InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Obligatia de a face

(Sentinta civila nr. 6463 din data de 05.09.2012 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau


Obligatia de a face


Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau, , reclamantul B I a solicitat in contradictoriu cu paratul R G ca prin hotararea ce se va pronunta instanta sa dispuna obligarea paratului de a-si muta arborii plantati de-a lungul liniei de hotar ce desparte loturile de teren la o distanta de 2 m de gardul despartitor. De asemenea, a solicitat obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca acum 5 ani a edificat imobilul din. Bacau, judetul Bacau, unde domiciliaza din 2008. Inca de la mutarea sa in imobil, proprietarul terenului vecin si-a plantat mai multi arbori si arbusti, cca 30 la numar, de-a lungul liniei de hotar, cu intentia de a acoperi pe partea lui gardul despartitor, care este din beton cu inaltimea de 2 metri si o lungime de 80 metri. A purtat mai multe discutii cu paratul si l-a rugat sa planteze copacii la o distanta mai mare de gard, dar paratul nu i-a luat in seama rugamintile. In prezent, acesti arbori ii produc numeroase prejudicii: gazonul si butucii de vita de vie aflati sub coroanele nucilor s-au uscat, frunzele copacilor si fructele lor cad pe gazon distrugandu-l, radacinile copacilor s-au dezvoltat si au trecut pe sub gard. De asemenea, din cauza semintelor care cad pe terenul sau apar puieti de pomi pe care nu ii doreste.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.613 Cod civil.
Cererea a fost timbrata cu 8 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.
Paratul a formulat intampinare, prin care a aratat ca plantatia a fost facuta intre anii 1997-1998, cu mult timp inaintea anului 2008, cand reclamantul a venit pe proprietatea sa. Paratul a mai aratat ca exista copaci care au crescut depasind distanta legala de 2 metri si isi asuma obligatia ca acestia vor fi ajustati.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.607-608 Cod civil.
  In sustinerea cererii, reclamantul a depus inscrisuri si a solicitat incuviintarea probei testimoniale, fiind audiat martorul SV, declaratia acestuia fiind consemnata la fila 32 dosar, precum si proba cu expertiza tehnica agricola, raportul aferent fiind atasat la filele 55-76 dosar.
In combaterea cererii, paratul a depus inscrisuri si a solicitat incuviintarea probei testimoniale, fiind audiat martorul A C, declaratia acestuia fiind consemnata la fila 50 dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine in fapt urmatoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 1490 m.p., situat in mun. Bacau, , dobandit potrivit contractului de vanzare-cumparare din 1.08.2005. Terenul reclamantului se invecineaza cu proprietatea paratului, situata in mun. Bacau,  dobandita prin mostenire conform certificatului de mostenitor.
Raporturile de vecinatate rezulta din inscrisurile depuse la dosar, din declaratiile martorilor audiati si din raportul de expertiza intocmit in cauza.
Potrivit materialului probator administrat in cauza, in anii 1997-1998, paratul si-a amenajat curtea plantand diferite specii de arbori, arbusti si pomi fructiferi in scop ornamental paralel cu un gard edificat tot de parat din placi de beton avand o inaltime de cca 2 m si o lungime de 81,08 m construit fara fundatie. Arborii plantati de parat identificati de expert sunt brad, salcie plangatoare, magnolie, paltin, iar pomii fructiferi plantati de parat sunt prun, mar, visin, nuc, cires. Arbustii fructiferi si ornamentali plantati de parat sunt agris, soc, spirea, forsithia, boule de neige, trambita, iasomie, liliac, lemn cainesc, merisor, trandafir, thea, ilex, hortensie. Expertul a mai identificat in curtea paratului vita americana ornamentala, denumita partenocisus, planta agatatoare.
La data efectuarii expertizei, pe terenul reclamantului era o plantatie de capsuni, teren liber in dreptul casei, 11 m lungime, gazon si cativa butuci de vie hibrida. Expertul a aratat ca la data deplasarii in teren aceste culturi nu erau distruse sau afectate de plantatia paratului, doar ca apareau pe suprafata lor cativa puieti proveniti de la radacinile anumitor specii plantate in curtea paratului.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza, pomii fructiferi si arborii plantati de parat sunt la o distanta mai mica de 2 m de gardul reclamantului, iar arbustii fructiferi si ornamentali sunt la o distanta ce variaza intre 60 cm si 1 m. Puietii din curtea reclamantului sunt drajoni proveniti din radacinile de visin, paltin, liliac si trambita, care au trecut pe sub placile de beton ale gardului construit de parat.
Martorul S V, audiat la solicitarea reclamantului, a aratat ca in ultima perioada paratul a mai taiat din crengile pomilor ce trec pe deasupra gardului despartitor. Martorul A C, audiat la solicitarea paratului, a declarat ca in urma sesizarilor reclamantului l-a ajutat pe parat si a taiat doi nuci, un salcam, un mar si un visin, ramanand doar cioate de 10-15 cm. Acelasi martor a mai declarat ca au mai ramas doi ciresi care nu sunt plantati la 2 metri de gard, dar sunt taiati la nivelul gardului, nedepasindu-l, iar paratul a taiat vegetatia de pe gard atat anul trecut cat si anul acesta.
Potrivit art.607 Cod civil, „nu e iertat a sadi arbori care cresc inalti decat in departarea hotarata de regulamentele particulare sau de obiceiurile constante si recunoscute si in lipsa de regulamente si de obiceiuri, in departare de doi metri, de la linia despartitoare a celor doua proprietati pentru arborii inalti si de o jumatate metru pentru celelalte plantatii si garduri vii”.
Arborii si pomii fructiferi plantati de parat sunt intr-adevar situati la o distanta mai mica de 2 metri. In schimb, arbustii fructiferi si ornamentali plantati de parat sunt la o distanta ce variaza intre 60 cm si 1 m, cu respectarea distantei prevazute de art.607 Cod civil. In plus, actuala reglementare nu mai prevede o distanta minima in privinta arborilor mai mici de 2 metri, a plantatiilor si a gardurilor vii.
Totodata, conform art.613 alin.3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, aplicabil in speta in virtutea art.6 alin.6 din acelasi act normativ(fiind in situatia unor efecte viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din raporturile de vecinatate), „proprietarul fondului peste care se intind radacinile sau ramurile arborilor apartinand proprietarului vecin are dreptul de a le taia, precum si dreptul de a pastra fructele cazute in mod natural pe fondul sau”.
Aceasta posibilitate era consacrata si in art. 608 alin.3 Cod civil conform caruia „daca radacinile se intind pe pamantul sau are drept a le taia singur”.
Asadar, constatand ca paratul a taiat arborii si pomii mai inalti de 2 metri si situati la o distanta mai mica de 2 metri de gardul despartitor la nivelul gardului si avand in vedere faptul ca reclamantul are posibilitatea de a taia radacinile sau ramurile arborilor apartinand proprietarului vecin, instanta apreciaza neintemeiata actiunea formulata de reclamant, astfel incat o va respinge in consecinta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017