006 concluzioneaza ca inculpatul nu sufera de boala psihica si are discernamantul pastrat.
La individualizarea pedepsei s-au avut in vedere circumstantele comiterii faptei, consecintele acesteia si persoana inculpatului care are reale perspective de reintegrare in societate, traind intr-un mediu afectiv pozitiv si avand o familie organizata, nu are antecedente penale si regreta fapta comisa.
      Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, partea civila M. R. si inculpatul A. Ludovic.
      Parchetul a criticat hotararea primei instante ca nelegala prin omisiunea acesteia de a aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II, lit.b, d, e din Codul penal, in speta fiind indeplinite conditiile prevazute de art.65 alin.2 si 3 Cod penal.
      Partea vatamata a solicitat admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate, in latura penala, condamnarea inculpatului la o pedeapsa just individualizata cu executare in regim privativ de libertate pentru savarsirea infractiunii de viol prev. de art.197 alin.3 din Codul penal, fata de gravitatea infractiunii savarsite, varsta partii vatamate, de faptul ca inculpatul a constrans-o pe aceasta sa intretina raporturi sexuale cu el.
      In latura civila a solicitat obligarea inculpatului la plata despagubirilor materiale in suma de 5.000 lei, constand in cheltuielile efectuate dupa savarsirea faptei cu medicamente, consultatii medicale si la plata unei sume de 200.000 lei cu titlu de daune morale.
      Inculpatul, prezent la dezbateri, a aratat ca isi retrage apelul declarat.
      Examinand hotararea atacata prin prisma apelurilor declarate de parchet si partea civila M. L., cat si din oficiu, potrivit dispozitiilor art.371 alin.2 din Codul de procedura penala si art.378 din acelasi cod, curtea a constatat ca aceasta este nelegala si netemeinica in ce privesc criticile aduse de parchet astfel ca a admis apelul declarat de parchet si a respins apelul declarat de partea civila M. L.
      Potrivit art.197 alin.3 din Codul penal, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, daca victima nu a implinit varsta de 15 ani.
      Totodata, conform art.65 alin.1 din Codul penal, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata, daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.
      Cand aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, cum este in speta, sunt incidente dispozitiile art.65 alin.3 din acelasi cod, potrivit carora conditia aratata in alin.1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sa fie indeplinita.
      Or, omitand aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 din Codul penal, in situatia in care pedeapsa principala este mai mare de 2 ani, respectiv 4 ani inchisoare, instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica.
      Prin urmare, curtea in baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedura penala, a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor si a desfiintat hotararea primei instante in sensul ca, in conformitate cu dispozitiile art.65 alin.2 din Codul penal, a aplicat inculpatului A. L. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II, lit.b, d si e din Codul penal pe o durata de 2 ani dupa considerarea ca executata a pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata in conditiile art.86/1 din Codul penal.
      Cu privire la apelul declarat de partea civila, curtea a retinut urmatoarele :
      Din analiza obiectiva a probelor dosarului rezulta justetea concluziei instantei de fond relativ la existenta si vinovatia inculpatului si in egala masura, evidentiaza caracterul adecvat al pedepsei aplicate.
      Fata de modul de concepere si executare a faptei, de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, regreta fapta, este tanar, pana la data savarsirii faptei a avut o conduita ireprosabila, lucreaza la o societate castigandu-si existenta prin munca, s-a apreciat ca aplicarea unei pedepse in conditiile art.86/1 din Codul penal este in masura sa atinga scopul preventiv si educativ atribuit de lege.
      De altfel, aspectele reliefate mai sus privind persoana inculpatului configureaza, cel putin pana in momentul savarsirii faptei, un profil pozitiv a inculpatului care permite concluzia potrivit careia acesta dispune de aptitudini care sa ii permita reeducarea si constientizarea rezultatului negativ al faptei lui prin executarea unei pedepse in conditiile art.86/1 din Codul penal, asigurandu-se totodata eficienta functionala a acesteia.
      In ce priveste solicitarea partii civile de obligare a inculpatului la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, s-a considerat ca aceasta este neintemeiata, daunele materiale solicitate nefiind dovedite.
      Cu privire la daunele morale, s-a retinut ca suma acordata de partea civila cu titlu de daune morale este in masura sa compenseze suferintele provocate acesteia in urma savarsirii infractiunii de catre inculpat, astfel incat nu se justifica majorarea acestora.
      Pentru aceste considerente, in baza art.379 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala, curtea a respins apelul declarat de partea civila M. R.
      Examinand apelul inculpatului potrivit dispozitiilor procesual penale in vigoare s-a constatat ca, din dispozitiile art.369 alin.1 din Codul de procedura penala, rezulta ca pana la inchiderea dezbaterilor oricare dintre parti isi poate retrage apelul declarat.
      In speta, s-a constatat ca inculpatul, cu respectarea prevederilor mentionate mai sus, a facut cunoscut instantei ca isi retrage apelul.
      Fata de aceasta situatie, vazand prevederile art.369 alin.1 din Codul de procedura penala, curtea a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat.