InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Ucidere din culpa

(Sentinta penala nr. 49 din data de 18.01.2012 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Uciderea din culpa | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

   Obiect: infractiunii de ucidere din culpa, prev si ped de art. 178 al. 2 C.p.

             Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau nr. 4580/P/2008 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului  BD, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev si ped de art. 178 al. 2 C.p.
             In motivarea actului de sesizare se afirma ca inculpatul la data de 21.06.2008 in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare .. ajungand pe raza com. .., ca urmare a depasirii limitei legale de viteza la km 264+220 m a intrat in impact cu o cabalina care se afla pe carosabil rezultand decesul numitei HM.
            Pentru dovedirea situatiei de fapt au fost propuse spre administrare urmatoarele mijloace de proba :
proces – verbal de cercetare la fata locului;
declaratiile martorilor ,raport de constatare medico – legala;declaratia partii civile;buletin de analiza toxicologica;rapoartele de expertiza criminalistica ,declaratiile inculpatului .
   Persoanele vatamate HM si HD, in calitate de parinti ai victimei HM s-au constituit parti civile.
Partile civile HM si HD au solicitat obligarea asiguratorului de raspundere civila SC .. la plata sumelor de 50.000 EURO cu titul de daune materiale si 30.000 EURO cu titlu de daune morale.
Partea civila Serviciul de Ambulanta a cerut obligarea asiguratorului de raspundere civila SC . la plata sumei de 517,5 lei reprezentand pretul serviciilor medicale furnizate victimei HM.
I. SOLUTIONAREA ACTIUNII PENALE
In temeiul art. 320 ind. 1 Cod pr. penala, pana la inceperea cercetarii judecatoresti inculpatul a declarat prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare al instantei si ca solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
Constatand indeplinite conditiile prev. de art. 320 ind. 1 Cod pr. penala, instanta a admis cererea inculpatului.
Prin coroborarea probelor administrate, instanta retine ca la data de 21.06.2008, inculpatul BD conducea autoturismul marca…, cu numarul de inmatriculare ... Pe scaunul din dreapta fata se afla victima HG. La un moment dat, in jurul orei 22,30, ajungand in apropierea km 264+220 m situat in afara localitatii a comutat sistemul de iluminare pe faza scurta datorita faptului ca din sens opus se apropia un autovehicul ( TIR), mentinand insa aceeasi viteza de deplasare.
Imediat dupa trecerea pe langa acel autovehicul inculpatul ( potrivit declaratiei acestuia data la 15.12.2008) ar fi trecut pe langa un atelaj hipo ( care circula pe banda din aceeasi directie de mers) iar la scurt timp a fost surprins de existenta pe banda sa de mers a unui cal.
Desi a luat decizia de a frana energic, spatiul disponibil nu i-a permis oprirea eficienta, astfel, cu extremitatea frontala dreapta a autoturismului ( in zona farurilor) au fost lovite picioarele din spate ale calului. Ca urmare a impactului corpul animalului a „ alunecat” pe capota motorului iar apoi pe parbrizul si cupola acestuia cauzand avarierea autoturismului. In procesul de rostogolire – alunecare, corpul din spate al cabalinei a patruns in habitaclu, presand puternic scaunul din dreapta fata iar prin aceasta cauzandu-i victimei HG o fractura de baza craniu si de masiv facial, ce a dus la decesul imediat al acesteia.
Inculpatul BD i-au fost recoltate probe biologice de sange care fiind supuse analizei toxicologice s-a constatat ca la momentul producerii accidentului nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice.
Expertizele tehnico – criminalistice efectuate in cauza au relevat faptul ca inculpatul la momentul permergator impactului conducea autoturismul cu o viteza superioara fata de cea permisa de lege ( 100 km/h) pentru acel sector de drum. Astfel, din raportul de expertiza intocmit de expertul Tindechi Victor reiese ca acesta circula cu o viteza de 133 – 144 km/h iar potrivit raportului nr. 93/14.05.2010 intocmit de LIEC Iasi viteza era de 133 km/h.
In cele doua expertize exista contraziceri in ceea ce priveste locul impactului, expertiza efectuata de V stabilind ca fiind locul  unde a fost identificat primul ciob de sticla provenit din farul autoturismului, in timp ce  expertiza efectuata de LIEC constata la o distanta de 6 metri fata de acel punct, respectiv la originea zonei de imprastiere a materiilor fecale pe carosabil. Luarea in calcul ca fiind locul impactului cel in care a fost identificat ciobul de sticla, viteza initiala a autoturismului ar fi fost tot peste limita legala, respectiv 124 km/h si in consecinta in ambele modalitati se retine in sarcina invinuitului o incalcare a normelor legale referitoare la regimul de viteza care a cauzat decesul unei persoane.
              La retinerea situatiei de fapt instanta a avut in vedere urmatoarele mijloace de proba :
proces – verbal de cercetare la fata locului;declaratiile martorilor ,raport de constatare medico – legala;declaratia partii civile;buletin de analiza toxicologica; rapoarte de expertiza criminalistica , declaratiile inculpatului.
                 In drept , fapta inculpatului intruneste continutul constitutiv al infractiunii de ucidere din culpa, prev. si ped de art. 178 al. 2 C.p.
                 In temeiul art.345 C.p.p. avand in vedere ca fapta exista, constituie infractiune si ca a fost savarsita de catre inculpat,  urmeaza a dispune condamnarea acestuia.
                  La individualizarea judiciara a pedepsei,  instanta va tine seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala asa cum vor fi reduse prin aplic. art.320 ind.1 C.p.p., gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana inculpatului.
                Avand in vedere ca pedeapsa aplicata este mai mica de 3 ani,  ca inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni si ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fata executare, instanta constatand intrunite conditiile prevazute de art.81 C.p., urmeaza a dispune suspendarea conditionata a executarii acesteia,  va stabili termenul de incercare pe durata prev.de art.82 C.p. si va atrage atentia inculpatului asupra prev.art.83 C.p.
              In temeiul art.71 al.1,2 C.p.instanta va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II si b C.p.
              In temeiul art.71 al.5 C.p.instanta va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
II. SOLUTIONAREA ACTIUNII CIVILE
In ceea ce priveste existenta faptei ilicite, a rezultatului socialmente periculos, a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si urmarea socialmente periculoasa ( decesul victimei) si a culpei inculpatului, instanta va retine aceeasi situatie de fapt asa cum a fost expusa la solutionarea actiunii penale.
Instanta mai retine ca accidentul a avut loc pe durata contractului de asigurare, RCA incheiat intre SC ..SA in calitate de asigurator si proprietarul autoturismului condus de inculpat, in calitate de asigurat.
Victima HM a fost transportata la Spitalul Judetean Bacau cu autovehiculul apartinand Serviciului de Ambulanta Bacau.
Pretul serviciilor medicale furnizate victimei cu ocazia transportului au fost estimate al valoarea de 517,5 lei.
In scopul inmormantarii victimei si pentru organizarea si desfasurarea serviciilor religioase concomitente si  ulterioare partile civile HM si HM au efectuat cheltuieli estimate la valoarea de 246.614,82 lei ( f. 111/122 – 122/169 ds. instantei).
Victima HM era fiica partilor civile,  se afla in prag de casatorie, nunta urmand a fi fost organizata in data de 20.07.2008.
Dupa decesul victimei, partile civile HM si HD au urmat un tratament medical indelungat pentru atenuarea suferintelor psihice determinate de eveniment.
La retinerea situatiei de fapt cu  privire la actiunea civila, instanta a avut in vedere alaturi de probele administrate in scopul solutionarii actiunii penale si urmatoarele mijloace de proba:
certificat de nastere al victimei HG;certificat de deces al victimei certificat de casatorie a parintilor victimei;certificat de nastere al mamei victimei;contract de vanzare a unui imobil casa de locuit si suprafata de 522,51 mp teren aferent casei de locuit, contract de cesiune a unui contract de antrepriza pentru constructia unui imobil in fisa corpului de proprietate ,proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor de constructie a imobilului; adeverinta master victima; diploma de Bacalaureat victima;etc.
              In temeiul art.146 C.p.p. si art.346 C.p.p. , avand in vedere ca riscul (evenimentul rutier) a avut loc pe durata contractului de asigurare RCA, si intrucat in materializarea acestuia si prejudiciile de natura patrimoniala (materiala) si extrapatrimoniala (morala) exista o legatura de cauzalitate , instanta apreciind indeplinite conditiile prev. de art.49-51 din Legea 136/1995, urmeaza a admite in parte pretentiile partilor civile HM si HD si in totalitate pretentiile partii civile Serviciul de Ambulanta si a dispune obligarea asiguratorului de raspundere civila la repararea prejudiciului provocat acestora ca rezultat al savarsirii de catre inculpat a infractiunii.
               La cuantificarea valorii despagubirilor, instanta va avea in vedere cheltuielile efectuate pentru inmormantarea victimei si pentru organizarea si desfasurarea ritualurilor religioase concomitente si ulterioare, precum si suferintele psihice provocate succesorilor ca urmare a atingerii aduse drepturilor personal nepatrimoniale, privind raporturile de familie , intensitatea suferintelor psihice si fizice,
            La stabilirea valorii despagubirilor cuvenite partii civile Serviciul de Ambulanta Bacau instanta va avea in vedere contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei HP cu ocazia transportului la Spitalul Judetean Bacau.
                   In temeiul art.191 al. 1 C.p.p. instanta constatand culpa procesuala a inculpatului,  urmeaza a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.
             In temeiul art.193 C.p.p.  si art. 49 – 51 din Lg 136/1995 va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de catre partile civile.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uciderea din culpa

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017