UZUCAPIUNE. JONCTIUNEA POSESIILOR. EFECTELE DECIZIEI NR. 86/2007 PRONUNTATA DE INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE ASUPRA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII.

UZUCAPIUNE. JONCTIUNEA POSESIILOR.
EFECTELE DECIZIEI NR. 86/2007 PRONUNTATA DE
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE ASUPRA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII.

Faptul  ca recurentul nu mai recunoaste  existenta  inzestrarii fiului sau cu terenul ce face obiectul disputei, nu se  constituie  intr-un motiv  care sa conduca la concluzia  ca nu ar  fi intrunite conditiile  jonctiunii posesiilor, deoarece la data  declansarii litigiului era deja implinit termenul prevazut de art. 1890 din Codul civil, iar sub durata intervalului de  timp in care intimatul a  posedat  terenul pretins, posesia sa a fost utila, intrunind calitatile impuse  de art. 1847 din Codul civil - nefiind  contestata de nici o persoana, deci nici de recurentul din cauza, transmitator de posesie.
Actiunea in uzucapiune a fost  inregistrata la instanta dupa intrarea in vigoare a Legii nr.  7/1996, o atare  actiune  fiind  guvernata de  dispozitiile  codului civil, indiferent de momentul inceperii  termenului de  prescriptie achizitiva, fiind  totodata pronuntata cu mult  inainte de pronuntarea Deciziei nr.  86/2007 prin care  Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat, admitand recursul in interesul legii, asupra legii aplicabile in materie de uzucapiune.                                                                                Decizia nr. 1459/2009-R
                                                               din 05.11.2009 ( dosar nr. 809/266/2007)
Prin sentinta civila nr.1046/16.10.2008 pronuntata de Judecatoria Negresti Oas in dosar nr.809/266/2007, s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul D. I. senior impotriva paratilor COMUNA B., jud. S. M. prin Primarul Comunei, G. M. - sotia supravietuitoare a lui G. G. decedat, G. M., B. G., B. N., B. M., B. G. - mostenitor al proprietarului tabular B. L. -decedat, T. I., T. E., T. P., T. E., T. V. si A. M..
S-a admis in principiu si in fond cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul D. I. junior si in consecinta s-a dispus dezmembrarea imobilelor terenuri, inscrise in CF. nr. 2, 426, 424 T. cu nr.top. 1279, 1280 si nr.top.1281/9, conform expertizei tehnice topografice si a schitei de dezmembrare varianta a II-a, intocmita de expert tehnic ing. M. G., documentatie care face parte integranta din prezenta hotarire (f.93-97 dosar nr. 634/2003 atasat), constatandu-se ca reclamantul D. I. senior a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.top. nou create 1279/1 in suprafata de 494 mp. 1280/2 in suprafata de 778 mp. si nr.top. 1281/9/c in suprafata de 4928 mp. din CF. nr. 2, 426, 424 T., prin uzucapiune de 30 de ani.
De asemenea s-a constatat ca intervenientul D. I. junior, a dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani cu jonctiunea posesiilor asupra terenului cu nr.top.nou create 1280/1 in suprafata de 90 mp. si nr.top. 1281/9/b in suprafata de 6110 mp. CF. nr. 2, 424, 426 T., dispunandu-se Biroului de carte funciara N. O. intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantului cat si a intervenientului in sensul celor de mai sus si in cate o noua coala de carte funciara.
S-a respins capatul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate a reclamantului pentru diferenta de teren, precum si actiunea principala cat si interventia in interes propriu fata de paratul Statul Roman prin M.F. Directia Generala a Finantelor Publice S. M., fiind compensate cheltuielile de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca potrivit extraselor CF nr.2, 424 si 426 T. proprietari tabulari ai imobilelor in litigiu figureaza paratii indicati in actiunea initiala a reclamantului D. I. senior precum si cei introdusi in cauza ca urmare a indrumarului instantelor de control judiciar care au trimis cauza spre rejudecare.
S-a mai retinut ca reclamantul a cumparat in anul 1964 terenul in litigiu de la familia G., data de la care a exercitat o posesie utila apta sa duca la dobandirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil prin uzucapiune de lunga durata in conditiile art.1890 Cod civil. Totodata, prima instanta a mai retinut ca in anul 1980, in urma casatoriei incheiate de fiul reclamantului, in speta intervenientul principal D. I. junior, jumatate din aceasta suprafata de teren i-a fost acordata intervenientului de catre reclamant cu titlul de zestre iar in anul 1993 operatiunea juridica a inzestrarii a fost invederata autoritatilor locale in vederea inscrierii in evidentele registrului agricol din localitate, verbal, chiar de catre reclamant.
Prin prisma starii de fapt astfel retinute si a disp.art.1846, 1847, 1890 Cod civil, prima instanta a apreciat ca sunt intrunite conditiile de existenta a uzucapiunii de lunga durata reglementata prin Codul civil roman, pentru jumatate din teren in favoarea reclamantului, iar pentru jumatate din teren in favoarea intervenientului care a invocat jonctiunea posesiei sale cu aceea a antecesorului reclamant in cauza, cele doua terenuri fiind identificate in plan conform expertizei tehnice judiciare efectuate in cauza de exp.ing.M. G., instanta de fond retinand totodata in privinta regimului juridic aplicabil prescriptiei achizitive invocata in cauza, ca in speta opereaza Codul civil roman iar nu Decretul Lege nr.115/1938, intrucat cererea introductiva a fost inregistrata anterior pronuntarii deciziei nr.86/10.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind recursul in interesul legii in aceasta materie.
In privinta cheltuielilor de judecata s-a dispus compensarea acestora, facandu-se aplicarea disp.art.276 Cod de procedura civila.
Impotriva acestei sentinte a promovat apel in termenul legal reclamantul D. I. senior solicitand schimbarea in parte a acesteia in sensul respingerii cererii de interventie si al admiterii actiunii principale pentru intregul teren in cauza, apelantul invocand inexistenta caracterului util al posesiei exercitata de catre intimatul intervenient, apreciind-o ca reprezentand o detentie precara fundamentata strict pe ingaduinta proprietarului, in speta reclamantul, invocand totodata nulitatea operatiunii juridice a inzestrarii datorita neincheierii acesteia in forma autentica si apreciind totodata ca in timpul starii de indiviziunii coindivizarii nu pot uzucapa unul impotriva celuilalt.
Ulterior inregistrarii apelului de mai sus, la dosarul cauzei a fost inregistrat si apelul intitulat "recurs" promovat de catre paratul B. G., respins in sedinta publica de la termenul din data de 12.05.2009 ca fiind tardiv promovat, cu incalcarea termenului legal reglementat prin art.284 alin.1 Cod de procedura civila.
Prin decizia civila nr.127/Ap din 19 mai 2009, Tribunalul S. M. a respins apelul declarat de apelantul-reclamant D. I. senior impotriva sentintei civile nr.1046/16.10.2008 pronuntata de Judecatoria N. O. in dosar nr.809/266/2007 in contradictoriu cu intimatii D. I. junior, COMUNA B. prin PRIMAR, G. M., G. M., B. G.,  B. G., B. N. si B. M.,  T., I., T. E., T. P., T. E., T. V. si A. M..
A fost obligat apelantul-reclamant sa plateasca intimatului D. I. junior suma de 700 lei cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel, prin prisma materialului probator administrat in cauza a retinut  ca, incepand cu anul 1964 reclamantul a exercitat o posesie utila apta sa fundamenteze dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu in conditiile art.1890 Cod civil.
In egala masura insa, a fost dovedita si intentia manifestata de catre reclamant in anul 1980, cu ocazia casatoriei fiului sau, intervenient principal in cauza, de a-l inzestra pe acesta din urma cu jumatate din terenul anterior mentionat, ulterior intervenientul exercitand acte de stapanire asupra acestei jumatati de teren.
Referitor la criticile apelantului in sensul ca inzestrarea amintita mai sus nu a fost valabila, nefiind perfectata in forma autentica si nefiind nici apta a valora donatie sau partaj de ascendent, ceea ce ar conduce la consecinta nulitatii absolute ca operatiune juridica, tribunalul a retinut ca, chiar daca manifestarea de vointa a reclamantului nu a valorat in concret, sub aspectul efectelor juridice, ca o transmisiune de proprietate, in schimb aceasta are eficienta juridica in fundamentarea unei transmisiuni a posesiei de la reclamant la intervenient, apta sa fundamenteze o jonctiune a posesiilor ce poate fi invocata de catre acesta din urma.
In caz contrar, in situatia in care respectiva operatiune juridica ar fi fost perfectata in forma autentica ori si-ar fi produs efectele juridice in mod direct la momentul incheierii sale,instanta de apel a apreciat ca,  intervenientul nu ar mai fi avut nevoie sa invoce uzucapiunea iar dreptul sau de proprietate s-ar fi nascut inca din anul 1980 in temeiul pretinsei donatii ori a eventualului partaj de ascendent. In speta insa, tocmai ca o consecinta a nevalabilitatii acestei inzestrari ca transmisiune a dreptului de proprietate, dreptul real principal al intervenientului s-a nascut nu uno ictu, la data inzestrarii, ci ca efect al posesiei exercitate ulterior, unite cu aceea a autorului sau, in speta reclamantul in cauza, dreptul intervenientului nascandu-se retroactiv si coborand in timp pana in anul 1964, anul inceperii uzucapiunii de catre autorul sau.
Referitor la calitatea actelor de stapanire exercitate de catre intervenient si in privinta carora apelantul a invocat ca ar constitui o detentie precara, iar nu o posesie utila, tribunalul a apreciat ca prima instanta a retinut in mod corect caracterul util al acestor acte de stapanire, cata vreme elementul corpus este identic atat in situatia detentiei precare, cat si al posesiei utile. In prezenta cauza insa, intervenientul a exercitat si elementul animus, avand reprezentarea ca stapaneste acest teren in temeiul inzestrarii afirmate in mod public de catre tatal sau, coroborat si cu stapanirea exercitata pana la acel moment, din anul 1964 si pana in anul 1980 de catre reclamant. Pentru acest considerent , instanta de apel  a inlaturat aceste critici ale apelantului, retinand totodata ca pretinsa ingaduinta a acestuia fata de actele de stapanire exercitate de catre intervenient nu a fost dovedita in cauza(de altfel, avand in vedere si reclamantul la randul sau s-a prevalat de calitatea sa de uzucapant, relevanta in cauza ar prezenta mai degraba ingaduinta proprietarului tabular, sub aspectul eventualelor consecinta ale actelor de stapanire, decat ingaduinta unui alt posesor).
In ceea ce priveste criticile apelantului structurate pe ideea inadmisibilitatii si imposibilitatii exercitarii unei posesii utile de catre coindivizar impotriva altor coindivizari, tribunalul a retinut de principiu ca aceasta idee este corecta, raportat la viziunea starii de indiviziune ca reprezentand un drept de proprietate intr-o cota abstracta, insa a apreciat in egala masura ca atat in doctrina, cat si in jurisprudenta, s-a recunoscut posibilitatea dobandirii prin uzucapiune intr-o asemenea maniera in ipotezele in care respectivul coindivizar isi exteriorizeaza intentia sa de a prescrie achizitiv intr-un mod neechivoc, negand acte de posesie ale celorlalti coindivizari, asupra intregului bun indiviz ori asupra unei parti individualizate in mod neechivoc din acesta. In speta, dupa cum a rezultat si din expertiza tehnica judiciara efectuata in cauza, coroborat cu declaratiile martorilor audiati in proces, incepand cu anul 1980, s-a retinut ca, cei doi coindivizari, reclamantul si respectiv intervenientul au stapanit in mod distinct doua parcele de teren din intreaga suprafata in litigiu, delimitandu-si in mod neechivoc intinderea dreptului pretins de catre fiecare dintre acestia, intervenientul edificandu-si chiar o casa de locuit cu anexe gospodaresti pe parcela cu care a fost inzestrat in anul 1980.
Sub acest aspect, instanta de apel a apreciat ca nu sunt relevante criticile apelantului structurate pe inexistenta unei autorizatii de constructie in favoarea intervenientului precum si cele legate de deschiderea unei pozitii in registrul agricol al localitatii de catre Primaria com. B. pe seama intervenientului, cata vreme in materia uzucapiunii prezinta relevanta actele de stapanire si elementul animus in fundamentarea posesiei utile apta sa conduca la prescrierea achizitiva a imobilului.
In privinta regimului juridic aplicabil uzucapiunii invocate in cauza, tribunalul a apreciat ca eventuala incidenta a deciziei nr.86/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu intruneste conditiile de existenta a ipotezei legale cuprinse in art.295 alin.1 Cod de procedura civila, iar invocarea acesteia ca urmare a trimiterilor realizate de catre apelantul B. G. presupune in prealabil promovarea unui apel legal introdus, in termenul prevazut de art.284 Cod de procedura civila. O interpretare contrara, a retinut instanta de apel,  ar aduce atingere insasi institutiei puterii de lucru judecat de care se bucura o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila precum si stabilitatii raporturilor juridice ce decurg din aceasta.
Referitor la cheltuielile de judecata ocazionate in apel intimatului intervenient si solicitate de acesta prin intampinare (fila nr.46) tribunalul le-a apreciat ca fiind intemeiate, raportat la inscrisul doveditor de la dosar delegatia nr.17/24.03.2009 (fila nr.45) si la disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedura civila.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs D. I.-senior, solicitand admiterea recursului, casarea hotararii in temeiul dispozitiilor art.312 alin.1, art.312 alin.5 Cod procedura civila, fiind necesara administrarea de probe noi, improprii caii de atac a recursului, pentru a stabili legea aplicabila, raportat la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.86/2007, pentru a se stabili concret data inceperii posesiei valabila, tot ca si temeiuri de trimitere a cauzei spre rejudecare fiind si admiterea, in mod eronat, a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, prin Ministerul Finantelor, cauza fiind judecata fara citarea in cauza a unei din partile improcesuate.
In motivarea cererii de recurs, sunt invederate urmatoarele:
-intervenientul nu are nici un "raport juridic" in intelesul legii cu reclamantul recurent, pentru a putea justifica jonctiunea, chiar tribunalul subliniind lipsa de valoare juridica a asa pretinsei inzestrari;
-atat instanta de fond, cat mai mult instanta de apel, se impunea, raportat la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.86/2007, sa clarifice aspectul privind inceperea posesiei;
-in mod superficial, instanta de fond a inlaturat dispozitiile Decretului-Lege nr.115/1938, iar instanta de apel nu a suplinit in mod real si corect acest neajuns al hotararii instantei de fond;
-se impune suplimentarea probatoriului, avand in vedere ca declaratiile martorilor nu au fost suficient de clare in privinta datei concrete a inceperii posesiei;
-in mod nelegal s-a retinut ca intre recurent si intervenient ar fi existat o partajare in fapt, desi recurentul nu a recunoscut asa pretinsa "zestre", astfel ca elementul animus nu caracterizeaza posesia intervenientului, acesta cunoscand pozitia tatalui sau, in sensul nerecunoasterii zestrei pretinse;
-cat timp in CF, titular al dreptului de proprietate este Statul Roman, in mod gresit a fost admisa exceptia privind lipsa calitatii procesuale a acestuia.
In drept sunt invocate dispozitiile art.299-316 Cod procedura civila.
Prin intampinare, intimatul intervenient a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea ca problema privind data inceperii posesiei a fost lamurita atat de instanta de fond cat si de cea de apel, acestea constatand ca Decizia nr.86/2007 a fost publicata in 14.10.2008, ca atare nu se aplica prezentei cauze, inregistrata pe rolul instantelor in anul 2003, iar pe fondul cauzei, intimatul sustine ca sunt indeplinite conditiile uzucapiunii, potrivit art.1860 din Codul civil, posesia sa fiind unita cu posesia recurentului.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Criticile aduse hotararii atacate sunt gasite de instanta de recurs ca fiind neantemeiate, nesubzistand nici un motiv pentru a se face aplicarea prevederilor art.312 alin.3 din Codul de procedura civila, in sensul casarii deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Astfel, prin ansamblul probatoriului administrat in cauza s-a dovedit pe deplin ca momentul inceperii posesiei asupra terenului din litigiu atribuit prin sentinta primei instante in favoarea intimatului intervenient il reprezinta anul 1964 cand reclamantul din cauza a inceput a-l stapani, stapanirea exercitata de acesta durand pana in anul 1980, cand posesia a fost transmisa intimatului, acesta din urma stapanind ulterior terenul pana la declansarea litigiului de fata. Rezulta cu claritate ca nu se impune completarea probatiunii cata vreme prin probele existente s-a facut dovada intervalului de timp in care a fost exercitata posesiunea.
Cat priveste efectele Deciziei nr.86/2007 pronuntate asupra recursului in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, este de observat ca actiunea in uzucapiune promovata de intervenientul in cauza a fost inregistrata pe rolul instantei in anul 2003, cu mult timp inainte de pronuntarea hotararii mai sus amintite prin care s-a statuat asupra legii aplicabile in materie de uzucapiune.
In speta, actiunea in uzucapiune a fost inregistrata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.7/1996, prin urmare o atare actiune era guvernata de dispozitiile Codului civil, indiferent de momentul inceperii ori implinirii termenului de prescriptie achizitiva.
Este de observat ca actiunea dedusa judecatii a fost introdusa anterior modificarilor aduse articolului 60 din Legea nr.7/1996, in continutul pe care acesta l-a avut la data intrarii in vigoare a legii, deci anterior actualei reglementari din art.58 alin.1, ca urmare a modificarii ce i s-a adus prin Titlul XII din Legea nr.247/2005, prin urmare la data sesizarii instantei, intimatul intervenient avea speranta legitima ca demersul sau va avea castig de cauza din perspectiva indeplinirii conditiilor impuse de Codul civil pentru a se putea invoca uzucapiunea.
Cat priveste critica axata pe problema jonctiunii posesiilor, instantele anterioare au facut o corecta aplicare a prevederilor art.1860 din Codul civil.
Astfel, pentru a se putea opune unirea celor doua posesii, trebuie indeplinite cumulativ doua conditii, respectiv sa fie vorba de o posesie utila, iar posesorul actual sa fi dobandit posesia bunului de la autorul sau in baza unui raport juridic.
In speta, posesia intimatului intervenient a fost exercitata sub nume de proprietar incepand cu anul 1980, ea intrunind calitatile impuse de art.1847 din Codul civil, prin urmare, ea este apta de a produce efecte in ceea ce priveste nasterea dreptului de proprietate in situatia posedarii bunului litigios in termenul prevazut de articolul nr.1890 din Codul civil, posesia fiind transmisa intimatului de catre insusi recurentul din cauza.
Faptul ca acesta din urma nu mai recunoaste existenta inzestrarii fiului sau cu terenul ce face obiectul disputei, nu se constituie intr-un motiv care sa conduca la concluzia ca nu ar fi intrunite conditiile jonctiunii posesiilor, deoarece la data declansarii litigiului era deja implinit termenul prevazut de lege pentru a se putea invoca uzucapiunea, prin unirea celor doua posesii, iar sub durata intervalului de timp in care intimatul intervenient a posedat terenul pretins, posesia sa a fost utila, nefiind contestata de nici o persoana, deci nici de recurentul reclamant.
Cat priveste exceptia privind lipsa calitatii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, aceasta si-a gasit o corecta rezolvare in sensul admiterii ei, avand in vedere prevederile art.36 din Legea nr.18/1991, prin urmare si criticile ce vizeaza problema exceptiei mentionate se dovedesc a fi nefondate.
Fata de considerentele ce preced, instanta, in baza dispozitiilor art.312 alim.1 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat  recursul, decizia recurata  fiind pastrata in totul, constatandu-se totodata ca intimatii nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Cod.