Anulare decizie impunere emisa ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi

OBIECT: Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC V. SRL in contradictoriu cu comuna L.C. inregistrata pe rolul acestei instante la data de 7.07.2016, sub nr. de dosar 2399/110/2016 s-a solicitat anularea deciziei de stabilire si impunere a creantelor bugetare nr 4557/26.04.2016.
In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca a executat lucrari in baza contractului nr 2256/18.03.2011 constand in curatarea acostamentelor si santurilor cu transport material, plata acestora fiind realizata dupa aproximativ 3 ani de zile. S-a invocat caracterul nelegal al deciziei, intrucat Codul de procedura fiscala nu se aplica pentru administrarea creantelor datorate bugetului consolidat rezultat din raporturi contractuale.
APARARILE INTIMATEI:
Prin intampinarea formulata, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, indicand ca prin adresa nr 102/7.01.2016 a adus la cunostinta reclamantei faptul ca in urma actiunii de audit financiar s-a identificat o paguba produsa bugetului institutiei de catre societatea contractata solicitandu-i pe cale amiabila remedierea situatiei create, prin prezentarea documentatiei justificative detinute in legatura cu executarea contractului. Parata a indicat ca a determinat recuperarea prejudiciului cauzat prin emiterea titlului de creanta, conform articolului 100 Cod procedura fiscala, creanta fiind publica.
ANALIZA INSTANTEI:
Analizand cererea de anulare prin prisma motivelor invocate si a apararilor formulate, instanta retine ca este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
In fapt, prin decizia nr 4557/26.04.2016 (fila 24) emisa de UAT L.V. s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a sumei de 44086 lei, cu titlu de paguba produsa bugetului local, in baza Deciziei nr 74/14.12.2015 a Curtii de Conturi.
Instanta retine faptul ca raporturile juridice incheiate intre parti au natura contractuala, intre Comuna L.V., in calitate de autoritate contractanta si Sc V. Srl, in calitate de prestator fiind incheiat contractul de lucrari nr 2256/18.03.2011, avand ca obiect curatat acostamente si santuri cu transport material, pretul fiind de 62296,03 lei.
In ceea ce priveste decizia Curtii de Conturi nr. 74/14.12.2015 instanta retine faptul ca autoritatea de control a constatat faptul ca unitatea administrativ teritoriala controlata nu a probat executarea lucrarilor contractate, nefiind depuse documente din care sa rezulte locatiile sau punctele in care s-au efectuat lucrari de curatire santuri si acostamente pentru care s-a emis factura nr. 1106/25.09.2012 achitata prin plati esalonate in perioada 17.04.2013-30.10.2014.
In drept, potrivit dispozitiilor articolului 2 din Legea 207/2015
„Prezentul cod nu se aplica pentru administrarea creantelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b) administrarea redeventelor miniere, a redeventelor petroliere si a redeventelor rezultate din contracte de concesiune, arenda si alte contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinatie agricola, incheiate de Agentia Domeniilor Statului”
Din examinarea deciziei de imputare instanta retine faptul ca organul fiscal a procedat din oficiu la stabilirea in sarcina reclamantei a obligatiei de plata a sumei de 44086 lei, reprezentand contravaloarea pagubei, procedura de emitere a actului fiind realizata cu incalcarea normelor de competenta, in raport de natura juridica a creantei regulile speciale inserate in codul de procedura fiscala nefiind incidente in cauza. Decizia Curtii de Conturi la care face trimitere parata nu are caracter executoriu, debitorul neputand fi urmarit silit in baza unui inscris care nu are putere de titlu de creanta, conditiile impuse de lege pentru demararea procedurii executarii silite fiind stricte in acest sens.
Prin contractul de lucrari incheiat consensual, partile s-au angajat in raporturi juridice ca rezultat al acordului lor de vointa, in cauza nefiind incidente prevederile legale referitoare la creante bugetare, invocate de reclamanta ca temei al deciziei emise, modul de executare a obligatiilor contractuale nefiind supus regulilor aplicabile creantelor fiscale. Pretul lucrarilor achizitionate de parata nu se incadreaza in notiunea de creanta bugetara care se circumscrie raportului juridic bugetar al carui izvor il constituie legea, impusa unilateral de catre stat contribuabililor, ci rezultatul unor raporturi juridice conventionale, stabilirea si intinderea obligatiilor trebuind a fi supusa controlului instantei de judecata, in cazul refuzului cocontractantului. Demararea procedurii de recuperare a creantei pretinse presupune astfel introducerea unei actiuni in justitie, executarea silita trebuind sa aiba la baza o hotarare judecatoreasca, creditorul neputandu-si constitui un titlu executoriu, in absenta elementelor raporturilor juridice fiscale. Competenta organului fiscal de emitere a deciziei de impunere este strict reglementata de lege, si ea nu poate fi extinsa si la creantele rezultate din incheierea contractelor.
In ceea ce priveste apararea paratei referitoare la incidenta dispozitiilor articolului 100 din Legea 207/2015, instanta retine ca nu este intemeiata, textul de lege invocat nefiind aplicabil in cadrul raporturilor contractuale, fata de exceptia definita de articolul 2 alineatul 4, dreptul autoritatii de a stabili prin decizie creantele bugetare reprezentand prejudicii sau plati nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii nefiind recunoscut si in cazul in care prejudiciul a fost determinat prin modul de executare a obligatiilor contractuale. Chiar daca formal creanta autoritatii se incadreaza in ipoteza descrisa de textul articolului 100 din Legea 207/2015, fiind invocata o plata nelegala din fonduri publice, trebuie avut in vedere faptul ca acest text nu reprezinta o derogare de la domeniul de aplicare a Codului de procedura fiscala, titluri de creanta bugetara fiind incheiate doar cu privire la creantele care intra in sfera de aplicare a actului normativ  Mai mult decat atat dispozitiile articolului 53 din Legea 101/2016 definesc procedura de recuperare a prejudiciului cauzat prin executarea contractelor de achizitii publice, fiind astfel stabilita regula procedurala de antrenare a raspunderii contractuale.
Emiterea actului administrativ de catre autoritatea competenta si in limitele competentei reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ, depasirea limitelor competentei atragand nulitatea actului administrativ. Avand in vedere faptul ca recuperarea pretului pentru lucrarile care nu au fost executate nu poate fi stabilita in mod unilateral de creditor, instanta retine faptul ca actul obiect al actiunii de fata a fost emis cu exces de putere, sanctiunea fiind nulitatea acestuia.
Fata de aceste aspecte, instanta urmeaza a admite actiunea si a anula decizia nr. 4557/26.04.2016.